Peremption of appeal after voluntary suspension pending preliminary reference on industrial property counsel representation

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la data de 07.08.2015, sub nr. x/2015, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta S.C. A. S.A. a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâţii B. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, solicitând instanţei, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea mărcii "D." - marcă individuală combinată cu element figurativ, nr. 121887/18.12.2012, pentru clasele de servicii 35 şi 36, şi a mărcii "A.", nr. 136272/15.05.2015, pentru clasa de servicii 35.

Cererea a fost legal timbrată.

La data de 13.10.2015, pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a depus întâmpinare, solicitând instanţei să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată pe baza probelor administrate la dosar.

La data de 22.10.2015, pârâtul B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a domnului E. şi implicit a Cabinetului Individual Autorizat de Proprietate Industrială F. şi, pe cale de consecinţă, anularea cererii de chemare în judecată; a fost invocată de acelaşi pârât şi excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantei şi a lipsei de interes în ceea ce priveşte anularea mărcii "D." totodată, s-a invocat şi excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată şi, pe cale de consecinţă, s-a solicitat, anularea cererii de chemare în judecată pentru acest motiv; pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

La data de 18.11.2015 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate de pârât.

Prin Sentinţa civilă nr. 646 din 25.05.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a reclamantei şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea reclamantei S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant; s-a dispus obligarea reclamantei la plata unor cheltuieli de judecată parţiale, în sumă de 5.000 RON.

Împotriva sentinţe, a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin încheierea din 18.01.2017, judecata apelului a fost suspendată în temeiul art. 520 C. proc. civ. până la soluţionarea sesizării prealabile adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la o chestiune de drept incidentă în cauză, sesizare ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016 al instanţei supreme.

Prin Decizia civilă nr. 791A din 4 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a constat perimarea cererii de apel.

Cauza de faţă a fost repusă pe rol din oficiu pentru verificarea subzistenţei motivului de suspendare a judecăţii.

Instanţa de apel a constatat că pricina care a determinat suspendarea judecăţii a fost soluţionată prin Decizia nr. 2/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial la data de 02.03.2017, dată de la care cauza de suspendare a încetat.

S-a reţinut că niciuna dintre părţile cauzei nu a făcut niciun act de procedură în vederea reluării judecăţii, începând cu data încetării cauzei de suspendare.

Curtea de apel a apreciat că citarea dispusă de instanţă în vederea verificării menţinerii sau nu a cauzei de suspendare nu are valoarea unui act întreruptiv a termenului de perimare, întrucât actul de procedură nu trebuia efectuat din oficiu (art. 416 alin. (3) C. proc. civ.), iar întreruperea are loc doar prin îndeplinirea actului de procedură în vederea judecăţii, îndeplinit de către parte, iar nu de către instanţă (art. 417 C. proc. civ.).

În condiţiile în care, de la data încetării cauzei de suspendare şi până în prezent au trecut mai mult de 6 luni în care părţile nu au insistat, din motive imputabile lor, în judecată, în baza art. 416 şi urm. C. proc. civ., curtea de apel a constatat că operează sancţiunea perimării apelului.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamanta S.C. A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că instanţa de apel a considerat că în soluţionarea criticilor privind excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, este necesară suspendarea judecăţii în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., având în vedere că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se afla o cerere de hotărâre preliminară având ca obiect o chestiune de drept referitoare la instituţia reprezentării judiciare în litigiile de proprietate intelectuală.

În consecinţă, măsura suspendării a fost dispusă la termenul din 18.01.2017, în vederea soluţionării sesizării prealabile ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016 înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La data de 30.01.2017, Înalta Curte a pronunţat Decizia nr. 2 prin intermediul căreia a stabilit: "reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată poate fi asigurată şi prin consilierul juridic angajat al uneia dintre formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, în măsura în care consilierul juridic are şi calitatea de consilier în proprietate industrială."

Recurenta arată că la data de 02.03.2017, Decizia nr. 2/2017, anterior menţionată, a fost publicată în Monitorul Oficial.

La data de 19.06.2017 a fost emisă citaţia către apelanta reclamantă A. cu menţiunea: "repus pe rol în vederea verificării subzistenţei motivului de suspendare a judecăţii."

La termenul din data de 27.09.2017, pârâtul B. a invocat excepţia perimării apelului motivat de faptul că pricina a fost repusă pe rol după trecerea unui interval de 6 luni de la momentul pronunţării hotărârii prealabile de către Înalta Curte.

Recurenta susţine că soluţia Curţii de Apel Bucureşti este greşită, aceasta făcând o interpretare greşită a prevederilor legale referitoare la suspendarea şi perimarea procesului civil, conţinute de art. 411 şi urm. C. proc. civ.

De asemenea, se arată de către recurentă că motivul suspendării judecăţii nu îi este imputabil, suspendarea fiind dispusă în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ.: "Cauzele similare, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, pot fi suspendate până la soluţionarea sesizării."

Prin urmare, instanţa de apel, la iniţiativa sa, a considerat oportună suspendarea judecăţii, fiind vorba de o chestiune de drept similară celei supuse analizei Înalte Curţi, astfel că nu se poate reţine că judecarea pricinii a fost suspendată din vina uneia dintre părţi.

În acelaşi timp, recurenta susţine că cererea de reluare a procesului nu era în sarcina sa, în calitate de apelantă-reclamantă în faţa curţii de apel, potrivit prevederilor art. 415 C. proc. civ.:

"Judecata cauzei suspendate se reia:

Prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor."

Or, având în vedere faptul că apelul a fost suspendat la iniţiativa instanţei de apel şi nu prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor, recurenta apreciază că nu avea obligaţia formulării cererii de reluare a judecăţii.

După publicarea deciziei Înaltei Curţi, chiar instanţa de apel a procedat la citarea părţilor din dosar, citaţia fiind emisă la 19.06.2017 cu menţiunea "repus pe rol."

Recurenta învederează că nu există nicio cauză de perimare a apelului.

Astfel, art. 416 C. proc. civ. prevede că:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

Din cronologia actelor procedurale rezultă cu claritate faptul că apelul a rămas în nelucrare din motive independente de voinţa părţilor, instanţa de apel fiind cea care a considerat necesară suspendarea cauzei, întrucât niciuna dintre părţile cauzei nu a solicitat suspendarea judecăţii.

De asemenea, suspendarea nu s-a dispus nici ca urmare a neîndeplinirii de către apelanta-reclamantă a unei obligaţii impuse de instanţă, motiv pentru care recurenta consideră că pricina nu a rămas în nelucrare din cauza apelantei-reclamante.

Recurenta solicită instanţei de recurs a constata că în speţă era incidentă situaţia de excepţie prevăzută de art. 416 alin. (3) C. proc. civ., situaţia ce exclude curgerea termenului de perimare atunci când actul de procedură trebuia să fie efectuat de către instanţa de judecată din oficiu.

În cauză nu a existat o cerere de repunere pe rol a cauzei formulată de către apelantă, instanţa de apel repunând cauza pe rol prin citaţia emisă la data de 19.06.2017.

O eventuală cerere de repunere pe rol formulată de către apelanta reclamantă ar fi fost lipsită de obiect din moment ce instanţa de apel procedase deja la repunerea pe rol pentru verificarea motivului suspendării.

Recurenta susţine că ar reprezenta un formalism excesiv să se considere că ar fi fost necesară şi formularea unei cereri de repunere pe rol de către apelantă.

În cazul în care se va aprecia că apelanta-reclamantă era obligată să depună o cerere de repunere pe rol a procesului, recurenta consideră că perimarea nu a operat pentru următoare considerente:

Art. 416 prevede că termenul de perimare de 6 luni curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Cu toate acestea, art. 418 C. proc. civ. stabileşte: "(1) Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute la art. 413, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată."

Or, fiind vorba despre o suspendare ce nu a fost cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată, rezultă că termenul de perimare a fost suspendat cât timp a durat suspendarea judecăţii, motiv pentru care în mod nelegal s-a constatat perimarea cererii de apel.

Pe de altă parte, recurenta consideră că în mod greşit s-a constatat că termenul de perimare de 6 luni s-a împlinit.

Recurenta opinează că pentru calculul termenului de perimare sunt posibile două variante:

Termenul de perimare curge de la data publicării Deciziei nr. 2/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Monitorul Oficial al României.

Recurenta consideră că aceasta este varianta incidentă în speţă, întrucât nu putea formula o cerere de repunere pe rol mai devreme de publicarea motivării Deciziei nr. 2/2017, atunci când aceasta a fost adusă la cunoştinţa publicului în întregime.

Cum Decizia nr. 2/2017 a fost publicată pe 2.03.2017, rezultă că termenul de 6 luni s-a împlinit la 2.09.2017; or, deja până la acest moment, instanţa de apel a emis un act de procedură din oficiu în vederea repunerii pe rol- citaţia din 19.06.2017 - şi a stabilit termen pentru verificarea subzistenţei motivului de suspendare la termenul din 27.09.2017 stabilit în acest scop.

Actul de repunere a cauzei pe rol echivalează cu un act de întrerupere a termenului de perimare, chiar dacă actul nu provine de la partea interesată, sens în care s-a apreciat şi în doctrină şi, de altfel, s-a şi pronunţat jurisprudenţa, susţine recurenta.

Recurenta mai arată că solicitarea de interpretare a dispoziţiilor art. 520 alin. (4) prin raportare la art. 416 alin. (3) din C. proc. civ. - în sensul de a se stabili dacă redeschiderea judecăţii cauzei, după pronunţarea hotărârii prealabile, este un act de procedură ce trebuie efectuat din oficiu - a fost respinsă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 52/2017 ca nefiind o chestiune dificilă de drept, aceasta rămânând la latitudinea instanţelor de judecată.

Totuşi, în cauza de faţă nici nu se pune problema obligativităţii sau nu a repunerii pe rol a cauzei deoarece actul întreruptiv al termenului de perimare s-a efectuat deja, în speţa de faţă fiind emis un astfel de act din oficiu motiv pentru care considerăm că la acel moment instanţa de apel a considerat că îi revine obligaţia de a repune pe rol apelul.

Astfel recurenta consideră că în ciuda practicii neunitare Curtea de Apel Bucureşti a îndeplinit un act de procedură - în vederea judecăţii apelului - indiferent dacă acesta era obligatoriu sau nu - motiv pentru care considerăm că aceasta nu mai putea, la data de 27.09.2017 data termenului de judecată să constate că termenul de perimare s-a îndeplinit.

Se mai susţine că actul de repunere pe rol a instanţei - respectiv referatul de citare a părţilor şi citaţia emisă şi transmisă a părţilor echivalează cu un act care întrerupe curgerea termenului de perimare, este un act echivalent cererii de repunere pe rol a părţii, astfel că nu are importantă faptul că cererea de repunere pe rol s-a discutat după împlinirea termenului de 6 luni de la data publicării deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Monitorul Oficial.

Dacă cererea de repunere pe rol s-ar fi făcut înăuntrul termenului de perimare nu ar fi avut relevanţă dacă judecata cererii se face după împlinirea termenului de perimare, la fel fiind şi în situaţia în care actul întreruptiv a fost îndeplinit de instanţă din oficiu.

Nu înţelegem raţionamentul instanţei de apel care a ales să facă un act întrerupător al curgerii termenului pentru ca ulterior să constate perimat apelul.

Or, este evident că o dată comunicată citaţia cu menţiunea de repus pe rol apelanta-reclamantă nu a mai considerat necesar să depună o cerere de repunere pe rol.

Doar în situaţia în care instanţa de apel nu ar fi efectuat referatul de citare a părţilor şi nu ar fi emis citaţiile aferente, atunci apelanta reclamantă ar fi putut să fie sancţionată pentru starea sa de pasivitate, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

Prin urmare, recurenta susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a normelor de procedură, constatând în mod nelegal perimarea apelului său.

În situaţia în care s-ar aprecia că termenul de perimare curge de la data pronunţării încheierii de suspendare sau de la data pronunţării Deciziei nr. 2/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurenta învederează că şi în situaţia în care termenul de perimare ar curge de la data pronunţării încheierii prin care s-a suspendat judecata apelului - 18.01.2017 - sau data pronunţării Deciziei nr. 2/2017 - 30.01.2017, acesta s-ar fi împlinit la data de 18.07.2017, respectiv 30.07.2017; prin urmare, şi în acest caz, actul de procedură efectuat de către instanţa de apel din oficiu, fiind îndeplinit cel mai târziu la data de 19.06.2017 (data emiterii citaţiei) - a fost efectuat înăuntrul termenului de perimare.

În aceste condiţii, recurenta consideră că în cauză este pe deplin incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sens în care solicită a se admite recursul cu trimiterea cauzei în vederea continuării judecăţii la instanţa de apel.

În etapa procesuală a recursului înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a procedat la derularea procedurii de filtrare în condiţiile art. 493 C. proc. civ., în cauză fiind întocmit raportul asupra admisibilităţii recursului, recursul fiind admis în principiu la termenul din 23 martie 2018 în complet de filtru, fixându-se termen pentru judecată în şedinţa publică de azi.

Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce urmează.

Curtea de apel, prin încheierea de şedinţă din 18.01.2017, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., după punerea din oficiu a măsurii în dezbaterea contradictorie a părţilor, a dispus suspendarea judecării apelului până la soluţionarea sesizării prealabile adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul înregistrat sub nr. x/2016, apreciind că hotărârea prealabilă ce urma să se pronunţe de instanţa supremă avea incidenţă în cauza ce i-a fost dedusă judecăţii în apel.

Hotărârea prealabilă a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi face obiectul Deciziei nr. 2/30.01.2017, fiind publicată în M. Of. nr. 157 din 2.03.2017.

Potrivit acestei decizii: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată, reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată poate fi asigurată şi prin consilierul juridic angajat al uneia dintre formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, în măsura în care consilierul juridic are şi calitatea de consilier în proprietate industrială."

Conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ.: "Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Spre deosebire de suspendarea dispusă în temeiul art. 520 alin. (2) C. proc. civ. de către instanţa care sesizează Înalta Curte cu solicitarea de pronunţare a unei hotărâri prealabile care este o suspendare legală de drept, obligatorie, potrivit art. 412 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzelor similare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, prevăzută de art. 520 alin. (4) C. proc. civ., reprezintă o suspendare facultativă, în sensul celor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Ca atare, în acest ultim caz, instanţa de judecată are doar posibilitatea, iar nu obligaţia de a suspenda judecata, măsura putând fi dispusă din oficiu sau la solicitarea părţilor, dacă se apreciază că aceasta este utilă, oportună ori chiar indispensabilă pentru soluţionarea pricinii.

Art. 520 alin. (4) C. proc. civ. nu prevede momentul până la care durează suspendarea, însă, având în vedere dispoziţiile generale referitoare la incidentul procedural al suspendării judecăţii, rezultă că suspendarea durează până la repunerea cauzei pe rol în condiţiile art. 415 C. proc. civ.

Din cercetarea ipotezelor descrise de această normă prin care se prevăd modalităţile de reluare a judecării procesului, se constată că nu este reglementată o ipoteză distinctă cu privire la situaţia suspendării dispuse în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. [de altfel, nici pentru cea obligatorie prevăzută de art. 520 alin. (2)], precum în cazul hotărârii prealabile solicitate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene - art. 415 pct. 3 -, astfel că, în această situaţie, pentru identificarea unei norme aplicabile, trebuie a se recurge la aplicarea prin analogie a textului anterior menţionat, soluţie permisă de dispoziţiile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., pricina se soluţionează "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare.".

Situaţia asemănătoare reglementată expres de C. proc. civ. este cea de la art. 415 pct. 3: "Judecata cauzei suspendate se reia: 3. În cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene."

Art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este în sensul că: "(1) Judecarea cauzelor se suspendă de drept: 7. în cazul în care instanţa formulează o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare adresată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană."

Se constată, pe de altă parte, că art. 415 pct. 3 C. proc. civ. prevede că judecata cauzei se reia după pronunţarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, iar în cazul ce interesează în speţă, prin analogie, se poate stabili că reluarea judecăţii are loc după pronunţarea hotărârii prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Textul invocat nu precizează însă dacă judecata se reia din oficiu sau la cererea uneia dintre părţi.

Mai mult decât atât, judecata se poate relua după pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în cazul suspendării dispuse în temeiul art. 520 alin. (2) C. proc. civ., întrucât de la data pronunţării dezlegarea de drept devine obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea, astfel cum prevede art. 521 alin. (3) C. proc. civ., în timp pentru celelalte instanţe [(indiferent dacă au dispus sau nu suspendarea facultativă prevăzută de art. 520 alin. (4)], dezlegarea dată chestiunii de drept devine obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.

Cu privire la această chestiune de drept - "interpretarea dispoziţiilor art. 520 alin. (4) prin raportare la art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., în sensul de a se stabili dacă redeschiderea judecăţii cauzei, după pronunţarea hotărârii prealabile, este un act de procedură ce trebuie efectuat din oficiu", astfel cum corect indică şi recurenta-reclamantă, a existat o altă sesizare pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 57/3.07.2017, publicată în M. Of. nr. 764/26.09.2017, pentru motivul neîndeplinirii nivelului de dificultate a chestiunii de drept, de natură a reclama intervenţia instanţei supreme pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

Cu toate acestea, în considerentele acestei decizii (parag. 25), s-a arătat astfel:

"25. Ceea ce se impune este doar realizarea unui simplu raţionament judiciar, prin citirea textului a cărui interpretare formează obiectul sesizării în corelare cu textul-cadru din materia reluării judecării procesului, respectiv art. 415 din C. proc. civ., şi cu înţelegerea faptului că procedura hotărârii prealabile a fost creată pentru a-i facilita judecătorului, iar nu părţilor interpretarea unui text de lege."

În consecinţă, Înalta Curte apreciază dacă mecanismul întrebării prealabile este de natură a fi util în primul rând instanţei în interpretarea unui text de lege sau pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, rezultă că repunerea cauzei pe rol după suspendarea facultativă dispusă în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. şi, cu atât mai mult, după suspendarea obligatorie dispusă în baza art. 520 alin. (2) C. proc. civ., trebuie repusă pe rol din oficiu fie după data pronunţării hotărârii prealabile (în cazul suspendării de drept), fie după publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei date pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (în ipoteza suspendării facultative), fiecare dintre aceste momente echivalând cu încetarea cauzei de suspendare.

În acest context, trebuie precizat că obligaţia instanţei de a dispune repunerea cauzei pe rol din oficiu nu înlătură dreptul oricăreia dintre părţi de a solicita redeschiderea procesului prin formularea unei cereri de reluare a judecăţii.

Însă, stabilirea obligaţiei instanţei de a repune cauza pe rol are o importantă semnificaţie în aprecierea eventualei conduite a părţilor care nu au formulat ele însele cererea de repunere pe rol înăuntrul termenului de perimare (6 luni de la pronunţarea hotărârii prealabile pentru suspendarea de drept ori de la publicarea în Monitorul Oficial, pentru cazul suspendării facultative), întrucât dacă un act de procedură trebuia a fi efectuat din oficiu nu poate opera perimare. În acest sens sunt dispoziţiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora: "Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive ce nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

Prin urmare, ori de câte ori un act de procedură trebuie a se efectua din oficiu, părţilor nu li se poate reţine vreo culpă pentru rămânerea dosarului în nelucrare, astfel încât, unită această condiţie cu aceea a trecerii unui termen de 6 luni de la rămânerea cauzei în nelucrare, să fie posibilă aplicarea sancţiunii procedurale a perimării cererii.

În acord cu aceste clarificări, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel era ţinută a constata că motivul suspendării dispuse în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. a încetat la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 2/30.01.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicare ce a operat la data de 2.03.2017 şi, în plus, chiar în situaţia în care s-ar fi formulat de către părţi cerere de reluare a judecăţii după un interval de 6 luni de la data publicării, deci după 2.09.2017, că sancţiunea perimării nu era operantă, date fiind dispoziţiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., anterior citate, având în vedere că însăşi instanţa, din oficiu, avea obligaţia de repunere a cauzei pe rol pentru continuarea judecăţii, obligaţie ce putea fi îndeplinită după publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

Or, curtea de apel pe lângă împrejurarea că a identificat în mod greşit ca fiind exclusiv obligaţia părţilor de a formula cererea de repunere pe rol (în afara cazurilor prevăzute de art. 415 pct. 1 şi 2 C. proc. civ.), a constatat în mod nelegal perimarea cererii de apel, chiar în condiţiile în care deja, din oficiu, instanţa dispusese repunerea cauzei pe rol la data de 19.06.2017, aşadar, înainte de trecerea intervalului legal de 6 luni de la data publicării hotărârii prealabile în Monitorul Oficial.

Având în vedere cele anterior expuse, Înalta Curte constată întemeiat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamantă, va casa decizia recurată şi va dispune trimiterea cauzei aceleiaşi curţi de apel pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva Deciziei nr. 791A din 4 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 aprilie 2018.

Procesat de GGC - NN