Local authority to pay royalties and triple damages for unlicensed music at City Days events.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2009, la data de 11.03.2009, reclamanta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia Pentru Drepturi de Autor (UCMR - ADA) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Craiova, prin Primar A., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata către UCMR-ADA, a remuneraţiei datorate cu titlu de drepturi patrimoniale ale titularilor de drepturi de autor pentru comunicarea publică a operelor, muzicale în cadrul evenimentului "Zilele Craiovei 2008" desfăşurat în perioada 19 - 26 octombrie 2008 în municipiul Craiova, remuneraţie ce reprezintă 5% din bugetul de cheltuieli (incluzând, dar fără a se limita la, cheltuielile cu onorariul interpreţilor, cheltuieli cu cazarea, cu transportul acestora, cheltuieli pentru locaţia spaţiului, cheltuieli de sonorizare, cheltuieli de publicitate, cheltuieli tipografice etc.), precum şi la plata Taxei pe Valoarea Adăugată aferentă acestei remuneraţii; obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 50.000 Ron, pentru remuneraţia neachitată în termen, potrivit pct. 12 din Autorizaţia - licenţă neexclusivă a utilizării operelor muzicale nr. 20000512/16.10.2008; obligarea pârâtei ca, în conformitate cu prevederile pct. 10 din Autorizaţia - licenţă neexclusivă a utilizării operelor muzicale nr. 20000512/16.10.2008 să comunice UCMR-DA un raport semnat şi stampilat de reprezentantul legal, cuprinzând: denumirea şi perioada de desfăşurare a evenimentului, adresa locaţiilor, denumirea operelor muzicale comunicate public, cu menţionarea autorilor şi a duratei de utilizare a acestora; obligarea pârâtei la plata către UCMR-ADA, cu titlu de despăgubiri, a sumei reprezentând triplul remuneraţiilor ce ar fi fost legal datorate la care se adăugă şi TVA-ul aferent, pentru utilizarea autorizată a operelor muzicale în cadrul spectacolelor organizate de aceasta începând cu data de 10 martie 2006 până în prezent pentru care nu au deţinut autorizaţie - licenţă neexclusivă din partea UCMR-ADA, conform pct. 17 Titlul II al Metodologiei publicate în Monitorul Oficial nr. 857/19.10.2006 prin Decizia ORDA nr. 365/2006 şi H.G. nr. 769/1999 Anexa 3;

în subsidiar: obligarea pârâtei, în calitate de organizatoare a spectacolelor organizate de aceasta începând cu data de 10 martie 2006 până în prezent pentru care nu a deţinut autorizaţie licenţă neexclusivă din partea UCMR-ADA, la plata către UCMR-ADA, a remuneraţiei datorate, în cuantum de 5% din bugetul de cheltuieli (incluzând dar fără a se limita la, cheltuielile cu onorariul interpreţilor, cheltuieli cu cazarea, cu transportul acestora, cheltuieli pentru locaţia spaţiului, cheltuieli de sonorizare, cheltuieli de publicitate, cheltuieli tipografice etc.), precum şi la plata Taxei pe Valoarea Adăugată aferente acestei remuneraţii, remuneraţie reprezentând drepturi patrimoniale ale titularilor de drepturi de autor de opere muzicale; obligarea pârâtei la plata penalităţilor datorate pentru întârzierea la plata remuneraţiilor, penalităţi reprezentând dobânda de referinţă a BNR pentru remuneraţiile datorate pentru perioada 10.03.2006 - 01.11.2006 şi 0,2%/zi de întârziere, pentru remuneraţiile datorate pentru perioada 01.11.2006 - data pronunţării hotărârii; obligarea pârâtei ca, în conformitate cu prevederile pct. 13 din H.G. nr. 769/1999, Anexa 3 şi art. 15 din Titlul II al Metodologiei publicate în Monitorul Oficial nr. 857/19.10.2006 prin Decizia ORDA nr. 365/2006 să comunice UCMR-ADA un raport, semnat şi stampilat de reprezentantul legal al acesteia, cuprinzând: denumirea şi data de desfăşurare a fiecărui spectacol organizate de pârâta, începând cu data de 10.03.2006 până în prezent, precum şi denumirea, autorii şi durata de utilizare a operelor muzicale comunicate public, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, efectuate de UCMR-ADA în această cauză, în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 8/1996 a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, cu modificările ulterioare, pe dispoziţiile Titlului II al Metodologiei publicate în Monitorul Oficial nr. 857/19.10.2006 prin Decizia ORDA nr. 365/2006, art. 969 C. civ., art. 112 şi urm. C. proc. civ.

Prin Sentinţa civilă din data de 19.04.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis acţiunea Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (U.C.M.R. - A.D.A.) în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Craiova prin Primar, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 116.907,30 RON (incluzând TVA) remuneraţie datorată pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul evenimentului "Zilele Craiovei 2008", desfăşurat în perioada 19 - 26 octombrie 2008 în Craiova, a fost obligată pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 50.000 RON pentru remuneraţia neachitată în termen, potrivit pct. 12 din Autorizaţia Licenţă neexclusivă a utilizării operelor muzicale nr. 20000512 din 16.10.2008, a fost obligată pârâta să comunice UCMR-ADA un raport semnat şi ştampilat de reprezentantul legal, cuprinzând denumirea şi perioada de desfăşurare a evenimentului, adresa locaţiilor, denumirea operelor muzicale comunicate public, cu menţionarea autorilor şi a duratei de utilizare a acestora. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.255.566,03 RON (cu TVA) cu titlu de despăgubiri, reprezentând triplul remuneraţiilor ce ar fi fost legal datorate, pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor organizate de aceasta în perioada 10 martie 2006-2011 şi la plata către reclamantă a sumei de 12.039 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat caracterul fondat al acesteia şi, în consecinţă, a admis-o, pentru următoarele considerente:

Conform art. 1231 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, dreptul de comunicare publică a operelor muzicale este gestionat colectiv, iar organismul desemnat în acest scop este reclamanta UCMR-ADA., acesta fiind unic colector al remuneraţiilor datorate de utilizatori cu titlu de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale, atât pentru remuneraţiile reglementate de Metodologia prevăzută de H.G. nr. 769/1999, Anexa 3 potrivit Deciziei ORDA nr. 12/1999, cât şi a remuneraţiilor prevăzute de Metodologia publicată în Monitorul Oficial nr. 857/19.10.2006 prin Decizia ORDA nr. 365/2006.

Prin Decizia nr. 365 din 10 octombrie 2006, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor - ORDA a adoptat Metodologia privind utilizarea operelor muzicale prin comunicare publică şi remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere muzicale.

Titlul II al acestei metodologii este consacrat comunicării publice a operelor muzicale în scop lucrativ, iar la pct. 1 este definită utilizarea, ca fiind comunicarea publică a operelor muzicale în scop lucrativ, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al unei familii şi al cunoştinţelor acesteia, prin interpretarea directă de către artişti sau prin orice alt mijloc tehnic, prin fir ori fără fir, prin care muzica este prezentată în sine sau însoţeşte alte acţiuni, cum ar fi dansul, spectacolul de circ, sportul etc., în spaţii deschise ori închise, în care publicul plăteşte bilete de acces şi/sau consumaţii ori în care au loc acţiuni promoţionale, publicitare, demonstrative sau alte asemenea.

Conform pct. 2 este utilizator, în sensul metodologiei, oricare persoană fizică sau juridică autorizată care desfăşoară activităţi de natura celor enumerate la pct. 1.

Prima instanţă a mai reţinut că în continuarea metodologiei sunt prevăzute obligaţiile pe care le au utilizatorii faţă de organismele de gestiune colectivă a drepturilor autorilor de opere muzicale.

Prin raportare la normele legale citate, pârâta are calitate de utilizator al operelor muzicale în contextul în care, în cadrul evenimentului Zilele Craiovei 2008, în perioada 19 - 26 octombrie 2008, desfăşurat în cadrul Velodromului, în Piaţa Mihai Viteazul din Craiova, a comunicat public opere muzicale din repertoriul trupelor: O., P., Q. ex-solist B., C., D. şi al artiştilor E., F., G., H., I., J. etc.

S-a mai reţinut că, de altfel, pârâta, a încheiat cu UCMR-ADA Autorizaţia licenţă neexclusivă a utilizării operelor muzicale nr. 20000512/16.10.2008 pentru evenimentul menţionat şi a şi achitat suma de 17.850 RON, inclusiv TVA, cu titlu de remuneraţii.

Ceea ce trebuie subliniat este faptul că, în acord cu clauzele Autorizaţiei licenţă neexclusivă încheiată de părţi, în vederea determinării remuneraţiilor datorate, pârâta avea obligaţia să comunice UCMR-ADA bugetul de cheltuieli, semnat şi stampilat de reprezentantul legal, cuprinzând totalitatea cheltuielilor efectuate de Primăria Municipiului Craiova sau de către terţi, pentru realizarea activităţii de utilizare a operelor muzicale în cadrul evenimentului Zilele Municipiului Craiova 2008, incluzând, dar fără a se limita la: cheltuieli cu onorariile interpreţilor, cheltuielile cu cazarea, cu transportul, cheltuieli pentru locaţia spaţiului de desfăşurare, cheltuieli de sonorizare, cheltuieli de publicitate şi promoţie, cheltuieli de regie, cheltuieli pentru serviciul de pază şi alte cheltuieli de organizare, obligaţie neîndeplinită de pârâtă.

Astfel, conform obligaţiilor asumate prin Autorizaţie, ce au fost stabilite în temeiul Titlului II al Metodologiei publicate prin Decizia ORDA nr. 365/2006, art. 6 lit. b) şi Tabelului nr. 1 lit. A), pct. 8, pârâta datora o remuneraţie de 5% din bugetul de cheltuieli (reprezentat de totalitate cheltuielilor efectuate de pârâtă, incluzând, dar fără a se limita la: cheltuielile cu onorariul interpreţilor, cheltuieli cu cazarea, cu transportul acestora, cheltuieli pentru locaţia spaţiului, cheltuieli de sonorizare, cheltuieli publicitate, cheltuieli tipografice etc., precum şi Taxa pe Valoarea Adăugată aferentă acestei remuneraţii.

Important de subliniat este faptul că pârâta, nici la momentul desfăşurării evenimentului, nici ulterior şi nici pe parcursul soluţionării cauzei nu a comunicat în totalitate înscrisurile din care să rezulte bugetul de cheltuieli alocat pentru evenimentul mai sus amintit, baza de calcul necesară determinării remuneraţiilor fiind stabilită în urma efectuării contraexpertizei contabile de către expert K. prin consultarea documentelor contabile ale pârâtei.

Aşa cum a rezultat din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert K., remuneraţia restantă datorată de pârâtă, incluzând TVA, calculată conform dispoziţiilor Metodologiei aplicabile, aprobată prin Decizia ORDA nr. 365/2006 este în suma de 116.907,30 RON, suma la care pârâta a fost obligată prin sentinţa primei instanţe.

Conform art. 12 al autorizaţiei licenţă neexclusivă încheiată de părţi, pentru întârzierea cu mai mult de 10 zile a comunicării bazei de calcul ori a plaţii remuneraţiilor, utilizatorul datorează L., penalităţi în cuantum de 50.000 RON, astfel încât în temeiul dispoziţiilor art. 969 C. civ., tribunalul a obligat pârâta şi la plata penalităţilor în suma de 50.000 RON.

Având în vedere dispoziţiile metodologiilor ce stabilesc modul de calcul al remuneraţiilor, astfel cum au fost menţionate, tribunalul a obligat pârâta să comunice UCMR-ADA un raport semnat şi ştampilat de reprezentantul legal, cuprinzând denumirea şi perioada de desfăşurare a evenimentului, adresa locaţiilor, denumirea operelor muzicale comunicate public, cu menţionarea autorilor şi a duratei de utilizare a acestora.

În ceea ce priveşte capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata triplului remuneraţiilor datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor desfăşurate de pârâtă, fără a deţine autorizaţie de licenţă neexclusivă, începând cu anul 2006, tribunalul a constatat, de asemenea, temeinicia acestuia.

Astfel, probele administrate în cauză au dovedit că pârâta, începând cu data de 10 martie 2006 până în prezent, a comunicat public opere muzicale, fără sa fi respectat prevederile legale referitoare la comunicarea publică a operelor muzicale şi fără plata remuneraţiilor corespunzătoare reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale, prin expertiza efectuată în cauză de expert K., în baza documentelor contabile analizate, fiind identificate şi enumerate spectacolele desfăşurate în cadrul cărora au fost comunicate public opere muzicale.

Conform dispoziţiilor art. 1231 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, gestiunea colectivă este obligatorie pentru comunicarea publică a operelor muzicale.

Potrivit dispoziţiilor art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, pentru încălcarea drepturilor de autor, cum este şi cazul comunicării publice a operelor muzicale fără a deţine autorizaţie licenţă neexclusivă încheiată cu UCMR-ADA, sunt datorate despăgubiri, despăgubiri ce vor fi acordate în aplicarea dispoziţiilor art. 139 alin. (2) lit. b), respectiv triplul sumelor ce ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare, având în vedere imposibilitatea aplicării criteriilor prevăzute la lit. a), respectiv - consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept.

Astfel, în situaţia în care pârâta ar fi încheiat cu reclamanta autorizaţia - licenţă neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor desfăşurate începând cu data de 10 martie 2006 până în prezent, conform Titlului II al Metodologiei, art. 6 lit. b) şi Tabelului nr. 1 lit. A), pct. 8, aceasta datora o remuneraţie de 5% din bugetul de cheltuieli (reprezentat de totalitatea cheltuielilor efectuate de pârâtă, incluzând, dar fără a se limita la: cheltuielile cu onorariul interpreţilor, cheltuieli cu cazarea, cu transportul acestora, cheltuieli pentru locaţia spaţiului, cheltuieli de sonorizare, cheltuieli publicitate, cheltuieli tipografice etc.).

În consecinţă, tribunalul a obligat pârâta să plătească UCMR-ADA despăgubiri reprezentând triplul remuneraţiilor ce ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare realizată în mod nelegal (fără autorizaţie licenţă neexclusivă), despăgubiri determinate prin raportul de expertiza efectuată în cauza de expert K. şi evaluate la suma de 1.255.566,03 RON - incluzând TVA, pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor organizate în perioada 10 martie 2006 - 2011.

Prima instanţă a menţionat faptul că la determinarea remuneraţiilor restante pentru perioada 2006 - 2011, expertul a inclus şi remuneraţia datorată de pârâtă pentru spectacolul Zilele Craiovei desfăşurat în anul 2008, pentru care s-a stabilit, în cele ce preced, obligaţia de plata a pârâtei - respectiv suma de 116.907,30 RON, calculată conform Autorizaţiei încheiate de părţi.

La stabilirea triplului remuneraţiilor legal datorate la care pârâta a fost obligată, pentru perioada 2006 - 2011, tribunalul a scăzut această sumă din suma totală calculată de expert - 535.429,31 RON, rezultând suma de 418.522,01 RON suma ce ar fi fost legal datorată de pârâtă şi a obligat-o în final la plata triplului acestei sume, respectiv - 1.255.566,03 RON.

Admiţând acţiunea, tribunalul a înlăturat apărările pârâtei referitoare la interpretarea noţiunii de comunicare publică şi a interpretării acestei noţiuni în acord cu Directiva 2001/29/CE din 22 mai 2001.

În esenţă, pârâta a susţinut netemeinicia cererii reclamantei vizând pretinderea remuneraţiilor pentru comunicarea publică a operelor muzicale comunicate în cadrul spectacolelor desfăşurate pe perioada 2006 - 2001, în contextul interpretării noţiunii de comunicare publică, astfel cum a fost realizată prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene Camera a III-a din 24.11.2011, pronunţată în cauza C-283/10 având ca obiect cererea de hotărâre preliminară formulată în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procesul privind M. şi L.

Prin această Hotărâre, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a declarat că:

"Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională şi în special art. 3 alin. (1) din aceasta trebuie interpretate în sensul că au în vedere doar comunicarea către un public care nu este prezent la locul de provenienţă a comunicării, cu excluderea oricărei comunicări a unei opere realizate direct, făcută într-un loc deschis publicului, prin orice modalitate publică de execuţie ori de prezentare directă a operei."

Pârâta a arătat că prin hotărârea Curţii de Justiţie, s-a decis că Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională, şi, în special, art. 3 alin. (1) din aceasta, trebuie interpretate în sensul că au în vedere doar comunicarea către un public care nu este prezent în locul de provenienţă a comunicării, cu excluderea oricărei comunicări a unei opere realizate direct, făcută într-un loc deschis publicului, prin orice modalitate publică de execuţie ori de prezentare directă a operei, aşa încât fata de modalitatea concretă de comunicare a operelor muzicale în speţă, rezultă că nu datorează remuneraţii reclamantei, care, la rândul său, nu poate justifica gestiunea obligatorie.

Tribunalul a înlăturat argumentele pârâtei, invocate de altfel - pentru prima dată în concluziile scrise depuse la termenul de dezbateri, având în vedere următoarele considerente.

Domeniul de aplicare a Directivei se refera doar la comunicarea către un public care nu este prezent la locul de provenienţă a comunicării (parag. 33 din Hotărâre), astfel cum prevede considerentul (23) al Directivei 2001/29, şi nu la formele tradiţionale de comunicare publică - "reprezentare sau executare directă", prevăzută de art. 11 primul parag. din Convenţia de la Berna, noţiune ce înglobează interpretarea operelor în faţa publicului care se află în contact fizic şi direct cu actorul sau executantul operelor (parag. 35 din Hotărâre).

Prin urmare, prin Directiva 2001/29/CE s-a impus statelor membre armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională (în aplicarea principiului subsidiarităţii), dată fiind dezvoltarea tehnologică ce a făcut să apară noi forme de exploatare a operelor protejate, dar nu şi armonizarea în privinţa formelor tradiţionale de comunicare publică, precum reprezentarea sau executarea directă a unei opere (astfel cum este cazul în speţă).

În acest context, s-a apreciat că nu poate fi înlăturată de la aplicare norma de drept intern prin excluderea din sfera noţiunii de comunicare publică a executării directe a operelor muzicale comunicate către un public prezent la locul de provenienţă a comunicării, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 deoarece aceasta nu vine în contradicţie cu Directiva comunitară ce are un alt obiect de reglementare.

În acest sens, s-a constatat ca prin Hotărârea preliminară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu s-a definit noţiunea de comunicare publică, exclusiv în sensul de comunicare către un public care nu este prezent la locul de provenienţă a comunicării, ci a interpretat aceasta noţiune numai prin raportare la modalitatea de comunicare apăruta prin noile tehnologii ce permit noi forme de exploatare a operelor protejate.

Obiectivul urmărit de Directiva 2001/29, a fost acela de a crea un cadru juridic general şi flexibil la nivelul Uniunii, care să sprijine dezvoltarea societăţii informaţionale, adaptarea şi completarea normelor actuale în materia dreptului de autor şi a drepturilor conexe pentru a ţine seama de faptul că dezvoltarea tehnologică a făcut să apară noi forme de exploatare a operelor protejate.

Prin urmare, aplicarea Directivei nu are în vedere formele "tradiţionale" de comunicare publică, precum reprezentarea sau executarea directă a unei opere, aceste forme fiind pe deplin acoperite de dreptul intern, care nu vine în contradicţie cu norma din dreptul Uniunii.

Aşadar, noţiunea de comunicare publică include nu numai sensul avut în vedere de Directivă (limite în care funcţionează obligaţia statelor membre de armonizare a legislaţiilor şi care, în privinţa României a fost îndeplinită de legiuitorul român prin adoptarea O.U.G. nr. 123/2005 de modificare a legii), ci şi reprezentarea sau executarea directă, prevăzută de art. 11 primul parag. din Convenţia de la Berna din 9 septembrie 1886 la care România a aderat prin Legea nr. 77/1998 (M. Of. nr. 156/17.04.1998), text la care, de altfel, se face trimitere şi în parag. 35 din Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-283/10; în consecinţă, s-a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului intern, anume ale Legii nr. 8/1996; la aceeaşi concluzie conduc şi prevederile art. 5 alin. (2) teza finală din Convenţia de la Berna, potrivit cărora:

"în afară de prevederile prezentei convenţii, întinderea protecţiei, precum şi mijloacele procedurale garantate autorului pentru apărarea drepturilor sale se reglementează, în mod exclusiv, conform legislaţiei în care se reclamă protecţia."

În concluziile scrise depuse de pârâtă la ultimul termen, la care au avut loc şi dezbaterile, aceasta a invocat şi faptul ca nu ar datora remuneraţii, pe motiv că a comunicat public opere ieşite din sfera de protecţie a legii, intrate în domeniul public şi opere folclorice care nu sunt supuse gestiunii colective obligatorii şi pentru care reclamanta nu a făcut dovada mandatului acordat de autori.

Contrar acestor susţineri, tribunalul a apreciat că pârâta datorează remuneraţiile pentru comunicarea publică a operelor în cadrul spectacolului Zilele Craiovei desfăşurat în anul 2008, în temeiul contractului de licenţa neexclusivă încheiat cu reclamanta, prin care a fost autorizată în vederea comunicării publice a operelor în schimbul remuneraţiilor cuvenite autorilor operelor.

Nu au relevanţă în acest sens argumentele pârâta privind nedovedirea de către reclamantă pentru fiecare operă în parte, a mandatului acordat de autori şi contractele încheiate direct între utilizator şi autor.

În privinţa comunicării publice a operelor muzicale pentru perioada dedusă judecaţii, pentru care părţile nu au încheiat contract de licenţă neexclusivă, art. 1231 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, astfel cum a fost modificată, impune gestiunea colectivă obligatorie, remuneraţiile datorate calculându-se potrivit dispoziţiilor metodologiilor aprobate prin decizii ale ORDA.

În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei privind comunicarea publică a unor opere intrate în domeniul public, s-a reţinut că pârâta nu a administrat probe din care sa rezulte aceste susţineri.

În considerarea tuturor acestor argumente, tribunalul a admis cererea.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., constatând culpa procesuală a paratei, prima instanţă a dispus obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 12.039 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelantul-pârât Municipiul Craiova prin Primar, criticând soluţia primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 1068 A din 22 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, apelul pârâtei a fost admis, iar sentinţa apelată a fost schimbată în parte, astfel: s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 94.280,86 RON - remuneraţie datorată pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul evenimentului "Zilele Craiovei 2006" şi la plata sumei de 1.202.540,34 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând triplul remuneraţiilor ce ar fi fost legal datorate, pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor organizate în perioada 10 martie 2006 - 1 decembrie 2011.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a apreciat că apelul este fondat prin prisma motivului de ordine publică pus în discuţie din oficiu, vizând incidenţa hotărârii prealabile reprezentate de Decizia nr. 48 din 19 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 525/25.07.2017.

Prin Decizia menţionată, s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2013 şi s-a stabilit că: "În interpretarea dispoziţiilor art. 126 alin. (1) lit. a) şi art. 129 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, art. 98 alin. (1) lit. g1) şi art. 1065 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, colectarea de către organismul de gestiune colectivă a remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi şi executanţi pentru radiodifuzarea sau comunicarea publică a înregistrărilor sonore conţinând fixarea prestaţiilor artistice ale acestora nu reprezintă o operaţiune impozabilă din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată."

Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial, în conformitate cu art. 521 alin. (3) noul C. proc. civ. în consecinţă, curtea de apel a apreciat că se impune înlăturarea taxei pe valoare adăugată din calculul remuneraţiilor datorate autorilor pentru comunicarea publică a operelor muzicale.

În ceea ce priveşte criticile formulate de către apelanta-pârâtă, au fost apreciate ca nefondate.

Cu privire la nulitatea hotărârii atacate, invocată de către apelantă, s-a reţinut că numărul sentinţei nu face parte din menţiunile obligatorii prevăzute de art. 261 C. proc. civ. totodată, s-a constatat că semnăturile judecătorilor se regăsesc în exemplarul hotărârii din dosar, ce constituie unul dintre cele două exemplare originale în care aceasta se întocmeşte conform art. 266 alin. (1) C. proc. civ., în timp ce alin. (3) al aceluiaşi text prevede că hotărârea se comunică părţilor în copie. De altfel, din consultarea sistemului ECRIS, curtea de apel a constatat că sentinţa are numărul 511, lipsa acestei menţiuni din exemplarul de la dosar fiind o omisiune ce poate fi îndreptată pe calea procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ.

Potrivit art. 5 lit. a) din Legea nr. 146/1997, cererile pentru recunoaşterea dreptului de autor şi a celor conexe, pentru constatarea încălcării acestora şi repararea prejudiciilor, inclusiv plata drepturilor de autor şi a sumelor cuvenite pentru opere de artă, precum şi pentru luarea de măsuri în scopul prevenirii producerii unor pagube iminente sau pentru asigurarea reparării acestora se timbrează cu suma de 39 RON. Faţă de textul menţionat, critica privind insuficienta timbrare, în raport de valoarea obiectului cererii, a fost înlăturată ca nefondată.

Anterior publicării Deciziei ORDA nr. 365/2006 metodologia privind utilizarea repertoriului de opere muzicale al organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor a fost reglementată prin Hotărârea nr. 769 din 20 septembrie 1999, astfel că, instanţa de apel a apreciat a fi nefondată critica privind lipsa temeiului plăţii remuneraţiilor pentru perioada 10.03.2006 - 19.10.2006 şi, pe cale de consecinţă, nu se poate reţine inadmisibilitatea acţiunii.

Afirmaţia apelantei-pârâte potrivit căreia în cadrul festivalului din octombrie 2008 au fost comunicate public opere folclorice, excluse de la protecţie, nu este susţinută de dovezi, astfel că, s-a apreciat că nici această apărare nu poate fi valorificată.

Pentru situaţia în care nu se obţin venituri din activitatea de comunicare publică a operelor muzicale, baza de calcul se constituie din bugetul de cheltuieli, prevedere conţinută de Decizia ORDA nr. 365/2006, care stabileşte în Tabelul nr. 1 din Titlul II remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale de autor pentru utilizarea operelor muzicale în concerte şi alte spectacole şi procentele aplicabile.

La rândul său, instanţa de apel a reţinut că pârâtul este utilizator în sensul pct. 2 din Titlul II al Deciziei nr. ORDA 365/2006, care la punctul 1 defineşte utilizarea ca fiind "comunicarea publică a operelor muzicale în scop lucrativ făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al unei familii şi al cunoştinţelor acesteia, prin interpretarea directă de către artişti sau prin orice alt mijloc tehnic, prin fir ori fără fir, prin care muzica este prezentată în sine sau însoţeşte alte acţiuni, cum ar fi dansul, spectacolul de circ, sportul etc., în spaţii închise sau deschise, în care publicul plăteşte bilete de acces şi/sau consumaţii ori în care au loc acţiuni promoţionale, publicitare, demonstrative şi altele asemenea."

În calitate de organizator al activităţilor de natura celor enumerate la pct. 1, pârâtul este utilizator, având obligaţiile prevăzute în Titlul II al metodologiei.

Critica privind greşita obligare la triplul remuneraţiilor ce ar fi fost legal datorate, solicitare care, în opinia apelantei-pârâte, nu poate fi făcută decât de titularii drepturilor de autor, a fost găsită, de asemenea nefondată de instanţa de apel, în condiţiile în care ne aflăm în situaţia gestiunii colective obligatorii [art. 1231 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996], organismul de gestiune colectivă având calitate de a acţiona în numele titularilor de drepturi, în temeiul art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Opţiunea primei instanţe pentru forma de evaluare prevăzută de art. 139 lit. b) din Legea nr. 8/1996 a fost impusă de imposibilitatea aplicării criteriilor prevăzute de lit. a), în lipsa unor elemente obiective care să permită determinarea în mod concret a câştigului nerealizat de titularii de drepturi sau a beneficiului realizat pe nedrept de utilizator.

Potrivit art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996, utilizarea unei opere dă naştere la drepturi patrimoniale, distincte şi exclusive, ale autorului de a autoriza sau interzice comunicarea publică, direct sau indirect, a operei, prin orice mijloace. Compoziţiile muzicale constituie obiect al dreptului de autor, conform art. 7 din Legea nr. 8/1996, fapta ilicită a pârâtei constând în comunicarea publică a operelor muzicale fără autorizarea titularilor de drepturi patrimoniale. Dreptul patrimonial este un drept de a trage foloase din utilizarea operei, comunicarea publică a operei fiind o modalitate de exploatare de care autorul a fost lipsit prin fapta pârâtului, producând o pagubă ce se cere a fi reparată. Posibilitatea acordării de către instanţă a unei despăgubiri reprezentând triplul sumei ce ar fost legal datorată pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite reprezintă transpunerea legală a dreptului comun - răspunderea civilă delictuală, respectiv regula răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii atât pentru pagubele previzibile, cât şi pentru cele neprevizibile.

Autorizaţia/licenţă neexclusivă constituie convenţia părţilor, deci, temei al răspunderii civile contractuale în cazul evenimentului "Zilele Craiovei 2006", neputând fi reţinută critica vizând lipsa bazei legale pentru obligarea la penalităţi şi caracterul nedatorat al plăţilor parţiale efectuate de pârâtă.

Obligarea la comunicarea raportului cuprinzând denumirea şi data evenimentului (spectacol, concert etc.), adresa locaţiei, denumirea, autorii şi durata operelor muzicale utilizate (formaţii participante, eventual interpreţii) şi baza de calcul a remuneraţiei este prevăzută de punctul 15 din Titlul II al metodologiei aprobate prin Decizia nr. 369/2006, astfel că instanţa de apel a constatat că nu este fondată critica lipsei de temei legal al dispoziţiei primei instanţe cu acest obiect.

Apelanta a pretins că nu a realizat comunicare publică de operelor muzicale, prin prisma Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 24 noiembrie 2011, pronunţată Cauza C -283 -2010, M.. Argumentele tribunalului cu privire la inaplicabilitatea în speţă a hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene au fost însuşite de instanţa de apel, astfel încât a fost înlăturată şi critica pe acest aspect.

De asemenea, nu a putut fi reţinută nici lipsa de culpă procesuală a pârâtei, în condiţiile în care refuzul de a plăti remuneraţiile datorate titularilor de drepturi de autori pentru utilizarea operelor muzicale a condus la iniţierea prezentului proces, în care reclamanta se află în poziţia de parte câştigătoare.

Faţă de considerentele expuse, apelul a fost admis în sensul celor arătate.

În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta a formulat recurs, prevalându-se de motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susţine că dispoziţia instanţei de apel în sensul de a o obliga la plata sumei de 94.280,86 RON reprezentând remuneraţie pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul evenimentului "Zilele Craiovei 2006" nu îşi găseşte corespondent în sentinţa dată în primă instanţă, întrucât suma respectivă, obţinută ca urmare a înlăturării TVA-ului, vizează un alt eveniment, respectiv "Zilele Craiovei 2008", eveniment ce s-a desfăşurat în perioada 19-26 octombrie 2008.

Astfel, sub acest aspect, hotărârea recurată intră sub incidenţa dispoziţiilor pct. 6 şi 7 de la art. 304 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele în drept pe care s-a sprijinit instanţa, sau că s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, motiv pentru care, în opinia recurentei, se impune modificarea deciziei recurate în sensul anulării acestei soluţii greşite.

În ceea ce priveşte constatarea instanţei de apel în sensul că pârâtul nu ar fi probat că în cadrul manifestărilor desfăşurate ar fi fost comunicate public opere folclorice, recurenta consideră că această soluţie nu este justificată şi denotă o evidentă superficialitate a instanţei de apel în analizarea şi interpretarea tuturor probelor existente la dosarul cauzei.

În acest sens, recurenta solicită instanţei de recurs să constate că la dosarul cauzei se găsesc toate documentele justificative (depuse încă de la fondul cauzei, dar şi ulterior în apel) care demonstrează că pe întreaga perioadă vizată au fost susţinute numeroase spectacole folclorice, interpretate de artişti de muzică populară, acest fapt rezultând atât din playlist-urile pe care le-a comunicat în dublu exemplar încă de la prima instanţă, atât instanţei cât şi reclamantei, dar şi din programele de desfăşurare a evenimentelor solicitate de tribunal în faza de întocmire a rapoartelor de expertiză.

Astfel, dacă instanţa de apel în cadrul analizei pe care ar fi trebuit să o facă asupra aspectelor supuse dezbaterii s-ar fi implicat corespunzător în aflarea adevărului în cauză, ar fi constatat fără nicio îndoială că la dosarul cauzei există numeroase dovezi care atestă desfăşurarea şi susţinerea de spectacole folclorice în cadrul manifestărilor din perioada de referinţă pentru acţiunea formulată în cauză.

În consecinţă, instanţa de apel, în pronunţarea soluţiei asupra aspectelor ce ţin de interpretarea noţiunii de folclor şi opere folclorice invocate de către recurenta-pârâtă nu a manifestat un rol activ şi a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în baza cărora era obligată să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Instanţa de apel după identificarea dovezilor în acest sens, ar fi trebuit să analizeze incidenţa în speţă a Convenţiei pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, adoptată la Paris la 17 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 410/2005, folclorul fiind parte integrantă din patrimoniul cultural imaterial, în aplicarea căreia a fost adoptată şi Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, act normativ ce defineşte şi "expresiile culturale tradiţionale", între care se înscrie şi folclorul.

Ca atare, recurenta solicită Înaltei Curţi să reanalizeze şi aceste aspecte în cadrul cărora recurenta a invocat, atât la fond cât şi în apel, necesitatea interpretării noţiunilor de muzică populară şi folclor în sensul stabilirii dacă sintagma "muzică populară" se suprapune în tot sau în parte celei de folclor al ţărilor de origine a interpreţilor ce au evoluat în cadrul "Festivalului", urmând a se observa că în privinţa folclorului nu poate fi reclamată protecţia reglementată prin legea dreptului de autor, fiind imposibil de stabilit paternitatea operei.

Totodată, recurenta arată că a invocat faptul că art. 4 din Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, stabileşte principalele însuşiri ale patrimoniului cultural imaterial, între care este de menţionat caracterul anonim al originii creaţiei [lit. a)], în timp ce art. 1 alin. (2) din aceeaşi lege prevede în mod explicit că:

"Prezenta lege nu poate fi folosită, în întregime sau în parte, de nici o persoană fizică ori juridică pentru a obţine protecţia unui element al patrimoniului cultural imaterial prin intermediul actelor normative care reglementează proprietatea industrială sau dreptul de autor."

Astfel, dacă se va stabili că operele interpretate în cadrul "Festivalului" fac parte din folclorul ţării de origine a interpreţilor, ceea ce presupune reţinerea caracterului anonim al originii creaţiei, în mod evident lipseşte autorul operei muzicale în numele şi pe seama căruia se solicită colectarea remuneraţiilor de către reclamantă, în cazul mandatarii sale prin contractele încheiate cu organismele străine.

Astfel, textul menţionat dispune că:

"(1) Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor aduse la cunoştinţa publică în mod legal, sub pseudonim sau fără indicarea autorului, este de 70 de ani de la data aducerii la cunoştinţa publică a acestora. (2) În cazul în care identitatea autorului este adusă la cunoştinţă publică înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (1) sau pseudonimul adoptat de autor nu lasă nicio îndoială asupra identităţii autorului, se aplică dispoziţiile art. 25 alin. (1) din lege.

În opinia recurentei, din interpretarea coroborată a celor două alineate, rezultă în mod neechivoc că prin această normă se reglementează durata drepturilor de autor pentru cazul în care, iniţial, opera a fost adusă la cunoştinţă publică sub pseudonim ori fără indicarea autorului, iar ulterior identitatea autorului este adusă la cunoştinţă publică ori în cazul în care pseudonimul adoptat nu lasă nicio îndoială asupra identităţii autorului (în mod necesar, pe baza unor elemente ulterioare momentului aducerii operei la cunoştinţă publică sub pseudonim), atare dezvăluire ulterioară a autorului, conducând la aplicarea art. 25 alin. (1) în privinţa duratei protecţiei (tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia, drepturile de autor se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoştinţă publică în mod legal).

O altă critică pe care recurentul o formulează este aceea legată de interpretarea dispoziţiilor Titlului II al Deciziei ORDA nr. 365/2006, temei legal în baza căruia, fără să aducă niciun fel de argument legal şi temeinic instanţa de apel i-a respins apelul pe motiv că trebuie să plătească remuneraţiile respective, întrucât recurenta are calitatea de utilizator, în sensul arătat de aceste dispoziţii legale.

Ceea ce nu a observat însă instanţa de apel, sau a neglijat este faptul că Titlul II al Deciziei ORDA nr. 365/2006 se referă strict la comunicarea operelor muzicale în scop lucrativ.

Or, prin "utilizare" se înţelege comunicarea publică a operelor muzicale în scop lucrativ făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al unei familii şi al cunoştinţelor acesteia, prin interpretarea directă de către artişti sau prin orice alt mijloc tehnic, prin fir ori fără fir, prin care muzica este prezentată în sine sau însoţeşte alte acţiuni, cum ar fi dansul, spectacolul de circ, sportul etc., în spaţii închise sau deschise, în care publicul plăteşte bilete de acces şi/sau consumaţii ori în care au loc acţiuni promoţionale, publicitare, demonstrative şi altele asemenea.

Recurenta arată că din interpretarea teleologică a textului precitat, ce constituie practic fundamentul admiterii acţiunii, se desprinde concluzia că noţiunea de utilizare trebuie înţeleasa prin prisma cerinţelor cumulative reglementate de noţiunea definită de Decizia nr. 365/2006, dată fiind enumerarea pe care textul legal o face.

Recurenta consideră că instanţa de apel s-a raportat în mod greşit numai la sensul comunicării publice a operelor muzicale fără a avea în vedere şi sintagmele folosite de legiuitor cum ar fi: scop lucrativ, publicul plăteşte bilete de acces, acţiuni promoţionale, publicitare demonstrative şi altele asemenea.

Noţiunea de scop lucrativ vizează obţinerea unui profit, tocmai de aceea legiuitorul a înţeles să lămurească scopul utilizării prin folosirea sintagmei plăteşte bilete şi/sau consumaţii, în sensul faptului material al obţinerii de venituri.

De asemenea, acţiunile promoţionale vizează stimularea creşterii vânzărilor unui produs în scop publicitar, expoziţional şi demonstrativ.

Rezultă, aşadar, că scopul urmărit de legiuitor în contextul arătat vizează numai comunicările publice care au ca finalitate obţinerea de venituri/profituri, aşa cum trebuie înţeleasă şi sintagma "altele asemenea."

Activitatea întreprinsă de către autoritatea publică locală a vizat un interes public local având drept scop furnizarea unor servicii social comunitare cu ocazia sărbătorii Zilelor Municipiului Craiova.

Recurentul precizează că absolut toate aceste manifestări s-au desfăşurat în mod gratuit către colectivitatea locală, autoritatea publică locală neobţinând niciun folos patrimonial sau nepatrimonial în urma acestora.

Astfel, acelaşi recurent consideră că pentru a da naştere unor obligaţii în sarcina autorităţii locale privind plata remuneraţiei reglementată de lege trebuie ca acţiunea întreprinsă să vizeze obţinerea unui folos căci altfel nu sunt justificate enumerările date de legiuitor, căci ignorarea sintagmelor enunţate ar conduce la golirea de conţinut a textului legal ceea ce ar contraveni principiilor de stabilire a conţinutului şi sensului normelor de drept.

Prin folosirea sintagmei "şi altele asemenea", legiuitorul a înţeles să excludă din sfera de aplicabilitate a legii acţiunile ce nu au scopul urmărit prin crearea acestei prevederi legale.

De altfel, instanţa de judecată în considerentele hotărârii a înţeles să reproducă textele legale fără a motiva elementele care au condus la admiterea acţiunii.

Scopul urmărit de legiuitor rezultă chiar din însăşi titulatura Titlului II care vizează comunicarea publică a operelor muzicale în scop lucrativ.

Recurenta susţine că pct. 6 din Titlul II ce reglementează baza de calcul a remuneraţiei procentuale nu trebuie interpretată ad literam şi în mod singular fără a avea în vedere substanţa normei juridice instituite şi premisele actului normativ aplicabil în cauză.

Ipotetic, nu orice manifestare publică are ca scop aducerea unui profit direct, ci prin acţiunile întreprinse realizarea profitului poate rezulta în mod tangenţial, tocmai de aceea legiuitorul a avut în vedere cele două modalităţi alternative de determinare a calculului remuneraţiei procentuale.

Cele două modalităţi întăresc principiile economice urmărite de legiuitor aplicabile numai acelui utilizator care urmăreşte acest scop.

Este utilizator, în sensul prezentei metodologii, orice persoană juridică sau fizică autorizată care organizează activităţi de natura celor enumerate, la pct. 1 Titlul II al Deciziei ORDA nr. 365/2006, temei juridic în baza căruia este fundamentată întreaga acţiune şi preluat şi de către instanţa de fond în motivarea sentinţei.

Din perspectiva înţelesului dat noţiunii de utilizator, recurenta apreciază că nu există identitate cu autoritatea publică locală, aceasta neidentificându-se practic cu subiectul pasiv al raportului juridic obligaţional.

În ceea ce priveşte acordarea de către instanţele inferioare a triplului remuneraţiilor solicitate de către reclamantă, recurenta consideră că instanţa de apel a acordat cu prea multă uşurinţă şi total nejustificat aceste sume, având în vedere că legiuitorul a prevăzut această posibilitate ca fiind o consecinţă a unei fapte ilicite.

Într-o primă analiză, dacă se dă eficienţă dispoziţiilor legale anterior invocate, respectiv domeniului de reglementare al Titlului II din Decizia ORDA, atâta vreme cât recurentul nu utilizează operele muzicale în scop lucrativ şi nu are calitatea specificată de legiuitor, nu ar fi trebuit să fie obligat nici la plata triplului remuneraţiilor.

Pe de altă parte, interpretând dispoziţiile Legii nr. 8/1996, invocate de instanţa de apel în susţinerea soluţiei, trebuia să se analizeze mai întâi calitatea celui care pretinde aceste despăgubiri, iar nu să se aibă în vedere în mod exclusiv criteriul de determinare a despăgubirilor prin aplicarea prevederilor art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996. Curtea de apel a apreciat faptul că nu există alte criterii de evaluare a consecinţelor economice suferite de organismul colectiv, deşi acesta în calitatea sa de reclamant ar fi trebuit să facă dovada prejudiciului suferit prin pretinsa faptă ilicită, fiind astfel specific unui proces civil faptul că sarcina probei revine reclamantului.

Prejudiciului suferit de reclamant trebuie să ii corespunda beneficiul realizat de debitor, astfel încât numai în ipoteza nedeterminării acestor coeficienţi de evaluare se poate aplica metoda alternativă a triplului sumei legal datorate

Pe cale de consecinţă, instanţa era datoare să facă o analiză a prejudiciului suferit, iar în caz contrar, trebuia să stabilească beneficiul realizat de debitor, şi în cele din urmă, să dea eficienţă despăgubirilor constând în triplul remuneraţiei legal datorate.

Beneficiul îi reprezintă câştigul, profitul sau folosul pe care-l are cineva (de pe urma unei situaţii, activităţi etc.), iar analizând beneficiul autorităţii locale s-ar fi constata faptul că acesta este inexistent şi, pe cale de consecinţă, s-ar fi ajuns la aceeaşi soluţie rezonabilă ca şi în cazul primului petit de neplată a vreunei obligaţii.

Aplicarea metodei de determinare nu reprezintă o facultate a instanţei de judecată, ci ea trebuie analizată în ordinea imperativă instituită de către legiuitor prin analiza fiecărui criteriu în parte putându-se da eficienţă metodei prevăzute de lit. b) numai în situaţia imposibilităţii evaluării prejudiciului suferit de creditor, a beneficiului realizat de debitor, căci astfel ar fi deschisă calea oricărei persoanei la îmbogăţirea fără justă cauză.

Astfel, în ceea ce priveşte triplul remuneraţiilor, recurenta consideră că acestea au fost acordate cu mult prea multă uşurinţă de către instanţa de fond, aceasta aducând o interpretare proprie a dispoziţiilor Legii speciale nr. 8/1996 şi aplicând eronat dispoziţiile art. 139 alin. (2) lit. b) din această lege, în mod direct şi fără o analiză extinsă asupra întregului text al art. 139 care reglementează modalitatea de stabilire a despăgubirilor şi criteriile ce trebuie avute în vedere de către instanţa de judecată.

Prin urmare, recurentul consideră că obligarea sa la plata triplului remuneraţiei legal datorate este lipsită de fundament şi neîntemeiată, având în vedere că sancţiunea respectivă intervine numai în situaţia cauzării unui prejudiciu unui titular al unui drept recunoscut şi protejat de actul normativ sus-menţionat, ca urmare a constatării unei fapte ilicite.

Se mai susţine de către recurenţi că astfel cum rezultă din conţinutul dicţionarului juridic, prin faptă ilicită se înţelege acţiunea sau inacţiunea contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane, iar în prezenta cauză, această persoană trebuind să fie un titular al unui drept de autor, în sensul arătat de Legea nr. 8/1996; sens în care procedează la reproducerea art. 139 din Legea nr. 8/1996.

Or, în speţă nu poate fi vorba despre încălcarea vreunui drept de autor, întrucât nu s-a semnalat vreun caz de plagiat, de piraterie sau de interpretare sau aducere la cunoştinţa publicului a unei opere fără acordul autorului, situaţii în care ar fi putut opera dispoziţiile art. 139 alin. (2) lit. b), aplicate de către instanţa de judecată.

Din acest motiv, recurenta consideră că dispoziţiile reţinute de instanţa de apel sunt inaplicabile în speţă, iar acordarea triplei remuneraţii către reclamantă, care nu are calitatea de titular al unui drept de autor, sau nu a fost mandatată - de vreun eventual titular al unui drept de autor ce ar fi fost încălcat - să solicite în instanţă recuperarea unui prejudiciu ce ar fi fost cauzat acestuia, este nelegală.

Cum reclamanta nu a făcut dovada vătămării vreunui titular de drept de autor din culpa recurentei-pârâte, în sensul că acesta ar fi pierdut material sau moral ca urmare a organizării spectacolelor invocate de aceasta şi nici a obţinerii vreunui beneficiu material de către în urma respectivelor manifestări, recurenta consideră că instanţele inferioare au acordat într-un mod cu totul netemeinic şi nelegal suma reprezentând triplul remuneraţiilor.

În ceea ce priveşte comunicarea unui raport general, fără a specifica perioada exactă sau spectacolele vizate şi, cel mai important, fără a avea în vedere toate playlist-urile detaliate, depuse atât anterior pronunţării primei sentinţe, cât şi în apel, rapoarte ce fac pe deplin dovada îndeplinirii acestei obligaţii faţă de UCMR-ADA, recurentul consideră că această obligaţie nu se justifică sub niciun aspect.

Obligaţia comunicării "raportului" impusă de instanţa de judecată, este abuzivă şi nejustificată, câtă vreme nu s-a făcut niciun fel de menţiune nici cu privire la corespondenţa purtată între cele două părţi litigante pe întreg parcursul judecării cauzei, corespondenţă care include numeroase dovezi ale comunicării de playlist-uri de către recurentă la solicitarea UCMR-ADA şi care dovedesc cu prisosinţă buna sa credinţă în relaţia cu reclamanta, prin depunere direct la sediul acesteia, dar şi prin comunicare prin e-mail sau fax a documentelor solicitate.

Recurenta enumeră din nou înscrisurile depuse pe întreg parcursul judecării cauzei, inclusiv în apel, care fac dovada deplină a îndeplinirii acestei obligaţii: Adresa nr. x/24.11.2015 - cuprinzând rapoarte de playlisturi privind evenimente din perioada 2006 - 2010 şi Revelion 2011 procesul-verbal de predare-primire a rapoartelor playlisturi din perioada 2006 - 2009, încheiat la data de 20.01.2016 între reprezentanţii celor două părţi litigante şi înregistrat la sediul UCMR-ADA sub nr. 1435/20.01.2016, Adresa nr. x/22.01.2016 - de înaintare către UCMR-ADA a rapoartelor de playlisturi pentru evenimentele din perioada 2009-2011, Adresa nr. x/22.01.2016 - de înaintare către UCMR-ADA a rapoartelor de playlisturi pentru Zilele Municipiului Craiova din anul 2008, Adresa nr. x/22.01.2016 - de înaintare către UCMR-ADA a rapoartelor de playlisturi pentru spectacolele folclorice din perioada 2006 - 2009, al spectacolului de muzică folk din cadrul zilelor Mun. Craiova 2008, al spectacolelor susţinute de N. şi B. la evenimentele din perioada 2006 - 2010, precum şi al spectacolelor Filarmonicii Oltenia cu ocazia Crăciunului din perioada anilor 2006 - 2009, Adresa nr. x/22.01.2016 - de înaintare către UCMR-ADA a rapoartelor de playlisturi a concertelor susţinute de Filarmonica Oltenia pentru evenimentele Zilele Municipiului în perioada 2006 - 2009.

Cu privire la admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtului de a comunica "un raport" semnat şi ştampilat cuprinzând denumirea şi perioada de desfăşurare a "evenimentului", adresa locaţiilor, denumirea operelor muzicale comunicate public, cu menţionarea autorilor şi a duratei de utilizare a acestora, recurenta susţine că a arătat în cadrul apelului că această obligaţie este extrem de confuză şi generală, fapt ce o face şi imposibil de realizat.

Recurentul consideră că toate rapoartele solicitate, împreună cu celelalte documente au fost depuse atât anterior soluţionării cauzei în prima instanţă, cât şi în fazele ulterioare şi fac dovada bunei sale credinţe în relaţia cu reclamanta, precum şi a îndeplinirii acestei obligaţii, aspecte ce trebuiau analizate de instanţele de fond înainte de a soluţiona acest capăt de cerere.

Intimata-reclamantă UCMR - ADA nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs, combătând însă criticile recurenţilor în cadrul dezbaterilor orale de la termenul de azi, conform menţiunilor din practicaua prezentei decizii.

Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce urmează.

Într-o primă critică susţinută de recurenţi, susceptibilă de încadrare în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 şi 7 C. proc. civ. - se arată că instanţa de apel a dispus obligarea pârâtului la plata unor remuneraţii pentru comunicarea publică de opere muzicale aferente festivalului Zilele Craiovei 2006, ceea ce reclamanta nu a solicitat, întrucât obiectul învestirii şi al pronunţării primei instanţe - referitor la această primă pretenţie - a vizat evenimentul Zilele Craiovei 2008.

Înalta Curte constată că această critică nu poate fi primită, pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată a avut ca obiect un prim capăt principal de cerere - obligarea pârâtului la plata remuneraţiilor datorate pentru comunicarea publică de opere muzicale în cadrul evenimentului Zilele Craiovei 2008, desfăşurat în perioada 19 - 26 octombrie 2008, capăt de cerere însoţit şi de cererile accesorii privind plata TVA, a penalităţilor de întârziere şi comunicarea raportului cuprinzând, în esenţă, operele muzicale comunicate public etc., precum şi un al doilea set de pretenţii: cerere principală de plată a triplului remuneraţiilor legal datorate pentru alte spectacolele organizate de către pârât în intervalul 10 martie 2006 - 1 decembrie 2011 în cadrul cărora au fost comunicate public opere muzicale fără autorizaţie-licenţă neexclusivă şi fără plata remuneraţiilor legal datorate, pretenţii principale însoţite, de asemenea, de solicitarea accesoriilor constând în TVA, penalităţi de întârziere, precum şi de obligare a pârâtului la comunicarea raportului prevăzut de metodologia adoptată pentru gestionarea colectivă a acestor drepturi patrimoniale de autor.

Astfel cum corect susţin recurenţii, tribunalul în privinţa primei pretenţii principale, s-a pronunţat cu privire la remuneraţia datorată de pârât pentru spectacolul Zilele Craiovei 2008 - derulat în intervalul 19 - 26.10.2008 - în timp ce în dispozitivul deciziei recurate, după admiterea apelului pârâtului în considerarea motivului de ordine publică pus în discuţie din oficiu, constând în incidenţa Deciziei nr. 48/19 iunie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (ceea ce a condus la înlăturarea TVA din structura obligaţiilor stabilite în sarcina pârâtului), curtea de apel a menţionat evenimentul Zilele Craiovei 2006, iar nu Zilele Craiovei 2008.

Având în vedere cele anterior arătate cu privire la capetele de cerere formulate de reclamantă, se observă că instanţa de apel, doar printr-o eroare materială a inserat în cuprinsul dispozitivului deciziei recurate evenimentul Zilele Craiovei 2006, iar nu Zilele Craiovei 2008, eroare ce este susceptibilă de îndreptare fie din oficiu, fie la cererea oricăreia dintre părţi, potrivit dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ.

Prin urmare, această inexactitate nu poate fi calificată drept un motiv de nelegalitate şi, ca atare, nu se poate reţine nici că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut (304 pct. 6) - cu atât mai puţin în contextul în care reclamanta a avut pretenţii şi pentru spectacolele organizate în perioada 10 martie 2006 - 1 decembrie 2011 - şi nici că nu a arătat motivele de fapt şi de drept pentru care a procedat la schimbarea sentinţei cu privire la accesoriul primului capăt principal de cerere (art. 304 pct. 7); în realitate, soluţia de eliminare a obligaţie de plată şi a TVA a privit atât pretenţia pentru evenimentul Zilele Craiovei 2008, cât şi pretenţiile pentru comunicarea publică de opere muzicale în cadrul spectacolelor organizate în perioada 10 martie 2006 - 1 decembrie 2011.

În ceea ce priveşte critica vizând greşita concluzie a instanţei de apel în sensul că pârâtul nu ar fi probat că în cadrul manifestărilor desfăşurate ar fi fost comunicate public opere folclorice sau intrate în domeniul public prin expirarea termenelor de protecţie a operelor muzicale, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o critică de netemeinicie care nu poate fi analizată în recurs, recurenţii imputând instanţei de apel o greşită ori superficială apreciere a probelor cauzei.

Recursul este o cale extraordinară de atac prin care se permite doar realizarea unui control judiciar de legalitate, această cale de atac putând fi exercitată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege - art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Prin urmare, temeinicia hotărârii recurate nu poate fi cenzurată de instanţa de recurs, întrucât nu se poate proceda la reaprecierea probelor ori schimbarea situaţiei de fapt în această etapă procesuală, în mod particular după abrogarea motivelor de recurs ce erau prevăzute de art. 304 pct. 10 (abrogare ce a operat prin Legea nr. 219/200) şi art. 304 pct. 11 C. proc. civ. (abrogare adoptată prin O.U.G. nr. 138/2000).

Consecutiv, întrucât instanţa de apel a reţinut că pârâtul nu a probat că în cadrul evenimentelor pe care le-a organizat în perioada de referinţă a litigiului ar fi comunicat public exclusiv opere folclorice (apărare prin care tindea la înlăturarea obligaţiilor de plată a remuneraţiilor pretinse de reclamantă, dat fiind caracterul, în principiu, anonim al operei), Înalta Curte apreciază că sunt lipsite de obiect în această etapă procesuală şi criticile susţinute de recurenţi cu privire la incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, anume, în absenţa demonstrării premisei comunicării publice exclusiv de opere folclorice cu autori necunoscuţi, susceptibile a face parte din domeniul de aplicare a acestui act normativ.

Concluzia este identică şi referitor la argumentele dezvoltate de recurenţi cu privire la pretinsa comunicare publică a unor opere muzicale pentru care a expirat perioada de protecţie legală (intrate în domeniul public şi, în consecinţă, care ar putea fi exploatate liber, fără plata unor remuneraţii), câtă vreme instanţele de fond nu au reţinut ca dovedite în cauză nici aceste apărări ale pârâţilor, aspect asupra căruia instanţa de recurs nu poate reaprecia pentru motivele deja arătate.

Nici criticile susţinute pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - greşita aplicare şi interpretare a prevederilor legii şi ale Deciziei ORDA nr. 365/2006 - nu pot fi primite.

Ca şi în faţa instanţei de apel, recurenţii contestă că ar fi avut calitatea de utilizatori de opere muzicale sub forma comunicării publice în cadrul evenimentelor Zilele Craiovei 2008, precum şi cu privire la celelalte spectacole organizate în intervalul 10 martie 2006 - 1 decembrie 2011, pentru care s-a dispus obligarea la plata fie a remuneraţiilor, fie a despăgubirilor datorate.

În ceea ce priveşte spectacolul Zilele Craiovei 2008 o atare apărare nu poate fi luată în considerare în condiţiile în care, la cererea sa, în îndeplinirea obligaţiilor legale ce îi reveneau în calitate de utilizator de opere muzicale, a solicitat de la reclamanta UCMR - ADA "Autorizaţie neexclusivă a utilizării operelor muzicale în scop lucrativ nr. 20000512/16.10.2008" pentru concertele organizate în perioada 19 - 26.10.2008, autorizaţie ce i-a fost acordată în temeiul art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe (formă a legii de la data introducerii acţiunii), dreptul patrimonial de comunicare publică a operelor muzicale intrând în sfera gestiunii colective obligatorii, conform art. 1231 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996.

Mai mult decât atât, astfel cum ambele instanţe de fond au reţinut, recurentul Municipiul Craiova are calitatea de utilizator de opere muzicale sub forma comunicării publice a acestor creaţii muzicale în cadrul spectacolelor organizate în perioada 10 martie 2006 - 1 decembrie 2011 (inclusiv în cadrul evenimentului Zilele Craiovei 2008), potrivit celor prevăzute de pct. 1 şi 2 din Titlul II al metodologiei aprobate prin Decizia ORDA nr. 365/2006.

Recurenţii în mod constant au contestat scopul lucrativ al comunicărilor publice realizate în cadrul evenimentelor pe care le-a organizat, susţinând, în esenţă, că accesul publicului a fost gratuit şi nu au fost percepute taxe de intrare sau participare, iar municipalitatea nu a obţinut niciun alt beneficiu; în plus, au susţinut că legiuitorul a stabilit aceste obligaţii de plată a remuneraţiilor numai pentru situaţiile în care comunicările publice au ca finalitate obţinerea de venituri/profituri, aşa cum trebuie înţeleasă şi sintagma "altele asemenea" din cuprinsul pct. 1 din Titlul II al Deciziei ORDA nr. 365/2006, similare "acţiunilor promoţionale, publicitare ori demonstrative" din cuprinsul aceluiaşi text.

Înalta Curte apreciază că pentru spectacolul Zilele Craiovei 2008 recurentul nu poate face o astfel de apărare, întrucât, în calitatea sa de solicitant şi semnatar al "Autorizaţiei neexclusive a utilizării operelor muzicale în scop lucrativ nr. 20000512/16.10.2008" de la fila 9 dosar primă instanţă, atare calificare îi este pe deplin opozabilă, în temeiul art. 969 şi 1176 C. civ. (acesta fiind un înscris sub semnătură privată perfectat la o dată anterioară intrării în vigoare a noului C. civ., 1 octombrie 2011, înscris necontestat de către recurenţi).

Pentru celelalte spectacole organizate de către Municipiul Craiova în perioada 10 martie 2006 - 1 decembrie 2011 pentru care nu s-a obţinut autorizaţie licenţă neexclusivă şi pentru care obligaţiile de plată pentru comunicarea publică de opere muzicale, stabilite în sarcina sa, au un temei delictual - art. 139 din Legea nr. 8/1996 -, raţionamentul este aplicabil mutatis mutandis, în cauză nefiind dovedită vreo diferenţă de substanţă între însuşirile acestor manifestări artistice pentru a putea fi calificate altfel decât având un scop lucrativ.

În plus, Înalta Curte apreciază, contrar celor susţinute de recurent că noţiunea de "scop lucrativ" nu este în mod necesar şi exclusiv legată de sensul de pecuniar sau folos bănesc, ci poate privi orice este util, folositor, profitabil etc.

Aceasta este şi sensul avut în vedere de art. 1 din Titlul II al Deciziei ORDA nr. 365/2006, adoptată în aplicarea dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare până la data introducerii acţiunii.

"1. Prin utilizare, în sensul prezentului titlu, se înţelege comunicarea publică a operelor muzicale în scop lucrativ făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al unei familii şi al cunoştinţelor acesteia, prin interpretarea directă de către artişti sau prin orice alt mijloc tehnic, prin fir ori fără fir, prin care muzica este prezentată în sine sau însoţeşte alte acţiuni, cum ar fi dansul, spectacolul de circ, sportul etc., în spaţii închise sau deschise, în care publicul plăteşte bilete de acces şi/sau consumaţii ori în care au loc acţiuni promoţionale, publicitare, demonstrative şi altele asemenea."

2. Este utilizator, în sensul prezentei metodologii, oricare persoană juridică sau fizică autorizată care organizează activităţi de natura celor enumerate la pct. 1."

Or, recurenţii susţin că activitatea întreprinsă de către autoritatea publică locală (fără ca recurenţii se circumstanţieze la care dintre evenimente se referă) a vizat un interes public local având drept scop furnizarea unor servicii social-comunitare cu ocazia sărbătorii Zilelor Municipiului Craiova.

Prin urmare, chiar publicitatea cu privire la furnizarea serviciilor menţionate de către recurenţi, conform definiţiei din metodologie, se circumscrie noţiunii de comunicare în scop lucrativ, chiar în absenţa plăţii unor bilete de acces sau consumaţii de către public, şi chiar dacă atare calificare nu priveşte totalitatea evenimentelor deduse judecăţii în cauza de faţă, fiind evenimente organizate, generic, în folosul colectivităţii locale.

Către o atare concluzie conduce şi reglementarea unei baze de calcul - alta decât veniturile obţinute din vânzarea de bilete de acces, materiale promoţionale sau consumaţii -, bază de calcul constând în bugetul de cheltuieli alocat unui atare eveniment, cum a fost cazul în speţă.

În acest sens sunt dispoziţiile de la pct. 6 din Titlul II al Deciziei ORDA nr. 365/2006:

"6. Baza de calcul a remuneraţiilor procentuale o reprezintă, după caz:

a) veniturile obţinute din vânzarea de bilete, publicitate, programe, materiale promoţionale, consumaţii etc.;

b) bugetul de cheltuieli în cazul în care nu se obţin venituri din vânzarea de bilete, materiale promoţionale, consumaţii etc."

În legătură cu obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri constând în plata triplului remuneraţiilor legal datorate pentru celelalte spectacole decât Zilele Craiovei 2008, derulate în intervalul 10 martie 2006 - 1 decembrie 2011, Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod legal a confirmat cuantumul acestora (după deducerea cotei de TVA în baza motivului de ordine publică), într-o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, criteriul legal prevăzut de această normă constând în "triplu sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile menţionate la lit. a)."

Pentru aceste spectacole recurentul nu a solicitat autorizaţie neexclusivă de utilizare a operelor muzicale comunicate public, astfel încât despăgubirile solicitate şi acordate reclamantei, în numele titularilor drepturilor de autor încălcate, are un temei delictual; prin urmare, aceste despăgubiri, pe lângă caracterul reparator, au şi caracter sancţionator; mai mult decât atât, alegerea criteriului legal ce corespunde cel mai bine funcţiei reparatorii şi preventive pentru eventuale încălcări ulterioare, precum şi având caracter descurajant pentru alţi potenţiali utilizatori, dar şi pentru autorul faptei ilicite, este la alegerea celui păgubit, iar nu la alegerea celui care a săvârşit încălcarea (comunicare publică în lipsa autorizării şi fără plata remuneraţiilor legal datorate).

Dovada prejudiciului este intrinsecă unei utilizări fără autorizaţie şi plata remuneraţiilor, câtă vreme dreptul de a autoriza comunicarea publică de opere muzicale reprezintă un drept patrimonial ce aparţine autorului operei muzicale [art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996] care nu beneficiază de o contraprestaţie (remuneraţie), în cazul comunicărilor publice ilicite.

În acest context, Înalta Curte constată că recurenţii în mod greşit susţin că în speţă nu se verifică încălcarea vreunui drept de autor - sens în care fac referire la plagiat, piraterie sau interpretarea ori aducerea la cunoştinţa publicului a unei opere fără acordul titularului -, întrucât dreptul de autor are nu numai componenta drepturilor morale (avute în vedere, în principal, de către recurenţi în cadrul acestei enumerări), ci şi componenta drepturilor patrimoniale - cele arătate la art. 13 din Legea nr. 8/1996, între care şi dreptul de a autoriza sau interzice comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public - art. 13 lit. f), respectiv dreptul patrimonial de autor nesocotit în cauză.

În ceea ce priveşte confirmarea de către curtea de apel a soluţiei de obligare a pârâtului la comunicarea raportului conţinând denumirea şi data evenimentelor, a playlist-urilor fiecăruia, operele muzicale comunicate public, durata utilizării etc., Înalta Curte constată că aceasta corespunde dispoziţiilor pct. 15 din Titlul II al Deciziei ORDA nr. 365/2006.

În plus, împrejurarea că recurentul şi-ar fi îndeplinit această obligaţie pe parcursul soluţionării cauzei, susţinând că deja a procedat la comunicarea acestora atât în dosar cât şi direct către intimata-reclamantă pe parcursul derulării litigiului, reprezintă aspecte ce ţin de evaluarea materialului probator al cauzei ce nu pot fi verificate în recurs (inclusiv corespondenţa dintre păţi la care recurenţii fac referire); mai mult decât atât, intimata-reclamantă a susţinut că această obligaţie nu a fost îndeplinită în mod complet.

În acest sens, în măsura în care atare obligaţie nu este deja îndeplinită în termenii prescrişi de norma invocată (pct. 15 din Metodologie), recurenţii sunt ţinuţi să înainteze intimatei-reclamante - căreia îi sunt necesare aceste date pentru distribuirea remuneraţiilor către titularii de drepturi de autor proporţional cu durata utilizării operelor acestora - raportul aferent fiecărui spectacol organizat în perioada 10 martie 2006 - 1 decembrie 2011, evenimente pentru care în cauza de faţă s-a procedat, pe baza evidenţelor contabile ale pârâtului, la stabilirea remuneraţiilor şi despăgubirilor datorate, prin raportul de expertiză efectuat la prima instanţă de către expert K.

"15. Utilizatorii prevăzuţi în tabelele nr. 1 şi III din prezentul titlu au obligaţia să depună la sediul organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor de opere muzicale, în termen de 15 zile de la data utilizării, un raport cuprinzând denumirea şi data evenimentului (spectacol, concert etc.), adresa locaţiei, denumirea, autorii şi durata operelor muzicale utilizate (formaţii participante, eventual interpreţii) şi baza de calcul a remuneraţiei.

Raportul va fi ştampilat şi semnat de reprezentantul legal al utilizatorului şi va fi însoţit de o declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al utilizatorului că datele cuprinse în raport sunt complete şi corecte, o copie a decontului privind veniturile obţinute din vânzarea de bilete, depus la autorităţile competente (direcţia de taxe şi impozite locale), şi copii ale documentelor contabile privind veniturile ce intră în baza de calcul, potrivit prezentei metodologii, sau după caz, bugetul de cheltuieli."

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul promovat de către pârâţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Municipiul Craiova, prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin primar împotriva Deciziei nr. 1068 A din 22 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 aprilie 2018.

Procesat de GGC - NN