Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1352/2018 AI generated

Nosocomial infection liability: remand for failure to admit counter-expertise and assess hospital infection control records under Health Ministry Order 916/2006

Case Number Decizia nr. 1352/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the plaintiff's appeal, quashed the lower court's decision that had dismissed the claim as unfounded, and remanded the case for retrial to establish the factual circumstances through new evidence, effectively allowing the plaintiff to pursue damages for alleged hospital-acquired infection. The dispute centered on a claim for material and moral damages resulting from a *Pseudomonas aeruginosa* infection contracted during hospitalization, where the plaintiff challenged the appellate court's reliance on a medical-legal expert report that concluded the infection originated from outside the hospital and developed due to pre-existing circulatory deficits, rather than nosocomial negligence. The decisive legal basis was Article 488(6) of the Code of Civil Procedure, under which the court found the lower court's reasoning contradictory for treating the initial expert report as irrefutable while simultaneously refusing the plaintiff's repeated requests for a counter-expertise and for the production of critical records (such as temperature charts and nosocomial infection reports); the High Court also determined that the lower court failed to properly apply Health Ministry Order No. 916/2006 regarding the criteria for defining nosocomial infections.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 C. proc. civ, art. 488 pct. 6 C. proc. civ, art. 1357 C. civ, art. 488 pct. 2 C. proc. civ, art. 214 C. proc. civ, art. 11 din Legea nr. 304/2004; Nosocomial infection liability: remand for failure to admit counter-expertise and assess hospital infection control records under Health Ministry Order 916/2006: Primul motiv de recurs invocat de reclamant şi întemeiat în drept pe pe art. 488 pct. 2 C. proc. civ., este nefondat.

Keywords

AI generated
hospital liability medical evidence Civil Procedure Code moral damages medical reassessment false medical certificate

Cited Legislation

AI generated
art. 488 C. proc. civ
2 al art. 488 C. proc. civ.
art. 488 pct. 6 C. proc. civ
Referitor la motivul de recurs privind incidenţa art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
art. 1357 C. civ
A susţinut şi greşita aplicare a art. 1357 C. civ., precum şi a Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.
art. 488 pct. 2 C. proc. civ
Primul motiv de recurs invocat de reclamant şi întemeiat în drept pe pe art. 488 pct. 2 C. proc. civ., este nefondat.
art. 214 C. proc. civ
Principiul continuităţii este reglementat de art. 214 C. proc. civ., care prevede la alin.
art. 11 din Legea nr. 304/2004
Potrivit art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară "activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective".
art. 19 C. proc. civ
Conform art. 19 C. proc. civ.
art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
Potrivit dispoziţiei art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condiţiile prevăzute de lege.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1260 Ap din 7 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantului A. împotriva Sentinţei civile nr. 193/S din 21 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia civilă.

În motivare, curtea de apel a înlăturat critica reclamantului privind pretinsa încălcare a principiului continuităţii soluţionării cauzei, reţinând, din actele dosarului, justificarea temeinică a schimbării unui dintre judecătorii completului de judecată iniţial învestit.

Cu privire la fondul cauzei, curtea a avut în vedere Raportul de expertiză medico-legală nr. 2572/E/24.09.2015 întocmit de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov, prin care s-a concluzionat că, în cazul unei infecţii nosocomiale, din cauza neefectuării în mod corespunzător a intervenţiei chirurgicale, semnele şi simptomele acesteia se manifestă dramatic la cel mult 7 zile postoperator şi obligatoriu la nivelul ambelor plăgi postoperatorii suturate.

În cazul reclamantului, după 6 săptămâni de la intervenţia chirurgicală a apărut o zonă de necroză tegumentară la nivelul calcaneului stâng (nu la nivelul plăgilor operatorii), pentru tratarea căreia a fost îndrumat către secţia de chirurgie plastică.

Acelaşi raport a explicat evoluţia nefavorabilă a tratamentului administrat reclamantului din cauza unui deficit circulator, cauzat cel mai probabil de o fistulă artero-venoasă creată posttraumatic, iar germenele patologic evidenţiat la două luni de la prima externare, respectiv Preudomonos aeruginoasa (Pioceanic) fiind de regulă prezent pe tegumente, a devenit patogen odată cu oportunitatea terenului patogen creat de tulburările circulatorii ale gambei şi piciorului drept posttraumatică.

Curtea a mai subliniat că, din probele administrate în cauză, nu au putut determina concluzia categorică, mai presus de orice dubiu, că reclamantul s-a infectat cu bacteria Preudomonos aeruginoasa (Pioceanic) în perioada de timp în care a fost internat în unitatea medicală pârâtă, ca urmare a neîndeplinirii în mod corespunzător de către aceasta a obligaţiei de a lua măsurile ce se impun pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale.

A mai avut în vedere şi că bacteria identificată pe tegumentele reclamantului a fost examinată în laborator, determinându-i-se o paletă largă de sensibilitate la antibiotice, ceea ce, în opinia specialiştilor, arată că este un germen din afara spitalului. Aceasta deoarece, potrivit opiniei de specialitate, infecţiile de spital sunt foarte virulente şi apar la două, trei zile de la intervenţia chirurgicală şi sunt multirezistente la antibiotice.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Cererea de recurs a fost motivată, reclamantul invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 2, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Reclamantul a susţinut că este incident pct. 2 al art. 488 C. proc. civ. întrucât instanţa de apel a ignorat că judecătorul desemnat aleatoriu şi învestit cu soluţionarea cauzei a fost înlocuit cu un altul, măsură nelegală, care încalcă principiul continuităţii.

Instanţa de apel ar fi apreciat că nu a fost înlocuit completul de judecată, ci doar unul din membrii acestuia, în baza Hotărârii colegiului de conducere nr. 38/2015, întrucât respectivul judecător a fost numit vicepreşedinte al Tribunalului Braşov şi degrevat de atribuţiile de judecată.

Reclamantul a apreciat că această schimbare a dus la soluţia nefavorabilă pronunţată în cauză, întrucât a fost luată în considerare expertiza medico-legală, care nu a fost întocmită în condiţii de imparţialitate a medicilor.

A apreciat că decizia recurată este contradictorie, fiind incident art. 488 pct. 6 C. proc. civ., pentru că, deşi instanţa a reţinut că raportul de expertiză nu ar putea fi răsturnat decât de o probă egală în grad, totuşi nu a încuviinţat cererea reclamantului, de efectuare a unei contraexpertize în dosar.

Reclamantul a mai arătat că raportul de expertiză avut în vedere de instanţă a fost întocmit de medici în temeiul înscrisurilor depuse de intimată, iar toată motivarea instanţei se sprijină pe această probă, care nu îndeplineşte condiţiile legii de imparţialitate şi obiectivitate, fiind respinsă cererea sa de efectuare a unei contraexpertize.

Sub acest aspect, reclamantul a susţinut că a criticat probele administrate, atât expertiza cât şi lipsa raportării infecţiilor pe luna noiembrie 2012.

Instanţa de apel a combătut argumentele reclamantului, ca şi cum obiectul acţiunii acestuia ar fi fost malpraxis, ceea nu este real, câtă vreme reclamantul a solicitat ca Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov să răspundă pentru condiţii de îngrijire improprii, ce au dus la infestarea sa.

A susţinut şi greşita aplicare a art. 1357 C. civ., precum şi a Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 916/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, tehnicii de lucru şi interpretare pentru testele de evaluare a eficienţei procedurii de curăţenie şi dezinfecţie, procedurilor recomandate pentru dezinfecţia mâinilor, în funcţie de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat şi a metodelor de evaluare a derulării şi eficienţei procesului de sterilizare.

A solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru suplimentarea probatoriului în sensul arătat mai sus şi pentru o corectă stabilire a situaţiei de fapt.

Analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Primul motiv de recurs invocat de reclamant şi întemeiat în drept pe pe art. 488 pct. 2 C. proc. civ., este nefondat.

Principiul continuităţii este reglementat de art. 214 C. proc. civ., care prevede la alin. 1 că "membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecăţii", iar excepţia de la acest principiu este dată de alin. (2) "în cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluţionarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condiţiile legii".

Potrivit art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară "activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective".

Principiul repartizării aleatorii presupune distribuirea dosarelor prin intermediul unui sistem informatizat sau, cu titlu de excepţie, potrivit metodei ciclice, completul de judecată fiind stabilit în mod aleatoriu (după o succesiune nepredictibilă), cu excluderea factorului decizional uman, dintre mai multe complete de judecată înfiinţate în prealabil şi care se bucură de stabilitate.

Potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, emis de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru aplicarea criteriului aleatoriu, completele se constituie la începutul fiecărui an şi se numerotează pe instanţă sau, după caz, pe secţii, ţinându-se seama de materiile în care se judecă, de specializarea completelor şi de faza procesuală în care se află cauzele, respectiv fond, apel sau recurs. Modificarea numărului completelor de judecată sau schimbarea judecătorilor care le compun se poate realiza doar pentru motive obiective, în condiţiile legii.

Principiul continuităţii presupune că aceiaşi judecători vor face parte din completul de judecată la toate termenele de judecată, într-o anumită fază procesuală, până la dezînvestirea prin pronunţarea soluţiei în cauză.

Excepţiile de la acest principiu sunt expres prevăzute de lege, iar aplicarea lor trebuie să se facă cu interpretarea strictă a normelor juridice.

Astfel, schimbarea compunerii completului de judecată poate fi urmarea unor incidente procedurale (incompatibilitatea judecătorilor), a unor măsuri pentru buna desfăşurare a justiţiei (conexarea dosarelor), dar şi a unor cauze administrative (concediu, excludere din magistratură).

Conform art. 19 C. proc. civ. "Judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condiţiile legii".

Potrivit dispoziţiei art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condiţiile prevăzute de lege.

Din cele enunţate mai sus, Înalta Curte reţine că principiul continuităţii implică o singură condiţie, anume aceea ca hotărârea să fie pronunţată de judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei în fond.

Schimbarea compunerii completului de judecată învestit aleatoriu poate avea loc, cu respectarea legii, urmarea a unor incidente procedurale, cum este cazul în speţă.

Astfel, Înalta Curte constată că este legală reţinerea curţii de apel, în sensul că, în cauză, nu a avut loc o încălcare a principiului continuităţii, ci numai o schimbare a titularului completului de judecată.

Aceasta deoarece, prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului Braşov nr. 38 din 15 decembrie 2015, judecătorul, titular al completului de judecată iniţial învestit, a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al instanţei şi a fost degrevat de atribuţiile de judecată privitor la cauzele aflate în fond.

Aşadar, nu a fost încălcat principiul continuităţii, ci a avut loc o schimbare a titularului completului de judecată, potrivit Hotărârii Colegiului de Conducere menţionată mai sus, criticile reclamantului pe acest aspect fiind nefondate.

Referitor la motivul de recurs privind incidenţa art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ. "Hotărârea va cuprinde (...) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

În cauza dedusă judecăţii, instanţa a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată, prin care reclamantul a solicitat acordarea de daune materiale şi morale, ca urmare a infectării cu un virus intra spitalicesc Pseudomonas Aeruginosa (Pioceanic), care a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 58 alin. (1) tezele 1 şi 2, art. 1394 alin. (1) şi (2), art. 1357 alin. (1) şi (2), art. 1381 alin. (1)-(3), art. 1382, art. 1385 alin. (1)-(4), art. 1386 (1)-(4) C. civ. şi art. 644 alin. (1) lit. a) Teza 1 din Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

În primă instanţă, tribunalul a încuviinţat cererea reclamantului şi a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, cu obiectivele stabilite de acesta în cererea de chemare în judecată, conform încheierii de şedinţă din 14 septembrie 2015.

La data de 9 iunie 2016 a fost depus raportul de expertiză medico-legală, care a avut ca obiective stabilirea legăturii de cauzalitate dintre infecţia nosocomială şi consecinţele infecţiei cu Pioceanic asupra evoluţiei de sănătate a reclamantului, de la momentul infectării şi până la a doua amputare, în cât timp era normal ca reclamantul să se însănătoşească, fără respectiv infecţie, precum şi stabilirea diminuării capacităţii de muncă a reclamantului.

Concluziile acesteia au fost contestate de reclamant, prin obiecţiunile depuse la data de 17 iunie 2016, prin care reclamantul a solicitat efectuarea unei contraexpertize, în sensul art. 9 lit. a) din Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală din 07.09.2000.

Prin încheierea de şedinţă din 24 iunie 2016, instanţa a dispus avizarea expertizei de către Serviciul Judeţean de Expertiză Legală Braşov.

Ulterior, la data de 29 iulie 2016, raportul de expertiză medico-legală a fost avizat, iar instanţa de judecată a luat act de acest aviz în şedinţa de judecată din data de 10 octombrie 2016, prin care a respins reiterarea reclamantului, de efectuare a unei contraexpertize, a constatat încheiată cercetarea judecătorească şi a rămas în pronunţare asupra cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de apel, reclamantul a criticat soluţia instanţei de fond, făcând ample referiri la expertiza efectuată şi la necesitatea unei contraexpertize, ia necesitatea depunerii de către instanţă a fişei de temperatură, a Raportării Infecţiilor Nosocomiale aferente lunii noiembrie 2012, lunilor anterioare şi ulterioare depistării infectării reclamantului.

Reclamantul a mai susţinut şi că pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov a expus argumente contradictorii în care, pe de o parte, recunoaşte depistarea în cauză a infecţiei nosocomiale, iar pe de altă parte neagă bacteria drept cauză a evoluţiei dramatice a stării de sănătate a reclamantului.

Pârâta a apreciat că ar fi vorba despre o necroză a ţesuturilor, deşi prezenţa bacteriei a fost constatată în mod independent şi de celelalte unităţi spitaliceşti în care reclamantul a fost tratat, şi că tulpina cu care a fost infectat reclamantul ar fi fost una "sălbatică", exterioară spitalului, şi nu una internă cu "multirezistenţă şi virulenţă mare", care nu a putut fi stopată decât în urma tratamentelor de specialitate de la Spitalul de Boli Infecţioase timp de trei săptămâni.

La termenul de judecată din data de 13 martie 2017, reclamantul a reiterat solicitarea de efectuare a unei noi expertize medico-legale.

La termenul de judecată din data de 27 martie 2018, instanţa de judecată a încuviinţat probatoriul solicitat de reclamant, sub forma unui set amplu de înscrisuri, pe care le-a solicitat de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi Laboratorul de analize B. Braşov.

După depunerea înscrisurilor solicitate, la termenul de judecată din 24 aprilie 2017, reclamantul a reiterat solicitarea efectuării unei expertize, care să aibă ca obiectiv legătura dintre infecţia Pioceanic şi starea reclamantului din prezent, solicitare pe care a formulat-o şi în scris, la data de 10 mai 2017.

Această solicitare a fost respinsă de instanţa de apel, prin încheierea de şedinţă din data de 22 mai 2017, cu motivarea că nu este necesară efectuarea unei alte expertize, pentru stabilirea unor împrejurări de fapt pe care instanţa le poate stabili prin coroborarea probelor deja existente la dosar.

În raport de aceste reţineri, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile reclamantului, că motivarea instanţei de apel este contradictorie, în sensul că a reţinut că sunt fondate concluziile raportului de expertiză medico-legală, pentru că nu au fost răsturnate de o probă egală în grad, probă pe care însăşi instanţa nu a admis-o, cum s-a arătat mai sus, deşi reclamantul a formulat numeroase solicitări în acest sens.

Aşadar, pe de-o parte instanţa de apel a avut în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală, ca fiind reale şi valabile, pentru că nu au fost răsturnate de o altă probă, dar pe de altă parte a respins cererea reclamantului de efectuare a unei asemenea expertize, reiterată în numeroase rânduri, ca nefiind nici utilă, nici justificată, apreciind deci că respectivul raport este suficient şi reflectă realitatea.

Înalta Curte reţine că, în cauză, situaţia de fapt nu a fost corect şi complet stabilită; astfel infectarea reclamantului s-a demonstrat în cursul dosarului, prin probele administrate ia dosar, dar ceea ce rămâne de stabilit este dacă reclamantul a fost infectat în cadrul spitalului unde a suferit multiple internări sau în afara unităţii spitaliceşti.

Deşi reclamantul a solicitat refacerea probatoriului încă din faţa primei instanţe şi până la rămânerea în pronunţare a instanţei de apel, solicitând depunerea la dosar a fişei de temperatură şi a Raportării Infecţiilor Nosocomiale aferente lunii noiembrie 2012, lunilor anterioare şi ulterioare depistării infectării, apreciind că aceste înscrisuri sunt esenţiale în corecta stabilire a situaţiei de fapt dedusă judecăţii, instanţa a respins aceste solicitări, cu motivarea că situaţia de fapt a fost corect stabilită.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea este nemotivată, doctrina calificând astfel şi hotărârile judecătoreşti care cuprind motive contradictorii.

În această situaţie, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., urmează să admită recursul reclamantului, să caseze decizia recurată şi să trimită cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, care va stabili situaţia de fapt, prin administrarea de noi probe, în special fişa de temperatură şi Raportările infecţiilor nosocomiale la nivelul lunilor anterioare şi posterioare momentului la care s-a constatat infestarea reclamantului, înscrisuri care vor fi avute în vedere la întocmirea unei noi expertize medico-legale.

De asemenea, întregul ansamblu al materialului probatoriu administrat în cauză se impune a fi coroborat şi supus analizei prin prisma dispoziţiilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 916/2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale în unităţile sanitare, care cuprind criteriile de definire a infecţiei nosocomiale.

Situaţia de fapt ce se va determina, potrivit indicaţiilor de casare, se va analiza prin raportare, în cadrul definiţiilor de caz pentru infecţiile nosocomiale, la categoria infecţiilor postoperatorii, în concret, pentru a fi înlăturate concluziile contradictorii, cum ar fi cele din raportul de expertiză, prin care s-a apreciat că respectiva contaminare a avut loc urmare a necrozării ţesutului, iar comisia de disciplină a colegiului medicilor a apreciat că e vorba despre un microorganism saprofit.

Înalta Curte mai reţine şi că recurentul reclamant a solicitat cheltuieli de judecată, depunând documente justificative în acest sens. Faţă de soluţia pronunţată în cauză, de casare cu trimitere, respectivele cheltuieli urmează a fi avute în vedere de instanţa de rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1260/Ap din data de 07 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2018.

Procesat de GGC - NN