Boundary and land recovery dispute: High Court declines jurisdiction, refers appeal to Court of Appeal.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declined its own jurisdiction and referred the appeal (recurs) filed by the defendant against the Court of Appeal's decision to the Ploiești Court of Appeal, with no further appeal available. The underlying dispute concerned a boundary delimitation (grănițuire) and land recovery (revendicare) claim between neighbors, following a partial judgment at first instance and a partial appellate ruling that ordered the defendant to surrender 104 m² of land and set a boundary line. The High Court invoked Articles 3 and 4 of the Civil Procedure Code, holding that appeals against decisions rendered by tribunals in appellate proceedings fall within the jurisdiction of courts of appeal, not the High Court, and that the Constitutional Court's Decision No. 369/2017—declaring the value threshold for appeals unconstitutional—only guarantees a right to appeal, not access to a specific higher court.
Legislator headnote
AI generatedart. 3 pct. 3 C. proc. civ, art. 4 C. proc. civ, art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ; Boundary and land recovery dispute: High Court declines jurisdiction, refers appeal to Court of Appeal: Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582/20.07.2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1466 din data de 24 aprilie 2017, Judecătoria Câmpina a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A., a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul B. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamanţi C. şi D., a fost dispusă grăniţuirea proprietăţilor părţilor pe aliniamentul 4,14,13,12 din schiţa de plan situaţie nr. 1 din expertiza E., au fost respins capătul de cerere privind revendicarea, ca neîntemeiat, a fost obligaţi reclamanţii să-i plătească pârâtului A. cheltuieli de judecată în cuantum de 500 RON reprezentând onorariu avocat, precum şi să plătească pârâtului B. cheltuieli de judecată în cuantum de 203 RON, rest după compensare.
Prin Decizia civilă nr. 1696 din data de 7 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de refacere şi completare a probatoriului cu proba cu expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie, cerere formulată de apelanţii C. şi D., ca neîntemeiată. A fost respins apelul formulat de B. împotriva Sentinţei civile nr. 1466 din data de 24 aprilie 2017 a Judecătoria Câmpina, ca nefondat.
A fost admis apelul formulat de către C. şi D. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a fost schimbată, în parte, sentinţa, în sensul că a fost obligat pârâtul B. să lase în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor suprafaţa de teren de 104 mp, identificată în perimetrul punctelor A-B-C-D-G-17-16-15-12-13-14-5-4-A din planul de situaţie 2 şi a dispus grăniţuirea proprietăţilor părţilor pe aliniamentul A-B-C-D-G, conform planului de situaţie nr. 2 şi a variantei 1 din raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie efectuat de E.
Au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate.
A luat act ca apelanţii C. şi D. vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată şi a respins cererea intimatului pârât A. de obligare a apelanţilor reclamanţi C. şi D. la plata unor daune morale, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii, pronunţate de tribunal, pârâtul B. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, urmare a adresei nr. x/2011 de Tribunalul Prahova şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului C5.
Analizând excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă, ca instanţă de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.
Conform art. 4 C. proc. civ. "Curtea Supremă de Justiţie judecă:
1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
2. recursurile în interesul legii;
4. în orice alte materii date prin lege în competenţa sa".
În speţă, recurentul a învestit instanţa cu o cerere de recurs împotriva Deciziei civile nr. 1696 din data de 7 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Prahova.
Faţă de prevederile legale mai sus-menţionate, se constată că instanţa ierarhic superioară competentă să soluţioneze cererea de recurs este Curtea de Apel Ploieşti.
Înalta Curte reţine că prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, urmare a adresei de înaintare de la Tribunalul Prahova, prin care se face referire la Decizia nr. 369 pronunţată de Curtea Constituţională la data de 30 mai 2017.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582/20.07.2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
În ceea ce priveşte efectele acestei decizii a Curţii Constituţionale, trebuie stabilit dacă, din considerentele acesteia, se desprinde concluzia că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
Înalta Curte reţine că obiectul controlului de constituţionalitate a fost reprezentat doar de dispoziţia legală anterior menţionată, constatată ca fiind contrară Constituţiei, motiv pentru care conformitatea cu legea fundamentală a fost evaluată în contextul absenţei accesului la recurs în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, altele decât litigiile după materie indicate în cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
Curtea Constituţională a statuat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii introductive pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea acestei căi extraordinare de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Din considerentele deciziei instanţei de contencios constituţional nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conţinutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluţionat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie ar fi încălcate în măsura în care Înalta Curte nu soluţionează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.
În viziunea Curţii Constituţionale, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, iar nu prin accesul la o anumită instanţă.
În absenţa unor considerente în sens contrar, nu se poate deduce din decizia Curţii Constituţionale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absenţa accesului la recurs la instanţa supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635/3.08.2017).
Competenţa de soluţionare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanţa de judecată, ce are atribuţii exclusive în interpretarea şi aplicarea normelor de procedură incidente.
În acest context, se va constata că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanţa competentă să soluţioneze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
Faţă de cele ce preced, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 pct. 3, raportate la cele ale art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., soluţionarea recursului va fi declinată în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 1696 din data de 7 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2018.
Procesat de GGC - CL