Property restitution claim dismissed on res judicata grounds, affirming monetary reparations and local authority liability

Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:

1. Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia nr. 2719 din 24 octombrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins ca nefondate apelurile formulate de către reclamanţii A. şi B. şi de pârâţii Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova împotriva Sentinţei civile nr. 117 din data de 27 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă.

A admis apelul formulat de către reclamanţi împotriva Sentinţei civile nr. 1 din data de 19 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă.

A schimbat sentinţa în parte în sensul că a obligat pe pârâţii Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

A obligat apelantele pârâte la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată în apel, către apelanţii reclamanţi.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că Primăria Craiova are calitate procesuală în cauză deoarece la momentul înregistrării uneia dintre cererile conexate ale reclamanţilor (februarie 2004), aceştia şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii 10/2001, iar raportul juridic izvorât din aplicarea acestei legi ia naştere între entitatea obligată la restituire şi persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii.

Deşi potrivit dispoziţiilor Legii nr. 215/2001 primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local, soluţionând probleme curente ale localităţii în care funcţionează, în cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire prin art. 20 alin. (3).

Acest text, anterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 arăta că "în cazul primăriilor restituirea în natură sau echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor".

Deoarece potrivit dispoziţiilor prezentate anterior, primăria era entitatea obligată la restituire, iar în cazul primăriei prin lege abilitat să emită dispoziţia ca organ de conducere era primarul, notificarea formulată de reclamanţi a fost adresată primăriei iar aceasta, ca unitate deţinătoare notificată, avea calitate procesuală pasivă.

Prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se conferă calitate de entitate obligată la restituire unităţii administrativ teritoriale însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria a avut-o, potrivit legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Referitor la criticile privind lipsa calităţii de persoane îndreptăţite a reclamanţilor şi caracterului abuziv al preluării imobilului de către stat, acestea au fost considerate nefondate.

Prin sentinţa atacată în mod corect instanţa de fond a analizat actele de stare civilă, certificatele de moştenitor şi testamentul depuse la dosar, constatând că s-a făcut dovada solicitată de dispoziţiile art. 4 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

De altfel, în mod corect prima instanţă a reţinut atât calitatea de persoane îndreptăţite la reconstituire, cât şi caracterul abuziv al preluării imobilului ca fiind stabilite cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 43/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel prin Decizia nr. 150/2012 a Tribunalului Dolj, legat de calitatea procesual activă a reclamanţilor, s-a constatat că aceştia sunt succesori în drepturi al defunctului C., ca moştenitori testamentari ai numitei D., descendentă de gradul I a autorului. Prin aceeaşi decizie s-a constatat preluarea abuzivă a imobilului de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, întrucât autorul făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare, fiind pensionar.

Ulterior prin Decizia 1108 din 1 aprilie 2014 a Curţii de Apel Craiova s-a reţinut că în mod corect instanţa de fond a avut în vedere Sentinţa civilă nr. 24615 din 28 octombrie 2002, prin care s-a stabilit irevocabil că terenul achiziţionat de autorul C. prin contractul de vânzare-cumpărare din 5 iulie 1937 a fost naţionalizat de la acesta, naţionalizarea fiind abuzivă.

Prin Decizia nr. 3315 din 26 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a casat în parte Decizia nr. 1108/2014 a Curţii de Apel Craiova, iar singurul aspect privitor la care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare a fost "nesocotirea reperelor date prin dezlegarea obligatorie a unor probleme de drept conform Deciziei nr. 5908 din 8 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", respectiv ignorarea "revinimentului jurisprudenţial de la nivelul instanţei europene, la analiza regulilor degajate din hotărâri anterioare celor din hotărârea pilot Atanasiu şi alţii împotriva României.

Ca urmare prin Decizia nr. 1859 din 8 aprilie 2015 a Curţii de Apel Craiova, irevocabilă prin Decizia nr. 43 din 20 ianuarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a analizat, în limitele casării, doar dacă reclamanţii sunt beneficiarii unei hotărâri definitive şi executorii cu privire la imobilul în litigiu, constatându-se că aceştia nu sunt în posesia unui act al autorităţii publice sau judecătoreşti care să le fi recunoscut dreptul de proprietate.

În consecinţă, toate celelalte aspecte analizate au intrat sub puterea de lucru judecat, astfel că apelul formulat de pârâţii Primăria Craiova şi Primarul Municipiului Craiova este neîntemeiat.

În ceea ce priveşte apelul reclamanţilor formulat împotriva Deciziei nr. 117 din 27 februarie 2017, critica referitoare la inexistenţa puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 43/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cu privire la suprafaţa de 366 mp este neîntemeiată.

Astfel, prin Sentinţa nr. 150/2012 a Tribunalului Dolj a fost respinsă acţiunea în revendicare faţă de pârâta Primăria Craiova, cu motivarea că nici o porţiune din terenul în litigiu nu se află în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale. Această soluţie a primei instanţe de restituire în natură de către Primăria Craiova a suprafeţei de teren revendicată a rămas irevocabilă prin neatacare.

Ca urmare, în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă puterea de lucru judecat în ceea ce priveşte imposibilitatea restituirii în natură a suprafeţei notificate ce formează obiectul litigiului.

În ceea ce priveşte cererea privind acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 366 mp, Curtea a constatat că aceasta a fost soluţionată prin Decizia nr. 1 din 19 iunie 2017 prin care a fost admisă cererea de completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 117 din 27 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Dolj.

În ceea ce priveşte apelul formulat de către reclamanţi împotriva Deciziei nr. 1 din 19 iunie 2017, Curtea a constatat că prin cererea de completare a Sentinţei nr. 117 din 27 februarie 2017 a Tribunalului Dolj, depusă la data de 3 mai 2017, reclamanţii au solicitat completarea dispozitivului hotărârii invocând nepronunţarea instanţei asupra cererii formulate în subsidiar şi asupra cererii de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa nr. 1 din 19 iunie 2017 s-a admis cererea de completare a dispozitivului în sensul că s-a admis cererea subsidiară de acordare măsuri reparatorii conform Legii 165/2013, pentru terenul în suprafaţă de 366 mp, fără a se soluţiona cererea accesorie privind cheltuielile de judecată în privinţa căreia se omisese a se pronunţa prin Sentinţa nr. 117 din 27 februarie 2017.

Având în vedere aceste motive şi ţinând seama că reclamanţii au solicitat cheltuieli de judecată, iar instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei solicitări nici prin Sentinţa nr. 117/2017 nici prin Sentinţa nr. 1/2017, deşi completarea dispozitivului a fost cerută şi în privinţa acestei cereri,Curtea, în baza art. 480 alin. (2) C. proc. civ. a admis apelul.

2. Recursurile

2.1. Motive

Reclamanţii A. şi B. şi pârâţii Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova au declarat recurs.

1. Recursul reclamanţilor este structurat pe următoarele critici:

În mod greşit nu s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 366 mp situate în municipiul Craiova şi obligarea pârâtului municipiul Craiova, prin primar, să le lase în deplină proprietate şi posesie terenul, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin raportul de expertiză s-a stabilit că proprietarii de la nr. 29 şi 31 au prezentat acte de proprietate numai pentru 2080 mp, rezultând un plus nejustificat de 366 mp.

Lipsa de diligenţă a statului/unităţii administrativ-teritoriale care nu s-a preocupat de soarta terenului preluat de la autorul reclamanţilor, lăsând să fie ocupat de alte persoane, nu este un impediment la restituire.

În dosarul în care au revendicat terenul s-a stabilit că reclamanţii nu deţin un bun actual, în sensul art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât aceştia încearcă să obţină în procedura Legii nr. 10/2001 actul de recunoaştere a dreptului lor de proprietate asupra imobilului.

Legea nr. 10/2001 reglementează o procedură specială de restituire, care are caracter independent de procedura de drept comun.

2. Pârâţii au criticat soluţia instanţei de apel întrucât în mod greşit a considerat că Primăria municipiului Craiova are calitate procesuală pasivă în cauză, deşi în procedura Legii nr. 10/2001, conform art. 26, Instituţia Primarului are calitate procesuală.

În mod greşit s-a apreciat că reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite şi au dovedit caracterul abuziv al preluării, întrucât aceasta vine în contradicţie cu Decizia nr. 1859/2015 a Curţii de Apel Craiova, irevocabilă prin Decizia nr. 43/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La dosarul de notificare nu au fost depuse acte de preluare şi nici acte care să ateste calitatea de moştenitori a reclamanţilor, în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001 şi prin urmare soluţia de respingere a notificării este temeinică şi legală.

În mod greşit au fost obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul stabilit prin decizia recurată, astfel încât se impune să se facă aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Hotărârea este nelegală întrucât pârâţii au fost obligaţi la cheltuieli de judecată în baza art. 453 din noul C. proc. civ., deşi litigiul a fost guvernat de prevederile vechiul C. proc. civ.

2.2. Analiza recursurilor

Recursurile nu sunt întemeiate şi vor fi respinse pentru următoarele considerente:

1. Cât priveşte recursul declarat de către reclamanţi, instanţa supremă arată că prin Decizia nr. 43 din 20 ianuarie 2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, în mod irevocabil, că întrucât "reclamanţii nu sunt în posesia unui act al autorităţii publice sau a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii care să le fi recunoscut dreptul de proprietate, instanţa de apel a concluzionat corect că reclamanţii nu pot dobândi posesia imobilului ce le-a ieşit din patrimoniu cu multă vreme în urmă".

Autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri, sub aspectul modalităţii de restituire a terenului, trebuie înţeleasă în sensul că prin Decizia nr. 43/2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a decis în sens contrar celor statuate prin Sentinţa civilă nr. 150/2012, chiar dacă s-a ajuns la asemenea efect urmare a neatacării soluţiei de respingere a acţiunii în revendicare faţă de Primăria municipiului Craiova. Or, pentru a respinge acţiunea în revendicare faţă de Primăria municipiului Craiova, Tribunalul Dolj a arătat că la dosar nu sunt dovezi în sensul că vreo porţiune din terenul în litigiu s-ar afla în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale.

Pe cale de consecinţă, cum scopul urmărit în ambele litigii - în revendicare şi în cadrul procedurii declanşate în temeiul Legii nr. 10/2001 - a constat în obţinerea în natură a suprafeţei de teren preluate de la autorul reclamanţilor, în prezenta cauză operează autoritatea de lucru judecat a hotărârii irevocabile pronunţate în dosarul de revendicare.

Aşadar, critica formulată nu întruneşte cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acordarea măsurilor reparatorii conform Legii nr. 165/2013 fiind corectă;

2. Primul motiv din recursul pârâţilor priveşte lipsa de calitate procesuală pasivă a primăriei, Instituţia primarului fiind cea care este parte în raportul juridic obligaţional.

Critica nu este întemeiată.

Primăria nu este un subiect de drept de sine stătător ci este, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, o structură funcţională cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.

Primarul, potrivit aceluiaşi text, face parte din această structură funcţională, ea aducând la îndeplinire actele administrative emise de primar, ca autoritate executivă.

În aceste condiţii, prezenţa primăriei într-un litigiu în care, conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, primarul emite dispoziţie motivată de restituire în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită a imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale nu este eronată, şi nu au fost încălcate prevederile art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 în ce priveşte reprezentarea în justiţie a unităţii administrativ-teritoriale.

Primăria Craiova are calitate procesuală în cauză deoarece una dintre cererile conexe ale reclamanţilor, depusă în februarie 2004, este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar raportul juridic izvorât din aplicarea acestei legi ia naştere între entitatea obligată la restituire şi persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii. Cum la acea dată art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevedea că în cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti, în mod corect a soluţionat instanţa de apel cadrul procesual în cauză.

Nu este întemeiată solicitarea pârâţilor ca instanţa de recurs să reducă onorariul avocaţial, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., câtă vreme aplicarea prevederilor acestui text poate fi făcută numai de către instanţa care pronunţă o soluţie în etapa procesuală în care s-au efectuat cheltuielile de judecată respective. În recurs, părţile ar putea invoca doar greşita aplicare a criteriilor de apreciere a necesităţii de reducere a onorariului de avocat, iar nu direct reducerea menţionată.

În fine, menţionarea greşită în hotărârea recurată a unor texte din noul C. proc. civ. constituie o eroare materială, nesusceptibilă de recurs faţă de prevederile art. 2812a C. proc. civ.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate de către recurenţii-pârâţi nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate, recursurile au fost respinse ca nefondate, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâtele Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova împotriva Deciziei nr. 2719 din 24 octombrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenţii reclamanţi A. şi B.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2018.

Procesat de GGC - CL