Alternative territorial jurisdiction in labor conflicts: Plaintiff's forum selection fixes competence despite official status

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, să se constate discriminarea şi faptul că era îndreptăţită încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, pe cale de consecinţă, să fie obligaţi pârâţii să plătească diferenţele salariale actualizate cu indicele de inflaţie calculate pe baza valorii de referinţă sectorială de 405 RON pentru perioada 1 august 2014 - 1 decembrie 2015 respectiv 455,5 RON pentru perioada 1 decembrie 2015 până la acordarea pe cale administrativă a acestui coeficient şi pentru viitor, obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale începând cu data de 1 august 2014 până la data plăţii efective a sumelor cuvenite, să fie obligaţi pârâţii să procedeze la punerea în aplicare a disp. art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 în mod retroactiv şi, pe cale de consecinţă, să achite sumele datorate.

Prin Sentinţa civilă nr. 5852 din 15 decembrie 2017 Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a declinat competenţa soluţionării cererii în favoarea Tribunalului Dolj.

În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că domiciliul reclamantei A. se află în raza teritorială de competenţă a Tribunalului Dolj, astfel că, potrivit art. 269 din C. muncii, competenţa revine acestei instanţe.

Astfel învestit, Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 566 din 13 martie 2018, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Dolj, a declinat cauza la Tribunalul Prahova şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestui conflict.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Dolj a reţinut prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 12 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, din care rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă, (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Prahova, reclamanta a învestit în mod legal această instanţa, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia.

Prin urmare, Tribunalul Prahova nu mai putea să dispună, din oficiu, sau la cererea oricăreia dintre părţi, declinarea competenţei, declarându-se necompetentă, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire al competenţei, care nu este de ordine publică.

Raţiunea legiuitorului în edictarea normelor de competenţă a fost aceea a stabilirii competenţei teritoriale a instanţelor şi în funcţie de locul de muncă al reclamanţilor din perspectiva accesului cât mai facil la justiţie.

Mai mult dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. se interpretează restrictiv, în sensul că, alegerea altei instanţe din aproprierea curţii de apel la care judecătorul sau procurorul îşi desfăşoară activitatea este obligatorie doar în ipoteza în care dosarul respectiv se soluţionează în fond la instanţa respectivă. În acest sens, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7/2016 pronunţată în recursul în interesul legii s-a hotărât că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă."

Cum, în cauza de faţă, competenţa soluţionării acţiunii revine în primă instanţa Tribunalului Prahova, reclamanta nu avea obligaţia de a alege o altă instanţă.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte va constata că, în cauză, competenţa soluţionării litigiului revine Tribunalului Prahova pentru considerentele ce succed:

În cauza dedusă judecăţii, reclamanta A. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, a învestit instanţa cu soluţionarea unui conflict individual de muncă, optând pentru competenţa de soluţionare a instanţei judecătoreşti aflată în circumscripţia curţii de apel în raza căreia îşi desfăşoară activitatea.

Dreptul comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă este reglementat de dispoziţiile art. 248 - 253 din C. muncii şi Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează: "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ.".

În cauza dedusă judecăţii, la data introducerii cererii de chemare în judecată, astfel cum au reţinut ambele instanţe care s-au dezînvestit reciproc în cauză, reclamanta avea locul de muncă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, iar domiciliul său era situat pe raza judeţului Dolj.

Reiese deci, că atât Tribunalul Prahova, cât şi Tribunalul Dolj, erau alternativ competente în soluţionarea cauzei, reclamanta având alegerea între aceste două instanţe, conform art. 116 C. proc. civ.

În toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar prin opţiunea justificată legal de dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., acesta stabileşte pe deplin competenţa teritorială a instanţei.

În consecinţă, prin alegerea făcută de reclamantă, respectiv Tribunalul Prahova, această instanţă a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanţă, chiar competentă, a pierdut această prerogativă, raportat la dispoziţiile art. 116 C. proc. civ.

De menţionat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., care se interpretează restrictiv, în sensul că, alegerea altei instanţe din aproprierea curţii de apel la care judecătorul sau procurorul îşi desfăşoară activitatea este obligatorie doar în ipoteza în care dosarul respectiv se soluţionează în fond la instanţa respectivă. În acest sens s-a statuat prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7/2016 pronunţată în recursul în interesul legii, în care s-a hotărât că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la "situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă."

Or, reclamanta îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, iar competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine în primă instanţă tribunalului.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2018.

Procesat de GGC - CL