Artificial negative jurisdictional conflict between appellate civil and labor sections invalid where declinations rest on prior instance composition errors rather than independent competence review

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Şcoala Centrală, prin director, şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, prin inspectorul şcolar, pe cale de ordonanţă preşedinţială, anularea actelor nr. x/18.07.2017 şi nr. y/07.08.2017 emise de pârâte şi obligarea pârâtei Şcoala Centrală la începerea/declanşarea procedurii legale de cercetare disciplinară a învăţătoarei B.

Prin încheierea din 5 august 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a transpus cauza, spre competentă soluţionare, la secţia civilă din cadrul Tribunalului Bucureşti.

În motivarea acestei soluţii, au fost reţinute următoarele considerente:

Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea în drept pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, apreciind că se află în prezenţa refuzului nejustificat definit de art. 2 alin. (1) lit. h) din această lege.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin nesoluţionarea în termen a unei cereri se înţelege faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă, prin lege, nu se prevede alt termen - lit. h), iar, prin refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane - lit. i).

Din aceste dispoziţii legale rezultă că un refuz de rezolvare a unei cereri, supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, presupune ca, între petiţionar şi autoritatea căreia i se adresează cererea, să existe un raport de drept administrativ, iar cererea să se refere la drepturi şi obligaţii care să facă parte din obiectul unui astfel de raport juridic.

Or, în speţă, raportul juridic dedus judecăţii - existent între pârâta Şcoala Generală şi cadrul didactic B. nu este un raport de drept public, administrativ, supus controlului instanţei de contencios administrativ, ci un raport juridic de muncă, circumscris legislaţiei privind conflictele de drepturi, în competenţa de soluţionare a instanţei civile - complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale, legalitatea refuzului demarării cercetării disciplinare a cadrului didactic urmând a fi analizată din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 1/2011, în cazul în care se constată încălcarea cu vinovăţie a îndatoririlor prevăzute în contractul de muncă sau în alte legi speciale.

Astfel învestit, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 1722 din 10 noiembrie 2017, a soluţionat acţiunea cu care reclamanta a învestit instanţa, în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de ordonanţă preşedinţială.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, reţinând, în motivarea acestei soluţii, că, de vreme ce, prin hotărârea de declinare a competenţei, pronunţată de prima instanţă, s-a stabilit că dosarul trebuie judecat de un complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale, hotărârea Tribunalului fiind pronunţată de un astfel de complet, şi calea de atac declarată împotriva acestei hotărâri trebuie judecată de secţia corespunzătoare a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin încheierea din 6 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă funcţională, a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

În motivarea hotărârii sale, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 55 din Legea nr. 304/2004:

"(1) Completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie dintr-un judecător şi 2 asistenţi judiciari. Dispoziţiile art. 11 şi ale art. 52 alin. (1) se aplică în mod corespunzător. (2) Asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează."

Instanţa a constatat că sentinţa apelată a fost pronunţată de secţia a III-a civilă, din cadrul Tribunalului Bucureşti, în complet din care nu au făcut parte asistenţi judiciari. De altfel, nu există complete specializate în soluţionarea litigiilor de muncă în cadrul secţiei a III-a civile, din cadrul Tribunalului Bucureşti; potrivit schemei de organizare a instanţei de fond, toate cauzele având ca obiect litigii de muncă se soluţionează de către secţia a VIII-a din cadrul Tribunalului Bucureşti, ceea ce nu s-a întâmplat în cauza de faţă.

Împrejurarea că, prin hotărârea de declinare a competenţei de către instanţa de fond (cea pronunţată de secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a Tribunalului Bucureşti), s-a stabilit că dosarul urmează să fie judecat de un complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale, însă, pricina a fost judecată de un complet civil, reprezintă, în fapt, argumente în sensul necompetenţei materiale a instanţei de fond, care a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1722 din 10 noiembrie 2017, şi nu cauză de necompetenţă funcţională a secţiei civile învestite cu soluţionarea cererii de apel.

De altfel, prin invocarea de către instanţa de apel a necompetenţei sale funcţionale pentru aceste motive, se eludează dispoziţiile procedurale (art. 130 alin. (2) C. proc. civ.) care impun analiza competenţei instanţei de fond exclusiv la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa instanţei de fond.

În concluzie, sentinţa apelată a fost pronunţată de o instanţă civilă, iar calea de atac a fost înaintată spre soluţionare tot unei secţii civile din cadrul instanţei de control judiciar.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 5 martie 2018, fiind fixat termen pentru soluţionare la 19 aprilie 2018.

Astfel învestită, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină, la rândul său, competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care, anterior, s-au declarat necompetente. Conform art. 136 alin. (1) din acelaşi cod, aceste dispoziţii se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Existenţa unui conflict negativ de competenţă, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa funcţională, presupune ca fiecare dintre instanţele sau secţiile aceleiaşi instanţe aflate în conflict să-şi verifice propria competenţă în soluţionarea cauzei, iar nu să procedeze la declinare în baza unor argumente colaterale unei asemenea verificări.

În speţă, instanţa de apel mai întâi învestită nu şi-a verificat propria competenţă în soluţionarea cauzei, ci a motivat hotărârea de declinare în baza hotărârii de declinare a primei instanţe.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, la rândul său, s-a comportat ca o instanţă de control judiciar în ceea ce priveşte încheierea de declinare în baza căreia a fost învestită de secţia a IV-a civilă a aceleiaşi instanţe cu judecarea apelului, argumentându-şi soluţia de declinare pe pretinse greşeli procedurale şi de interpretare a normelor de organizare judecătorească din Legea nr. 304/2004, săvârşite de secţia civilă care i-a trimis dosarul.

Or, în condiţiile în care, secţiile aflate în conflict nu şi-au verificat competenţa în raport de dispoziţiile adecvate din C. proc. civ., crearea unui conflict negativ de competenţă între acestea este pur artificială, Înalta Curte urmând să respingă sesizarea, nefiind îndeplinite condiţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ.

Neexistând un conflict negativ de competenţă între cele două secţii, pentru a se depăşi acest impediment procedural în judecarea cauzei, dosarul urmează a fi trimis, pe cale administrativă, secţiei corespunzătoare din cadrul instanţei de control judiciar celei care a pronunţat, în primă instanţă, soluţia de respingere a cererii de ordonanţă preşedinţială, ca inadmisibilă, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge sesizarea, constatând că nu există conflict negativ de competenţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2018.

Procesat de GGC - CL