Competence to hear recourses against second-instance decisions: application of Art. 483(4) CPC to assign jurisdiction to the appellate court

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.06.2016, ulterior precizată la data de 10.10.2016, respectiv data de 23.11.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E. şi F., a solicitat instanţei, ca prin sentinţa pe care o va pronunţa:

- să dispună obligarea pârâţilor de rând 2-3 - C. şi F., în calitate de vânzători, la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu pârâţii de rând 4 şi 5 - D. şi E., în calitate de cumpărători, având ca obiect imobilul apartament nr. 14 înscris în CF x Câmpia Turzii, nr. top. x, identificat administrativ în Câmpia Turzii, compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, cu suprafaţa utilă de 27,94 mp, cu părţi indivize comune aferente de 4,55/100 - a parte din construcţia edificată pe terenul înscris în CF colectivă x Câmpia Turzii, nr. top x, din care cota de 9/185-a parte teren atribuit în proprietate, în conformitate cu antecontractul olograf intitulat "contract de vânzare-cumpărare", încheiat în data de 03.04.1995; în caz contrar, sentinţa ce se pronunţa urmând a ţine loc de act autentic;

- să dispună obligarea pârâţilor de rând 4 şi 5 - D. şi E., în calitate de vânzători, la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu reclamantul, precum şi cu pârâta de rând 1 - B., în calitate de cumpărători - moştenitori legali ai defunctei G., având ca obiect imobilul apartament nr. 14 înscris în CF x Câmpia Turzii, nr. top. x, identificat administrativ în Câmpia Turzii, compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, cu suprafaţa utilă de 27,94 mp, cu părţi indivize comune aferente de 4,55/100 - a parte din construcţia edificată pe terenul înscris în CF colectivă x Câmpia Turzii, nr. top. x, din care cota de 9/185-a parte teren atribuit în proprietate, în conformitate cu antecontractul olograf intitulat "contract de vânzare-cumpărare", încheiat în data de 28.08.2000; în caz contrar, sentinţa ce se pronunţa urmând a ţine loc de act autentic;

- să constate că imobilul descris la cele două petite anterioare se include în masa succesorală a defunctei G., moştenitori legali ai acesteia fiind reclamantul şi pârâta de rând 1, B.;

- să dispună înscrierea în cartea funciară în mod succesiv a dreptului de proprietate cu privire la acest imobil, cu înscrierea finală în cartea funciară în favoarea reclamantului şi a pârâtei de rând 1, în indiviziune.

Prin Sentinţa civilă nr. 165 din 6 februarie 2017, Judecătoria Turda a admis cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi soţia F., D. şi E., având ca obiect pronunţare hotărâre care ţine loc de act autentic. A obligat pârâţii C. şi soţia F. să încheie cu pârâţii D. şi E. contract autentic de vânzare-cumpărare, având ca obiect dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 14, situat din punct de vedere administrativ în mun. Câmpia Turzii, înscris în CF nr. x Câmpia Turzii (CF vechi x Câmpia Turzii), nr. top. x, compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, cu suprafaţa utila de 27,94 mp, cu părţi indivize comune aferente de 4,55/100 - a parte din constricţia edificată pe terenul înscris în CF colectivă x Câmpia Turzii, nr. top. x, din care cota de 9/185-a parte teren atribuit în proprietate, în caz contrar, prezenta sentinţă urmând a ţine loc de act autentic.

A dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra apartamentului descris mai sus în favoarea pârâţilor D. şi E. A constatat că masa succesorală după defuncta G., decedată la data de 03.11.2015, cu ultimul domiciliu în mun. Câmpia Turzii, jud. Cluj, se compune ca activ succesoral din dreptul de creanţă, respectiv dreptul de a cere încheierea contractului, corelativ obligaţiei pârâţilor D. şi E. de a efectua demersurile necesare în vederea încheierii acestuia, cu privire la apartamentul descris mai sus, moştenitorii săi fiind reclamantul A.

şi pârâta B., în calitate de copii, cu o cotă succesorală de 14-a parte fiecare. A obligat pârâţii D. şi E. să încheie cu moştenitorii defunctei G.-A. şi B. contract autentic de vânzare-cumpărare, având ca obiect dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 14, situat din punct de vedere administrativ în Câmpia Turzii, înscris în CF nr. x Câmpia Turzii (CF vechi x Câmpia Turzii), nr. top. x, compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, cu suprafaţa utilă de 27,94 mp, cu părţi indivize comune aferente de 4,55/100 - a parte din constricţia edificată pe terenul înscris în CF colectivă x Câmpia Turzii, nr. top. x, din care cota de 9/185-a parte teren atribuit în proprietate, în caz contrar, prezenta sentinţă urmând a ţine loc de act autentic.

A dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra apartamentului descris mai sus în favoarea reclamantului A. şi a pârâtei B., cu titlu de drept cumpărare, în cotă de VI-a parte fiecare. A obligat pârâta B. să achite reclamantului suma de 4.106,84 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cotă-parte din taxa judiciară de timbru.

Prin Decizia civilă nr. 1775 din 12 decembrie 2017, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamantul A. A admis apelul declarat de B. împotriva Sentinţei civile nr. 165 din 06.02.2017 a Judecătoriei Turda, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a înlăturat obligaţia pârâtei B. să achite reclamantului suma de 4.106,84 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A menţinut restul dispoziţiilor.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul A., ce a fost înregistrat la Tribunalul Cluj la data de 12 martie 2018.

Prin adresa din 22 martie 2018, tribunalul a înaintat recursul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 26 martie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, Completului de filtru nr. 4.

Prin rezoluţia completului din data de 28 martie 2018, s-a fixat termen de judecată la 19 aprilie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, în apel, într-un litigiu având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic.

În conformitate cu art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apei, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1, precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi,

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile ".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă. în acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 91 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competenţă nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de faptul că, în conformitate cu art. 596 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apei judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea recursului de faţă, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urma, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii".

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil şi stabileşte, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absenţa unei norme privind competenţa de atribuţiune pentru soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare."

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată".

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Cluj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1775/A din 12 decembrie 2017 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2018.

Procesat de GGC - NN