Revision application inadmissible for lack of party identity in conflicting judgments; challenged appellate ruling upheld.

Asupra cererii de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Sălaj revizuirea Deciziei civile nr. 1325/25.10.2017 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, apreciind-o ca fiind contrară hotărârilor judecătoreşti indicate în tabelul anexat, pronunţate de Curtea de Apel Cluj.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a susţinut că hotărârea supusă revizuirii este contrară deciziilor pronunţate de aceeaşi instanţă, cu privire la persoane care îşi desfăşoară activitatea la acelaşi loc de muncă.

Cererea de revizuirea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 4/A/09.01.2018 Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând în motivarea acestei soluţii dispoziţiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 se îndreaptă la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 5 februarie 2018, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 4.

Prin rezoluţia completului din 7 februarie 2018 s-a fixat termen pentru soluţionarea cererii de revizuire la 19 aprilie 2018, termen la care instanţa a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.

Examinând cererea de revizuire, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) cu referire la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este tardivă, urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce succed.

Prin Decizia nr. 1325/25.10.2017 Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, supusă revizuirii în cauza dedusă judecăţii, a admis în parte apelul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj împotriva Sentinţei civile nr. 440 din 13.03.2017 a Tribunalului Sălaj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj. Au fost păstrate restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin deciziei.

Revizuentul a solicitat revizuirea acestei decizii, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normă care deschide părţilor calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare şi nedevolutive, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

S-a susţinut că decizia a cărei anulare este contrară deciziilor pronunţate de aceeaşi instanţă, cu privire la persoane care îşi desfăşoară activitatea la acelaşi loc de muncă, indicate în tabelul anexat cererii.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceleaşi calităţi.

Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.

După cum s-a arătat mai sus, una dintre condiţiile existenţei cazului de revizuire în discuţie vizează tripla identitate, de părţi, obiect şi cauză între litigiile în care s-au pronunţat hotărârile pretins contradictorii.

În cauza dedusă judecăţii, cele două hotărâri nu îndeplinesc condiţia identităţii de părţi.

Revizuentul nu invocă pronunţarea unor hotărâri contradictorii în litigii care să privească aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi temei juridic, ci obţinerea unei soluţii favorabile de către alte persoane care s-ar afla în situaţie similară cu a sa.

Or, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, ceea ce nu este cazul în speţă.

Soluţiile obţinute de alte părţi în alte litigii, chiar dacă acestea ar viza circumstanţe asemănătoare cu cele din procesul de faţă, nu pot fundamenta cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece nu asigură îndeplinirea cerinţei identităţii de părţi, enunţată mai sus.

Aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Aplicarea diferită a dispoziţiilor legale la situaţii de fapt asemănătoare, ar releva premisele unei jurisprudenţe neunitare, dar nu reprezintă un caz de revizuire în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, în consecinţă, nu poate fi cenzurată în calea de retractare a revizuirii.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni". (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).

De asemenea, aceeaşi curte, în alte decizii de speţă (cauza Iordan Iordanov şi alţii contra Bulgariei din 2 iulie 2009) a statuat asupra faptului că divergenţele de jurisprudenţă nu pot justifica o intervenţie prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care să se desfiinţeze hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat. Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare şi de a asigura o jurisprudenţă unitară a instanţelor judecătoreşti, aceeaşi curte europeană a considerat că aceste scopuri nu trebuie atinse cu orice preţ, şi mai ales cu încălcarea principiului securităţii juridice. A constatat astfel că, în aceste situaţii nu se urmăreşte unificarea jurisprudenţei, ci mai degrabă, anularea unor hotărâri judecătoreşti ce nu erau favorabile celor care le promovau, nefiind vorba despre un veritabil demers judiciar întreprins în scopul armonizării practicii instanţelor şi care ar fi condus la pronunţarea unor soluţii general valabile şi obligatorii pentru restul sistemului judiciar. În realitate, soluţiile astfel pronunţate rămân la nivel de speţă, fără să "lege" în niciun fel instanţele de judecată, servind numai la desfiinţarea unor precedente nefavorabile pentru cei care uzează de această cale extraordinară de atac. Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului pare să fie reticentă în a îndrepta "un rău", respectiv divergenţele de jurisprudenţă prin intermediul altor mijloace care sunt de natură să aducă atingere principiului securităţii juridice în aceeaşi măsură.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate, pe larg, prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

În atare situaţie, nefiind întrunite condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 1325 din 25 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosar nr. x/2016, formulată de revizuentul A.

Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2018.

Procesat de GGC - NN