Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1309/2018 AI generated

Land title annulment and restitution ruling upheld; appeals referred to Court of Appeal as High Court declines jurisdiction.

Case Number Decizia nr. 1309/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declined its jurisdiction and referred the defendants' appeals against a Court of Appeal decision to the Suceava Court of Appeal, meaning the appellate decision (which partially annulled a property title and ordered the defendants to return land to the claimant) remains in force pending that court's review. The dispute is a civil land-revival and agricultural-fund case: the claimant sought annulment of a property title and recovery of land, partially succeeding on appeal after the first-instance court rejected the claim. The High Court held, under Articles 97(1), 483(3)-(4), 5(3), and 132(3) of the Civil Procedure Code, that it has jurisdiction only over appeals from courts of appeal (except where expressly provided), not over appeals from tribunals sitting on appeal; applying analogy and the principle that no judge may refuse to adjudicate, it found the hierarchically superior court (the Court of Appeal) is the competent forum for such appeals. No further appeal is available.

Legislator headnote

AI generated

art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 5 alin. (2) C. proc. civ, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Land title annulment and restitution ruling upheld; appeals referred to Court of Appeal as High Court declines jurisdiction: Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Keywords

AI generated
declining of jurisdiction restitution of property civil annulment Civil Procedure Code agricultural land cassation review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 septembrie 2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., Comisia Comunală de fond funciar Cornu Luncii şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, ca prin hotărârea ce se va pronunţa:

- să se constate nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. 3054/24.04.1998, emis în favoarea defunctului E.;

- să fie obligaţi pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 2250 mp teren arabil, situată în intravilanul satului Sasca Mica, comuna Cornu Luncii, judeţul Suceava, la locul numit "Vatra sat Sasca Mica", între vecinii: drum pe două laturi, F. şi G.;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 781 din 10 mai 2017, Judecătoria Fălticeni a respins, ca nefondată, acţiunea civilă având ca obiect revendicare, fond funciar, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. C.,D., Comisia Comunală de fond funciar Cornu Luncii şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava. A obligat reclamanta sa plătească pârâtului D., suma de 91.6 RON cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare onorariu expert.

Prin Decizia nr. 1538 din 19 decembrie 2017, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a admis apelul declarat de către apelanta reclamantă A. împotriva Sentinţei civile nr. 781/10.05.2017 a Judecătoriei Fălticeni, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. C., D., Comisia Comunală de fond funciar Cornu Luncii şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, A schimbat, în parte, Sentinţa civilă nr. 781/10 mai 2017 a Judecătoriei Fălticeni, sens în care a admis, în parte, acţiunea civilă având ca obiect revendicare, fond funciar, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., Comisia Comunală de fond funciar Cornu Luncii şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava. A constatat nulitatea absolută parţială a Titlului de proprietate nr. 3054/24. 04. 1998, emis autorului pârâţilor, E., privitor la suprafaţa de 415 mp teren arabii, situat în intravilan sat Sasca Mică, comuna Cornu Luncii, jud. Suceava, identică cu parcela notată x, prin culoare verde, pe aliniamentul 137-130-129-31-138-134-136-137 în planul de situaţie - anexa 1 la raportul de expertiză topo întocmit de către expert H., suprafaţă pe care a exclus-o din titlu. A obligat pârâţii B., C. şi D. să predea reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie următoarele suprafeţe de teren:

- 415 mp teren arabii, situat în intravilan sat Sasca Mică, comuna Cornu Luncii, jud. Suceava, identică cu parcela notată x, prin culoare verde, pe aliniamentul 137-130-129-31-138-134-136-137 în planul de situaţie - anexa 1 la raportul de expertiză topo întocmit de către expert H.;

- 1250 mp teren arabil, situat în intravilan sat Sasca Mică, comuna Cornu Luncii, jud. Suceava, identică cu parcela notată x, prin culoarea roz, pe aliniamentul 130-32-33-129-130 în planul de situaţie-anexa 1 la raportul de expertiză topo întocmit de către expert H.

A menţinut soluţia de respingere, ca nefondată, a acţiunii în constatare nulitate titlu de proprietate şi revendicare privind suprafaţa de 585 mp teren curţi construcţii, situată în intravilan sat Sasca Mică, comuna Cornu Luncii, jud. Suceava, identică cu parcela notată x, prin culoare verde, în planul de situaţie - anexa 1 la raportul de expertiză topo întocmit de către expert H.

A înlăturat dispoziţia de obligare a reclamantei la plata către pârâtul D. a sumei de 916 RON cheltuieli de judecată.

A compensat, în parte, cheltuielile de judecată ale părţilor din ambele etape procesuale şi a obligat toţi pârâţii-intimaţi la plata către reclamanta apelantă cu acest titlu a sumei de 719,43 RON - contravaloare taxă de timbru parţială şi a sumei de 916 RON - onorariu expert.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâţii B., C., D. şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, ce a fost înregistrat la Tribunalul Suceava.

Prin adresa din 14 martie 2018, tribunalul a înaintat recursurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestora.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 16 martie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, Completului de filtru nr. 4.

Prin rezoluţia completului din data de 20 martie 2018, s-a fixat termen de judecată la 19 aprilie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererilor de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursurilor, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Decizia atacată cu recurs a fost pronunţată de către tribunal, în apel, într-un litigiu având ca obiect revendicare imobiliară şi fond funciar.

În conformitate cu ari. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1, precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în prima instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile ".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă. în acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct, 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competenţă nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea recursului de faţă, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii".

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil şi stabileşte, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absenţa unei norme privind competenţa de atribuţiune pentru soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare."

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioara celei care a pronunţat hotărârea atacată".

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursurilor declarate împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Suceava revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Suceava, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursurilor, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de pârâţii B., C., D. şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava împotriva Deciziei nr. 1538 din 19 decembrie 2017 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Suceava.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2018.

Procesat de GGC - NN