Land usucapion appeal dismissed for lack of jurisdiction, with jurisdiction declined to the Court of Appeal

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 03.03.2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comuna Chichiş prin Primar şi C. ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună următoarele: să constate că antecesorii reclamanţilor, A. decedat la data de 05.07.2007 şi pârâta C. au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului situat în intravilanul localităţii Brădet, nr. 54, judeţul Covasna în suprafaţă de 3500 mp. înscris în CF x Întorsura Buzăului (provenită din conversia pe hârtie a CF x Buzăul Ardelean) sub nr. top. x, în suprafaţă de 83.623 mp; ca urmare a propunerilor expertului topograf ing. D. să dispună dezmembrarea imobilului cu nr. top. x fâneaţă în suprafaţă de 83.623 mp., înscris în CF x Întorsura Buzăului, în două parcele: parcela 1 cu nr. top. nou. x în suprafaţă de 3500 mp. şi parcela 2 cu nr. top. nou x în suprafaţă de 80.123 mp.; să constate că imobilul uzucapat de antecesorii reclamanţilor, situat în Întorsura Buzăului, sat. Brădet, judeţul Covasna, se identifică cu parcela 1 cu nr. top. nou x în suprafaţă de 3500 mp., sens în care să dispună întabularea dreptului de proprietate al antecesorilor reclamanţilor A. şi C. asupra imobilului cu nr. top. x parcela fâneaţă, în suprafaţă de 3500 mp, (1365 mp. fâneaţă intravilan şi 2135 fâneaţă extravilan) cu titlu de drept uzucapiune; să constate că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare din data de 08.12.2006 autentificat sub nr. x/08.12.2006 de BNP E., uzucapanţii au vândut reclamanţilor A. şi B. nuda proprietate asupra imobilului, situat în Întorsura Buzăului, Sat Brădet, judeţul Covasna, care se identifică cu parcela nr. 1 cu nr. top. nou x, teren fâneaţă în suprafaţă de 3500 mp. pentru preţul de 15.000 RON, cu clauza de întreţinere şi rezervarea dreptului de uzufruct viager în favoarea vânzătorilor şi, în acest sens, hotărârea ce se va pronunţa în prezenta cauză să ţină loc de act autentic apt pentru întabularea dreptului de proprietate al cumpărătorilor, reclamanţii A. şi B., cu titlu de drept cumpărare şi înscrierea dreptului de uzufruct viager şi respectarea clauzei de întreţinere în favoarea pârâtei C.; cu cheltuieli de judecată în caz de opunere apăraţilor.

Prin Sentinţa civilă nr. 173 din 22 iunie 2017, Judecătoria Întorsura Buzăului a admis, în parte, cererea formulată de către reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Comuna Chichiş prin Primar şi C. şi, în consecinţă: a constatat că antecesorii reclamanţilor F., decedat la data de 05.07.2007 şi pârâta C. au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului, situat în intravilanul localităţii Brădet, judeţul Covasna în suprafaţă de 3500 mp. având ca vecinătăţi: la nord - zona de protecţie a pârâului Brădet, la est - A., la sud - Şcoala Generală Gheorghe Zaharia din Brădet şi la vest - G., care se identifică parţial cu imobilul înscris în CF x Întorsura Buzăului (provenită din conversia pe hârtie a CF x Buzăul Ardelean) sub nr. top. x, în suprafaţă de 83.623 mp., proprietar tabular fiind Comuna Chichiş.

A dispus dezmembrarea imobilului cu nr. top. x fâneaţă în suprafaţă de 83.623 mp., înscris în CF x Întorsura Buzăului, potrivit documentaţiei cadastrale întocmite de ing. D., înregistrată sub nr. x/17.07.2015 şi recepţionată, conform procesului-verbal de recepţie nr. x/10.08.2015, în două parcele: parcela 1 cu nr. top. nou. x în suprafaţă de 3500 mp. şi parcela 2 cu nr. top. nou x în suprafaţă de 80.123 mp. A constatat că imobilul uzucapat de antecesorii reclamanţilor, situai în Întorsura Buzăului, sat Brădet, judeţul Covasna, se identifică cu parcela 1 cu nr. top. nou x în suprafaţă de 3500 mp.

A dispus întabularea dreptului de proprietate ai antecesorilor reclamanţilor F. şi C. asupra imobilului în suprafaţă de 3500 mp. înscris în CF x Întorsura Buzăului (provenit din conversia pe hârtie a CF x Buzăul Ardelean) sub nr. top. x, cu titlu de drept uzucapiune, iar parcela nr. 2 cu nr. top. nou x în suprafaţă de 80.123 să rămână cu situaţia de carte funciară neschimbată. A constatat că potrivit contractului de vânzare-cumpărare din data de 08.12.2006, autentificat sub nr. x/08.12.2006 de BNP E., uzucapanţii au vândut reclamanţilor A.

şi B. nuda proprietate asupra imobilului situat în Întorsura Buzăului, sat Brădet, judeţul Covasna, care se identifică cu parcela nr. 1 cu nr. top. nou x teren fâneaţă în suprafaţă de 3500 mp., pentru preţui de 15.000 RON. A obligat pârâta C. să dea act apt de întabulare, în caz contrar, hotărârea să ţină loc de act autentic. A respins restul pretenţiilor. A respins cererea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională Comuna Chichiş - prin Primar, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B. A respins cererea de restituire parţială a taxei judiciare de formulată de reclamanta reconvenţională.

Prin Decizia civilă nr. 775A din 19 decembrie 2017, Tribunalul Covasna, secţia civilă, a admis apelul declarat de apelanta U.A.T. Comuna Chichiş, în contradictoriu cu intimaţii A. şi B. şi C. împotriva Sentinţei civile nr. 173/22.06.2017 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, pe care a schimbat-o, în tot, după cum urmează: a respins, ca neîntemeiată, cererea principală formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii U.A.T. Comuna Chichiş şi C.. A admis, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâta U.A.T. Comuna Chichiş. A obligat reclamanţii A. şi B. să lase pârâtei U.A.T. Comuna Chichiş în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul teren în suprafaţă de 3500 mp, întabulat în CF x Întorsura Buzăului, cu nr. top. nou. x, astfel cum a fost identificat prin documentaţia cadastrală întocmită de ing. D. şi înregistrată sub nr. x/17.07.2015, recepţionată de OCPI Covasna, conform Procesului-verbal de recepţie nr. x/10.08.2015. A respins, ca neîntemeiate, celelalte petite ale cererii reconvenţionale, astfel cum a fost precizată.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., ce a fost înregistrat la Tribunalul Covasna la data de 26 februarie 2018.

Prin adresa din 13 martie 2018, tribunalul a înaintat recursul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 21 martie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, Completului de filtru nr. 4.

Prin rezoluţia completului din data de 26 martie 2018, s-a fixat termen de judecată la 19 aprilie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, în apel, într-un litigiu având ca obiect uzucapiune.

În conformitate cu art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1, precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile ".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îi urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă. În acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competenţă nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apei judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea recursului de faţă, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii".

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil şi stabileşte, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absenţa unei norme privind competenţa de atribuţiune pentru soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare."

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată".

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Covasna revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Braşov, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 775/A din 19 decembrie 2017 a Tribunalului Covasna, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Braşov.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2018.

Procesat de GGC - NN