Workplace death compensation appeal allowed: moral damages remanded for causal analysis of victim's contributory negligence

Asupra cauzei de faţă, în condiţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 6 aprilie 2015 sub nr. x/2015, reclamanţii A., B., C., D. au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 253 din C. muncii, Legii nr. 319/2006, în contradictoriu cu pârâta SC E. SA Galaţi, obligarea acesteia la plata sumei de 20.000 euro daune materiale şi la 1.500.000 euro daune morale pentru soţia supravieţuitoare şi câte 500.000 euro pentru fiecare copil.

S-a arătat, în motivare că, la data de 4 octombrie 2007, F., angajat al pârâtei SC E. SA Galaţi, a decedat în urma unui accident de muncă.

Pârâta SC E. SA Galaţi a formulat cerere de chemare în garanţie a SC G. SRL Iaşi, arătând că a achiziţionat de la această societate distribuitorul lateral de agregare tip DLA 320, societate care este responsabilă de conformitatea construcţiei sudate, de respectarea calităţii şi dimensiunilor din proiectul respectivului echipament, orice deteriorare fiindu-i imputabilă.

Prin Sentinţa nr. 179/2016 Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, a respins acţiunea, ca prescrisă, iar cererea de chemare în garanţie, ca rămas fără obiect.

Prin Decizia nr. 133/A din 18 mai 2017 Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis apelul reclamanţilor, a anulat sentinţa atacată şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului, constatând greşita soluţionare a cauzei pe excepţia de prescripţie extinctivă, iar prin Decizia nr. 196/A din 15 septembrie 2017 a aceleiaşi instanţe, evocându-se fondul cauzei, a fost admisă în parte acţiunea şi obligată pârâta SC E. SA la plata, către reclamanta A., a sumei de 15.000 euro (echivalentul în RON la data plăţii) şi către reclamanţii B., C., D., a câte 5.000 euro, cu titlu de daune morale; s-a constatat că soluţia dată pe cererea de chemare în garanţie a intrat în puterea lucrului judecat ca urmare a neapelării; a fost respinsă cererea de acordare a daunelor materiale, ca nefondată; a fost obligată pârâta SC E. SA la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, care au susţinut, pe temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., caracterul nelegal al soluţiei invocând următoarele aspecte:

- Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv, a dispoziţiilor art. 1371 alin. (1) C. civ., atunci când a reţinut culpa victimei în producerea prejudiciului, ceea ce a avut consecinţe asupra cuantumului daunelor morale.

Or, culpa victimei trebuia analizată având în vedere determinarea şi configurarea procesului cauzal.

În acest sens, instanţa trebuia să reţină că, din dispoziţia intimatei-angajator SC E. SA Galaţi, victima F. era obligată să stea pe un scăunel improvizat şi neomologat, amplasat pe partea laterală exterioară a utilajului industrial, în faţa roţii din faţă, mai jos decât aceasta şi la o foarte mică distanţă de roată, astfel încât la momentul ruperii scaunului improvizat, victima a fost strivită instantaneu de roata utilajului, nedându-i-se nicio şansă de salvare.

Victima era obligată de către angajator să stea pe partea exterioară a utilajului, atât pe timpul deplasării, cât şi pe timpul exploatării utilajului folosit la asfaltare.

Faţă de modalitatea de montare a scaunului, neomologat şi asamblat în condiţii improprii, cu materiale slabe cantitativ, poziţionat chiar în faţa roţii şi mai jos decât aceasta, victima nu a putut avea nicio reacţie salvatoare.

La momentul ruperii sistemului de prindere şi al căderii scăunelului, corpul victimei a fost proiectat direct sub roata utilajului industrial şi strivit, situaţie în care alcoolemia acesteia nu a putut determina în niciun fel procesul cauzal, cum în mod greşit reţine instanţa de apel.

Imposibilitatea oricărei reacţii salvatoare exclude culpa victimei (şi incidenţa astfel, a dispoziţiilor art. 1371 alin. (1) C. civ.) potrivit expertizelor tehnice efectuate în cauză stabilindu-se că ruperea scaunului utilajului a avut loc ca urmare a unor grave erori de proiectare şi aşezare a acestuia, precum şi datorită slabei rezistenţe a materialului folosit la scaun şi sudură. Între ruperea scaunului şi decesul victimei există o certă legătură de cauzalitate.

- În mod greşit a fost exonerată de răspundere societatea G. SRL Iaşi, în contextul în care instanţa de apel a indicat şi a reţinut în motivarea deciziei culpa acestei societăţi privind greşita prindere a balamalelor scăunelului, precum şi lipsa oricăror instrucţiuni şi omologări spre folosire.

- Tot ca urmare a unei aplicări greşite a legii n-au fost acordate daunele materiale, reprezentate de cheltuielile efectuate cu deplasările la instanţe şi onorariile avocaţilor achitate în cauzele penale, precum şi cu înmormântarea şi pomenirile suportate de către reclamanţi.

Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:

- Procedând la dimensionarea cuantumului daunelor morale, instanţa de apel a avut în vedere şi culpa victimei în producerea prejudiciului, de o manieră care pe de o parte, nu face referire la datele concrete ale speţei (pentru a justifica, în mod particular, conţinutul acestei culpe raportat la elementele de fapt reţinute) iar pe de altă parte, vine în contradicţie cu aspectele reţinute de aceeaşi instanţă în ce priveşte culpa societăţilor-intimate în producerea şi cauzarea prejudiciului.

Astfel, constatând culpa victimei, instanţa de apel reţine că aceasta a constat în starea de alcoolemie pe care o avea, stare ce nu i-a permis "să aibă o percepţie corectă a pericolului la care s-a expus, să nu aibă o reacţie salvatoare".

Acest considerent al instanţei are un caracter general şi imprecis, neindicând, raportat la datele pricinii, în ce ar fi putut consta reacţia salvatoare a victimei şi în ce modalitate o persoană care nu s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi putut evita producerea accidentului.

Aceasta, în contextul în care, analizând fapta ilicită şi legătura de cauzalitate între aceasta şi producerea prejudiciului, instanţa de apel reţine că au constat în "preluarea şi transportarea necorespunzătoare a lui F. de la locul de muncă către locul de organizare a şantierului cu un agregat ce prezenta deficienţe de fabricaţie" şi că, "după câteva sute de metri de mers în condiţii necorespunzătoare, datorită trepidaţiilor, a cedat sudura plăcii de susţinere a scaunului, ceea ce a făcut ca F. să cadă pe carosabil şi din cauza distanţei mici dintre postul de comandă şi roata dreaptă faţă a încărcătorului frontal, a fost prins şi strivit".

De asemenea, în analiza culpei intimatei SC E. SA Galaţi, instanţa constată că aceasta nu instruise victima asupra riscurilor la care ar fi fost expusă dacă era transportată necorespunzător.

Or, faţă de aceste elemente de fapt cu privire la conţinutul faptei ilicite şi urmările săvârşirii acesteia, instanţa de apel trebuia să justifice, atunci când a reţinut fapta victimei înseşi, în ce a constat contribuţia cu intenţie sau din culpă a acesteia la cauzarea prejudiciului ori posibilitatea de a evita producerea acestuia, în sensul dispoziţiilor art. 1371 alin. (1) C. civ.

Potrivit textului menţionat, "în cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o".

În speţă, reţinând că victima a fost obligată de către angajator să se deplaseze în condiţii necorespunzătoare de la locul de muncă la organizarea de şantier, că ruperea scaunului s-a datorat modalităţii defectuoase de sudare, iar felul în care victima a fost prinsă şi strivită de roată a fost consecinţa distanţei mici dintre postul de comandă şi roata dreaptă faţă a încărcătorului frontal, instanţa de apel trebuia să expliciteze în concret, în ce fel s-a înscris în lanţul cauzal al producerii prejudiciului, starea de ebrietate a victimei.

Altfel spus, trebuia să analizeze dacă o persoană fără alcoolemie, obligată să de deplaseze în condiţiile menţionate, putea evita producerea prejudiciului şi să aibă în mod efectiv posibilitatea unei reacţii salvatoare (adică, dacă putea fi evitată ruperea balamalelor, în contextul sudurii defectuoase şi a materialului de proastă calitate şi mai departe, desprinderea scaunului şi căderea sub roata utilajului, faţă de modalitatea de amplasare a acestuia).

Or, maniera de redactare a considerentelor este contradictorie sub aspectul arătat, faţă de conţinutul descris al faptei ilicite şi respectiv, al culpei reţinute în sarcina intimatei SC E. SA Galaţi şi afirmarea totodată, a culpei victimei, lipsind analiza punctuală care să demonstreze în ce modalitate a contribuit starea de ebrietate a acesteia din urmă la producerea prejudiciului.

Tot în mod contradictoriu instanţa de apel constată pe de o parte, că societatea G. SRL Iaşi (producătorul distribuitorului lateral de agregate) nu poate fi obligată la despăgubiri întrucât soluţia dată asupra cererii de chemare în garanţie a acesteia formulată de către pârâta SC E. SA Galaţi a intrat în autoritate de lucru judecat, iar pe de altă parte, analizează în ce a constat culpa acesteia în producerea prejudiciului (execuţie necorespunzătoare, lipsa instrucţiunilor cu privire la interdicţia operatorului de a sta la postul de comandă pe parcursul transportării).

O asemenea analiză a culpei îşi găsea justificarea în măsura în care ar fi susţinut o soluţie de obligare la despăgubiri a acestei societăţi în cadrul răspunderii civile delictuale.

De aceea, cu temei sesizează recurenţii această contrarietate în conţinutul considerentelor, o analiză pe fond a condiţiilor angajării răspunderii delictuale în persoana chematei în garanţii nejustificând soluţia din dispozitiv referitoare la existenţa autorităţii de lucru judecat în privinţa respingerii cererii faţă de aceasta ca rămasă fără obiect.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât atragerea acestei părţi în proces s-a făcut doar pe calea cererii de chemare în garanţie formulate de intimata SC E. SA (ea neavând şi calitatea de pârâtă în acţiunea principală, contrar susţinerilor făcute de părţi în faza recursului).

Întrucât modalitatea de stabilire a culpei concurente a victimei - pe baza unor considerente imprecise şi contradictorii - a avut consecinţe asupra cuantificării daunelor morale, criticile formulate de recurenţi sub acest aspect au fost apreciate întemeiate.

Reţinând, potrivit celor expuse, incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 8 şi 6 C. proc. civ. (deşi neindicat expres, acest din urmă motiv se deduce implicit din prezentarea criticilor), Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze decizia atacată şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

La reluarea judecăţii, instanţa va analiza în concret, raportat la elementele de fapt ale pricinii, în ce măsură starea de ebrietate a victimei se constituie într-un fapt cauzal, de natură să fi contribuit la producerea prejudiciului şi să atragă astfel incidenţa dispoziţiilor art. 1371 alin. (1) C. civ.

De asemenea, situaţia cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamanţi în faza recursului va fi avută în vedere cu ocazia rejudecării, în acord cu soluţia care se va pronunţa şi cu dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.

- Criticile formulate în legătură cu neacordarea daunelor materiale au însă caracter nefondat.

Astfel, pe acest aspect s-a reţinut de către instanţa de apel că reclamanţii au primit cu titlu de despăgubiri (constând în cheltuieli de înmormântare şi pomeni), suma de 17.600 RON de la angajator şi respectiv, suma de 5.884 RON de la Casa judeţeană de pensii Galaţi (despăgubiri pentru deces).

În condiţiile în care înscrisurile de la dosar, depuse în probaţiune, au justificat cheltuieli efectuate în cuantum de 5.979 RON, iar despăgubirile primite de la angajator şi de la stat au fost în cuantum de 23.484 RON, instanţa de apel a concluzionat în mod corect că pretenţia referitoare la daunele materiale este neîntemeiată.

De altfel, fără să combată argumentele instanţei, recurenţii-reclamanţi doar susţin că nu le-ar fi fost acordate despăgubiri pentru cheltuielile cu înmormântarea şi pomenirile, fără să arate în ce ar consta nelegalitatea soluţiei care constată că s-au acordat despăgubiri într-un cuantum mai mare decât cel demonstrat prin probele administrate în cauză.

De asemenea, în privinţa cheltuielilor efectuate cu deplasările şi onorariile avocaţilor în procesul penal, criticile sunt nefondate dintr-un dublu considerent.

Pe de o parte, deoarece formulând pretenţia de daune materiale, reclamanţii n-au detaliat conţinutul acestora ca fiind referitor şi la cheltuieli cu asistenţa juridică acordată în dosarul penal (fiind doar depuse la dosar, în faza apelului, nişte chitanţe vizând onorarii avocaţiale, fără să rezulte în mod concret în legătură cu ce servicii avocaţiale au fost plătite), pentru ca instanţa, determinând obiectul despăgubirilor, să se pronunţe în consecinţă asupra acestora.

De altfel, instanţa de apel detaliază componentele daunelor materiale, aşa cum le-a identificat pe baza cererilor de la dosar, nefăcând referire la cheltuieli vizând prestaţia avocaţială din procedura penală, fără ca recurenţii-reclamanţi să contrazică şi să demonstreze, prin criticile formulate, greşita reţinere de către instanţa de apel a limitelor învestirii sale în legătură cu daunele materiale.

Or, în recurs, cale extraordinară de atac, nu se pot face direct precizări asupra obiectului învestirii primei instanţe - care, în opinia recurenţilor, ar trebui dedus, în mod neprocedural, din chitanţe depuse la dosar - ci doar critici de nelegalitate în legătură cu modalitatea în care instanţa s-a pronunţat asupra a ceea ce a învestit-o.

Pe de altă parte, se constată că potrivit dispoziţiilor procedurale penale plata cheltuielilor judiciare efectuate de părţi se stabileşte de către instanţa penală după distincţiile prevăzute de norma legală (art. 276 C. proc. pen.) în funcţie de soluţia adoptată pe latura penală, în mod corespunzător şi subsidiar, găsindu-şi aplicabilitatea şi prevederile legii civile (alin. (6) al art. 276).

Pentru considerentele arătate, criticile vizând neacordarea despăgubirilor materiale au fost găsite nefondate, iar casarea cu trimitere s-a dispus în sensul şi în limitele considerentelor dezvoltate anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A., C., D., B., toţi cu domiciliul în Galaţi, judeţ Galaţi şi cu domiciliul procesual ales la Cabinet individual de avocat "H.", cu sediul în Galaţi, judeţ Galaţi împotriva Deciziei nr. 196/A din 15 septembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC E. SA Galaţi, cu sediul în Galaţi, judeţ Galaţi şi intimata chemată în garanţie SC G. SRL Iaşi, cu sediul în Iaşi, judeţ Iaşi.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 aprilie 2018.

Procesat de GGC - CL