Competence for appellate review of Tribunal decisions in property claims under Civil Procedure Code Articles 97 and 483

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul judecătoriei Piteşti la data de 8 aprilie 2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Aeroclubul României, prin Aeroclubul Teritorial Henri Coandă, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, solicitând să fie obligaţi pârâţii să îi respecte dreptul de proprietate şi posesia asupra suprafeţei de 2 ha teren, situat în intravilanul municipiului Piteşti, tarlaua x, parcela x, imobil înscris în CF x FN, să se dispună rectificarea acestei cărţi funciare şi să fie obligat pârâtul O.C.P.I. Argeş la dezmembrarea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2 ha din totalul suprafeţei, deţinută de pârâtul Aeroclubul Henri Coandă.

Reclamanta a evaluat provizoriu terenul revendicat la suma de 50.000 RON.

Prin Sentinţa civilă nr. 4258/2016 din 16 mai 2016, pronunţată de Judecătoria Piteşti s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţii Aeroclubul României şi Ministerul Transporturilor şi de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Transporturilor şi O.C.P.I. Argeş.

S-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâţilor Ministerul Transporturilor şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis cererea de arătare a titularului dreptului, respectiv a Statului Român, formulată de pârâtul Aeroclubul României.

S-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâţilor Aeroclubul României şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 3419/2017 din 22 noiembrie 2017, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 4258 din 16 mai 2016, pronunţată de Judecătoria Piteşti.

A schimbat, în parte, sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea.

A obligat pârâtul Aeroclubul României şi intervenientul-titular al dreptului Statul Român să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 2 ha, situat în intravilanul Municipiului Piteşti, tarla x, parcela x, pct. Turceşti, identificat în planşa nr. x anexă a x, respectiv în planşa nr. x în poligonul x.

A dispus rectificarea cărţii funciare nr. x N a UAT Piteşti, în ceea ce priveşte imobilul cu nr. cadastral x, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 20.000 mp, situată în intravilanul Mun. Piteşti, tarla x, parcela x, pct. Turceşti, identificat în planşa nr. x anexă a B., respectiv în planşa nr. x în poligonul x.

A respins în rest acţiunea.

A menţinut în rest sentinţa.

A admis în parte cererea apelantei şi a obligat pârâtul şi intervenientul la plata către apelantă a sumei de 5600 RON, cheltuieli de judecată fond şi apel, împotriva acestei decizii au declarat recurs intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi pârâtul Aeroclubul României, înregistrate la Tribunalul Argeş şi înaintate spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin adresa din data de 22 februarie 2018.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 26 februarie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 10.

Prin rezoluţia din data de 1 martie 2018, s-a fixat termen de judecată la 28 martie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererilor de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă noua de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cum în speţă, judecătoria a fost instanţa învestită cu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale [conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege"] şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Argeş revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Piteşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de pârâtul Aeroclubul României şi de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva Deciziei nr. 3419/2017 din 22 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2018.

Procesat de GGC - CT