Validity of tacit consent to waiver of counterclaim under Article 406(4) Civil Procedure Code

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 17.04.2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi Instituţia Primarului oraşului Voluntari, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a Dispoziţiei nr. 666 din 14.08.2006, emisă de Primăria oraşului Voluntari, cu privire ia suprafaţa de 1.036 mp teren situat în judeţul Ilfov, pentru fraudă la lege.

Pârâtul B. a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea cererii formulate ca neîntemeiată şi admiterea cererii reconvenţionale, în sensul de a se constata că doreşte să păstreze ruinele construcţiei edificate cu rea-credinţă şi fără autorizaţie de construire de autoarea reclamantei-pârâte A. pe terenul proprietatea sa, situat în oraşul Voluntari, teren în suprafaţa de 1030 mp, având număr cadastral x şi înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Voluntari; să se constate că înţelege ca, în temeiul dispoziţiilor art. 494 alin. (3) din vechiul C. civ., să plătească reclamantei-pârâte valoarea materialelor şi preţul muncii prestate pentru edificarea construcţiei; evacuarea reclamantei-pârâte de pe terenul şi din construcţiile proprietatea sa, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa nr. 2538 din 14 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă A., s-a constatat nulitatea absolută a Dispoziţiei nr. 666/14.08.2006, emisă de Primăria oraşului Voluntari şi s-a respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 85A din 2 februarie 2017, a admis apelurile declarate de apelanţii B. şi Instituţia Primarului oraşului Voluntari şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată. De asemenea, s-a luat act de declaraţia pârâtului B. de renunţare ia judecata cererii reconvenţionale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.

Prin motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat faptul că instanţa, prin decizia recurată, a luat act de renunţarea ia judecata cererii reconvenţionale.

A arătat că, la termenul din 29.09.2016, B. a solicitat să se ia act de renunţarea la judecata cererii sale reconvenţionale şi că din conţinutul dispozitivului încheierii de la acel termen de judecată nu rezultă că instanţa a luat act de renunţare.

Recurenta precizează că, la termenul de judecată anterior menţionat, pârâtul doar a depus la dosar cererea de renunţare la judecată, ce nu a fost pusă în discuţia părţilor, şi că, ulterior, reclamanta a manifestat opoziţie faţă de această cerere.

Intimaţii Instituţia Primarului oraşului Voluntari şi B. au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului.

Analizând decizia din apel în raport de criticile formulate, ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Printre principiile fundamentale ale procesului civil consacrate de C. proc. civ. se numără "Dreptul de dispoziţie al părţii" prevăzut de art. 9 care, la alin. (3) statuează, că "în condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată (...)" precum şi principiul contradictorialităţii prevăzut de art. 14 care prevede că "Instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel" [alin. (1)] şi că părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu, instanţa fiind obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate, [alin. (4) şi (5)].

Potrivit art. 406 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., "Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă" "Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială."

Alin. (4) al art. 406 C. proc. civ. prevede că: "Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până ia care să îşi exprime poziţia faţa de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare." Înalta Curte constată că în încheierea de la termenul de judecată din 29 septembrie 2016 s-a consemnat că apărătorul pârâtului B. a solicitat a se lua act de faptul că partea pe care o reprezintă înţelege să renunţe la judecata cererii reconvenţionale, depunând cererea şi în forma scrisă. Totodată, s-a consemnat ca instanţa a procedat la legitimarea pârâtului B., în încheierea de şedinţă Indicându-se codul numeric personal al pârâtului, precum şi seria şi numărul actului de identitate al acestuia.

Nu se poate reţine nesocotirea drepturilor procesuale ale recurentei, în sensul că s-ar fi luat act de renunţarea la judecată în condiţiile în care această parte şi-ar fi manifestat opoziţia.

Astfel, potrivit prevederilor art. 406 alin. (4) C. proc. civ., dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară ca renunţă la judecata, instanţa va acorda pârâtului un termen, până la care să îşi exprime poziţia faţa de cererea de renunţare la judecată, lipsa unui răspuns până la termenul acordat considerându-se acord tacit la renunţare, legiuitorul reglementând expres modalitatea de exprimare a acceptului pârâtului şi condiţiile în care se prezumă acest acord.

În cauză, potrivit celor menţionate în încheierea de la termenul din 29 septembrie 2016, recurenta a fost prezentă prin apărătorul său, avocat C., care nu şi-a manifestat opoziţia faţă de cererea de renunţare la judecată. Nu şi-a manifestat această opoziţie nici la următorul termen de judecată, 24 noiembrie 2016, când s-a consemnat că s-a prezentat după strigarea cauzei, ci doar la termenul din 19 ianuarie 2017, cu ocazia concluziilor asupra cererilor de apel.

Prin urmare, în raport de reperul temporal conţinut de prevederile art. 406 alin. (4) C. proc. civ. referitor la exprimarea poziţiei faţă de cererea de renunţare şi de faptul că recurenta a fost legal reprezentată la termenul de judecată la care a avut Ioc manifestarea de voinţa a pârâtului în sensul renunţării ia judecata cererii reconvenţionale şi nu şi-a manifestat opoziţia faţă de această cerere, nu se poate reţine o încălcare a drepturilor procesuale ale recurentei stabilite potrivit prevederilor anterior menţionate.

Opoziţia faţă de cererea de renunţare la judecată a fost exprimată după închiderea dezbaterilor, moment care excede, oricum, inclusiv limita maximă în care poate avea loc această opţiune a părţii, reglementată de art. 406 din C. proc. civ.

Neconsemnarea în încheierea din 29 septembrie 2016 a faptului că s-a luat act de renunţarea la judecată a determinat instanţa să confirme actul de dispoziţie prin decizia de apel, dar acest fapt nu poate duce la prelungirea termenului prevăzut de art. 406 alin. (4) C. proc. civ. care leagă acordul tacit al pârâtului de momentul la care reclamantul renunţă la judecată, iar nu de cel la care instanţa ta act în mod formal de această renunţare.

Faţă de dispoziţiile art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., incident în cazul nulităţilor relative, în căile de atac se pot invoca nulităţile relative vizând hotărârea judecătorească pronunţată, însă cele arătate anterior cu privire la nerespectarea termenului prevăzut de art. 406 alin. (4) C. proc. civ. fac de prisos analizarea vătămării suferite de recurentă, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Având în vedere prevederile art. 453 C. proc. civ., recurenta va fi obligat la piaţa cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON către intimatul B., reprezentând onorariu avocaţial, justificat cu chitanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 85A din data de 2 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe reclamanta A. la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul B.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publica astăzi 27 martie 2018.

Procesat de GGC - GV