Appeal against recourse decision held inadmissible as no further remedy available under Article 634(1) point 5 C. proc. civ.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the claimant's appeal against Decision No. 214 of 9 November 2017 of the Pitești Court of Appeal, thereby upholding that decision and the prior ruling of the Vâlcea Tribunal (which had found the claimant's initial recourse against the lower court's interlocutory order to be perimated). The dispute concerned the claimant's attempt to appeal a definitive decision issued on an earlier recourse, itself arising from the examination of a request for re-examination under Article 200(7) of the Code of Civil Procedure and a peremption ruling under Article 421(2). The High Court held the appeal inadmissible based on the principle of legality of legal remedies (Article 457(1) C. proc. civ.), because the challenged decision was definitive under Article 634(1) point 5 C. proc. civ., as it was given in a recourse, and no further appeal is available against such a decision.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 200 alin. (7) C. proc. civ, art. 200 alin. (4) din C. proc. civ; Appeal against recourse decision held inadmissible as no further remedy available under Article 634(1) point 5 C. proc. civ: 214 of 9 November 2017 of the Pitești Court of Appeal, thereby upholding that decision and the prior ruling of the Vâlcea Tribunal (which had found the claimant's initial recourse against the lower court's interlocutory order to be perimated). The dispute concerned the claimant's attempt to appeal a definitive decision issued on an earlier recourse, itself arising from the examination of a request for re-examination under Article 200(7) of the Code of Civil Procedure and a peremption ruling under Article 421(2). The High Court held the appeal inadmissible based on the principle of legality of legal remedies (Article 457(1) C. proc. civ.), because the challenged decision was definitive under Article 634(1) point 5 C. proc. civ., as it was given in a recourse, and no further appeal is available against such a decision.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for rejecting the appeal as inadmissible in the filtering procedure.
Full text
Prin Decizia nr. 214 din data de 09.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015/al, a fost respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 67/R din data de 23 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie la data de 8 decembrie 2017, sub nr. x/2015/al, susţinând, în esenţă, critici pe fondul cauzei.
Prin rezoluţia din 11.12.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu, prin care s-a reţinut că recursul nu este admisibil, fiind promovat împotriva unei decizii definitive.
Completul de filtru nr. 7, la data de 11 decembrie 2017, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ. comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la dosar recurs.
Recurentul-reclamant A. a formulat punct de vedere prin care a dezvoltat istoricul cauzei şi a solicitat admiterea recursului.
Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 23 martie 2018, fără citarea părţilor.
Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia de inadmisibilitate, reţinută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.
Totodată, principiul legalităţii căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă şi, ca regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul judiciar privind conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept.
Potrivit art. 200 alin. (7) C. proc. civ., cererea de reexaminare [împotriva încheierii prin care a fost anulată cererea de chemare în judecată, formulată potrivit art. 200 alin. (4) din C. proc. civ.] se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de un alt complet.
Prin urmare, prin dispoziţiile sus-evocate legiuitorul a stabilit expres că hotărârea prin care se soluţionează cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii prin care a fost anulată cererea de chemare în judecată este definitivă.
Totodată, potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ., "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară".
Conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, "hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii", iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".
De asemenea, art. 457 C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Obiectul prezentului dosar îl reprezintă soluţionarea căii de atac a recursului exercitată de reclamantul A. împotriva hotărârii definitive, pronunţata în recurs de Curtea de Apel Piteşti, respectiv Decizia nr. 214 din 09.11.2017, prin care a fost respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 67/R din data de 23 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea prin care a fost constatată perimarea recursului declarat de reclamantul A. împotriva încheierii civile nr. 44 din data de 27 ianuarie 2016 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în Dosarul nr. x/2015/al.
Prin urmare, în prezenta cauză se formulează recurs împotriva unei hotărâri definitive prin care a fost soluţionat un alt recurs declarat împotriva unei hotărâri prin care, în mod definitiv, a fost soluţionată o cerere de reexaminare a încheierii prin care a fost anulată cererea de chemare în judecată.
Faţă de cele menţionate, din coroborarea dispoziţiilor art. 200 alin. (7) şi art. 421 alin. (2) cu art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. rezultă că Decizia civilă nr. nr. 214 din 9 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2015/al, nu poate fi supusă recursului, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui recurs declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost constată perimarea recursului declarat de reclamantul A. împotriva încheierii civile nr. 44 din data de 27 ianuarie 2016 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în Dosarul nr. x/2015/al.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 214 din data de 9 octombrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2018.
Procesat de GGC - GV