Court clerk’s salary discrimination claim assigned to Buzău Tribunal under special labor jurisdiction.

Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 11.05.2017, disjunsă din Dosarul nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pronunţarea unei hotărâri prin care instanţa să constate discriminarea şi faptul că reclamantul era îndreptăţit încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale calculate pe baza valorii de referinţă arătate pentru perioada 10.05.2014 - 01.12.2015, respectiv 445,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 10.05.2017 şi pentru viitor, plata dobânzii legale calculate începând cu data de 02.05.2014 şi până la data. plăţii efective a sumelor cuvenite şi obligarea pârâţilor la punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv şi la achitarea sumelor datorate, indexate cu indicele de inflaţie.

Cauza disjunsă a fost înregistrată sub nr. x/2017.

Prin Sentinţa civilă nr. 1043/27.10.2017 a Tribunalului Buzău, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Buzău invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul face parte din cadrul personalului auxiliar al Tribunalul Bucureşti, iar, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 269 alin. (1) C. muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2010, în sensul că reclamantul putea sesiza instanţa de la domiciliul său, domiciliul aflat în judeţul Olt.

Pe rolul Tribunalului Olt, secţia I civilă, cauza a fost înregistrată la data de 12.12.2017 sub nr. x/2017.

Prin Sentinţa civilă nr. 171/22.02.2018, Tribunalul Olt, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe în privinţa reclamantului care are calitatea de grefier-arhivar la Tribunalul Bucureşti şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Buzău. În baza art. 133 pct. 2 C. proc. civ., s-a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi s-a înaintat dosarul, pentru soluţionarea conflictului de competenţă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Deliberând asupra competenţei de soluţionare a cauzei, Tribunalul Olt a constatat următoarele:

Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă [art. 269 alin. (2) C. muncii coroborat cu art. 208 din Legea 62/2011, în forma modificată prin art. XXI din Legea nr. 2/2013 şi art. 210 din aceeaşi lege].

Potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Însă, art. 127 ("Competenţa facultativă") alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., prevede:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Prin Decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. şi, în consecinţă, a stabilit că:

Sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

Art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, şi sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul personalului care face parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la instanţele judecătoreşti competente să soluţioneze cauza în primă instanţă.

Din interpretarea sistematică a acestor prevederi legale rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, formulate de judecători sau personal auxiliar - grefieri, competenţa teritorială nu este una alternativă (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), astfel cum a reţinut Tribunalul Buzău, ci este una specială, astfel cu a fost prevăzut în art. 127 C. proc. civ.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Buzău, reclamantul şi-a exercitat dreptul de alegere, astfel cum a fost prevăzut în art. 127 C. proc. civ., "va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", şi a învestit în mod legal acea instanţă, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia.

Prin urmare, Tribunalul Buzău nu mai putea să dispună (nici din oficiu, nici la cererea oricăreia dintre părţi) declinarea competenţei, declarându-se necompetentă, prin luarea în considerare a criteriului domiciliului reclamantului.

Opţiunea reclamantului de a "sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", este în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale mai sus evocate, aceasta putând fi exercitată la momentul sesizării instanţei de judecată, ceea ce, în speţă, s-a şi întâmplat.

Cu alte cuvinte, în speţă, Tribunalul Buzău este instanţă exclusiv competentă în soluţionarea cauzei, întrucât o dată aleasă instanţa competentă de către cel în drept (reclamantul), celelalte instanţe devin necompetente, fiind astfel irelevantă împrejurarea că domiciliul reclamantului este în judeţul Olt.

Pentru aceste considerente, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Olt şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia civilă - complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit cererii de chemare în judecată şi a obiectului acesteia, reclamantul a promovat o acţiune pentru soluţionarea unui conflict individual de muncă.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 reglementează competenţa instanţei de judecată în soluţionarea conflictelor individuale de muncă, respectiv tribunalul în circumscripţia căruia se afla domiciliul reclamantului sau locul de muncă al acestuia.

Ambele instanţe care s-au dezînvestit reciproc au pornit de la premisa că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiţie, decurgând din raporturile de muncă dintre părţi, astfel încât se constată că instanţa de judecată a fost învestită în cauză cu un conflict de drepturi.

În raport de data formulării cererii de chemare în judecată - 11.05.2017, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2010 privind dialogul social, care derogă de la dispoziţiile art. 284 alin. (2) din C. muncii [actual art. 269 alin. (2)], în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce reglementează competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă.

În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011: "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Fiind vorba despre o competenţă teritorială alternativă, însă absolută, reclamantul avea alegerea între două instanţe deopotrivă competente, conform art. 116 C. proc. civ., respectiv fie instanţa de la domiciliul său, fie instanţa de la locul de muncă al acestuia.

În speţă, se constată că reclamantul are domiciliul pe raza judeţului Olt (situaţie de fapt reţinută de instanţele în conflict şi necontestată de părţi), în timp ce locul de muncă, în considerarea căruia reclamantul a solicitat plata drepturilor salariale neachitate, este situat în municipiul Bucureşti; pe de altă parte, instanţa de la domiciliul reclamantului, Tribunalul Olt, este situată în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Craiova, în timp ce cea de la locul de muncă al acestuia, Tribunalul Bucureşti, este situată în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Bucureşti.

Conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Buzău şi Tribunalul Olt nu a fost generat de aplicarea prevederilor sus-citate, ci de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., astfel încât, dacă se ajunge la concluzia că art. 127 nu este incident, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată trebuie stabilită în raport de art. 210 din Legea nr. 62/2010.

Art. 327 C. proc. civ. prevede: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu cartea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată disjunsă, reclamantul, la data promovării cererii de chemare în judecată, avea calitatea de grefier-arhivar în cadrul Tribunalului Bucureşti, calitate pe care o are şi în prezent.

În speţă, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. sunt prevalente în cauză faţă de dispoziţiile C. muncii şi Legii nr. 62/2011, fiind dispoziţii speciale şi derogatorii, ce sunt de strictă interpretare şi care reglementează expres doar situaţia în care cererea este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea grefierul care are calitatea de reclamant, situaţie ce se regăseşte în speţă.

Dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. sunt aplicabile în speţă, deoarece acestea reglementează ipoteza particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii: respectiv, când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) - cazul în speţă - şi când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

În cea dintâi situaţie, potrivit legii, reclamantul "va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea."

Pentru a opera însă această competenţa specială, obligatorie când este vorba despre legitimarea procesuală activă a subiectelor vizate de textul legal, este necesar a fi îndeplinite două condiţii: a) reclamantul să aibă calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier la instanţa competentă potrivit legii; b) sesizarea altei instanţe, de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate.

Înalta Curte constată că, în cauză, este îndeplinită atât prima condiţie, în sensul că din relaţiile aflate la dosar rezultă că reclamantul funcţionează ca grefier-arhivar în cadrul Tribunalului Bucureşti, cât şi cea de-a doua condiţie, fiind sesizat Tribunalul Buzău, instanţă de acelaşi grad, din circumscripţia curţii de apel învecinate (Curtea de Apel Ploieşti) celei în care reclamantul îşi desfăşoară activitatea ca grefier (Curtea de Apel Bucureşti).

În acest sens, se reţine că, la edictarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., intenţia legiuitorului a fost de a stabili o competenţă teritorială, în astfel de cazuri, în cadrul unei curţi de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa în care reclamantul, în oricare dintre calităţile prevăzute de acest text, îşi desfăşoară activitatea.

Pentru a putea invoca dispoziţiile legale anterior citate şi pentru a sesiza o altă instanţă este suficient ca la data promovării cererii, reclamantul să fie judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea în raza teritorială instanţei competente să soluţioneze cauza, aspect necontestat.

Soluţia este în acord şi cu Decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., prin care s-a stabilit că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoare activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanţă.

Or, reclamantul s-a adresat în vederea soluţionării propriului litigiu de muncă Tribunalului Buzău, aflat în raza de competenţă a unei curţi de apel învecinată Curţii de Apel Bucureşti, respectiv Curtea de Apel Ploieşti.

Introducând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Buzău, respectiv la una din instanţele competente material din circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în raza căreia se află domiciliul sau locul său de muncă, reclamantul şi-a manifestat opţiunea, determinând astfel competenţa teritorială exclusivă în soluţionarea cererii sale.

Aşa fiind, Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de judecare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2018.

Procesat de GGC - GV