Interpretation of CPC Art. 127 as prorogation in labor disputes: alternative jurisdiction under Law 62/2011 and clerk status

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă, la data de 8 mai 2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., în calitate de personal auxiliar de specialitate, din cadrul Tribunalului Bucureşti, prin reprezentant ales N., au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apei Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Public şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate discriminarea şi faptul că erau îndreptăţi încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 lei şi, pe cale de consecinţă, să fie obligaţi pârâţii să le plătească diferenţele de salarii (actualizate cu indicele de inflaţie) calculate (cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în legile de salarizare unitară) pe baza valorii de referinţă sectorială de 405 RON (rezultată prin aplicarea procentelor de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 asupra valorii de referinţă sectorială), pentru perioada 03.05.2014 - 01.12.2015, respectiv 445,5 RON, pentru perioada 01.12.2015 - 24.02.2017 şi pentru viitor, precum şi la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 03.05.2014 şi până la data plăţii elective a sumelor cuvenite şi să procedeze la punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv, şi, pe cale de consecinţă, să le achite sumele datorate (indexate cu indicele de inflaţie).

La termenul din 4 septembrie 2017, Tribunalul Buzău a disjuns cererea formulată de reclamanta SS., în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cauza disjunsă fiind înregistrată sub nr. x/114/2017.

Prin Sentinţa civilă nr. 706 din 4 septembrie 2017, Tribunalul Buzău a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că a fost sesizată cu soluţionarea unei cereri având ca obiect acordare drepturi, căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile speciale de competenţă prevăzute de art. 269 alin. (1) din C. muncii şi ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora:

"Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

S-a reţinut că reclamanta are locul de muncă în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, ceea ce ar atrage competenţa acestei instanţe, însă având în vedere dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., s-a apreciat că reclamanta nu ar fi putut sesiza acest tribunal.

Pe de altă parte, instanţa a apreciat că dispoziţiile art. 127 alin. (3) raportat la (1) care să-i permită reclamantului sesizarea oricărui tribunal de la o curte de apel învecinată, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât se aplică dispoziţiile art. 269 alin. (1) din C. muncii şi ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, în sensul că reclamantul va sesiza instanţa de la domiciliul său.

Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, prin Sentinţa nr. 1831 din 16 octombrie 2017, a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestuia.

În motivarea sentinţei, Tribunalul Iaşi a reţinut că din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanta îşi desfăşura activitatea, la momentul sesizării instanţei, la Tribunalul Bucureşti.

S-a reţinut că, prin Decizia nr. 7/2016 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., cu privire la interpretarea sintagmei "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", respectiv dacă aceste norme de drept sunt sau nu incidente şi în cazul reclamanţilor ce fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) al parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă. Totodată, s-a stabilit că art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.

S-a reţinut că, întrucât reclamanta are calitatea de grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti, în cauză operează dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

În concluzie, s-a reţinut că, potrivit art. 269 din Legea nr. 53/2003 coroborat cu dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, competenta de soluţionare a prezentei cauze ar fi revenit Tribunalului Bucureşti, însă în raport de art. 127 din C. proc. civ., corect a fost investit Tribunalul Buzău, neavând relevanţă în speţă, domiciliul reclamantei.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin acţiunea disjunsă, formulată de reclamanta SS., instanţa a fost învestită cu soluţionarea unui conflict individual de muncă, de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, după cum rezultă din prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Art. 21.6 din acelaşi act normativ stipulează astfel: "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ.".

Astfel, potrivit art. 116 C. proc. civ.: "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, opţiune care se manifestă prin învestirea uneia dintre instanţele deopotrivă competente.

La data introducerii cererii de chemare în judecată, astfel cum au reţinut ambele instanţe care s-au dezînvestit reciproc în cauză, reclamanta avea calitatea de grefier la Tribunalul Bucureşti, unde îşi desfăşura efectiv activitatea, iar domiciliul său era situat pe raza judeţului Iaşi.

Reiese, deci, că atât Tribunalul Bucureşti, cât şi Tribunalul Iaşi, erau alternativ competente în soluţionarea cauzei, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, reclamanta având alegerea între aceste două instanţe.

Art. 127 C. proc. civ. nu conţine o derogare de la prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, întrucât nu au acelaşi domeniu de aplicare. De altfel, în prezenţa unui conflict de norme, aplicarea art. 127 din cod nu ar infirma competenţa instanţei în care reclamantul îşi desfăşoară activitatea, activând elementul domiciliului reclamantului din art. 210 al Legii nr. 62/2011 drept reper unic pentru stabilirea competenţei, ci ar face inaplicabil întregul art. 210 din Legea dialogului social.

Dimpotrivă, aplicarea art. 127 C. proc. civ. implică stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului potrivit normei incidente, iar efectul prorogării legale de competenţă se produce tocmai în considerarea întrunirii premisei de aplicare a normei, aceea ca reclamantul să îşi desfăşoare activitatea la instanţa competentă.

Aşadar, pe temeiul art. 116 C. proc. civ., reclamantul are deschisă alegerea între instanţele deopotrivă competente potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi doar în măsura în care se optează pentru instanţa la care reclamantul îşi desfăşoară activitatea, devine aplicabil art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că va fi sesizată, la alegerea reclamantului, una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

În cauză, reclamanta a sesizat Tribunalul Buzău, instanţă care face parte dintre cele prevăzute expres de textul citat mai sus, aflându-se în raza unei curţi învecinate Curţii de Apel Bucureşti, în a cărei circumscripţie se află instanţa la care reclamanta îşi desfăşoară activitatea.

În raport de considerentele expuse, se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Buzău, instanţă aleasă de către reclamantă şi care îndeplineşte cerinţele art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în raport de prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2018.

Procesat de GGC - GV