Revision for contradictory decisions: No jurisdiction to review the merit of prior res judicata determinations.

A. Revizuire. Principiul puterii lucrului judecat. B. Casare. Principiul motivării hotărârilor. Buna administrare a justiției. Control judiciar.

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic: revizuire

-puterea lucrului judecat

-casare

NCPC, art. 488 alin. (1) pct. 6, art. 509 alin. (1) pct. 8

A. Instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

B.Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Textul legal anterior enunţat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar.

O hotărâre care cuprinde motivele de fapt şi de drept, la care se referă textul legal precizat, ca elemente ale silogismului judiciar, precum şi argumentele care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv respectă principiile care guvernează procesul civil, face posibil controlul judiciar şi nu cade sub incidenţa disp. art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 481 din 22 februarie 2018

Potrivit art. 499 C.proc.civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. 1 lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”.

Curtea de Apel Cluj – Secția a II-a Civilă, prin decizia civilă nr. 1064/2016 din 19 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/x/2016, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva încheierii civile nr. 6704 din 02.10.2015, pronunţată în dosarul nr. x/x/2014 al Judecătoriei Bistriţa şi împotriva deciziei civile nr. 591 din 20.10.2016, pronunţată în dosarul nr. x/x/2014 al Tribunalului Bistriţa- Năsăud.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, revizuenta A, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea ce se solicită a fi casată (Curtea de Apel Cluj), în temeiul art.496- 497 Noul C.proc.civ.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct.7 şi pct.8 ale art.488 alin.1 Noul C. proc. civ., recurenta-revizuentă A. a relevat, pe scurt, istoricul din dosar, în referire la decizia civilă recurată, pe care a criticat-o ca fiind dată cu încălcarea legii, şi a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Instanţa de judecată s-a rezumat la a statua că nu ar fi permisă efectuarea unui control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat. Or, din această perspectivă, legea nu distinge, adică, nu există nicio limitare sau o prohibire legală de a se recurge la procedura revizuirii într-un asemenea caz, iar în condiţiile în care legea nu distinge, orice distincţie şi astfel de limitare impusă de o instanţă de judecată apare ca fiind nelegală, întrucât adaugă la lege, cu atât mai mult cu cât, revizuirea este, în cazul pct.8 al art.509 alin.1 Noul C.proc.civ., o cale de reformare, şi nu una de retractare.

Cu privire la identitatea de obiect şi cauză a hotărârilor judecătoreşti analizate, sens în care a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat, recurenta- revizuentă A. apreciază că au fost încălcate la modul serios şi consistent prevederile legale în vigoare.

Astfel, a arătat recurenta, în cauză au fost invocate dispoziţiile art. 430 Noul C. proc. civ., excepţia putând fi invocată în orice stare a procesului, şi chiar înaintea instanţei de recurs, iar în faţa Tribunalului Bistriţa- Năsăud, excepţia a fost precizată, demers legal şi efectuat în termen legal, doar că instanţa a tratat aceste precizări ca pe o neclaritate procesuală.

În opinia recurentei- revizuente, nu se poate invoca în mod legal o diferenţă de obiect şi de cauză a hotărârilor judecătoreşti comparate/ analizate; însă, chiar dacă ar exista asemenea diferenţe între cele două hotărâri, acestea nu ar trebui să poată fi invocate de o instanţă de judecată pentru a încălca prevederile art.430 Noul C.proc.civ.

Într-adevăr, a arătat recurenta- revizuentă, concepţia mult mai modernă a Noului C. proc. civ. statuează că orice chestiune juridică care este tranşată în mod definitiv între anumite părţi litigante nu mai poate fi repusă ulterior, în discuţie, în cadrul unui nou proces. În aceste condiţii, concepţia ce se regăseşte atât în structurarea opiniei Tribunalului Bistriţa- Năsăud, cât şi a deciziei civile recurate, este structurată, în mod nelegal, pe prevederile vechii legislaţii procesual- civile.

Mai mult însă, s-a arătat, obiectul şi cauza nu diferă cu adevărat: toate executările silite şi, astfel, toate pretenţiile emise au fost grefate pe unul şi acelaşi titlu executoriu, iar o eventuală diferenţă între sume nu poate fi echivalată, în mod legal, desigur, cu un alt obiect, întrucât sumele respective făceau parte integrantă şi indisolubilă din una şi aceeaşi creanţă, privită ca întreg, şi nu se refereau la o altă creanţă, în continuare, recurenta- revizuentă dezvoltând, pe larg, considerentele pentru care obiectul şi cauza litigiilor soluţionate prin cele două hotărâri pretins potrivnice nu diferă, cu adevărat.

Prin Rezoluţia din 31 martie 2017, s-a dispus comunicarea recursului către intimaţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI X şi MUNICIPIUL X– PRIN PRIMAR.

Faţă de dispoziţiile art.490 alin.2 teza I, cu referire la art.471 alin.5 din Legea nr.134/2010- noul C. proc. civ., şi art.XVII alin.3, raportat la art.XV alin.3 din Legea nr.2/2013, intimaţii au formulat întâmpinare, la data de 10.05.2017, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei civile nr. 1064/2016 pronunţate de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/x/2016, ca temeinică şi legală, considerând că în mod corect şi cu respectarea dispoziţiilor legale Curtea de Apel a pronunţat această decizie.

În conformitate cu dispoziţiile art.490 alin.2 teza I, cu referire la art.471 alin.6 din Legea nr.134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art.XVII alin.3 şi art.XV alin.4 din Legea nr.2/2013, s-a dispus comunicarea, de îndată, a întâmpinării formulate către recurenta- revizuentă A., punându-i-se în vedere obligaţia de a depune răspuns la întâmpinare, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Faţă de dispoziţiile art.490 alin.2 teza I C. proc. civ., raportat la art.XVII alin.3 şi art.XV alin.4 din Legea nr.2/2013, se constată că la dosar a fost depus răspuns la întâmpinare de către recurenta- revizuentă A., prin care a solicitat Înaltei Curţi să înlăture, ca fiind netemeinice şi nelegale apărările formulate de intimaţii Municipiul x- prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului x.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în raport de dispoziţiile 493 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 513 alin.6 teza I Noul C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 28 septembrie 2017, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., părţile depunând puncte de vedere în scris asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 18 ianuarie 2018, constatând că recursul este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art.493 alin.7 din Noul C. proc. civ., faţă de faptul că nu toate părţile şi-au exprimat acordul ca judecata cauzei să se facă în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 22 februarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu citarea părţilor.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Primul motiv de recurs invocat de recurenta- revizuentă A., întemeiat în drept pe art. 488 pct.7 Noul C. proc. civ., este fundamentat pe încălcarea autorităţii de lucru judecat, în esenţă susţinând recurenta că instanţa s-a rezumat la a statua că nu ar fi permisă efectuarea unui control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.

Criticile formulate de recurentă se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 Noul C.proc.civ., urmând a se verifica dacă hotărârea recurată, prin care a fost soluţionată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C.proc.civ., a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C.proc.civ. reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În sensul ipotezei menţionate, autoritatea de lucru judecat presupune în mod necesar existenţa triplei identităţi: de cauză, de obiect şi de părţi, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 431 alin. (1) Noul C.proc.civ., conform cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanţa de revizuire în mod corect a reţinut că, pentru admisibilitatea cererii de revizuire în cazul unor hotărâri definitive potrivnice, este necesar ca, în litigiul în care a fost pronunţată ultima hotărâre, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat decurgând dintr-o hotărâre anterioară ori, deşi a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra acestei excepţii.

Această condiţie de admisibilitate derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanţa de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătoreşti definitive, vizate de motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C.proc.civ.

Or, în speţă, este necontestat faptul că instanţa care a pronunţat hotărârea care a format obiectul cererii de revizuire (Decizia nr. 591/2015 a Tribunalului Bistriţa- Năsăud) a fost învestită şi a analizat existenţa autorităţii de lucru judecat în privinţa contestaţiei la executare formulate prin raportare la hotărârea anterioară (Decizia nr. 236/2013 a Tribunalului Specializat Cluj).

Din examinarea deciziei recurate, se constată că instanţa, în analizarea condiţiilor de admisibilitate a revizuirii pentru motivul întemeiat pe art. 509 alin.1 pct.8 Noul C. proc. civ., a reţinut că cererea este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoştinţă de existenţa primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa a omis să soluţioneze această excepţie.

În continuare, Curtea a constatat că, în speţă, din cuprinsul deciziei civile nr. 591 din 20 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în dosar nr. x/x/2014, reiese că în faţa instanţei de judecată, revizuenta a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 236/R/2013 pronunţată în dosarul nr.x/x/2011* al Tribunalului Specializat Cluj, excepţie care a fost respinsă, constatând, aşadar, că învestit fiind cu soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a analizat-o, respingând-o, aşa încât în prezentul litigiu nu mai este posibilă reanalizarea aceleiaşi excepţii.

Mai mult, instanţa de revizuire a considerat că, dacă s-ar admite ipoteza antamată de către revizuentă, ar stabili implicit că instanţa de judecată, în această cale extraordinară de atac, realizează un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ceea ce nu este permis.

Astfel învestită, instanţa anterioară a făcut verificări de fapt şi de drept, identificând statuările învestite cu efectul autorităţii de lucru judecat care însoţeşte o hotărâre definitivă ce tranşează un litigiu, fără ca revizuenta să poată pretindă o altă situaţie juridică (sub aspectul readucerii în discuţie a acestei excepţii).

Aşa fiind, în raport de toate aceste considerente reţinute de către instanţă prin hotărârea dată asupra revizuirii, greşit se susţine de către recurenta- revizuentă că instanţa s-a rezumat la a statua că nu ar fi permisă efectuarea unui control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.

Curtea de apel, analizând cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire prin verificarea condiţiilor prevăzute de art. 509 alin.1 pct.8 din Noul C. proc. civ., care a fost temeiul de drept al cererii formulate de revizuenta A., corect a reţinut că, în această cale extraordinară de atac, nu este permis a se realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.

De aceea, susţinerea că instanţa de revizuire nu ar fi statuat, ea însăşi, asupra autorităţii lucrului judecat, se bazează pe confuzia şi ignorarea de către recurentă a modalităţii în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului deja judecat asupra judecăţilor ulterioare.

Ca şi motiv nou- introdus în C. proc. civ., motivul şapte de recurs, potrivit cu care: „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.”, reflectă importanţa acordată autorităţii de lucru judecat, a cărei incidenţă nu poate fi înlăturată prin aplicarea principiului non reformatio in peius.

Reglementată pentru prima oară în Cod ca principal efect al hotărârii judecătoreşti, dar şi ca excepţie absolută, autoritatea de lucru judecat are la bază două reguli fundamentale: o cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată; soluţia cuprinsă în hotărâre este prezumată (din raţiuni pentru a se evita un şir nesfârşit de procese, cu pericolul de a se pronunţa hotărâri contradictorii) a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Astfel fiind, în ipoteza în care ar fi realizat o examinare a legalităţii şi temeiniciei asupra modului în care Tribunalul Bistriţa- Năsăud a tranşat chestiunile referitoare la contestaţiile la executare derulate de-a lungul timpului între părţi, instanţa de revizuire ar fi exercitat o competenţă specifică instanţei de control judiciar.

Însă, procedând în acord cu dispoziţiile procedurale, instanţa de revizuire a concluzionat în sensul că, subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu are competenţa de a efectua o examinare a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor potenţial potrivnice în opinia revizuentei pentru a decide care este cea corectă, întrucât scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greşeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorităţii de lucru judecat.

În acest sens, instanţa are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 28 octombrie 1999, § 61, publicată în M. Of. nr. 414 din 31 august 2000). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, § 23 - 24, publicată în M. Of. nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Nici critica privind greşita aplicare a art. 509 alin.1 pct.8 Noul C. proc. civ. nu este fondată.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuentă ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Dintre aceste cerinţe, pentru speţa dedusă judecăţii, prezintă interes cea privind autoritatea de lucru judecat. Raţiunea unei atare reglementări presupune ca cea de-a două instanţă, învestită cu soluţionarea aceluiaşi litigiu, să ignore faptul că acesta şi-a găsit deja dezlegare jurisdicţională şi să statueze în sens contrar primei judecăţi.

Se observă că recurenta- revizuentă pretinde că aceasta este şi situaţia regăsită în cauza dedusă judecăţii, deoarece afirmă că după pronunţarea deciziei civile nr. 236/R/2013 din 15 aprilie 2013 a Tribunalului Specializat Cluj, au fost soluţionate în sens contrar, contestaţii la executare având acelaşi obiect, hotărârile pronunţate încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, recurenta- revizuentă A. a susţinut faptul că, decizia civilă nr. 236/R/2013 din 15 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/x/2011* (irevocabilă), prin care s-a admis recursul formulat de recurenta B., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local al Municipiului x, împotriva sentinţei civile nr. 1008/2013 pronunţată la 21 ianuarie 2013, în dosarul nr. x/x/2011* al Judecătoriei Cluj- Napoca, pe care a modificat-o în parte, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a contestaţiei la executare formulate de contestatorul Consiliul Local al Municipiului x împotriva formelor de executare silită ce fac obiectul dosarului execuţional nr. x/2010 al Biroului Executorului Judecătoresc „C.” şi fiind menţinută hotărârea în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiilor, se află în contradicţie cu soluţia pronunţată prin încheierea civilă nr. 6704/2015 din data de 02 octombrie 2015, pronunţată de Judecătoria Bistriţa- Secţia Civilă, în dosarul nr. x/x/2014 (definitivă, prin decizia civilă nr. 591/2015 din 20 octombrie 2016 a Tribunalului Bistriţa- Năsăud – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, dosar nr. x/x/2014), prin care s-a admis contestaţia la executare formulată de contestatorii Municipiul x şi Consiliul Local al Municipiului x şi, în consecinţă, s-a dispus anularea tuturor formelor de executare silită- poprire, întocmite de Biroului Executorului Judecătoresc „D.” în dosarul execuţional nr. x/2014 şi a executării silite înseşi, dispunându-se şi anularea Încheierii civile de încuviinţare a executării silite nr. x/CC/2014, pronunţate de Judecătoria Bistriţa în dosar nr. x/x/2014.

Înalta Curte constată că în mod legal s-a reţinut de către instanţa de revizuire că recurenta- revizuentă circumscrie noţiunii de contrarietate, aşa cum este reglementată de art. 509 alin.1 pct.8 Noul C. proc. civ., modalitatea procedurală diferită de soluţionare a unor cauze diferite din perspectiva contestaţiilor la executare formulate împotriva formelor diferite de executare silită întocmite în cadrul unor dosare execuţionale diferite, întemeiate pe titluri de executare şi cu încheieri de încuviinţare diferite, privitor la recuperarea unor creanţe diferite, deci, în dosare având obiect şi cauză diferite.

Astfel, prima hotărâre, respectiv, decizia civilă nr. 236/R/2013 din 15 aprilie 2013, adică, cea care creează în ipoteza cauzei, autoritatea de lucru judecat pretins a fi fost încălcată prin hotărârile ulterioare menţionate, a privit contestaţia la executare formulată împotriva formelor de executare silită ce fac obiectul dosarului execuţional nr. x/2010 al B.E.J. „C.”, în temeiul titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 563/25.11.2004 a Curţii de Apel Cluj (dosar nr. x/2004), prin care a fost obligat intimatul Consiliul Local al Municipiului x la plata despăgubirilor rezultate din actualizarea sumei de 14.743.445 lei, pe baza indicelui de inflaţie aferent perioadei 4 martie 1998- 2 iunie 1999, în timp ce, contestaţia la executare soluţionată prin încheierea civilă nr. 6704/2015 din 02 octombrie 2015 pronunţată de Judecătoria Bistriţa- Secţia Civilă în dosarul nr. x/x/2014 (definitivă, prin decizia civilă nr. 591/2015 din 20 octombrie 2016 a Tribunalului Bistriţa- Năsăud – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal), a căror revizuire s-a solicitat, a privit formele de executare silită ce fac obiectul dosarului execuţional nr. x/2010 al B.E.J. „C.”, pentru recuperarea diferenţei rămase neachitate privind actualizarea sumei de 5.885.669,92 lei, pe baza indicelui de inflaţie aferent perioadei 1 septembrie 2012- 30 noiembrie 2014.

Faţă de acestea, în mod corect şi legal instanţa de revizuire a constatat că obiectul şi cauza analizate succesiv de către instanţele de judecată nu sunt identice, întrucât contestaţiile vizează de fiecare dată o altă contestaţie la executare silită sau un alt act de executare, iar fundamentul legal este implicit diferit. Soluţiile astfel pronunţate nu sunt contrare unele altora întrucât nu se contrazic, nu se exclud una pe alta, ci au privit cauze cu totul diferite, cu obiect diferit.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire, îmbracă în realitate caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Or, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este cel al respectării principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate prin nesocotirea acestuia.

Critica recurentei- revizuente care a vizat nelegalitatea hotărârii instanţei de revizuire pentru nemotivare, prin care a susţinut că instanţa nu a motivat hotărârea, este nefondată.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Se poate aprecia că textul legal anterior enunţat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar.

Motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituind o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind şi raţiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Or, în speţă, se reţine că instanţa de revizuire a procedat la soluţionarea cauzei cu analiza aspectelor care au impus respingerea cererii, şi cu indicarea temeiului de drept, hotărârea fiind motivată, deoarece instanţa a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale şi, astfel, hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte a constatat că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art.488 alin.1 Noul C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 Noul C.proc.civ., a fost respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.