Territorial competence for restitution by equivalent claims based on the seat of the competent entity rather than property location

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 3 iulie 2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Imobilelor, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună repunerea în termenul de soluţionare a notificării şi emiterea deciziei de restituire prin echivalent pentru imobilul situat în Braşov, compus din teren în suprafaţă de 12399,2 mp.

În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 165/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 1814 din data de 8 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că prin notificarea formulată reclamantul a solicitat Prefecturii judeţului Braşov restituirea în echivalent a imobilelor şi acţiunilor deţinute de tatăl său la B. din Codlea şi Firma "C." din Braşov.

Potrivit susţinerilor pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului exprimate în cadrul întâmpinării depuse la dosar, această notificare nu a fost înaintată spre competentă soluţionare acestei autorităţi.

Conform dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, notificarea este transmisă de executorul judecătoresc entităţii/persoanei juridice în a cărei rază teritorială se afla imobilul solicitat ori îşi are aceasta sediul, în cauză fiind învestită cu soluţionarea notificării o persoană juridică ce îşi are sediul în municipiul Braşov.

Faţă de cele constatate, instanţa a concluzionat că se impune ca solicitarea de restituire prin echivalent pentru imobilul situat în Braşov să fie soluţionată de persoana juridică ce deţine imobilul ori faţă de care a operat transmiterea acţiunilor, care se află pe raza teritorială a Tribunalului Braşov.

Învestit prin declinare, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a pronunţat sentinţa nr. 130/S din data de 8 iunie 2018, prin care prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Instanţa a reţinut că în cauză competenţa de soluţionare se stabileşte funcţie de dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în conformitate cu care deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

În speţă, reclamantul a învestit Tribunalul Bucureşti în virtutea art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, susţinând că imobilul preluat de la societatea naţionalizată la care autorul său era acţionar se află actualmente în patrimoniul unei societăţi comerciale integral privatizate, astfel că entitatea învestită cu soluţionarea cererii de restituire în echivalent este Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Concluzionând, Tribunalul Braşov a constatat că nu este competent din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza, având în vedere faptul că toate persoanele juridice chemate în judecată au sediul în Municipiul Bucureşti, iar acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 ce nu prevăd drept criteriu pentru stabilirea competenţei teritoriale locul situării imobilului, ci sediul unităţii deţinătoare/învestite.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului regulator de competenţă îl reprezintă conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Braşov cu privire la instanţa competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost ulterior completată, prin care reclamantul A. a solicitat să se dispună obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la emiterea dispoziţiei de restituire în echivalent prin măsuri reparatorii, pentru imobilul situat în Braşov compus din teren în suprafaţă de 12399,2 mp.

În conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, invocată drept temei al cererii introductive,,, (1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor."

Corelativ, art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora.

Noţiunea de "entitate" este explicitată de art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deţinătoare, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România; f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior redate rezultă că raţiunea avută în vedere de legiuitor a fost aceea de a stabili, în privinţa litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, competenţa absolută în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.

În speţă, întrucât se solicită instanţei să dispună obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la emiterea deciziei de restituire în echivalent prin măsuri reparatorii, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.

În stabilirea instanţei competente nu prezintă nicio relevanţă faptul că imobilul obiect al cererii de restituire în echivalent se află situat în Braşov sau faptul că notificarea formulată de reclamant a fost înaintată spre soluţionare către Întreprinderea Mecanică Codlea şi Firma "C." din Braşov - chestiune ce vizează fondul cauzei, fără incidenţă în determinarea competenţei de soluţionare a litigiului.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat de reclamant, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege, respectiv în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10.07.2018.