Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2027/2004 AI generated

Eligibility of elected local officials for statutory wage increases under state budget budgetary restrictions

Case Number Decizia nr. 2027/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the General Directorate of Public Finance, set aside the Court of Appeal's decision, and dismissed the plaintiff's action, thereby upholding the audit findings that the defendant did not legally receive a salary increase. The dispute concerned the validity of an audit protocol that imposed a debt for an allegedly improper 8.29% wage increment granted to a mayor and vice-mayor, with the lower court having initially ruled in favor of the officials based on Government Decision No. 403/2001. The decisive legal basis was Article 13, paragraph 3, of the State Budget Law No. 216/2001, which explicitly suspended the application of normative acts establishing basic salaries or indemnities for elected public office holders for the year 2001, rendering the provisions of the contested Government Decision inapplicable to this category of officials.

Legislator headnote

AI generated

art. 183 din Legea nr. 19/2000; Eligibility of elected local officials for statutory wage increases under state budget budgetary restrictions: În adevăr, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea bugetului de stat nr. 216/2001, prevederile din unele acte normative referitoare la stabilirea indemnizațiilor sau a salariilor de bază, după caz, pentru alte categorii de personal, pe baza valorii de referință sectorială, prevăzute de lege pentru funcții de demnitate publică alese, nu se aplică în anul 2001.

Keywords

AI generated
public finance local government public legal official basic salary statutory audit e-government

Cited Legislation

AI generated
art. 183 din Legea nr. 19/2000
Așadar, de prevederile Normelor metodologice de aplicare a dispozițiilor art. 183 din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobate prin H.G.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul B.M. a solicitat anularea procesului-verbal de audit nr. 1048 din 4 aprilie 2003, prin care Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți a reținut că a fost acordată în plus, majorarea de 8,29%, pentru primar și viceprimar, la salariul acestora.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că Primăria comunei Vânători a respectat H.G. nr. 403/2001 și, deci, în mod nelegal s-a dispus imputarea sumei de bani în sarcina primarului și viceprimarului.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 583 din 27 iunie 2003, a admis acțiunea reclamantului; a anulat decizia nr. 5 din 14 mai 2003 și procesul-verbal nr. 1048/2003, emise de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că începând cu 1 aprilie 2001, au fost majorate cotele de contribuție la asigurările sociale suportate de către salariați, asigurați; dar, pentru ca veniturile nete ale salariaților să nu fie diminuate, s-a emis H.G. nr. 403/2001, prin care s-a dispus majorarea drepturilor sociale, cu anumite procente, în funcție de câștigul brut lunar realizat sau, după caz, a indemnizației brute.

S-a conchis că noțiunea de asigurați cuprinde atât persoanele care realizează câștiguri salariale, cât și pe cele care încasează indemnizație, cum este situația primarului și viceprimarului, care beneficiază de majorarea în procent de 8,29%, potrivit H.G. nr. 403/2001.

Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți, susținând, în esență, că H.G. nr. 403/2001, pe care prima instanță și-a întemeiat soluția, a fost suspendată de drept prin Legea bugetului de stat nr. 216/2001, în sensul că primarii și viceprimarii nu beneficiază de majorarea cu 8,29%.

Recursul este fondat.

În adevăr, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea bugetului de stat nr. 216/2001, prevederile din unele acte normative referitoare la stabilirea indemnizațiilor sau a salariilor de bază, după caz, pentru alte categorii de personal, pe baza valorii de referință sectorială, prevăzute de lege pentru funcții de demnitate publică alese, nu se aplică în anul 2001.

Așadar, de prevederile Normelor metodologice de aplicare a dispozițiilor art. 183 din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobate prin H.G. nr. 403/2001, nu beneficiază persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, cum sunt, printre alții, primarul și viceprimarul, așa cum corect au apreciat organele de control financiar.

În concluzie, soluția adoptată de prima instanță este contrară dispozițiunilor legale precitate, întrucât de majorarea cu 8,29% nu beneficiază reclamantul, pentru anul 2001, când a deținut funcția de demnitate publică, respectiv de primar.

Față de cele menționate, recursul apare fondat, urmând să fie admis, casată sentința și pe fond respinsă acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mehedinți împotriva sentinței nr. 583 din 27 iunie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2004.