Moral damages claim for reputational harm; failure of cassation appeal to specify statutory illegality grounds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the declaration of cassation (recurs) filed by the claimant, thereby upholding the lower court’s decision that dismissed the underlying civil action. The dispute concerned a claim for 2,500,000 RON in moral damages for reputational harm, which the appellate court had previously rejected as unfounded. The cassation court ruled that the appellant’s arguments failed to meet the statutory requirements for a valid extraordinary appeal, classifying them as mere critiques of the merits (lack of well-foundedness) rather than valid grounds of illegality. Specifically, the court found the appellant did not properly identify violated legal provisions for the alleged misapplication of law (Art. 488(1)(8) CPC) or demonstrate contradictory reasoning for the allegation of inadequate motivation (Art. 488(1)(6) CPC). Consequently, the court applied the sanction of nullity under Art. 489(2) CPC, deeming the cassation inadmissible and leaving the appellate decision final.
Legislator headnote
AI generatedart. 489 C. proc. civ, art. 493 alin. (3) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Moral damages claim for reputational harm; failure of cassation appeal to specify statutory illegality grounds: The dispute concerned a claim for 2,500,000 RON in moral damages for reputational harm, which the appellate court had previously rejected as unfounded. The cassation court ruled that the appellant’s arguments failed to meet the statutory requirements for a valid extraordinary appeal, classifying them as mere critiques of the merits (lack of well-foundedness) rather than valid grounds of illegality. Specifically, the court found the appellant did not properly identify violated legal provisions for the alleged misapplication of law (Art. 488(1)(8) CPC) or demonstrate contradictory reasoning for the allegation of inadequate motivation (Art. 488(1)(6) CPC). Consequently, the court applied the sanction of nullity under Art. 489(2) CPC, deeming the cassation inadmissible and leaving the appellate decision final.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe court applied this provision to impose the sanction of nullity on the cassation appeal because the grounds invoked did not fall within the statutory limits of illegality.
Full text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 09.09.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei de 2.500.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul de imagine şi pentru afectarea reputaţiei profesionale ca avocat, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1603/08.06.2016 Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A.
Prin decizia civilă nr. 1768//1.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V a civilă s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul A.
Cererea de recurs a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 29 ianuarie 2018 şi înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii de recurs, recurentul susţine că în mod greşit au apreciat instanţele de fond că pârâta nu a săvârşit o faptă ilicită, în condiţiile în care aceasta a făcut afirmaţii nereale şi calomnioase despre persoana şi activitatea sa, afirmaţii ce nu au fost negate.
Din motivarea deciziei rezultă că afirmarea unor lucruri nereale şi a unor calomnii despre o persoană şi activitatea sa reprezintă o faptă în concordanţă cu legea.
Sub aspectul motivării legate de prejudiciu, instanţa de apel nu a analizat decât teoretic situaţia prezentată, fără a se raporta la probele din dosar.
În acest sens, recurentul susţine că deţinea un contract valabil cu pârâta, pe o perioadă determinată, de peste 10 ani, cu un onorariu stabilit, se bucura de o apreciere deosebită din partea patronului acestei societăţi, astfel că nu exista niciun motiv pentru rezilierea contractului.
Recurentul a indicat ca temei de drept a cererii sale de recurs dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat, la data de 10 aprilie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.
Completul de filtru C4, la data de 19 aprilie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.
Părţile nu au formulat punct de vedere la raport.
Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 2 iulie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.
Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, numele, prenumele, domiciliul, reşedinţa, denumirea, sediul părţilor, precum şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat.
Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.
Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
În cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurentul a arătat că în mod greşit au apreciat instanţele de fond că pârâta nu a săvârşit o faptă ilicită, în condiţiile în care aceasta a făcut afirmaţii nereale şi calomnioase despre persoana şi activitatea sa, iar sub aspectul motivării legate de prejudiciu, instanţa de apel nu a analizat decât teoretic situaţia prezentată, fără a se raporta la probele din dosar.
Susţinerile recurentului nu constituie critici de nelegalitate cu privire la decizia împotriva căreia a exercitat recursul, care sunt argumentele pentru care nu este legală soluţia de respingere a apelului său şi care sunt dispoziţiile legale încălcate de instanţa de apel.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.
Recurentul a indicat ca temei de drept a recursului său dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., însă din dezvoltarea motivelor nu rezultă critici cu privire la decizia recurată, care să poată fi subsumate acestor motive de nelegalitate.
Astfel, în ce priveşte dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care reglementează motivul de recurs privind aplicarea greşită a legii, recurentul nu a indicat care sunt textele legale aplicate eronat de către curtea de apel şi care dispoziţii legale au fost încălcate, făcând doar referiri cu privire la situaţia de fapt şi susţineri teoretice relativ la condiţiile răspunderii civile delictuale.
Tot astfel, cu privire la motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii - recurentul nu a arătat în ce constă contradictorialitatea în motivarea soluţiei sau care este contradicţia dintre considerente şi dispozitiv.
Aşa fiind, se constată că aspectele deduse judecăţii prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurent, dar nici celorlalte motive de nelegalitate, fiind în realitate critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurent nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1768 din 1 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02.07.2018.