Non-retroactivity of Constitutional Court Decision No. 369/2017 on appeal admissibility thresholds for cases initiated prior to publication.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă la data de 26.08.2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând să se constate calitatea sa de moştenitor de pe urma defuncţilor săi bunici, B. şi C., cu referire la cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilelor (teren + construcţie) din Bucureşti şi Bucureşti şi obligarea pârâtului la restituirea prin echivalent a cotei de 1/2 din dreptul de proprietate asupra aceloraşi imobile, la valoarea de la momentul introducerii acţiunii.

Prin întâmpinare, pârâtul B. a solicitat, în principal, admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti; admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii ca fiind prescrisă; admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. În subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, pârâtul a arătat că reclamanta nu a putut face dovada valorii impozabile a celor două imobile, învestind instanţa doar prin raportare la o apreciere personală, respectiv aceea că valoarea estimativă a cotei de 1/2 din imobilele asupra cărora solicită să se constate calitatea de moştenitor, este de 315.000 RON.

În realitate, valoarea acestora este mult mai mică, nedepăşind plafonul de 200.000 RON instituit de art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, pârâtul a învederat că petiţia de ereditate constituie acţiunea prin care un moştenitor, având vocaţie legală sau testamentară universală sau cu titlu universal, solicită să i se recunoască această calitate, în scopul de a dobândi bunurile succesorale deţinute de o persoană care pretinde a fi adevăratul moştenitor. Astfel, obiectul specific al acţiunii îl constituie calitatea de moştenitor, predarea bunurilor succesorale fiind doar miza acestei dispute. Prin urmare, este vorba despre o acţiune personală, divizibilă şi prescriptibilă în termenul general de prescripţie.

Această acţiune este prescrisă, întrucât, prin dispoziţia nr. x/1997 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, a fost pus în posesia imobilelor în litigiu. Reclamanta a cunoscut demersurile sale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului ce a fost preluat abuziv de către statul comunist prin Decretul nr. 92/1950, însă a rămas în pasivitate.

Sub aspectul excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, pârâtul a susţinut că, prin raportare la definiţia petiţiei de ereditate, ca fiind "acţiunea prin care reclamantul solicită instanţei recunoaşterea calităţii sale de moştenitor sau legatar, precum şi obligarea celui în posesia căruia se află bunurile succesorale la restituirea lor", se poate observa că cel care are calitate procesuală pasivă într-o astfel de acţiune este moştenitorul aparent.

Or, el nu poate fi considerat moştenitor aparent, astfel încât să fie obligat a restitui imobilele asupra cărora i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, sau la plata unor despăgubiri astfel cum a solicitat reclamanta.

Prin sentinţa civilă nr. 478 din 21.04.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiate, atât excepţia necompetenţei sale materiale, cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea de constatare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca excepţia lipsei de interes. A admis excepţia lipsei de interes a capătului de cerere privind constatarea calităţii de moştenitor a reclamantei de pe urma defuncţilor B. şi C. şi a respins acest capăt de cerere, ca lipsit de interes. Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acest capăt de cerere, ca prescris.

Împotriva acestei hotărâri a declarant apel reclamanta A.

Prin decizia nr. 796A//5.10.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis apelul declarant de reclamantă, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 23 noiembrie 2017 şi repartizat aleatoriu completului de filtru CF4.

La data de 13 februarie 2018, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil faţă de criteriul valoric.

Completul de filtru C4, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 70 şi 76 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Recurentul a formulat punct de vedere la raport, înregistrat la dosar la 23 februarie 2018, prin care şi-a exprimat opinia în sensul că Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 este aplicabilă în speţă, atâta timp cât raportul juridic contestat nu a fost epuizat prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.

La data de 1 martie 2018 s-a înregistrat la dosar punctul de vedere la raport formulat de intimata A., prin care aceasta susţine că recursul declarat în cauză este inadmisibil.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 2 iulie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva celor reţinute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, sens în care constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţia legală în forma reconfigurată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale reprezintă legea nouă prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din interpretarea dispoziţiilor legale amintite rezultă că hotărârile pronunţate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.

În speţă, decizia instanţei de apel, atacată cu recurs, a fost pronunţată într-o acţiune evaluabilă în bani vizând drepturi cu privire la un patrimoniu succesoral în valoare de 315.000 RON.

Nu pot fi primite susţinerile recurentului exprimate în puncul de vedere la raport în sensul că, faţă de cele statuate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 582 din 20 iulie 2017, hotărârea atacată nu este definitivă, ci este supusă recursului.

Astfel, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

În ceea ce priveşte aplicarea în timp a efectelor deciziei Curţii Constituţionale, se constată că aceasta îşi va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". În schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanţei de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

În sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanţă, astfel încât suprimarea sau recunoaşterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condiţiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare şi a cerinţelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Prin urmare, modificarea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) C. proc. civ., prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanţelor judecătoreşti înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia "De la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.

Din prevederile textului constituţional rezultă că efectul declarării neconstituţionalităţii unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenţei acesteia, decizia Curţii Constituţionale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituţională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situaţiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Aşa fiind, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 26 august 2015, aşadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivii căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În consecinţă, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidentă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Din această perspectivă se impune a se stabili care este valoarea obiectului litigiului, aceasta având relevanţă atât sub aspectul determinării competenţei, cât şi sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigii evaluabile în bani.

Preţuirea obiectului litigiului se face de către reclamant, potrivit dispoziţiilor art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

Pricina dedusă judecăţii priveşte o cerere evaluabilă în bani vizând drepturi cu privire la un patrimoniu succesoral, în valoare de 315.000 RON, evaluare făcută de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Ca atare, având în vedere că valoarea obiectului litigiului este sub pragul de 1.000.000 de RON, prag care deschide calea de atac a recursului, în raport de argumentele expuse, recursul dedus judecăţii este privit ca inadmisibil.

De altfel, prin decizia nr. 52/18.06.2018 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosar nr. x/2018, s-a decis:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)"

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 796 A din 5 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 796 A din 5 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02.07.2018.