Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2738/2018 AI generated

Competence of the Supreme Court versus Appellate Court to hear appeals against Tribunal decisions rendered in the appellate instance

Case Number Decizia nr. 2738/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declined jurisdiction, transferring the appeal to the Bucharest Court of Appeal, and established that appeals against decisions rendered by tribunals in the appellate instance fall within the exclusive jurisdiction of the higher-ranking appellate court rather than the supreme court. The dispute involved a civil case where the appellant, after having a cancellation suit dismissed by the Ilfov Tribunal in an appeal against a lower court order, filed a further appeal against that tribunal decision, prompting the Supreme Court to review its substantive competence. Citing Article 97(1) and Article 483(3)-(4) of the Code of Civil Procedure, the court reasoned that the supreme court's jurisdiction is limited to appeals against appellate court decisions unless expressly provided otherwise by law; as no specific norm assigned jurisdiction to the supreme court for appeals against tribunal appellate decisions, the court applied the principle that the competent instance is the hierarchically superior court, thereby mandating the transfer to the Bucharest Court of Appeal under Article 5(3) and Article 132(3).

Legislator headnote

AI generated

art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 5 alin. (2) C. proc. civ; Competence of the Supreme Court versus Appellate Court to hear appeals against Tribunal decisions rendered in the appellate instance: Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Keywords

AI generated
exclusive jurisdiction article of civil procedure cassation review limits of competence transfer of competence appealability of interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
art. 97 C. proc. civ
În conformitate cu art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
art. 97 pct. 1 C. proc. civ
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
art. 122 C. proc. civ
Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod."
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."
art. 96 pct. 3 C. proc. civ
Pe de altă parte, o asemenea competenţă nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."
art. 5 alin. (2) C. proc. civ
Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea recursului de faţă, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.
art. 5 alin. (3) C. proc. civ
Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea recursului de faţă, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin.
art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010
civ., conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1784/18.05.2017 Tribunalul Ilfov a admis contestaţia în anulare formulată de A., a anulat parţial decizia nr. 620/A/16.05.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Ilfov în ceea ce priveşte apelul formulat de A. împotriva încheierii de şedinţă pronunţată în acelaşi dosar de către Judecătoria Buftea în data de 09.02.2015.

Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de revizuire intimatul A.

Prin decizia nr. 441/A din 6 februarie 2018, Tribunalul Ilfov, secţia I civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Ilfov.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia I civilă care, prin adresa din 19 mai 2018, l-a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 22 mai 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 4.

Prin rezoluţia completului din data de 7 iunie 2018 s-a fixat termen de judecată la 2 iulie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, în apel.

În conformitate cu art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa."

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod."

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă. În acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale."

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competenţă nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea recursului de faţă, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii."

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumeră izvoarele dreptului procesual civil şi stabileşte, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absenţa unei norme privind competenţa de atribuţiune pentru soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare."

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată."

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă, justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare."

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Ilfov revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 441/A din 6 februarie 2018 a Tribunalului Ilfov, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02.07.2018.