Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2734/2018 AI generated

Detention conditions compensation: jurisdiction of appeals against tribunal judgments declined to the Court of Appeal

Case Number Decizia nr. 2734/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declined its material jurisdiction to hear the appeals filed by the defendants against a tribunal's appellate decision, referring the case to the Bucharest Court of Appeal as the hierarchically superior court with competence to resolve appeals against tribunal judgments in specific statutory instances, thereby leaving the tribunal's decision— which had awarded moral damages to the plaintiff for wrongful detention conditions and imposed liability on the National Administration of Penitentiaries and specific prison entities— in force pending the appellate review. The underlying dispute concerned a civil action for non-patrimonial damages resulting from poor conditions during detention, where the plaintiff challenged the responsibility of various penitentiary institutions. The High Court held that Article 97(1) of the Code of Civil Procedure limits its appellate jurisdiction primarily to appeals against Court of Appeal decisions, and in the absence of an express provision assigning jurisdiction for appeals against tribunal judgments in such cases, it applied Article 5(3) of the Code of Civil Procedure via analogy to Article 483(4), determining that the hierarchically superior court (the Court of Appeal) is the competent instance to ensure uniform application of the law.

Legislator headnote

AI generated

art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 5 alin. (2) C. proc. civ; Detention conditions compensation: jurisdiction of appeals against tribunal judgments declined to the Court of Appeal: Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Keywords

AI generated
compensation for detention declining of jurisdiction administration of justice civil judgment cassation review moral damages

Cited Legislation

AI generated
art. 97 C. proc. civ
În conformitate cu art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
art. 97 pct. 1 C. proc. civ
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
art. 122 C. proc. civ
Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile ".
art. 96 pct. 3 C. proc. civ
Pe de altă parte, o asemenea competenţă nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."
art. 5 alin. (2) C. proc. civ
Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea recursului de faţă, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.
art. 5 alin. (3) C. proc. civ
În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ.
art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010
civ., conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 18.04.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Ploieşti, Penitenciarul Spital Mioveni (Colibaşi), Penitenciarul Spital Bucureşti-Rahova, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige Penitenciarului Mărgineni, în solidar cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la plata sumei de 106.470 RON (1.183 zile de detenţie x 90 RON/zi), despăgubiri civile pentru repararea prejudiciului nepatrimonial, Penitenciarului Ploieşti, în solidar cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor la plata sumei de 540 (6 zi) RON, despăgubiri civile pentru repararea prejudiciului nepatrimonial, Penitenciarului Spital Colibaşi, în solidar cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor la plata sumei de 1.890 RON (21 zile x 90 RON/zi), despăgubiri civile pentru repararea prejudiciului nepatrimonial, Penitenciarului Spital Bucureşti-Rahova, în solidar cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor la plata sumei de 1.440 RON (16 zile x 90 RON/zi), despăgubiri civile pentru repararea prejudiciului nepatrimonial, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 6280/04.07.2017 Judecătoria Ploieşti a a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor, invocată de aceasta, prin întâmpinare, ca neîntemeiată. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Penitenciarul Spital Bucureşti-Rahova şi, totodată, a respins acţiunea introdusă în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Spital Bucureşti-Rahova, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor ANP, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Ploieşti, Penitenciarul Spital Colibaşi, Penitenciarul Spital Bucureşti Rahova; a obligat pe pârâtul Penitenciarul Mărgineni, în solidar cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la plata către reclamant a sumei de 2000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând daune morale; a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul A., precum şi pârâtele Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Mărgineni.

Prin decizia civilă nr. 463/11.04.2018 Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins apelurile declarate în cauză.

Împotriva acestei din urmă decizii, au declarat recurs pârâtele Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Mărgineni.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 4 iunie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 4.

Prin rezoluţia completului din data de 7 iunie 2018 s-a fixat termen de judecată la 2 iulie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererilor de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursurilor, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, în apel.

În conformitate cu art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile ".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă. În acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competenţă nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea recursului de faţă, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii".

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil şi stabileşte, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absenţa unei norme privind competenţa de atribuţiune pentru soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare."

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată".

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursurilor declarate împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Prahova revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Ploieşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursurilor, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursurilor formulate de pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Mărgineni împotriva deciziei nr. 463 din 11 aprilie 2018 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02.07.2018.