Jurisdictional declination to Court of Appeal for civil debt recovery appeal lacking supreme court competence

Prin sentinţa civilă nr. 3555 din 16 noiembrie 2016, Judecătoria Miercurea Ciuc a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât prin întâmpinare. A admis, în parte, cererea şi l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 18805, reprezentând 4500 euro la cursul de schimb din data de 17 martie 2011 şi 5022 RON reprezentând dobânda legală, calculată până la 23 septembrie 2014 şi în continuare, până la plata efectivă a debitului principal. L-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 30520 RON reprezentând echipamente IT, precum şi suma de 6889 RON reprezentând dobânda legal calculată până la data de 23 septembrie 2014 şi în continuare, până la plata efectivă a debitului principal. L-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 4000 RON reprezentând o parte din onorariul avocaţial.

Tribunalul Harghita, secţia civilă, prin decizia nr. 1070 din 13 decembrie 2017, a respins excepţia de nelegalitate a procesului-verbal de inventariere nr. x din 31 mai 2014, invocată de apelantul - pârât A. A admis apelul declarat de pârât împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind obligarea pârâtului la plata sumei de 18.805 RON (4500 euro), cu dobânzi legale şi a respins acest capăt de cerere ca fiind prescris. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate ca fiind legale şi temeinice, respectiv cele privind respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa celorlalte capete de cerere; obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 30.520 RON reprezentând echipamente IT, precum şi suma de 6889 RON reprezentând dobândă legală calculată până la data de 23 septembrie 2014 şi în continuare, până la plata efectivă a debitului principal; obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 4.000 RON reprezentând o parte din onorariul avocaţial. A respins cererea intimatului de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a oraşului Bălan a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Harghita la data de 22 februarie 2018.

Competenţa soluţionării recursului declarat de reclamantă a fost declinată în favoarea Înaltei Curţi de către Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, prin decizia nr. 44/R din 23 mai 2018, reţinându-se în motivarea soluţiei incidenţa dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ. şi a deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 4 iunie 2018.

Prin rezoluţia din 6 iunie 2018, s-a fixat termen la 27 iunie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Hotărârea de declinare a competenţei nu poate realiza o legală învestire a instanţei supreme, temeiurile juridice la care se face referire nejustificând competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului într-o cauză având ca obiect pretenţii cu o valoare mai mică de 200.000 RON, soluţionată în primă instanţă de judecătorie şi în apel de tribunal.

Astfel, dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competenţa Înaltei Curţi ca instanţă de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curţilor de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în faţa instanţei supreme.

Or, în speţă, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curţii de apel şi nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecăţii recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dispoziţia procedurală menţionată nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor ci dimpotrivă, foloseşte două criterii ale circumscrierii acestei competenţe - unul care vizează ierarhia instanţelor de judecată în sistemul judiciar românesc (hotărârile curţilor de apel) şi celălalt indicaţia expresă a legii ("cazurile anume prevăzute de lege").

Aceste două criterii utilizate de legiuitor exclud ideea unei competenţe de drept comun, posibilă doar în situaţia în care norma nu ar circumscrie în mod specific domeniul ei de aplicare.

O interpretare în sens contrar a dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ. înseamnă nesocotirea conţinutului expres al normei şi extinderea nepermisă a sferei ei de aplicare, ajungându-se astfel la crearea unei reguli noi de competenţă, prin adăugarea la lege şi încălcarea regulilor procedurale (conform art. 122 C. proc. civ. "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor este prevăzută numai prin lege).

Nici dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competenţă în materia recursurilor pentru instanţa supremă.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Aşadar, norma procedurală menţionată are ca obiect de reglementare natura şi scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competenţă înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menţionaţi anterior.

De asemenea, dispoziţia din alin. (4) al art. 483 C. proc. civ. face referire la faptul că şi celelalte instanţe, atunci când judecă în recurs, realizează acelaşi tip de control de legalitate.

Nici referirea la considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului.

Hotărârea instanţei de contencios constituţional nu a avut ca obiect de analiză vreo normă de competenţă a cărei neconstituţionalitate să o fi constatat.

Obiectul controlului de constituţionalitate l-a reprezentat sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din conţinutul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel încât analiza şi considerentele justificative ale soluţiei adoptate s-au circumscris problemei admisibilităţii recursurilor împotriva unor hotărâri excluse de la posibilitatea exercitării acestei căi de atac pe criteriul valoric.

Pentru toate aceste considerente, se constată că dezînvestirea curţii de apel s-a făcut în mod eronat, cu nesocotirea normelor procedurale menţionate anterior.

În consecinţă, judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel Târgu Mureş, căreia îi revine competenţa de soluţionare, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a oraşului Bălan împotriva deciziei nr. 1070 din 13 decembrie 2017 a Tribunalului Harghita, secţia civilă în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.06.2018.