High Court lacks subject-matter jurisdiction over appeal against first-instance judgment of civil court tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 573 din 30 martie 2017, Judecătoria Turda a admis, în parte, acţiunea. A anulat, ca netimbrată, cererea reconvenţională formulată de A. A constatat că pârâta A. are calitatea de moştenitoare a defunctei B., soţia lui C. A respins, ca inadmisibile, capetele de cerere privind constatarea dezbaterii pe cale notarială a succesiunii defunctei D., respectiv constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu prin contracte de vânzare-cumpărare. A respins, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere.

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin decizia nr. 407/A din 1 martie 2018, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantele E., F., G. şi H. au declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Cluj la data de 15 mai 2018.

Tribunalul Cluj, prin adresa dosar nr. x/2014 din 24 mai 2018, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 4 iunie 2018.

Prin rezoluţia din 6 iunie 2018, s-a fixat termen la 27 iunie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect împărţeală judiciară, a cărui competenţă de soluţionare aparţine în primă instanţă, potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., judecătoriei.

În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea în cauză a dispoziţiilor C. proc. civ., în conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea conţinutului expres al normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ.:

"

Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Nici art. 483 alin. (3) C. proc. civ., normă ce reglementează natura şi scopul căii extraordinare de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate, nu poate conduce la o altă interpretare, a unei competenţe de drept comun în materia recursului, care ar aparţine instanţei supreme.

Astfel, potrivit textului menţionat, "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Rezultă că norma art. 483 alin. (3) C. proc. civ. are ca obiect de reglementare natura şi scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel Cluj, căreia îi aparţine competenţa, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantele E., F., G. şi H. împotriva deciziei nr. 407/A din 1 martie 2018 a Tribunalului Cluj, secţia civilă în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.06.2018.