Defendant company prevails on appeal: peremption ruling quashed, case remanded to Brașov Court of Appeal

Deliberând asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 21 iulie 2008, sub nr. x/2008, contestatorii A. şi B. au solicitat anularea deciziei nr. 426/30 noiembrie 2005, emisă de intimata S.C. C. S.R.L., prin care a fost respinsă notificarea având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în Braşov, înscris în C.F. nr. x, sub numărul topografic iniţial x.

Prin sentinţa civilă nr. 36/D din 12 februarie 2010, Tribunalul Braşov a admis contestaţia împotriva deciziei nr. 426/30 noiembrie 2005, emisă de intimata S.C. C. S.R.L. în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care a fost respinsă notificarea formulată de către contestatorii A. şi B., având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în Braşov, înscris în C.F. nr. x, sub numărul topografic iniţial x, a anulat decizia şi a obligat intimata să emită o nouă decizie, prin care să soluţioneze notificarea, în sensul restituirii în natură către contestatori a părţii din imobil care nu a fost înstrăinată, astfel cum a fost determinată prin documentaţia topografică nr. x, respectiv să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor în condiţiile legii speciale, pentru partea din imobil care a fost înstrăinată. În drept, au fost avute în vedere dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care instituie regula restituirii în natură a imobilelor ce formează obiectul său de reglementare.

Prin decizia civilă nr. 78 din 17 iunie 2010, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de intimată şi a schimbat, în parte, sentinţa, în sensul că adresa corectă a imobilului înscris în CF nr. x, top x este în Braşov, iar adresa actuală este în Braşov, păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei. S-a reţinut că, deşi instanţa de fond a dispus obligarea apelantei să emită o nouă decizie prin care să restituie în natură partea din imobil care nu a fost înstrăinată, fără a fi individualizată, aceasta reprezintă o problemă de executare a sentinţei.

Prin decizia civilă nr. 3959 din 12 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare, constatând că situaţia de fapt, sub aspectul comunicării deciziei contestate, nu a fost pe deplin lămurită şi că nu s-a răspuns tuturor criticilor din apel.

Prin decizia civilă nr. 2Ap din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de pârâtă, sub aspectul menţionării corecte a adresei imobilului în litigiu.

Prin decizia civilă nr. 6816 din 7 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a casat decizia şi a trimis cauza, spre rejudecare, reţinând că instanţa de apel nu a administrat probe pentru a lămuri împrejurarea legată de existenţa adresei din septembrie 2002.

Prin decizia civilă nr. 84Ap din 26 septembrie 2013, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de intimat, a schimbat sentinţa, a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, a respins contestaţia, ca tardiv declarată.

Prin decizia civilă nr. 2338 din 24 septembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanţi, a casat decizia civilă nr. 84 Ap din 26 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, şi a trimis cauza pentru rejudecarea fondului, respingând excepţia tardivităţii formulării contestaţiei. S-a reţinut, în esenţă, că termenul de formulare a contestaţiei curge de la data comunicării deciziei de respingere a notificării nr. 426/30 noiembrie 2005, respectiv 16 iulie 2008, efectuată la cererea mandatarului ulterior al recurenţilor, D., împuternicit prin procura autentificat sub nr. x din 8 iulie 2008, de BNP E. Cum aceasta a fost formulată la data de 21 iulie 2008, în cauză, termenul imperativ prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 a fost respectat.

Prin decizia civilă nr. 752Ap din data de 25 mai 2016, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis apelul declarat de pârâtă, a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamanţilor, a anulat cererea de chemare în judecată pentru cota-parte de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu şi a respins cererea de chemare în judecată continuată de cesionarul F., pentru cealaltă cotă de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Braşov a reţinut că, prin notificarea depusă iniţial la Primăria Braşov sub nr. 4425/14 februarie 2002 şi înregistrată la pârâtă sub nr. 894/3722 din 12 aprilie 2002, contestatorii au solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu. Din certificatul de calitate de moştenitor, emis de Notariatul VI Heidelberg, rezultă că au calitatea de succesori în drepturi ai numitului G., văduv, decedat la data de 1 octombrie 1967, contestatorii din prezenta cauză, în calitate de fii. Autorităţile germane au comunicat certificatele de deces ale reclamanţilor din care rezultă că A. a decedat la data de 26 decembrie 2010, iar B. la 19 iulie 2012. Reclamanţii au mandatat pe H. la 22 iunie 2007, iar acesta din urmă l-a mandatat pe F. prin procura nr. 1872/08 iulie 2008 să efectueze demersurile pentru restituirea imobilului în litigiu. Prin contractul de cesiune nr. 1878/08 iulie 2008, reclamanţii au cesionat mandatarului F., 50% din drepturile litigioase asupra imobilului în litigiu şi asupra altor imobile care nu fac obiectul prezentei cauze.

A arătat această instanţă că în temeiul art. 1551 din C. proc. civ., prin încheierea de şedinţă din 11 martie 2015, cauza a fost suspendată, fiind respinsă cererea reprezentantei reclamanţilor de a se pune în vedere pârâtei S.C. C. S.R.L. să îi indice pe moştenitorii reclamanţilor, instanţa apreciind că această obligaţie îi revine mandatarului F.

Ca urmare a cererii apelantei, cauza a fost repusă pe rol prin încheierea din 24 februarie 2016. La termenul din 10 decembrie 2014, s-a pus în discuţie necesitatea depunerii de dovezi privind capacitatea procesuală a reclamanţilor, însă mandatarul nu a produs dovezi în acest sens.

A reţinut această instanţă că reclamanţii nu au capacitate de folosinţă (capacitate care a încetat la decesul lor), precum şi că reprezentanţii reclamanţilor nu au făcut demersuri pentru identificarea moştenitorilor, iar în urma demersurilor instanţei nu au putut fi identificaţi moştenitorii.

Cu referire la cota de 50% din imobil cesionată mandatarului F., care a fost citat în cauză, s-a reţinut că potrivit art. 1 din Legea nr. 165/2013, aplicabil proceselor în curs de judecată:

"1) Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură; (2) În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III; (3) În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4), acesta nu poate beneficia de măsuri reparatorii în natură."

Faţă de dispoziţiile exprese ale art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cesionarul nu poate dobândi în natură partea de 1/2 din imobil.

În baza art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a admis apelul declarat de intimată, a schimbat sentinţa, în sensul anulării cererii de chemare în judecată pentru 1/2 din imobil şi respingerii acţiunii, formulate de reclamanţi şi continuate de cesionarul F., pentru cealaltă jumătate din imobil.

Împotriva deciziei civile nr. 752 Ap din data de 25 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a formulat recurs mandatarul F.

Prin decizia nr. 1894 din data de 13 octombrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de mandatarul F. împotriva deciziei nr. 752 Ap/25 mai 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, a casat, în parte, decizia şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Braşov, fiind menţinută dispoziţia instanţei de apel cu privire la respingerea acţiunii reclamanţilor continuată de cesionarul F. pentru 1/2 din imobilul înscris CF nr. x, nr. top x Braşov.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamanţilor a fost în mod nelegal admisă având în vedere că, atât la data introducerii cererii de chemare în judecată (21 iulie 2008), cât şi la data pronunţării sentinţei civile nr. 36/12 februarie 2010, de către Tribunalul Braşov (hotărâre prin care a fost soluţionată cauza în fond), reclamanţii erau în viaţă. Astfel, certificatul de deces al intimatului A. atestă faptul că acesta a decedat la data de 26 decembrie 2010, iar certificatul de deces al intimatei B. atestă faptul că aceasta a decedat la data de 19 iulie 2012.

În raport de considerentele avute în vedere de instanţă s-a apreciat că nu s-a făcut cuvenita distincţie între ipoteza decesului intervenit înainte de introducerea acţiunii, situaţie în care argumentele instanţei privitoare la încetarea capacităţii procesuale de folosinţă a persoanelor la moartea lor şi anulabilitatea actelor de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale ar fi putut fi reţinute, şi ipoteza decesului intervenit în cursul procesului, situaţie în care devin incidente dispoziţiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

A reţinut, de asemenea, Înalta Curte că situaţiei cauzei pendinte îi sunt deopotrivă incidente dispoziţiile art. 71 din C. proc. civ., conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului.

Cu referire la susţinerile privitoare la netemeinicia soluţiei de respingere a acţiunii reclamanţilor, continuată de cesionarul F., pentru 1/2 din imobil, instanţa de recurs a constatat că recurentul nu a formulat vreo critică de nelegalitate în mod expres, motiv pentru care soluţia instanţei de apel nu poate fi cenzurată sub acest aspect în recurs.

În rejudecare, la termenul de judecată din data de 16 februarie 2017, s-a dispus suspendarea judecării cererii de apel în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., reţinându-se că apelanta-pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-i indica pe moştenitorii defuncţilor A. şi B.

Prin decizia nr. 300/Ap/2018 din 15 martie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis excepţia perimării, invocată din oficiu, constatând perimat apelul exercitat de către apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 36/D/12 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Braşov.

În acest sens, curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

De la suspendarea cauzei la termenul din 16 februarie 2017 a curs mai mult de un an, timp în care apelanta-pârâtă, deşi avea îndatorirea de a stărui în continuarea judecăţii prin indicarea moştenitorilor defuncţilor A. şi B., nu a făcut dovada efectuării vreunui demers în vederea îndeplinirii acestei obligaţii.

Cu referire la cererea de repunere pe rol formulată la data de 19 ianuarie 2018 de către apelanta-pârâtă s-a reţinut că aceasta fost respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 22 februarie 2018, astfel că nu poate constitui un motiv de întrerupere a termenului de perimare, în condiţiile art. 249 C. proc. civ.

În aceste condiţii, având în vedere că cererea de apel a rămas în nelucrare mai mult de un an, că rămânerea în nelucrare este consecinţa culpei apelantei, că nu a intervenit nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare şi că nu există o cauză prevăzută de o normă specială privind stingerea procesului, instanţa de apel a admis excepţia perimării invocată din oficiu şi a constatat perimat apelul.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleaşi instanţe.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că, la termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2015, instanţa de apel a apreciat necesar să dispună efectuarea de demersuri la autorităţile competente pentru a se comunica la dosar înscrisuri privitoare la capacitatea de folosinţă a contestatorilor, având în vedere vârsta înaintată a acestora.

La termenul de judecată din data de 11 februarie 2015, aceiaşi instanţă a pus în vedere apărătorului ales al contestatorilor să depună la dosarul cauzei documente din care să rezulte data decesului acestora sau acte de stare civilă ale moştenitorilor acestora.

Cererea de amânare formulată de avocat I., reprezentantul contestatorilor, pentru identificarea şi introducerea în cauză a moştenitorilor sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, prevăzută de art. 243 C. proc. civ., a fost admisă fapt pentru care s-a pus în vedere apărătorului contestatorilor să prezinte instanţei aceste înscrisuri.

La fila nr. 33 din acelaşi dosar se află nota de şedinţă depusă de avocat J. prin care învederează că nu a reuşit să-i identifice pe moştenitorii contestatorilor, motiv pentru care s-a solicitat să se pună în vedere pârâtei S.C. C. S.R.L. să facă demersurile necesare pentru a-i indica pe aceşti moştenitori.

La termenul de judecată din data de 11 martie 2015 instanţa a respins cererea formulată de avocat I. şi, pe cale de consecinţă a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 1551 C. proc. civ., coroborat cu art. 243 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că această obligaţie revine mandatarului F., pe care avocat I. îl reprezintă.

În data de 10 februarie 2016, S.C. C. S.R.L. a formulat cerere pentru repunerea pe rol a cauzei.

A susţinut recurenta că instanţa de apel a pus în sarcina mandatarului F. obligaţia de a-i indica pe moştenitorii intimaţilor - reclamanţi; fiind interesată de continuarea judecării dosarului, s-a conformat dispoziţiilor instanţei de a traduce (din limba română în limba germană şi invers) o serie de adrese ale acesteia către autorităţile germane, în încercarea de a-i identifica pe moştenitorii contestatorilor, în eventualitatea în care ei există, pentru a putea fi legal citaţi şi introduşi în cauză; toate aceste demersuri nu au avut niciun rezultat.

Cauza a fost din nou suspendată la termenul de judecată din data de 16 februarie 2017, în temeiul dispoziţiilor cuprinse la art. 243 alin. (1) C. proc. civ., motivat de faptul că apelanta-pârâtă nu i-a putut indica pe moştenitorii intimaţilor-reclamanţi, în condiţiile în care suspendarea anterioară s-a dispus în considerarea faptului că mandatarul F. nu s-a conformat dispoziţiei instanţei de a-i indica pe moştenitori.

A arătat apelanta-pârâtă că, înainte de împlinirea termenului de un an de la data suspendării judecăţii, a solicitat repunerea pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii, cererea fiind înregistrată la Curtea de Apel Braşov la data de 19 ianuarie 2018.

Aceasta a susţinut că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea excepţiei de perimare a apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 36/D/2010, pronunţată de Tribunalul Braşov, întrucât perimarea este o sancţiune care constă în stingerea procesului în starea în care se află, ca urmare a lăsării lui în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Verificând îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru perimare, instanţa de judecată trebuie să stabilească dacă s-a împlinit termenul prevăzut de art. 248 C. proc. civ. şi dacă lăsarea cauzei în nelucrarea în acest interval de timp este consecinţa culpei părţii.

În ceea ce priveşte termenul prevăzut de art. 248 C. proc. civ., fiind vorba de o cauză civilă, pentru a fi îndeplinită condiţia de perimare este necesar ca aceasta să fi fost lăsată în nelucrare timp de un an; prezenta cauză a fost suspendată la termenul de judecată din 16 februarie 2017, în temeiul art. 243 alin. (1) C. proc. civ., iar apelanta-pârâtă a depus cerere pentru repunerea pe rol a cauzei înregistrată la Curtea de Apel Braşov la data de 19 ianuarie 2018, înainte de împlinirea termenului de un an de la data când a intervenit suspendarea (16 februarie 2017).

Cât priveşte culpa părţilor pentru lăsarea cauzei în nelucrare în intervalul de timp menţionat, recurenta-pârâtă a susţinut că a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru reluarea şi continuarea judecăţii acestui dosar care trenează, din considerente independente de voinţa sa, de foarte mult timp pe rolul instanţelor de judecată.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă a arătat că, prin decizia nr. 1894/13 octombrie 2011, cu prilejul soluţionării dosarului nr. x/2008, Înalta Curte a statuat în sensul că "situaţiei deduse soluţionării sale îi sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse la art. 71 C. proc. civ., conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta devine incapabil. Mandatul dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantului legal al incapabilului". Prin urmare, sarcina indicării moştenitorilor celor doi contestatori-defuncţi (A. şi B.) revine exclusiv mandatarului acestora, F., reprezentat de avocat I., mandatar care este de presupus că trebuie să îşi ducă la îndeplinire mandatul care i-a fost încredinţat de H. în 2008 prin Procura nr. 1872, acesta fiind, la rândul său, mandatat de contestatori la data de 22 iunie 2007.

Cum mandatul primit de F. nu a încetat prin decesul intimaţilor - reclamanţi, acesta este obligat să îl îndeplinească cu bună-credinţă şi să ajute instanţa pentru soluţionarea acestui litigiu, însă nu justifică niciun interes pentru continuarea judecării dosarului cu moştenitorii intimaţilor-reclamanţi.

A mai arătat recurenta-pârâtă că în cazul în care acest recurs va fi respins, iar decizia civilă nr. 300/15 martie 2018 a Curţii de Apel Braşov va fi menţinută, se va afla în situaţia paradoxală ca, pentru punerea în executare a dispoziţiilor cuprinse în sentinţa civilă nr. 36/D/2010, să emită o decizie, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 republicată, pentru cota de 1/2 din imobilul situat în Municipiul Braşov, înscris în CF nr. x nr. top x, în favoarea a două persoane care nu mai au capacitate de folosinţă.

Pentru considerentele expuse, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Intimatul, legal citat, nu a depus întâmpinare şi nu a învederat Înaltei Curţi, excepţiile şi apărările sale.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente în speţă, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei spre continuarea judecăţii apelului, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.(2) Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părţii, cererea n-a ajuns încă la instanţa competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată."

În literatura de specialitate, perimarea a fost definită drept sancţiunea procedurală care determină stingerea procesului în faza în care se găseşte, dacă acesta a rămas în nelucrare, din vina părţii, în intervalul de timp prevăzut de lege. Perimarea are o natură juridică mixtă, ea reprezentând, în acelaşi timp, o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului stabilit de lege, dar şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei, vreme îndelungată în judecată.

Pentru a opera perimarea, este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, trei condiţii, respectiv: să existe pe rol un proces, în primă instanţă sau în căile de atac, pricina să rămână în nelucrare în termenul prevăzut de lege iar lăsarea pricinii în nelucrare să fie consecinţa culpei părţii.

Cu referire la situaţia din speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că este îndeplinită prima condiţie, în sensul că instanţa care a pronunţat hotărârea atacată cu recurs era învestită cu soluţionarea apelului declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 36 D/12 februarie 2010, pronunţate de Tribunalul Braşov.

În ceea ce priveşte a doua condiţie, Înalta Curte constată că, prin încheierea pronunţată în şedinţa din data de 16 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea judecării apelului, în temeiul dispoziţiilor art. 243 pct. 1 C. proc. civ., "până la stăruinţa uneia din părţile interesate, conform dispoziţiilor art. 245 alin. (2) C. proc. civ., prin cererea de redeschidere urmând a fi indicaţi moştenitorii defuncţilor A. şi B. ".

La data de 22 februarie 2018, când instanţa, respingând cererea de repunere pe rol formulată de apelanta-pârâtă, a acordat termen la data de 15 martie 2018, în vederea discutării excepţiei de perimare, era împlinit termenul de un an prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie, respectiv aceea ca pricina să fi rămas în nelucrare din vina părţii, Înalta Curte reţine că, în circumstanţele particulare ale cauzei, nu este îndeplinită.

Astfel, aşa cum rezultă din considerentele expuse cu referire la etapele procesuale anterioare, cu prilejul rejudecării apelului declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 36 D/12 februarie 2010 a Tribunalului Braşov, prin decizia nr. 752Ap/25 mai 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2008, Curtea de Apel Braşov a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamanţilor A. şi B., decedaţi pe parcursul soluţionării procesului, la 26 octombrie 2010, respectiv la 19 iulie 2012.

Recursul declarat împotriva acestei decizii de recurentul F. a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia nr. 1894/13 octombrie 2016, reţinându-se, în esenţă, calitatea de mandatar al reclamanţilor a recurentului F., în considerarea contractului de mandat nr. 1872/08 iulie 2008, încheiat de către acesta cu mandatarul iniţial H., precum şi faptul că, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, reclamanţii erau în viaţă, atât la data introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la data soluţionării cauzei în primă instanţă.

În faza procesuală a recursului sus-menţionat, procedura de citare a fost îndeplinită cu recurentul F., în calitate de cesionar de drepturi litigioase şi continuator al reclamanţilor decedaţi A. şi B., respectiv cu intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L.

A reţinut instanţa de recurs că pentru ipoteza decesului intervenit în cursul procesului devin incidente dispoziţiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă situaţiei pendinte îi sunt deopotrivă incidente dispoziţiile art. 71 C. proc. civ., care prevăd că:

"Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului."

În aceste condiţii particulare ale cauzei, Înalta Curte reţine că admiterea excepţiei perimării apelului în considerarea culpei apelantei-pârâte S.C. C. S.R.L. nu este legală, şi aceasta deoarece, însuşi reprezentantul reclamanţilor, căruia instanţa de recurs i-a recunoscut calitate procesuală activă nu a fost în măsură să-i indice pe moştenitorii persoanelor pe care le reprezintă convenţional.

De altfel, curtea de apel, văzând dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., trebuia să dea eficienţă dezlegării privitoare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 71 din acelaşi act normativ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecării apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 300/Ap/2018 din 15 martie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza Curţii de Apel Braşov pentru continuarea judecării apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.06.2018.