Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1994/2004 AI generated

Customs tariff classification challenge quashed and remanded for failure to rule on expert report objections

Case Number Decizia nr. 1994/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Administrative Disputes Section) allowed the appeal by the National Customs Authority, quashed the lower court's judgment of 17 June 2003 that had annulled customs decisions, assessment acts, and late-payment penalty notices concerning customs duties, excise, and VAT on imported concentrate products, and remanded the case to the same court for retrial. The dispute arose from an importer challenging the tariff classification of imported concentrates and the resulting customs assessments; after successive remands and a final partial victory below on the basis of an expert report and a 2001 Commission regulation, the appellate court reversed because the trial court had failed to rule on the defendant's timely objections to the expert report, merely characterizing them as new objectives without substantive reasoning. The High Court held that under Articles 138, 201, and 212 of the Civil Procedure Code, the trial court was obligated to address those objections—either by ordering supplementation of the expert report or a fresh expert opinion—and to clarify the evidentiary effect of the customs authority's administrative note, so the judgment was rendered without proper legal basis (Article 304 point 10 Civil Procedure Code).

Legislator headnote

AI generated

art. 172 din Legea nr. 141/1997, art. 315 alin. (1) C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 304 pct. 10 C. proc. civ, art. 138 C. proc. civ, art. 212 C. proc. civ; Customs tariff classification challenge quashed and remanded for failure to rule on expert report objections: Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței nr. 9/2001, susținând nelegalitatea și netemeinicia acesteia, recurs admis de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2507 din 28 iunie 2002, a casat sentința și a trimis cauza, pentru rejudecare, la aceeași instanță, constatând că instanța de fond încălcând prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., nu a respectat îndrumarea dată prin decizia de casare nr. 2159/2000, care stabilea cu claritate, obligația soluționării în fond a cauzei, concluziile unui expert tehnic fiind necesare și esențiale.

Keywords

AI generated
tariff classification customs duty VAT assessment expert opinion products concerned civil dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 172 din Legea nr. 141/1997
Reclamanta și-a precizat acțiunea la termenul din 23 septembrie 1999, referitor la primul capăt al acțiunii, în sensul că a formulat contestația conform art. 172 din Legea nr. 141/1997, împotriva refuzului nejustificat al Direcției Generale a Vămilor, de rezolvare a contestației înregistrate sub nr.
art. 315 alin. (1) C. proc. civ
2507 din 28 iunie 2002, a casat sentința și a trimis cauza, pentru rejudecare, la aceeași instanță, constatând că instanța de fond încălcând prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., nu a respectat îndrumarea dată prin decizia de casare nr.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
934/2003 a declarat recurs Direcția Generală a Vămilor, criticând sentința, ca fiind nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii – art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare, esențial în dezlegarea pricinii [art.
art. 304 pct. 10 C. proc. civ
civ., instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare, esențial în dezlegarea pricinii [art. 304 pct. 10 C. proc. civ.], cu referire la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.
art. 138 C. proc. civ
În cauză, instanța a făcut trimitere la prevederile art. 138 C. proc. civ., de aplicat fiind însă și dispozițiile art.
art. 212 C. proc. civ
Cu ocazia rejudecării se va analiza cererea de obiecțiuni, în raport cu prevederile art. 212 C. proc. civ., dacă e suficientă o întregire a expertizei sau e necesară o nouă expertiză, urmând a fi analizate celelalte critici din recurs, ca apărări ale pârâtei.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC C.C. SA Bihor a formulat acțiune la data de 27 iulie 1999 și a solicitat ca în contradictoriu cu Direcția Generală a Vămilor, în prezent Autoritatea Națională a Vămilor, să se dispună anularea deciziei nr. 1688 din 30 aprilie 2000, emisă de Direcția Regională Vamală Oradea, precum și anularea actelor constatatoare privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului de stat și anularea proceselor-verbale de calcul a majorărilor de întârziere aferente și exonerarea de plata sumei de 8.202.314.124 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că potrivit procesului-verbal întocmit la data de 13 octombrie 1998, de Brigada de supraveghere și control vamal Oradea, act cu nr. 214/1998, au fost reținute o serie de diferențe în minus la unele declarații vamale și anume, taxe vamale, 3.534.062.216 lei, accize, 31.911.549 lei și T.V.A., 700.301.423 lei, diferențe pe care organul vamal le-ar fi stabilit greșit, însă deoarece a apreciat eronat că reclamanta a făcut incorect încadrarea tarifară a concentratelor de produse C.C. importate. A susținut reclamanta că reținerile făcute de organul vamal sunt în contradicție cu legislația aplicată și cu procentele vamale din țări care aplică sistemul armonizat.

Reclamanta și-a precizat acțiunea la termenul din 23 septembrie 1999, referitor la primul capăt al acțiunii, în sensul că a formulat contestația conform art. 172 din Legea nr. 141/1997, împotriva refuzului nejustificat al Direcției Generale a Vămilor, de rezolvare a contestației înregistrate sub nr. 15862 din 20 mai 1999, în termenul prevăzut de art. 171 alin. (2) C. vam.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 1465 din 2 decembrie 1999, a respins ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei, constatând că este întemeiată excepția invocată, anume greșita învestire a instanței de contencios administrativ și a lipsei obiectului acțiunii.

Recursul declarat împotriva acestei sentințe a fost admis de către Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, care prin decizia nr. 2159 din 15 iunie 2000, a casat sentința, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță, reținând că instanța de fond era obligată să se pronunțe pe fond, atât timp cât decizia Direcției Generale, din 11 octombrie 1999, a fost emisă în timp ce acțiunea reclamantei se afla pe rolul instanței.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 1610/2000, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta făcând o nouă precizare a acțiunii, cu referire la capătul doi al acțiunii, vizând nelegalitatea actelor administrative îndeplinite în faza prealabilă sesizării instanței care ar trebui anulate ca urmare a constatării refuzului nejustificat și al soluționării negative a contestației vamale nr. 225/1999.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a pronunțat, după casare, sentința nr. 9 din 9 ianuarie 2001, prin care a respins ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei, reținând în esență, că nu se poate reține refuzul nejustificat de a soluționa contestația în 30 de zile, că prin menținerea actelor de constatare rezultă și legalitatea acestora.

Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței nr. 9/2001, susținând nelegalitatea și netemeinicia acesteia, recurs admis de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2507 din 28 iunie 2002, a casat sentința și a trimis cauza, pentru rejudecare, la aceeași instanță, constatând că instanța de fond încălcând prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., nu a respectat îndrumarea dată prin decizia de casare nr. 2159/2000, care stabilea cu claritate, obligația soluționării în fond a cauzei, concluziile unui expert tehnic fiind necesare și esențiale.

În fond, după casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată la aceeași instanță, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 1435/2002, iar reclamanta a făcut o nouă precizare a acțiunii la data de 5 noiembrie 2002, solicitând anularea deciziei nr. 1912 din 11 octombrie 1999, emisă de Direcția Generală a Vămilor și a deciziei nr. 1688 din 30 aprilie 1999, emisă de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Oradea, cu consecința anulării și a actelor de constatare și a procesului-verbal de calcul al majorărilor de întârziere privind taxele vamale, precum și exonerarea de plata sumei de 8.202.314.124 lei.

La data de 27 mai 2003, reclamanta a depus la dosarul cauzei, actele de fuziune prin absorbție între SC C.C.H. SRL și SC C.C. SA Bihor, cu mențiunea că firma absorbită înțelege să își însușească acțiunea și să continue procesul.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 934 din 17 iunie 2003, a admis acțiunea, așa cum a fost precizată, anulând deciziile și actele constatatoare și procesele-verbale.

Pentru a pronunța aceste soluții, instanța a reținut că încadrările tarifare stabilite de organele vamale nu sunt corecte, că în sprijinul acestor soluții sunt concluziile expertizei întocmite în cauză, adresa nr. 42087/2001, prin care se reține clasificarea tarifară și Regulamentul Comisiei nr. 1694 din 24 ianuarie 2001.

Împotriva acestei sentințe nr. 934/2003 a declarat recurs Direcția Generală a Vămilor, criticând sentința, ca fiind nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii – art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare, esențial în dezlegarea pricinii [art. 304 pct. 10 C. proc. civ.], cu referire la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.

Analizând criticile formulate, în raport cu motivele de casare invocate și actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată recursul, ca fiind fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

În conformitate cu actele cauzei se constată că pentru lămurirea aspectelor în litigiu, instanța a încuviințat ca probă, efectuarea unei expertize tehnice, expertiză care însă, a fost criticată de către pârâtă, fiind formulate în termen, obiecțiuni, la 27 mai 2003, când pentru a se pronunța asupra obiecțiunilor, a fost amânată cauza, la 3 iunie 2003, dată la care instanța a apreciat că sunt obiective noi care în stadiu procesual de față nu pot fi formulate, neîncadrându-se în dispozițiile art. 138 C. proc. civ. și constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părților.

Este de principiu că administrarea sau respingerea probelor este lăsată la aprecierea instanței, care este însă obligată să motiveze hotărârea luată. Respingerea nemotivată sau o motivare sumară și nelegală, de pildă, în ce privește întregirea expertizei sau efectuarea unei noi expertize, urmare a obiecțiunilor formulate, face ca hotărârea pronunțată să fie netemeinică și nelegală, deoarece nu se poate verifica rațiunea pentru care obiecțiunile pentru întregirea expertizei nu au fost admise. În cauză, instanța a făcut trimitere la prevederile art. 138 C. proc. civ., de aplicat fiind însă și dispozițiile art. 201 și urm. C. proc. civ., iar în cauză, în principal art. 212 din același cod.

Din încheierea de ședință din 3 iunie 2003 nu rezultă că instanța este lămurită asupra concluziilor expertizei sau că obiecțiunile depuse ar fi sau nu concludente și de ce, motivându-se că sunt obiective noi. Ori acest mijloc de apărare era esențial și instanța în mod legal avea obligația pentru lămurirea cauzei, să ceară întregirea expertizei sau efectuarea unei expertize noi.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este fondat recursul recurentei, conform art. 304 pct. 10 C. proc. civ., urmând a se admite și casa sentința nr. 934/2003 și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării se va analiza cererea de obiecțiuni, în raport cu prevederile art. 212 C. proc. civ., dacă e suficientă o întregire a expertizei sau e necesară o nouă expertiză, urmând a fi analizate celelalte critici din recurs, ca apărări ale pârâtei. Este necesar a se lămuri și eficiența notei nr. 42087 din 10 septembrie 2001, semnată de Directorul General al Vămilor și poziția contrară din instanță, dacă se menține acel punct de vedere ori nu, prin obligarea pârâtei să își exprime un punct de vedere clar și cert.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 934 din 17 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2004.