Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2541/2018 AI generated

Expropriation compensation appeal declared inadmissible due to statutory exclusion of recourse against appellate decisions in expropriation matters.

Case Number Decizia nr. 2541/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected the appeal (recurs) as inadmissible, thereby upholding the appellate court's decision which had partially granted the claimant's request for compensation regarding loss of use, while the lower instance dismissal of the value difference claim remains in force. The dispute concerned a property expropriation where the former owner sued the municipality for the difference in valuation and compensation for loss of use prior to the transfer of ownership, challenging the appellate court's admission of the latter claim on grounds that it constituted a distinct liability issue not covered by the specific expropriation law. The decisive legal basis was Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, which expressly excludes decisions rendered in expropriation matters from further appeal to the High Court during the transitional period, establishing that such appellate decisions are final and definitive; consequently, the court applied the principle of the legality of appeals to bar the review, holding that accessory claims regarding loss of use fall under the same procedural regime as the principal expropriation claim and cannot be subjected to a recourse despite erroneous mentions in the appealed decision's operative part.

Legislator headnote

AI generated

art. 562 alin. (3) C. civ, art. 998 C. civ, art. 999 C. civ, art. 1349 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 1357 C. civ; Expropriation compensation appeal declared inadmissible due to statutory exclusion of recourse against appellate decisions in expropriation matters: , cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile înscrise în Legea nr. 255/2010, Legea nr. 33/1994, art. 562 alin. (3) C. civ., art. 998 C. civ., art. 999 C. civ., art. 1349 C. civ.

Keywords

AI generated
compensation for expropriation exclusion of liability property ownership statutory grounds prior use value in dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/09.04.2014, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin primar general şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicitând obligarea pârâţilor la plata următoarelor sume: 90.850 euro (echivalentul a 408.825 RON RON), reprezentând diferenţa de valoare pentru exproprierea imobilului proprietatea sa situată în Bucureşti; 10.000 EURO (echivalentul a 45.000 RON RON), reprezentând lipsa de folosinţă pentru imobil, aferentă perioadei 1 aprilie 2011 - 18 octombrie 2013 şi plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile înscrise în Legea nr. 255/2010, Legea nr. 33/1994, art. 562 alin. (3) C. civ., art. 998 C. civ., art. 999 C. civ., art. 1349 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1320/15.11.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A.

Prin decizia civilă nr. 1042A din 04.12.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis, apelul reclamantului. A schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că:

A obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să plătească reclamantului suma de 27.160 RON reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului în perioada 1 aprilie 2011-18 octombrie 2013.

A obligat pârâtul Municipiul Bucureşti la plata către reclamant a sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente fondului.

A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei civile.

A obligat intimatul Municipiul Bucureşti la plata către apelant a sumei de 977,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente apelului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiului Bucureşti, fiind încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâtul susţine, în esenţă, că instanţa de apel, prin considerentele deciziei recurate a vizat împrejurări nereţinute de instanţa de fond, în raport de care a procedat la schimbarea, în parte, a hotărârii primei instanţe.

Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă, nu a reţinut că despăgubirile reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă determinată de ocuparea efectivă a imobilului, anterior emiterii deciziei de expropriere sunt cuprinse/asimilate despăgubirilor reprezentând valoarea imobilului de la momentul operării transferului de proprietate.

Mai mult, deşi din probatoriile administrate în cauză rezultă că transferul dreptului de proprietate, în cadrul procedurii de expropriere a operat la data de 19.08.2013, data emiterii Dispoziţiei de expropriere nr. x, acţiunea fiind promovată la data de 27.03.2014, instanţa de apel, reţine ca fiind întrunite în cauză condiţiile răspunderii pentru fapta proprie reglementate de prevederile art. 1357 C. civ. - prejudiciul cauzat proprietarului - reclamantul apelant fiind reprezentat de lipsirea lui de folosinţa bunului imobil.

În dezvoltarea motivului casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul susţine că, în cauză, contrar celor reţinute prin considerentele deciziei recurate, instanţa de fond nu s-a pronunţat în sensul că despăgubirile reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă determinată de ocuparea efectivă a imobilului anterior emiterii deciziei de expropriere sunt cuprinse/asimilate despăgubirilor reprezentând valoarea imobilului de la momentul operării transferului de proprietate în cadrul procedurii de expropriere.

Dimpotrivă, prima instanţă a avut în vedere cadrul legal reglementat pentru despăgubirile ce pot fi acordate în caz de expropriere pentru lucrări de utilitate publică, lipsa de folosinţă pentru perioada anterioară emiterii deciziei de expropriere nefiind susceptibilă a fi asimilată despăgubirilor solicitate pe temeiul legii speciale, Legea nr. 255/2010.

Din această perspectivă şi având în vedere că la data de 19.08.2013 a fost emisă Dispoziţia de expropriere nr. x, operând transferul dreptului de proprietate, cu luarea în considerare a acordului proprietarului asupra valorii despăgubirilor propuse de expropriator, instanţa de fond, în mod temeinic şi legal, a respins acţiunea, cu privire la capătul de cerere privind acordarea contravalorii lipsei de folosinţă.

Instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că, la data promovării acţiunii, 27.03.2014, reclamantul A. nu avea calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, respectiv nu mai putea afirma un drept ori pretinde ocazionarea unui prejudiciu, chiar şi pentru o perioadă anterioară operării transferului dreptului de proprietate prin exproprierii.

Nu în ultimul rând, obiect al cauzei nu îl constituie o acţiune în revendicare, cu plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, de către posesorul neproprietar, în beneficiul proprietarului neposesor.

În conformitate cu prevederile art. 563 C. civ. ce reglementează acţiunea în revendicare proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept el are, de asemenea, dreptul la despăgubiri dacă este cazul.

Or, prin Dispoziţia nr. x din 19.08.2013 a Primarului General al Municipiului Bucureşti privind decizia de expropriere a imobilelor afectate de lucrarea de utilitate publică de interes local "Artera de circulaţie între B-dul x şi B-dul y", la art. 1 din dispoziţie se prevede că "De la data emiterii prezentei Dispoziţii operează de drept transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor.. din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice precizate în Anexa nr. 1, în proprietatea publică a Municipiului Bucureşti."

Prin urmare, titular al dreptului de proprietate asupra imobilului pentru care este solicitată contravaloarea lipsei de folosinţă, la data promovării acţiunii, 27.03.2014, nu este reclamantul A., ci Municipiul Bucureşti.

Este considerentul pentru care instanţa de fond constatând că a intervenit transferul dreptului de proprietate prin efectul exproprierii, luând act că reclamantul şi-a exprimat acordul cu privire la valoarea despăgubirii propuse de expropriator şi având în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, a respins acţiunea, pe capătul de cerere privind acordarea contravalorii lipsei de folosinţă, ca neîntemeiată.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea spre rejudecare primei instanţe, fiind aplicabilă ipoteza art. 480 alin. (3) C. proc. civ., apreciind că pentru o bună administrare a justiţiei se impune trimiterea la o altă instanţă de acelaşi grad.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la comunicarea cererii de recurs.

Intimatul-reclamant A. a depus, în termen legal, întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, motivat de faptul că nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

Recurentul-pârât a depus, în termen legal, răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi admiterea acestuia.

La data de 26 martie 2018, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul a fost declarat în termenul legal, fiind motivat şi scutit de plata taxei judiciare de timbru, dar, în cauză, nu este deschisă calea de atac a recursului, iar, prin întâmpinare, intimatul-reclamant a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât criticile nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru C7, la data de 26 martie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La dosar a depus punct de vedere la raport Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii recursului, reţinută prin raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 15 iunie 2018, fără citarea părţilor.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia de inadmisibilitate, reţinută prin raportul întocmit în cauză, a cărei analiză este prioritară excepţiei nulităţii recursului, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.

Totodată, principiul legalităţii căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă şi, ca regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul judiciar privind conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept.

Potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2015 şi O.U.G. nr. 95/2016 "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (…) materie de expropriere (…). De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Totodată, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

În speţă, obiectul cauzei îl constituie pretenţiile reclamantului reprezentând diferenţa de valoare pentru exproprierea imobilului, precum şi lipsa de folosinţă pentru imobil, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 255/2010, Legii nr. 33/1994, art. 998-999 vechiul C. civ. şi art. 1349 C. civ., instanţele de fond analizând acţiunea reclamantului din perspectiva respectării cerinţelor legale prevăzute pentru expropriere, în raport de prevederile Legii nr. 255/2010 şi Legii nr. 33/1994, astfel că obiectul cauzei pendinte este circumscris unui litigiu de expropriere.

Din interpretarea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia pronunţată în soluţionarea unui litigiu de expropriere, în apel, nu este supusă căii de atac a recursului, decizia pronunţată de instanţa de apel fiind definitivă în sensul dispoziţiilor art. 634 din C. proc. civ.

De asemenea, se reţine că potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ.:

"Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120."

În consecinţă, chiar dacă partea a invocat şi dispoziţiile art. 998-999 şi art. 1349 C. civ. în legătură cu capătul de cerere privind contravaloarea dreptului de folosinţă, în cauză sunt incidente prevederile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., soluţionarea cererilor accesorii şi incidentale fiind de competenţa instanţei care are îndreptăţirea a judeca cererea principală.

Totodată, în temeiul art. 460 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia "Dacă prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală", capetele de cerere accesorii sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi capătul de cerere formulat în cererea principală.

Faptul că în cuprinsul deciziei atacate instanţa de apel a menţionat, eronat, că aceasta este supusă recursului, în 30 de zile de la comunicare, nu are relevanţă juridică, întrucât, în speţă, calea de atac este reglementată de lege, respectiv de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Astfel, în temeiul principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 7 şi art. 457 din C. proc. civ., o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. În afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

În consecinţă, în raport de principiul legalităţii şi de dispoziţiile legale sus-citate, decizia nr. 1042A din 4 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care a fost soluţionat apelul într-un litigiu în materia exproprierii, nu este supusă căii de atac a recursului, pe niciuna din părţile hotărârii prevăzute de dispoziţiile art. 461 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 1042A din 4 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15.06.2018.