Territorial competence for successive inheritances: exclusion of late-raised public-order incompetence after first legally cited hearing

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moineşti sub nr. x/2017 din 07.02.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C. pentru ca instanţa să dispună ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile rămase de pe urma defuncţilor D. şi E.

Reclamantul a arătat că cei doi defuncţi au avut ultimul domiciliu în judeţul Bacău, masa succesorală fiind compusă din mai multe suprafeţe de teren şi un imobil casă de locuit cu anexe, toate situate pe raza comunei Balcani, iar ca moştenitori legali cu vocaţie succesorală au rămas reclamantul, în calitate de nepot de fiu predecedat şi cei doi pârâţi, în calitate de descendenţi direcţi.

Pârâţii nu au formulat întâmpinare, însă pârâtul C., prezent în faţa instanţei la termenul din 7.11.2017, şi-a exprimat acordul cu privire la masa de partajat, existenţa bunurilor şi locul unde se află acestea.

La termenul din 30.01.2018, instanţa a invocat din oficiu necompetenţa teritorială a Judecătoriei Moineşti, faţă de împrejurarea că la dosarul cauzei nu există acte în dovedirea existenţei vreunui bun în proprietatea defunctei E., ci doar pentru defunctul D., al cărui domiciliu la momentul morţii era în localitatea Galaţi, jud. Galaţi.

Prin sentinţa civilă nr. 158/06.02.2018, Judecătoria Moineşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Galaţi.

În motivarea aceste soluţii instanţa a arătat că deşi se solicită partajarea averii succesorale a doi defuncţi, sunt depuse la dosar acte pentru dovedirea întinderii masei succesorale doar pe numele unuia dintre defuncţi, respectiv D., cu ultimul domiciliu în Galaţi, defuncta E. fiind menţionată în acţiune în mod fictiv, pentru atribuirea competenţei de soluţionare a dosarului către Judecătoria Moineşti, deşi de pe urma acesteia nu au rămas bunuri sau, cel puţin, nu a fost depus la dosar nici un titlu în dovedirea masei succesorale rămase de pe urma acesteia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 10.03.2018 cu nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 2692/16.05.2018 Judecătoria Galaţi, secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de reclamant şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moineşti.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a soluţiona conflictul.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Galaţi a reţinut următoarele considerente:

În fapt, reclamantul A. a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. pentru a dezbate succesiunea defuncţilor D. şi E. Reclamantul a arătat că cei doi defuncţi au avut domiciliul în jud. Bacău, localitate în care defuncta E. a şi decedat, iar bunurile ce compun masa succesorală se află pe raza comunei Balcani. A mai precizat că defunctul D. a decedat în Galaţi, însă nu a avut domiciliul în această localitate.

În drept, art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. stabileşte că "în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului … cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia".

Pe de altă parte, alin. (2) al aceluiaşi articol 118 arată că "cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi".

În cauza de faţă, din cuprinsul certificatului de deces seria x nr. x/29.09.2012, rezultă că ultimul domiciliu al defunctului D. a fost în Galaţi, în vreme ce, din certificatul de deces seria x nr. x/8.03.1984, rezultă că ultimul domiciliu al defunctei E. a fost în jud. Bacău. Din sesizările pentru deschiderea procedurii succesorale emise de Primăria com. Balcani, depuse la dosar la data de 30.01.2018, reiese că ambii defuncţi au avut bunuri în proprietate.

Sunt deci incidente în speţă prevederile art. 118 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora este competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată instanţa ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi, reclamantul având alegerea între a sesiza Judecătoria Moineşti, ca instanţă a ultimului domiciliu al defunctei E., sau Judecătoria Galaţi, ca instanţă a ultimului domiciliu al defunctului D.

Prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Moineşti, reclamantul a făcut alegerea de competenţă, iar invocarea din oficiu a excepţiei de necompetenţă teritorială a avut loc peste termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepţiei, "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Referitor la verificarea competenţei, alin. (1) al art. 131 C. proc. civ. stipulează în sensul că "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria Moineşti, la data de 07.02.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C. pentru ca instanţa să dispună ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile rămase de pe urma defuncţilor D. şi E.

Se reţine că, sub aspectul determinării competenţei teritoriale în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, aplicabile sunt dispoziţiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol, potrivit cărora cererile care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi.

Textul de lege sus-menţionat instituie în cazul, un caz de competenţă teritorială exclusivă, astfel încât, în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispoziţiile procedurale care reglementează necompetenţa de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Totodată, după cum s-a arătat, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. dispune că "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţei."

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată de instanţă din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă cauza ar atrage competenţa teritorială a altei instanţe. O astfel de interpretare se impune şi în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor.

În acelaşi timp, se reţine că textul art. 130 şi art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă, la "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", singura excepţie pentru depăşirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Art. 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepţie de la regula verificării din oficiu a competenţei, implicit a soluţionării excepţiei de necompetenţă, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei, sens în care se va acorda un singur termen.

În speţă, Judecătoria Moineşti nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă până la "primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate" astfel încât soluţionarea cauzei a rămas dobândită de către această instanţă.

În acest sens, Înalta Curte reţine că primul termen la care părţile au fost legal citate la Judecdătoria Moineşti a fost cel din 7 noiembrie 2017, termen la care instanţa, în aplicarea art. 982 C. proc. civ., a luat act de faptul că pârâtul C. este de acord cu masa de partajat, existenţa bunurilor şi locul unde se află acestea, iar, în aplicarea art. 193 alin. (3) C. proc. civ., a pus în vedere părţilor să depună copii de actele de stare civilă, iar, reclamantului, în plus, să depună anexa 24 după cei doi defuncţi şi să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile cu privire la verificarea evidenţelor succesorale pentru defuncţi, sens în care a amânat judecata la 30 ianuarie 2018, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de la respectivul termen.

Se reţine că instanţa nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă la acest termen şi nu a acordat termen pentru depunerea de înscrisuri în vederea soluţionării acestei excepţii, conform art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Ulterior, la data de 30 ianuarie 2018, Judecătoria Moineşti, pe baza înscrisurilor solicitate la termenul anterior şi depuse la dosar, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale materiale şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Galaţi.

Faţă de succesiunea actelor de procedură astfel efectuate, Înalta Curte constată că excepţia necompetenţei nu a fost invocată la primul termen de judecată cu părţile legal citate, ci abia la momentul primirii înscrisurilor solicitate de la reclamant, aşadar după împlinirea termenului până la care trebuia efectuată verificarea competenţei şi, implicit, invocată necompetenţa instanţei.

Lămuririle au fost solicitate pentru stabilirea calităţii succesorale a părţilor şi a îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 193 alin. (3) C. proc. civ., iar nu pentru stabilirea competenţei, astfel încât nu se poate considera că necompetenţa putea fi invocată abia după clarificarea aspectului pus în discuţie, chiar cu nerespectarea termenului prescris de legiuitor.

După cum s-a arătat, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. prevede în mod explicit că, în ipoteza solicitării de lămuriri, se va acorda un singur termen în acest scop şi, fiind vorba despre o situaţie de excepţie, norma este de strictă interpretare şi aplicare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că Judecătoria Moineşti, nu se mai putea dezînvesti de soluţionarea cauzei, faţă de dispoziţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (2) raportate la art. 129 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Mai mult, chiar dacă s-ar considera că lămurile solicitate la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, 7 noiembrie 2017, au fost necesare în stabilirea competenţei teritoriale exclusive, în considerarea prevederilor art. 131 alin. (2) C. proc. civ., se constată că din sesizările pentru deschiderea procedurii succesorale emise de Primăria com. Balcani, depuse la dosar la data de 30.01.2018, reiese că ambii defuncţi au avut bunuri în proprietate pe raza jud. Bacău, defuncta E. deţinând o suprafaţă de teren de 1800 mp, cu destinaţia de fâneaţă, astfel cum rezultă din actul aflat din dosar Judecătoria Moineşti.

În acest context, sunt incidente prevederile art. 118 alin. (2) Cod procedură coroborate cu dispoziţiile art. 116 din acelaşi cod.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 118 alin. (2) cu art. 116 Cod procedură civile, rezultă că, în acest caz, necompetenţa instanţei este de ordine publică atunci când este sesizată o altă instanţă decât cele în circumscripţia cărora se ultimul domiciliu al oricăruia din defuncţi, astfel încât necompetenţa poate fi invocată şi din oficiu, respectiv de ordine privată, în cazul în care reclamantul sesizează oricare dintre instanţele în a căror rază teritorială se află domiciul unuia din defuncţi.

În speţă, aşa cum rezultă din actele dosarului, reclamantul avea alegerea între a sesiza Judecătoria Moineşti, ca instanţă a ultimului domiciliu al defunctei E., sau Judecătoria Galaţi, ca instanţă a ultimului domiciliu al defunctului D.

Prin urmare, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Moineşti, reclamantul şi-a exercitat dreptul de a alege între instanţe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea prime instanţei sesizate de reclamant de la locul ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi, E. având ultimul domiciul în circumscripţia instanţei sesizate de reclamant.

Pentru aceste motive, văzând şi prevederile art. 130 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., Judecătoria Moineşti, ca primă instanţă sesizată de reclamant, nu mai putea să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului sau a oricărei alte părţi, declinarea competenţei în favoarea instanţei de la ultimul domiciul al celuilalt defunct.

Întrucât dreptul de opţiune al reclamantului între instanţele deopotrivă competente se exercită la momentul sesizării instanţei, în cazul în care a fost sesizată o instanţă competentă, aceasta nu se mai poate dezînvesti, chiar din oficiu, în favoarea oricăreia dintre instanţele competente potrivit art. 118 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de dispoziţiile legale mai sus-arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Moineşti şi, în considerarea prevederilor art. 118 alin. (2) coroborat cu art. 130 alin. (2) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moineşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15.06.2018.