Employer's regress action against employee: Labor Code jurisdiction for civil liability arising from criminal judgment

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a solicitat instanţei obligarea pârâtului A. la plata către reclamant a sumei de 47.000 Euro (echivalent în RON, la cursul oficial al BNR din data plăţii), reprezentând despăgubiri (daune morale) acordate părţilor civile din dosarul penal nr. x/2015 al Judecătoriei Zalău, prin sentinţa penală nr. 183/05.10.2016, la care Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a fost obligat, în calitate de parte responsabilă civilmente, în solidar cu inculpatul A. şi pentru care s-a început faţă de Spital, executarea silită în dosarele execuţionale nr. x/2017, nr. y/2017, nr. z/2017 şi nr. w/2017 ale Biroului Executorului Judecătoresc B.; obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare achitate de reclamant în dosarul penal nr. x/2015; actualizarea sumei de 47.000 euro cu dobânda legală penalizatoare, de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 183/05.10.2016 până la data recuperării integrale a despăgubirilor; actualizarea sumei de 2.000 RON cu dobânda legală penalizatoare, de la data plăţii acesteia, 26.05.2017, până la data recuperării integrale a despăgubirilor.

Reclamantul a indicat ca temei de drept a acţiunii dispoziţiile art. 254 alin. (1) Codul muncii, art. 281-291 Codul muncii.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că, prin sentinţa penală nr. 183/2016 pronunţată de Judecătoria Zalău în dosar nr. x/2015 (rămasă definitivă prin decizia nr. 310/28.02.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, prin respingerea apelurilor formulate), s-a dispus condamnarea pârâtului inculpat A., în baza art. 178 alin. (2) C. pen. 1969 la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

De asemenea, în baza art. 397 alin. (1), art. 25 şi art. 86 C. proc. pen. raportat la art. 1373, art. 1390 şi art. 1391 C. civ., cu aplicarea art. 655 alin. (2) din Lg. nr. 95/2006, s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile, şi a fost obligat pârâtul inculpat A. în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău la plata de daune morale şi materiale către rudele victimei, respectiv un total de 47.000 euro (despăgubiri morale); 2.000 RON (cheltuieli judiciare).

Sub aspectul laturii civile, instanţa penală a reţinut dispoziţiile art. 1373 alin. (1) C. civ., art. 166 alin. (2), art. 653 alin. (2), art. 655 alin. (2), art. 656 din Lg. nr. 95/2006. S-a arătat că, la momentul săvârşirii infracţiunii (07.12.2012), inculpatul pârât era angajat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău în calitate de medic primar în specializarea anestezie şi terapie intensivă, fiind astfel întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale a inculpatului, în calitate de prepus, în solidar cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, în calitate de comitent, existând raportul de prepuşenie, izvorât din contractul de muncă, iar inculpatul (pârâtul) a săvârşit fapta în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu.

Prin sentinţa civilă nr. 262/15.02.2018 Tribunalul Sălaj a admis excepţia necompetenţei sale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

În motivarea acestei soluţii s-a reţinut faptul că prezenta cauză reprezintă o acţiune civilă în regres, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa competentă este cea de la domiciliul pârâtului.

Astfel învestit, Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 381/25.05.2018, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, l-a înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea soluţiei de declinare, Tribunalul Sibiu a reţinut dispoziţiile art. 1350 alin. (3) C. civ., potrivit cărora, dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile, cele ale art. 1373 alin. (1) C. civ., care prevăd obligaţia comitentului de a repara prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, precum şi cele ale art. 1382 C. civ., potrivit cărora, cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat.

Chiar dacă prin hotărârea penală, reclamantul şi pârâtul au fost obligaţi în solidar la repararea prejudiciului produs, aceasta s-a dispus pentru faptul că s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1373 alin. (1) C. civ.

Însă, conform art. 254 alin. (1) din Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

Prin urmare, izvorul răspunderii pârâtului prepus faţă de reclamantul comitent este contractul individual de muncă încheiat între cei doi, urmând ca la analizarea acţiunii în regres formulate să se aibă în vedere, printre altele, şi procedura jurisdicţională corespunzătoare.

Între victimă şi medic a fost activată răspunderea delictuală, fiind pronunţată în acest sens hotărârea penală, însă în prezenta cauză, temeiul acţiunii are la bază contractul individual de muncă încheiat între părţi, acesta fiind singurul raport juridic existent între reclamant şi pârât.

În consecinţă, Tribunalul Sibiu a apreciat că, în ce priveşte competenţa instanţei în soluţionarea cauzei aparţine secţiei specializate în dreptul muncii a Tribunalului Sălaj, cu respectarea dispoziţiilor art. 262 Codul muncii, raportat la locul situării sediului reclamantului.

Conflictul negativ de competenţă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 iunie 2018, fiind fixat termen pentru soluţionare la 14 iunie 2018.

Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru considerentele care succed.

Prezentul conflict de competenţă a fost generat de aprecierea diferită a obictului acţiunii deduse judecăţii, prima instanţă învestită, respectiv Tribunalul Sălaj, reţinând că este o acţiune în regres, în timp ce Tribunalul Sibiu a avut în vedere temeiul de drept indicat în cererea de chemare în judecată, respectiv dispoziţiile din Codul muncii.

Prin demersul judiciar cu care a învestit instanţa, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor pe care le-a plătit, în calitate de comitent, în baza sentinţei penale nr. 183/05.10.2016, indicând ca temei de drept al cererii sale dispoziţiile Codului muncii.

Prin urmare, în raport de voinţa părţii exprimată prin cererea de chemare în judecată, rezultă că instanţa a fost învestită cu o cerere prin care angajatorul solicită de la salariat restituirea sumelor reprezentând paguba produsă în legătură cu munca acestuia, desfăşurată în baza contractului individual de muncă.

Conform dispoziţiilor art. 254 alin. (1) din Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor, izvorul răspunderii pârâtului prepus faţă de reclamantul comitent fiind contractul individual de muncă.

Deşi în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, aceasta nu poate opera peste voinţa părţii exprimată în cererea de chemare în judecată, deoarece s-ar încălca principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.

Aşa fiind, faţă de obiectul şi temeiul juridic al acţiunii de faţă, prin care reclamantul, în calitate de angajator, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului, în calitate de angajat, la plata unor sume, devin incidente dispoziţiile din Codul muncii, respectiv cele ale art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora, competenţa în cazul conflictelor de muncă aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, raportat la temeiul de drept invocat de reclamantă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află sediul reclamantului, respectiv Tribunalul Sălaj, în temeiul dispoziţiilor art. 256 alin. (1) raportat la art. 269 din Codul muncii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.06.2018.