Usucapion appeal transferred to court of appeal due to lack of Supreme Court jurisdiction.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declined its material jurisdiction and referred the appeal (recurs) to the Court of Appeal Galați, leaving the prior decisions in force: the first-instance court had rejected the claim for recognition of property acquired by 30-year adverse possession (usucapion), and the appellate court had upheld that rejection, ordering the claimant to pay 800 RON in costs. The dispute concerned a reconventional claim seeking recognition of ownership over 14,320 sqm of land via usucapion with joinder of possession (joncțiunea posesiei), after the claim had been severed from a related action for performance of a sale agreement. The Court held that under Art. 97(1) and Art. 483(3) C. proc. civ., its jurisdiction is limited to appeals against decisions of courts of appeal, except where expressly provided by law; since no express rule assigns appeals against tribunal appellate decisions to it or to the courts of appeal, it applied Art. 5(3) C. proc. civ. (gap-filling by analogy) and Art. 483(4), which provides that, in cases expressly provided by law, the appeal is decided by the hierarchically superior court, reasoning by identity of rationale that the Court of Appeal Galați, as the court superior to the Tribunal Vrancea, was the competent forum.
Legislator headnote
AI generatedart. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 5 alin. (2) C. proc. civ; Usucapion appeal transferred to court of appeal due to lack of Supreme Court jurisdiction: The dispute concerned a reconventional claim seeking recognition of ownership over 14,320 sqm of land via usucapion with joinder of possession (joncțiunea posesiei), after the claim had been severed from a related action for performance of a sale agreement. The Court held that under Art. 97(1) and Art. 483(3) C. proc. civ., its jurisdiction is limited to appeals against decisions of courts of appeal, except where expressly provided by law; since no express rule assigns appeals against tribunal appellate decisions to it or to the courts of appeal, it applied Art. 5(3) C. proc. civ. (gap-filling by analogy) and Art. 483(4), which provides that, in cases expressly provided by law, the appeal is decided by the hierarchically superior court, reasoning by identity of rationale that the Court of Appeal Galați, as the court superior to the Tribunal Vrancea, was the competent forum.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for identifying the appellate court as the competent court for the appeal by analogy with similar situations.
Used to fill the gap in jurisdictional rules by applying analogical legal provisions.
Applied to decline jurisdiction in favor of the competent court.
Full text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea reconvenţională formulată la data de 20.10.2014 în cadrul dosarului nr. x/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Focşani pârâta-reclamantă A. a învestit instanţa cu două capete de cerere, şi anume: să se constate că a dobândit prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, prin joncţiunea posesiei sale cu a autorului B., dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 14.320 mp situat în extravilanul judeţul Vrancea, punct "Izvoare", cu veciniii C., D. şi drum pe două laturi; să se dispună perfectarea convenţiei de vânzare cumpărare încheiată la data de 12.04.1994 între pârâta reclamantă şi E., pe de o parte, respectiv, F. pe de altă parte cu privire la o suprafaţă de teren de 1.100 mp.
Cererea reconvenţională a fost disjunsă în vederea judecării separate, formându-se dosarul x/2015.
Prin încheierea din 17.12.2015 pronunţată în dosar x/2015 Judecătoria Focşani a disjuns capătul de cerere privind uzucapiunea de capătul de cerere privind perfectarea vânzării, formându-se un nou dosar, şi anume, dosarul cu nr. x/2015 având ca obiect uzucapiune.
Prin sentinţa civilă nr. 10.554/15.12.2016 Judecătoria Focşani a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A.
Prin decizia civilă nr. 596/26.09.2017 Tribunalul Vrancea a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta A. şi a obligat apelanta să plătească intimatului G. suma de 800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs reclamanta A.
Prin decizia civilă nr. 190/R/20.04.2018, Curtea de Apel Galaţi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 25 mai 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 4.
Prin rezoluţia completului din data de 29 mai 2018 s-a fixat termen de judecată la 14 iunie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:
Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, în apel.
În conformitate cu art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile ".
Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.
Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă. În acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".
Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.
Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
Pe de altă parte, o asemenea competenţă nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."
Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea recursului de faţă, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.
În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii".
După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil şi stabileşte, totodată, ordinea de aplicare a acestora.
În absenţa unei norme privind competenţa de atribuţiune pentru soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare."
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată".
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Galaţi revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Galaţi, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 596 din 26 septembrie 2017 a Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Galaţi.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.06.2018.