Boundary and land-reclamation appeal upheld as perempted due to abusive reinstatement requests

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 22.05.2007, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., stabilirea liniei de hotar dintre proprietăţile părţilor, obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de teren deţinută fără drept şi să demoleze gardul edificat pe proprietatea reclamanţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 890 din 23.06.2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte acţiunea, a stabilit linia de hotar conform raportului de expertiză efectuat în cauză şi a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

La termenul din 22.10.2012, reprezentantul apelanţilor-reclamanţi a arătat că există posibilitatea stingerii litigiului pe cale amiabilă, susţinere confirmată de reprezentanta intimatei-pârâte, situaţie în care, prin încheierea de la acea dată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a încuviinţat amânarea cauzei pentru acest motiv.

La termenul din 3.12.2012, reprezentanţii părţilor au solicitat suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., arătând că negocierile care se poartă între părţi pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă sunt laborioase şi de lungă durată. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis această cerere şi a dispus supendarea judecăţii cererii de apel, în baza temeiului de drept arătat.

La data de 2.12.2013, apelanţii-reclamanţi au solicitat repunerea cauzei pe rol.

La termenul din 13.01.2014, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol şi a încuviinţat cererea de amânare formulată de ambele părţi, care au arătat că există posibilitatea stingerii litigiului pe cale amiabilă.

Prin încheierea din 17.03.2014, Curtea a dispus supendarea judecăţii cererii de apel în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., la cererea ambelor părţi.

La 13.03.2015, apelanţii-reclamanţi au solicitat repunerea cauzei pe rol.

La termenul din 20.04.2015, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol şi a încuviinţat cererea de amânare formulată de ambele părţi, care au arătat că există posibilitatea stingerii litigiului pe cale amiabilă.

La termenul din 12.10.2015, Curtea a dispus suspendarea judecăţii cererii de apel în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., la cererea ambelor părţi, care au arătat că se continuă demersurile pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă, însă este necesară obţinerea unor avize.

La 10.10.2016, apelanţii-reclamanţi au solicitat repunerea cauzei pe rol.

La termenul din 7.11.2016, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol şi a încuviinţat cererea de amânare formulată de ambele părţi, care au arătat că există posibilitatea stingerii litigiului pe cale amiabilă, tranzacţia fiind aproape de finalizare.

La termenul din 23.01.2017, Curtea a dispus supendarea judecăţii cererii de apel în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., prin acordul părţilor, care au arătat că acordarea unui termen nu este suficientă pentru îndeplinirea procedurilor privind încheierea tranzacţiei.

La data de 19.01.2018, apelanţii-reclamanţi au solicitat repunerea cauzei pe rol.

La termenul de judecată acordat în vederea discutării acestei cereri, din 12.02.2018, părţile au solicitat repunerea cauzei pe rol, având în vedere că există posibilitatea stingerii litigiului pe cale amiabilă, urmând să fie încheiată o tranzacţie, care nu poate fi depusă la dosar la acest termen, situaţie în care au solicitat amânarea cauzei.

La termenul menţionat, curtea de apel a respins cererea de repunere pe rol a cauzei având în vedere că tranzacţia pentru care a fost cerută suspendarea cauzei nu a fost depusă la dosar, astfel încât nu există un act de procedură în vederea continuării judecăţii.

Prin decizia nr. 187A/19.02.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a constatat perimată cererea de apel formulată de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 890/23.06.2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:

Prezentul proces are ca obiect acţiunea în grăniţuire şi revendicare formulată la data de 22.05.2007 de reclamanţii A. şi B.

Conform art. 3 din Legea nr. 76/2012, dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, iar în speţă procesul a fost pornit la 22.05.2007, înainte de data intrării în vigoare a C. proc. civ. la 15.02.2013, astfel încât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură din 1865.

Potrivit art. 242 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa va suspenda judecata când amândouă părţile o cer.

Astfel cum s-a arătat mai sus, ultima suspendare a fost dispusă în cauză la termenul din 23.01.2017.

La termenul din 12.02.2018, Curtea a respins cererea de repunere pe rol a cauzei reţinând că, deşi apelanţii-reclamanţi au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei suspendate prin acordul părţilor, pentru încheierea unei tranzacţii, aceasta nu a fost depusă la dosar, deşi părţile au beneficiat, prin efectul cererilor de repunere pe rol şi suspendărilor succesive, de un termen foarte îndelungat, de 5 ani.

În contextul expus mai sus, nu se poate reţine că solicitarea de repunere a cauzei pe rol din 19.01.2018 ar fi formulată în vederea continuării judecăţii, întrucât, la termenul de judecată acordat pentru discutarea acesteri cereri, dosarul este exact în situaţia care a determinat iniţial suspendarea, la 3.12.2012. Între această dată şi termenul din 12.02.2018, părţile nu au încheiat tranzacţia, deşi au susţinut permanent că aceasta va fi încheiată.

Pentru ca un act de procedură să poată fi calificat drept întrerupător de perimare, este necesar ca prin săvârşirea lui să se urmărească repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.

Are drept efect întreruperea perimării cererea de redeschidere a procesului care a fost suspendat, dar, pentru ca acest act de procedură să aibă efectul menţionat, trebuie să fie valabil făcut. Faţă de datele expuse mai sus, nu se poate considera că respectiva cerere a fost făcută cu intenţia de reluare a judecăţii, ci doar în scopul obţinerii întreruperii perimării, ceea ce constituie un abuz de drept procesual.

Conform art. 723 alin. (1) din C. proc. civ., drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Astfel, deşi recunoscut părţilor, dreptul de cere repunerea cauzei pe rol trebuie să fie exercitat cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege, conform art. 723 alin. (1) din C. proc. civ., şi anume, pentru a continua judecata, şi nu pentru a obţine doar o întrerupere a termenului de perimare, urmată de suspendarea din nou a cauzei pentru acelaşi motiv.

Formularea cererii de repunere pe rol, fără a cere continuarea judecăţii, ci doar amânarea acesteia, urmată din nou de suspendare, procedeu repetat pentru o perioadă de 5 ani, constituie un abuz de drept - în condiţiile în care dreptul conferit de lege este dirijat către un alt scop decât cel pentru care a fost recunoscut -, care impune aplicarea sancţiunii respingerii cererii astfel exercitate, deoarece sancţiunea cea mai potrivită este însăşi lipsirea actului abuziv de efectele în vederea cărora a fost realizat de parte.

Conform art. 248 din C. proc. civ., cererea de apel se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Astfel, pentru a interveni perimarea, este necesar ca pricina să fi rămas în nelucrare în timpul prevăzut de lege, iar această lăsare în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

În cauză, judecata a fost suspendată prin acordul părţilor şi nu sunt incidente ipotezele prevăzute de art. 248 alin. (2) - art. 251 din C. proc. civ., întreruperea termenului perimării prin depunerea cererii de repunere pe rol neputând fi reţinută pentru motivele expuse mai sus, situaţie în care Curtea a constatat că rămânerea în nelucrare se datorează părţilor.

Ca punct de plecare al termenului de perimare, Curtea a avut în vedere ultima încheiere de suspendare a judecăţii cererii de apel, din 23.01.2017.

Având în vedere că de la data suspendării, 23.01.2017, şi până la termenul din 12.02.2018, termenul de un an a fost împlinit, iar cererea se perimă de drept, în temeiul art. 248 din C. proc. civ., dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, ţinând seama şi de prevederile art. 252 din C. proc. civ., Curtea a constatat perimată cererea de apel.

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanţii B. şi A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenţii susţin că, la termenul din 23.01.2017, instanţa a dispus suspendarea judecăţii la cererea părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Susţin recurenţii că, în mod nejustificat, cu încălcarea dispoziţiilor art. 245 C. proc. civ., instanţa a respins cererea de repunere pe rol, cu motivarea că părţile nu au încheiat tranzacţia, deşi pricina mai fusese suspendată, iar cererile de repunere pe rol au fost admise fără niciun impediment, fiind îndeplinite, ca şi la termenul din 12.02.2018, condiţiile prevăzute de art. 245 C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege, judecata reîncepe prin cererea de redeschidere făcută de una din părţi, când suspendarea s-a cerut prin învoiala părţilor, ceea ce înseamnă că judecata reîncepe, necondiţionat, prin cererea făcută de una din părţi.

Cererea de repunere pe rol a fost formulată înaintea împlinirii termenului de perimare, cu consecinţa întreruperii acestuia, conform dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ.

Instanţa a aplicat greşit aceste dispoziţii legale şi, respingând fără temei cererea de repunere pe rol, a constatat în mod eronat perimarea cererii de apel.

Analizând recursul formulat, prin raportare la criticile invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că recurenţii au invocat doar formal dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât nu au formulat critici care să fie subsumate acestui motiv de nelegalitate, ce vizează nemotivarea hotărârii sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Criticile formulate vizează pronunţarea hotărârii atacate cu încălcarea unor dispoziţii legale - art. 245 şi 249 C. proc. civ., astfel că recursul va fi analizat din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata şi din oficiu.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi 250 C. proc. civ.

În cauza dedusă judecăţii, la termenul din 23 ianuarie 2017, în baza dispoziţiilor art. 242 pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecăţii apelului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 890/23.06.2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin acordul părţilor, în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă.

La data de 19 ianuarie 2018, apelanţii-reclamanţi au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, pentru soluţionarea căreia s-a acordat termen la 12 februarie 2018, termen la care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, faţă de împrejurarea că la dosar nu s-a depus tranzacţia pentru care a fost cerută suspendarea cauzei, astfel că nu există un act de procedură în vederea continuării judecăţii, instanţa rămânând în pronunţare cu privire la excepţia perimării apelului, invocată din oficiu.

Criticile din recurs vizează soluţia de respingere a cererii de repunere pe rol, cu consecinţa constatării perimării apelului.

Potrivit art. 249 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Raportat la acest text de lege, rezultă că, pentru ca un act de procedură să aibă drept efect întreruperea perimării, este necesar ca prin săvârşirea lui să se urmărească continuarea judecăţii.

Prin urmare, pentru a întrerupe cursul perimării, cererea de redeschidere a procesului, formulată după suspendare de partea interesată, trebuie să urmărească repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.

În speţă, după ultima suspendare dispusă de instanţa de apel la data de 23.01.2017, în baza dispoziţiilor art. 242 pct. 1 C. proc. civ., prin acordul părţilor, în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, apelanţii-reclamanţi au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol la data de 19.01.2018, iar la termenul la care această cerere a fost discutată, părţile au solicitat repunerea cauzei pe rol şi amânarea judecăţii având în vedere că există posibilitatea stingerii litigiului pe cale amiabilă, urmând să fie încheiată o tranzacţie.

În mod corect a reţinut instanţa de apel că formularea cererii de repunere pe rol urmată de solicitarea de amânare a judecăţii în vederea încheierii unei tranzacţii pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă, procedeu repetat pe o perioadă de 5 ani, constituie un abuz de drept procesual, care impune aplicarea sancţiunii respingerii cererii astfel exercitate, această cerere nefiind făcută cu intenţia de reluare a judecăţii, ci doar în scopul întreruperii termenului de perimare.

Contrar susţinerilor recurenţilor, soluţia instanţei de apel de respingere a cererii de repunere pe rol formulate la data de 19.01.2018 nu contravine dispoziţiilor art. 245 C. proc. civ., raportat la conduita procesuală a părţilor în faza apelului, care au solicitat repetat, pe parcursul a 5 ani, suspendarea judecăţii apelului în vederea încheierii unei tranzacţii, pe care nu au depus-o la dosarul de apel, deşi au beneficiat, prin efectul cererilor de repunere pe rol şi suspendărilor succesive, de un termen foarte îndelungat, de 5 ani.

Abia în faţa instanţei de recurs, recurenţii-reclamanţi au depus la dosar un extras dintr-o convenţie, care, însă, nu poate influenţa soluţia instanţei de apel, devreme ce nu a fost depusă chiar în dosarul acestei instanţe, care a pronunţat soluţia de respingere a cererii de repunere pe rol şi de perimare a apelului.

Nu poate fi primită susţinerea recurenţilor în sensul că, în baza dispoziţiilor art. 245 C. proc. civ., instanţa era obligată să dispună necondiţionat repunerea cauzei pe rol, la cererea oricărei părţi.

Aceasta întrucât, cererea de repunere pe rol nu a fost formulată cu intenţia de reluare a judecăţii apelului, având în vedere că părţile nu au depus la dosarul de apel tranzacţia în raport de care s-a dispus suspendarea şi, mai mult, au solicitat amânarea cauzei pentru acelaşi motiv, respectiv încheierea unei tranzacţii, după ce anterior procedaseră în acelaşi mod pe o perioadă de 5 ani, solicitând în mod repetat suspendarea pentru încheierea unei tranzacţii, pe care nu au depus-o la dosarul de apel, fiecare repunere pe rol fiind urmată de o nouă solicitare de amânare pentru încheierea tranzacţiei şi apoi de suspendare pentru acelaşi motiv.

Potrivit art. 723 alin. (1) C. proc. civ., drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

În contextul conduitei procesuale a părţilor în faza apelului, constând în solicitarea repetată de suspendare a judecăţii apelului, pentru acelaşi motiv, şi anume soluţionarea amiabilă a litigiului, neconcretizată în vreo tranzacţie, formularea cererii de repunere a cauzei pe rol după ultima suspendare, urmată de solicitarea de amânare a judecăţii în vederea încheierii unei tranzacţii, procedeu repetat timp de 5 ani, constituie un abuz de drept procesual care impune aplicarea sancţiunii respingerii cererii astfel exercitate, sens în care, în mod corect, a procedat instanţa de apel.

Pe cale de consecinţă, nu se poate imputa instanţei de apel încălcarea dispoziţiilor art. 245 C. proc. civ., întrucât respingerea cererii de repunere a cauzei pe rol este urmarea constatării exercitării abuzive a dreptului de a cere repunerea cauzei pe rol, în condiţiile în care dreptul conferit de lege nu a fost exercitat în scopul pentru care a fost recunoscut, şi anume pentru a continua judecata, ci doar pentru a obţine o întrerupere a termenului de perimare. De asemenea, nu se poate imputa instanţei de apel nici încălcarea dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., constatându-se corect că cererea de repunere a cauzei pe rol nu a fost făcută cu intenţia de continuare a judecăţii, neavând astfel efect întreruptiv de perimare.

Aşa fiind, întrucât cererea de repunere a cauzei pe rol formulată la data de 19.01.2018 nu are drept efect întreruperea termenului de perimare, de un an, care a început să curgă de la data ultimei suspendări, 23.01.2017, soluţia de perimare a apelului dispusă prin hotărârea recurată apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 248 şi 252 C. proc. civ.

Reţinând, aşadar, că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încheierea şi hotărârea recurate nefiind pronunţate cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, Înalta Curte urmează să respingă recursul reclamanţilor, ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva încheierii din 12 februarie 2018 şi a deciziei nr. 187A din 19 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.06.2018.