Prosecutor’s discrimination and salary claim assigned to workplace tribunal; alternative forum choice upheld over defendants’ challenge.

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi Ministerul Finanţelor Publice, cu citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate discriminarea şi faptul că era îndreptăţită încă din anul 2007 la stabilirea anumitor drepturi salariale, individualizate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

A solicitat, de asemenea, obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale calculate începând cu data de 1 august 2014 şi până la data plăţii efective a sumelor cuvenite, precum şi la punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 în mod retroactiv .

Prin sentinţa civilă nr. 5854 din data de 15 decembrie 2017, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că reclamanta A. are domiciliul în judeţul Neamţ, fiind procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, astfel că nu există niciun impediment pentru care să se adreseze instanţei din raza teritorială în care îşi are domiciliul.

De asemenea, instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiei speciale prevăzute de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, instituită exclusiv în interesul reclamantului, potrivit căreia competenţa aparţine instanţei de la domiciliul reclamantului, în speţă, Tribunalul Neamţ.

Învestit prin declinare, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă a pronunţat sentinţa nr. 388 din data de 7 martie 2018, prin care prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Instanţa a reţinut că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în conformitate cu care cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Acest text de lege modifică dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, stabilind o competenţă alternativă de soluţionare a conflictelor individuale de muncă.

Faţă de aceste considerente, instanţa a apreciat că Tribunalul Prahova este instanţa competentă să soluţioneze cauza, fiind instanţa în a cărei circumscripţie îşi are locul de muncă reclamanta.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Litigiul supus analizei, având ca obiect cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu persoanele juridice angajatoare - ordonatori de credite, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum acesta este definit în dispoziţiile art. 1 lit. n) şi p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Din punct de vedere al competenţei materiale şi teritoriale de soluţionare a cauzei, se reţine că în materia conflictelor individuale de muncă sunt relevante pentru stabilirea competenţei dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Fiind o normă de competenţă teritorială alternativă, în conformitate cu prevederile art. 116 C. proc. civ., la data introducerii cererii de chemare în judecată reclamanta avea alegerea între două instanţe deopotrivă competente, respectiv Tribunalul Neamţ - în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau Tribunalul Prahova - în a cărui circumscripţie îşi are locul de muncă.

În speţă, reclamanta - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti - a înţeles să opteze pentru sesizarea instanţei în a cărei circumscripţie îşi are locul de muncă, respectiv Tribunalul Prahova.

Textul art. 116 C. proc. civ. reglementează posibilitatea pe care reclamantul o are de a alege între două instanţe deopotrivă competente şi trebuie înţeles în sensul că, dacă reclamantul s-a adresat uneia dintre instanţele competente, nici pârâtul şi nici instanţa nu pot contesta opţiunea acestuia.

În speţă, depunând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Prahova, reclamanta şi-a manifestat opţiunea de a sesiza una dintre instanţele competente potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, determinând astfel instanţa ce are competenţă teritorială în soluţionarea acţiunii sale.

De menţionat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., care se interpretează restrictiv, în sensul că alegerea altei instanţe din vecinătatea curţii de apel la care judecătorul sau procurorul îşi desfăşoară activitatea este obligatorie doar în ipoteza în care dosarul se soluţionează în fond la instanţa respectivă.

În acest sens, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7/2016 pronunţată în recursul în interesul legii s-a statuat că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la "situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă."

Or, reclamanta îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, iar competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine în primă instanţă tribunalului.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.06.2018.