Conflict of jurisdiction over labor claims by court staff: application of special territorial rules for officials in labor disputes

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 9 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat instanţei să constate că era îndreptăţită încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON şi, pe cale de consecinţă, să fie obligaţi pârâţii să îi plătească diferenţele de salarii, actualizate cu indicele de inflaţie, calculate cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în legile de salarizare unitară, pe baza valorii de referinţă sectoriale de 405 RON - pentru perioada 05.10.2014-01.12.2015, şi de 445,5 RON - pentru perioada 01.12.2015-24.02.2017. De asemenea, a solicitat să fie obligaţi pârâţii la plata dobânzii legale până la data plăţii efective a sumelor cuvenite şi să procedeze la punerea în aplicare, în mod retroactiv, a dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015.

Prin sentinţa nr. 80 din data de 17 ianuarie 2018, Tribunalul Buzău, secţia I civila - complet specializat in litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocata din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2010, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

De asemenea, instanţa a reţinut că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., cu trimitere la art. 127 alin. (1) C. proc. civ. - norme care stabilesc o competenţă facultativă în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de aceleaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, atunci când cererea este introdusă de un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care funcţionează la instanţa/parchetul de pe lângă instanţa competentă să judece cauza - întrucât competenţa Tribunalului Bucureşti nu este exclusivă, instanţă competentă fiind şi cea de la domiciliul reclamantei.

Constatând că reclamanta deţine funcţia de personal de specialitate în cadrul Tribunalului Bucureşti şi are domiciliul în municipiul Craiova, judeţul Dolj, Tribunalul Buzău a concluzionat că în cauză competenţa teritorială de soluţionare revine Tribunalului Dolj, instanţă în a cărei circumscripţie se află domiciliul reclamantei.

Învestit prin declinare, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a pronunţat sentinţa nr. 641 din data de 20 martie 2018, prin care prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, a constatat ivit conflictul negativ, a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Instanţa a reţinut că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. ce reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, în calitate de reclamant sau de pârât, întrucât reclamanta - grefieră în cadrul Tribunalului Bucureşti - a optat să învestească Tribunalul Buzău în considerarea prevederilor anterior menţionate.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului regulator de competenţă îl reprezintă conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Buzău şi Tribunalul Dolj cu privire la instanţa competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. - grefier în cadrul Tribunalului Bucureşti, în cauza având ca obiect drepturi băneşti - conflict individual de muncă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Fiind vorba despre o normă de competenţă teritorială alternativă, potrivit art. 116 C. proc. civ. la data introducerii cererii de chemare în judecată reclamanta avea alegerea între două instanţe deopotrivă competente (Tribunalul Dolj - în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul - sau Tribunalul Bucureşti - în a cărui circumscripţie îşi are locul de muncă).

În speţă, reclamanta a înţeles să opteze pentru sesizarea instanţei în a cărei circumscripţie îşi are locul de muncă, fapt ce a determinat incidenţa dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., având în vedere calitatea sa de reclamantă într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea de grefier.

Contrar celor reţinute de Tribunalul Buzău, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi in cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Aceste prevederi legale imperative reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei din pricina calităţii părţii.

Dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. au o dublă semnificaţie: pe de o parte, instituie un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea persoanele nominalizate (judecători, procurori, asistenţi judiciari şi grefieri) care au calitate de reclamanţi şi, pe de altă parte, prevăd o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea părţile prevăzute în textul de lege.

Cum reclamantul este cel care are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, rezultă că norma analizată instituie o competenţă teritorială alternativă (facultativă), ceea ce corespunde denumirii marginale a textului. Această alegere a uneia dintre instanţele competente dintre cele prevăzute de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie exercitată de reclamant la data sesizării instanţei.

Totodată, se impune a fi subliniat faptul că textul art. 116 C. proc. civ. - ce reglementează posibilitatea pe care reclamantul o are de a alege între două instanţe deopotrivă competente - trebuie înţeles în sensul că, dacă reclamantul s-a adresat uneia dintre instanţele competente, nici pârâtul şi nici instanţa nu pot contesta opţiunea acestuia.

În speţă, depunând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Buzău, respectiv la una dintre instanţele competente material şi teritorial din circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în raza căreia se află locul său de muncă, reclamanta şi-a manifestat opţiunea de a sesiza una dintre instanţele competente potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 127 C. proc. civ., determinând astfel instanţa ce are competenţă teritorială absolută în soluţionarea cererii sale.

Având în vedere considerentele expuse, cum reclamanta a învestit cu soluţionarea litigiului individual de muncă o instanţă aflată în raza de competenţă a curţii de apel învecinate celei la care îşi desfăşoară activitatea de grefier, Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.06.2018.