Quantification of moral damages in civil liability and sufficiency of appellate motivation in cassation

Analizând recursul în condiţiile art. 496 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins, Înalta Curte reţine următoarele:

Împotriva deciziei civile nr. 2125/A din data de 21 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamantele A., B. şi C. au declarat, în termen legal, recurs.

Prima critică dezvoltată în cuprinsul motivelor de recurs, întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează faptul că motivele de apel şi toate apărările formulate de reclamante au fost amintite "vag" de către instanţa de apel, iar cu privire la respingerea apelului reclamantelor B. şi A., fiicele victimei, există în cuprinsul deciziei recurate o singură menţiune - cea referitoare la faptul că reclamanta C., soţia celui decedat, se află în situaţia de a depăşi mai greu decât fiicele sale urmările decesului soţului său.

Astfel, recurentele-reclamante apreciază că din cuprinsul considerentelor hotărârii recurate nu rezultă pe ce şi-a fundamentat instanţa această apreciere, iar decizia pronunţată în apel nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia de respingere a apelului ca nefondat, fapt ce echivalează cu nepronunţarea asupra apelului.

Or, nemotivarea sau motivarea sumară şi confuză a unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu nemotivarea hotărârii, recurentele-reclamante arătând că instanţa de apel nu a detaliat considerentele pentru care au fost apreciate ca nefondate criticile formulate în cuprinsul motivelor de apel, motivarea fiind una sumară, instanţa neluând în considerare declaraţiile martorei audiate.

O a doua critică a recursului, circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la faptul că instanţa de apel nu a apreciat cuantumul despăgubirilor materiale şi morale prin raportare la prevederile art. 49 şi art. 50 din Legea asigurărilor, la normele speciale aplicabile la această lege şi la condiţiilor din materia răspunderii civile delictuale - norme ce stabilesc limitele minime de despăgubiri, indicate ca temei de drept al cauzei.

Recurentele-reclamante arată că din modul de redactare a hotărârii nu se poate stabili dacă legea s-a aplicat corect sau nu, "deseori" hotărârea fiind lipsită de fundament juridic.

Astfel, recurentele-reclamante apreciază ca fiind profund greşită, în afara normelor răspunderii delictuale şi în opoziţie cu normele care reglementează asigurarea de răspundere civilă obligatorie analiza făcută de instanţă cu privire la suma stabilită cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, arătând că această sumă este lipsită de orice semnificaţie reparatorie prin prisma cuantumului său, fiind necesar a se da eficienţă criteriului echităţii, iar indemnizaţia acordată ar trebui să fie una justă, substanţială şi susceptibilă de a compensa prejudiciul moral suferit.

Cu privire la daunele materiale, apreciază că în mod total neîntemeiat instanţa de apel nu a acordat în totalitate sumele solicitate cu titlu de cheltuieli materiale, deşi evidenţa suportării unor asemenea cheltuieli este de netăgăduit.

Pentru argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Învestită cu soluţionarea recursului la data de 19 ianuarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la comunicarea cererii de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 3 februarie 2018 intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat.

La data de 19 martie 2018 a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, dispunându-se comunicarea acestuia părţilor din cauză.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de filtru a dispus admisibilitatea în principiu a recursului şi a stabilit termen de judecată la data de 14 iunie 2018, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de către recurenta-reclamantă este nefondat, pentru considerentele ce succed:

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la faptul că motivarea instanţei de apel este una lacunară, iar considerentele deciziei recurate nu reprezintă un răspuns punctual la motivele de apel formulate de reclamante, nefiind detaliate considerentele pentru care au fost înlăturate apărările părţilor, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Curtea de apel, verificând punctual motivele de apel invocate de reclamante, a concluzionat că toate considerentele pe care instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia cu privire la acordarea daunelor materiale şi respectiv, a daunelor morale pentru reclamantele B. şi A. sunt temeinice şi legale.

Contrar susţinerilor recurentelor-reclamante, instanţa de apel a expus considerentele pentru care au fost apreciate ca nefondate criticile formulate în cuprinsul motivelor de apel, motivarea nefiind una lacunară, astfel cum se menţionează în cuprinsul motivelor de recurs.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel era obligată să motiveze soluţia dată fiecărui motiv de apel formulat de apelantele-reclamante, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de acestea în susţinerea cererii de apel, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut. Or, considerentele hotărârii curţii de apel sunt clare şi concise, examinând succint motivele de apel şi punctând argumentele pentru care instanţa a înţeles să respingă ca nefondat apelul formulat de reclamantele B. şi A. şi, respectiv, să admită apelul declarat de reclamata C., cu consecinţa majorării daunelor morale acordate acestei părţi.

Astfel, cu privire la cuantumul daunelor materiale acordate de către instanţa de fond, curtea de apel a arătat că nu pot fi reţinute susţinerile reclamantelor privind imposibilitatea preconstituirii sau a conservării înscrisurilor doveditoare, având în vedere "prevederile art. 49 alin. (1) pct. 2 lit. a) din Normele RCA, aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, stabilesc în mod expres necesitatea probării cheltuielilor de natura celor invocate de către apelante cu documente justificative, astfel încât soluţia instanţei de fond în sensul acordării cu titlu de daune materiale doar a sumelor probate cu înscrisuri apare ca fiind temeinică şi legală."

De asemenea, cu privire la acordarea daunelor morale, Curtea a reţinut incidenţa prevederilor art. 1391 alin. (2) C. civ., punctând faptul că în evaluarea acestor daune trebuie avute în vedere condiţiile concrete ale fiecărui caz, principiul echităţii şi jurisprudenţa în materie.

Aşadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa de apel a avut în vedere modul în care fiecare dintre reclamante a fost afectată de moartea victimei "prin raportare la natura relaţiilor şi impactul pe care decesul l-a avut asupra vieţii sociale şi familiale", concluzionând că "instanţa de fond, pe baza reperelor judicios valorificate, a evaluat în mod corect daunele acordate celor două fiice, impunându-se, însă, majorarea daunelor acordate soţiei supravieţuitoare."

Contrar susţinerilor din cuprinsul motivelor de recurs, instanţa de apel a valorificat proba testimonială administrată în apel reţinând că, astfel cum reiese din declaraţia martorei audiate, relaţia dintre cei doi soţi era una apropiată şi apreciind ca fiind întemeiată solicitarea reclamantei C. de majorare a cuantumului daunelor morale.

De asemenea, în formarea convingerii sale, instanţa de apel a avut în vedere inclusiv practica judiciară în materie depusă de apelantele-reclamante, arătând că aceasta "prezintă relevanţă şi corespunde evaluării prezente a Curţii."

Prin urmare, se constată că instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conţinând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară şi concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

Simpla nemulţumire a părţilor cu privire la soluţia pronunţată ori neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigenţelor art. 425 C. proc. civ.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, vizând faptul că instanţa de apel nu a apreciat cuantumul despăgubirilor materiale şi morale prin raportare la prevederile art. 49 şi art. 50 din Legea asigurărilor, la normele speciale aplicabile la această lege şi la condiţiilor din materia răspunderii civile delictuale, Înalta Curte constată că şi această susţinere este nefondată.

În primul rând se impune a fi subliniat faptul că neindicarea expresă de către instanţă a textelor de lege aplicabile în cauză nu produce o vătămare procesuală părţii de natură a determina casarea hotărârii, cât timp curtea de apel a punctat în cuprinsul deciziei pronunţate criteriile care au stat la baza stabilirii prejudiciului suferit de către părţi, argumentând de ce a înţeles să menţină cuantumului daunelor morale acordate de prima instanţă reclamantelor B. şi A. şi, respectiv, de ce a înţeles să majoreze daunele morale acordate reclamantei C.

De asemenea, în analiza acestei critici, se are în vedere faptul că în faza procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor ce rezultă dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac.

Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a validat raţionamentul primei instanţe, care a făcut o amplă analiză asupra stării de fapt, concluzionând că au fost aplicate, în mod corect, criteriile obiective valorificate de jurisprudenţă şi identificate de doctrină pentru determinarea daunelor morale.

Or, nu se poate susţine că nu au fost avute în vedere dispoziţiile legale în materie, atâta timp cât atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, în motivarea soluţiei pronunţate, s-au raportat atât la dispoziţiile C. civ. referitoare la răspunderea delictuală, cât şi la legislaţia specifică asigurărilor, în speţă, Ordinul CSA nr. 14/2011 .

Cât priveşte întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor reguli matematice sau economice, astfel încât în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, statuând în echitate, instanţa urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

Astfel, cu privire la cuantumul daunelor morale acordate reclamantelor B. şi A., curtea de apel a reţinut că suma acordată de prima instanţă este echitabilă, aceasta făcând aplicarea criteriilor conturate în practica judiciară şi doctrină pentru evaluarea daunelor morale.

Câtă vreme nu există o soluţie legislativă, instanţele sunt abilitate a aprecia în echitate cu privire la aceste despăgubiri, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudenţa internă şi a Curţii Europene, analizând împrejurările concrete şi urmările faptei prejudiciabile, ţinând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensaţie echitabilă pentru gravitatea suferinţei generate şi preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogăţire fără justă cauză.

De altfel, în cuprinsul motivelor de recurs recurentele-reclamante nu au dezvoltat argumentele pentru care consideră, în concret, că raţionamentul curţii de apel este eronat şi nelegal.

Simpla susţinere că "suma stabilită de instanţa de fond cu titlu de despăgubiri pentru daune morale este lipsită de orice semnificaţie reparatorie prin prisma cuantumului său", nu este suficientă pentru a putea determina stabilirea unui cuantum mărit al despăgubirilor, care, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, se determină în funcţie de împrejurările concrete ale fiecărei speţe, existând o marjă de apreciere pentru instanţa aflată în situaţia de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor.

Prin urmare, în raport de cele anterior reţinute, Înalta Curte constată că instanţa de apel a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale în materie, iar hotărârea recurată nu este susceptibilă de critică sub motivul nesocotirii prevederilor legale indicate de recurentele-reclamante în cuprinsul motivelor de recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 2125/A din data de 21 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.06.2018.