Reparation through equivalent restitution impossible to execute due to legislative changes: clarification request dismissed as devoid of object

Prin cererea formulată la data de 24.11.2016, petenta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS a solicitat lămurirea sentinţei nr. 385/12.04.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a Civilă, definitivă şi irevocabilă (potrivit deciziei nr. 274/A/6.11.2013 a Curţii de Apel Bucureşti şi respectiv, deciziei nr. 2714/15.10.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

S-a arătat, în motivarea cererii, că dispoziţiile hotărârii referitoare la măsurile reparatorii sunt imposibil de executat, având în vedere modificările succesive aduse Legii nr. 10/2001.

Prin încheierea din 9.01.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins cererea de lămurire a sentinţei civile nr. 385/2005.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că nu sunt aplicabile prev. art. 2811 din vechiul C. proc. civ.

Astfel, s-a constatat că prin sentinţa civilă nr. 385/12.04.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a fost anulată decizia nr. 306/17.12.2004 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, s-a dispus obligarea acesteia la restituirea prin echivalent a fostei A. din judeţul Covasna (aşa cum a fost aceasta identificată şi evaluată prin expertiza efectuată în cauză), către contestatoare, cu respectarea dispoziţiilor art. 34 şi următoarele din Legea nr. 10/2001.

În motivare, s-a reţinut şi că "în ce priveşte apărarea pârâtei în sensul că nu poate acorda despăgubiri băneşti, cum au solicitat contestatoarele prin notificarea formulată, aceasta a fost înlăturată având în vedere dispoziţiile art. 32 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "persoana îndreptăţită poate negocia cu instituţia publică implicată în privatizare (în speţă, AVAS) şi alte forme de măsuri reparatorii în echivalent".

Prin urmare, conţinutul măsurii reparatorii prin echivalent urmează a se stabili de către AVAS prin negociere cu contestatoarele, în calitate de persoane îndreptăţite.

Prin decizia nr. 1477/31.10.2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de AVAS împotriva sentinţei civile nr. 385/2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 8999/8.11.2006, a admis recursul declarat de AVAS împotriva deciziei din apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.

Reluând judecata, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat decizia nr. 685A/29.09.2008, prin care a admis apelul AVAS şi a schimbat în tot sentinţa civ. nr. 385/12.04.2005, în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiate.

Soluţia a fost schimbată prin decizia civilă nr. 2024/4.03.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia a fost admis recursul declarat de reclamantele B., C. şi D. şi, urmare a casării, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat decizia nr. 274A/6.11.2013, prin care a respins, ca nefondat, apelul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, soluţie devenită irevocabilă potrivit deciziei nr. 2714/15.10.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de fond, învestită cu soluţionarea cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 385/2005, a reţinut că, potrivit considerentelor deciziei nr. 2714/15.10.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a soluţionat în mod irevocabil dosarul anterior, AAAS nu a fost obligată direct la plata unei sume, iar pe de altă parte, obligaţia de restituire prin echivalent se va face potrivit cadrului legal actual reprezentat de prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 165/2013.

Cum hotărârea trebuie privită în mod unitar, prin prisma considerentelor, inclusiv ale deciziei finale pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în opinia primei instanţe, lămurirea cerută de AAAS este lipsită de obiect în condiţiile în care problema ridicată a primit un răspuns prin chiar considerentele deciziei nr. 2714/15.10.2014 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia nr. 229 A din 8 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de petentă împotriva încheierii tribunalului.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, pornind de la prevederile art. 2811 din C. proc. civ., că obiectul cererii de lămurire a hotărârii îl poate constitui, pe de o parte, determinarea înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii, precum şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii din dispozitiv.

Totodată, prin lămurirea hotărârii nu poate să fie modificat dispozitivul, ci acesta doar se clarifică, se interpretează măsurile dispuse de instanţă prin hotărârea respectivă. În alte cuvinte, întrucât lămurirea nu este un mijloc procedural destinat a anula sau modifica hotărârea, în această procedură nu pot să fie examinate aspecte care privesc fondul cauzei şi care ar fi de natură să repună în discuţie o hotărâre judecătorească altfel decât prin căile de atac.

Aceasta, întrucât procedura lămuririi a fost pusă la dispoziţia părţii interesate atunci când, din culpa instanţei, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăţi la executare.

În cauză, curtea a constatat că prin dispozitivul sentinţei a cărei lămurire se solicită, a fost anulată decizia nr. 306/17.12.2004 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, s-a dispus obligarea acesteia la restituirea prin echivalent a fostei A. din judeţul Covasna, cu respectarea dispoziţiilor art. 34 şi următoarele din Legea nr. 10/2001.

Astfel, raportat la ceea ce interesează petenta sub aspectul punerii în executare a hotărârii pronunţate, curtea a reţinut, în esenţă, din cuprinsul dispozitivului, obligarea acesteia la restituirea prin echivalent, către contestatoare, a fostei A. din judeţul Covasna, aşa cum a fost aceasta identificată şi evaluată prin raportul de expertiză efectuat.

S-a constatat ca atare, că dispozitivul sentinţei este clar sub aspectul măsurilor dispuse de aceasta, neexistând contradicţii care să conducă la imposibilitatea executării sale. S-a avut în vedere că şi în legislaţia ulterioară ce a modificat sau completat Legea nr. 10/2001, se regăseşte această sintagmă "restituire prin echivalent", înscrisă în dispozitivul sentinţei ce se cere a se lămuri.

De altfel, aşa cum şi instanţa de fond a reţinut, în cel de-al treilea ciclu procesual, petenta a formulat un motiv de critică în recurs legat de obligarea sa la plata de despăgubiri băneşti faţă de contestatoare, iar instanţa de recurs, respingând calea de atac, a reţinut că această critică nu se justifică.

În acest sens, instanţa supremă a precizat în considerentele sale "că nu obligarea la plata directă a despăgubirilor băneşti în favoarea contestatoarelor a urmărit-o prin hotărârea sa prima instanţă, ceea ce rezultă şi din aceea că, înlăturându-se apărarea AVAS, care a susţinut că nu poate acorda despăgubiri băneşti după cum s-a solicitat prin notificare, s-a arătat că, în acord cu dispoziţiile art. 32 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, în forma de la acea dată a legii, conţinutul măsurii reparatorii prin echivalent urmează a se stabili de AVAS prin negociere cu contestatoarele, în calitate de persoane îndreptăţite".

A mai lămurit Înalta Curte, prin aceleaşi considerente, faptul că aspectul pus în discuţie, prin această critică de recurs, reprezintă o chestiune privitoare la executarea hotărârii judecătoreşti ce a recunoscut contestatoarelor dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, iar această activitate nu poate avea loc decât în cadrul şi în conţinutul legal actual dat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 165/2013. Mai mult, instanţa supremă a precizat că prin hotărârea de primă instanţă, astfel cum a fost validată în apel, în sarcina recurentei nu au fost stabilite alte obligaţii decât cele care revin acesteia în calitate de unitate deţinătoare, în temeiul art. 31 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 302/2009.

Or, raportat şi la aceste considerente ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel a apreciat că drepturile recunoscute contestatoarelor şi obligaţiile corelative ale intimatei sunt lămurite pe deplin, neputându-se invoca un impediment la executarea hotărârii de fond din această perspectivă.

Împotriva deciziei a declarat recurs Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că soluţia se bazează pe o interpretare greşită a prevederilor legale.

Astfel, s-a arătat că, potrivit dispozitivului hotărârii a cărei lămurire s-a cerut, s-a dispus obligarea instituţiei recurente la restituirea prin echivalent a fostei A. din judeţ Covesna, iar potrivit considerentelor hotărârii se menţionează că măsurile reparatorii prin echivalent urmează a se stabili de AAAS prin negociere cu contestatoarele, în calitate de persoane îndreptăţite.

S-a susţinut că în acest moment, dispoziţiile hotărârii a cărei lămurire se cere sunt imposibil de aplicat, având în vedere modificările succesive ale Legii nr. 10/2001.

Aceasta întrucât potrivit Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 247/2005, s-a reglementat în mod cert regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, statuându-se asupra surselor de finanţare, cuantumului şi procedurii de acordare a despăgubirilor (Titlul VII al Legii nr. 247/2005).

În acest sens, s-a arătat că dispoziţiile art. 13 din Capitolul III al Legii nr. 247/2005 prevăd că "pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în condiţiile art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005".

Intimata D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în speţă, nu se susţine vreo neclaritate a soluţiei care să facă necesară lămurirea acesteia prin intermediul demersului procedural promovat, nefiind întrunite cerinţele art. 2811 C. proc. civ.

Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora având în vedere următoarele considerente:

Pretinzând caracterul nelegal al soluţiei instanţelor de fond care au respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 385/12.04.2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, întrucât nu sunt întrunite cerinţele art. 2811 C. proc. civ., recurenta susţine o greşită aplicare a prevederilor legale în materie, având în vedere că sentinţa ar fi imposibil de executat faţă de modificările succesive intervenite asupra Legii nr. 10/2001.

Susţinerile recurentei sunt lipsite de temei şi ignoră conţinutul dispoziţiei procedurale (art. 2811 C. proc. civ.) care au constituit fundamentul demersului judiciar al acesteia.

Conform textului menţionat, se pot cere lămuriri asupra dispozitivului unei hotărâri atunci când acesta este neclar sub aspectul înţelesului, întinderii ori aplicării sale sau atunci când cuprinde dispoziţii potrivnice, de natură să împiedice executarea silită sau să creeze dificultăţi în procesul executării silite.

Or, aşa cum în mod corect s-a reţinut în etapele procesuale anterioare, niciuna din neclarităţile, a căror lămurire să fie adusă prin aplicarea textului art. 2811 C. proc. civ., nu se regăseşte în speţă.

Astfel, potrivit sentinţei nr. 385/12.04.2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, obiect al cererii de lămurire, s-a dispus obligarea AVAS (actualmente AAAS) la restituirea în echivalent, către reclamantele C. şi D., a fostei A. din jud. Covasna (identificarea imobilului realizându-se conform raportului de expertiză întocmit).

În legătură cu această modalitate a restituirii prin echivalent, recurenta a formulat critici în dosarul respectiv, arătând că nu poate fi obligată la plata de despăgubiri băneşti (ca formă de reparaţie prin echivalent pe care aceasta a identificat-o), critica sa fiind cenzurată sub aspectul legalităţii şi respinsă ca atare de instanţa de recurs în dosarul privind litigiul de fond.

Astfel, potrivit deciziei nr. 2714/15.10.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a reţinut, respingându-se recursul declarat de AAAS, că prin hotărârea de primă instanţă nu s-a dispus obligarea directă a acestei instituţii la plata despăgubirilor băneşti, ci s-a reţinut incidenţa art. 32 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 şi faptul că în privinţa conţinutului măsurilor reparatorii prin echivalent, acesta se stabileşte de AAAS prin negociere cu persoanele îndreptăţite.

În acelaşi sens, în conţinutul aceloraşi considerente, s-a reţinut şi să aspectul adus în discuţie este unul care vizează executarea hotărârii, iar aceasta nu se poate realiza decât în cadrul normativ dat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 republicată şi ale Legii nr. 165/2013.

Rezultă că aspectele vizând conţinutul măsurilor reparatorii, ca formă de reparaţie prin echivalent la plata cărora a fost obligată AAAS, inclusiv cadrul normativ al punerii în executare a acestor măsuri, au fost lămurite deja în cadrul procesului anterior, de vreme ce au fost supuse judecăţii şi au primit dezlegare jurisdicţională punctuală.

Or, sentinţa nr. 385/12.04.2005, cu dispozitivul acesteia, face corp comun cu considerentele lămuritoare, inclusiv cele aduse prin dezlegările instanţei de recurs, care vin să întregească şi să explice, odată în plus, soluţia sub aspectul naturii şi conţinutului obligaţiei stabilite, în acord cu cadrul normativ existent (privit şi din perspectiva evoluţiei acestuia).

Promovând cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei, petenta AAAS nu deduce judecăţii neclarităţi în legătură cu dispozitivul sentinţei nr. 385/12.04.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă ci, în realitate, supune dezbaterii judiciare, în mod nepermis, aspecte care au făcut deja obiect de analiză şi de dezlegare jurisdicţională în litigiul anterior.

Făcând din nou referire la modificările aduse Legii nr. 10/2001 şi la imposibilitatea sa de a executa o hotărâre faţă de dispoziţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 şi faţă de instituirea unei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, recurenta ignoră în mod deliberat dezlegările date deja asupra acestor aspecte prin decizia nr. 2714/15.10.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În fapt, prin demersul promovat, petenta AAAS tinde la punerea în discuţie a autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile, susţinerile sale vizând în realitate, nu lămurirea unei hotărâri, ci nemulţumiri în legătură cu modalitatea în care s-a dezlegat în litigiul anterior problema măsurilor reparatorii pe care le datorează.

Pentru toate aceste considerente, recursul a fost găsit nefondat şi va fi respins în consecinţă.

În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 RON (onorariu avocat, conform chitanţei de la dosar) către intimata D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 229 A din 8 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 700 RON cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă D.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.06.2018.