Recovery of rural development aid: failure to prove artificial fragmentation and subjective intent under EU Regulation 65/2011

Deliberând asupra prezentelor recursuri, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31.03.2014, sub nr. x/2/2014, reclamanta Întreprindere Individuală A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (actuala Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale), suspendarea executării şi anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/25.02.2014, precum şi anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 13638/23.04.2014 şi a Notificării nr. 1171/26.02.2014,

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2127 din 03 iulie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare şi a suspendat executarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/25.02.2014, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare, a admis acţiunea în anulare, astfel cum a fost completată, şi a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 13638/23.04.2014, Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/25.02.2014 şi Notificarea nr. 1171/26.02.2014, cu consecinţa exonerării reclamantului de rambursarea sumei de 150.400 RON.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că, la data de 26.07.2011, între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în calitate de autoritate contractantă, şi A. - Întreprindere Individuală, în calitate de beneficiar, s-a încheiat Contractul de finanţare nr. C312M011032300060 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil pentru Proiectul "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea micro-întreprinderii A.".

Conform art. 3 din Contract, valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 214.858 RON, iar autoritatea contractantă s-a obligat să acorde o finanţare nerambursabilă din fondurile FEADR de maxim 150.400 RON, iar potrivit art. 2, durata de realizare a investiţiei şi implementare a proiectului este de 12 luni şi reprezintă termenul limită până la care beneficiarul poate depune ultima cerere de plată. Perioada de implementare a fost 26.07.2011 - 13.10.2011, proiectul fiind finalizat, iar ultima plată fiind efectuată de către Agenţie la data de 13.10.2011

La data de 10.12.2013, conform Scrisorii de informare nr. 26062/29.11.2013 transmisă beneficiarului proiectului, Biroul Control Proiecte Finalizate-CRPDRP 2 Sud Est Constanţa a efectuat un control ex-post la locul de implementare a investiţiei, beneficiarul fiind evaluat din punct de vedere al îndeplinirii concomitente a criteriilor obiective şi subiective, ocazie cu care s-au identificat mai mulţi indicatori care ar conduce la existenţa unui mod comun de accesare şi utilizare a fondurilor nerambursabile pentru beneficiarii întreprinderilor individuale A. şi B.

În baza formularului IRD 01 "Suspiciune de neregulă/suspiciune de fraudă" emis de CRPDRP 2 Sud Est Constanţa, s-a procedat la efectuarea unei verificări documentare a cazului de suspiciune de nereguli, în urma căreia Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a emis Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/25.02.2014.

Pentru neregula constatată, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a stabilit că beneficiarul întreprinderea individuală A. datorează suma de 150.400 RON, din care 80% reprezentând contribuţie din fonduri ale Uniunii Europene şi 20% contribuţie publică naţională de la bugetul de stat, fiind emisă la data de 26.02.2014 şi Notificarea nr. 1171 de rambursare a acestei sume.

Împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/25.02.2014, reclamantul a formulat contestaţie administrativă, înregistrată sub nr. 10475/31.03.2014, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 13638/23.04.2014.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut că obligarea reclamantului la rambursarea finanţării acordate din fondurile UE este nelegală, autoritatea pârâtă nedovedind în cauză nici elementul obiectiv, constând în crearea unor condiţii artificiale, nici elementul subiectiv, constând în urmărirea obţinerii unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor.

Instanţa a mai constatat că reclamantul a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat, astfel cum acesta este definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce priveşte prevenirea unei pagube iminente, este evident că executarea silită a sumei de 150.400 RON prin poprire presupune blocarea conturilor societăţii, fiind natură a produce acesteia dificultăţi în desfăşurarea activităţii economice, producându-i un prejudiciu material viitor şi previzibil, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a apreciat că este rezonabilă invocarea şi aplicarea în cauză a prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, potrivit cărora "obligaţia de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil."

În al doilea rând, Curtea constată că, în ceea ce priveşte noţiunea de "condiţii artificiale", actele europene care fac trimitere la aceasta, şi anume Regulamentul CE nr. 2988/1995, Regulamentul CE nr. 1975/2006 şi Regulamentul CE nr. 65/2011, nu cuprind o definiţie a acesteia, fiind lăsată în sarcina statelor membre.

Astfel, art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011 prevede doar că "fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."

Ţinând cont de interpretarea dată în mod constant de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în materie, instanţa a apreciat că, pentru a se reţine abaterea constatată de pârâtă prin procesul-verbal contestat, prin care s-a dispus recuperarea întregului ajutor financiar nerambursabil acordat, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui element obiectiv constând în crearea unor condiţii artificiale pentru obţinerea plăţilor, cu consecinţa ca finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să nu poată fi atinsă, precum şi existenţa unui element subiectiv constând în urmărirea de către candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Curtea de apel a constatat că în speţă nu sunt îndeplinite cele două condiţii obligatorii pentru a se concluziona că reclamantul, împreună cu celelalte două entităţi menţionate de autoritatea pârâtă, a creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a primi finanţarea nerambursabilă, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Astfel, în ceea ce priveşte elementul obiectiv, constând în crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea plăţilor, Curtea constată că nu poate fi reţinută existenţa acestuia, întrucât prin implementarea proiectelor analizate de pârâtă a fost atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR, dat fiind că aceste proiecte sunt autonome şi că fiecare respectă obiectivele schemei de ajutor.

Împrejurarea reţinută de pârâtă, în sensul că întreprinderea individuală A. a prestat servicii de semănat, iar întreprinderea individuală B. a prestat servicii de arat şi erbicidat, nu este de natură a conduce la concluzia că investiţia a fost împărţită artificial, întrucât, chiar dacă activităţile pot fi considerate complementare, utilajele achiziţionate cu fondurile nerambursabile sunt destinate să realizeze categorii diferite de lucrări, iar fiecare dintre cei doi beneficiari a încheiat contracte de prestări servicii pentru executarea acelor categorii de lucrări specifice pe care le pot realiza utilajele achiziţionate prin contractele de finanţare.

Chiar dacă s-ar reţine existenţa unei divizări artificiale a investiţiei, din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene rezultă fără putinţă de tăgadă că o atare împrejurare nu reprezintă, per se, un motiv de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil, decât în măsura în care ar avea drept consecinţă neatingerea obiectivelor prevăzute de art. 52 lit. a) pct. ii) din Regulamentul nr. 1698/2005.

Or, în procesul-verbal încheiat la locul de realizare a investiţiei, dar şi în procesul-verbal contestat s-a menţionat că la controlul efectuat pe teren au fost identificate utilajele achiziţionate prin FEADR cu seriile aferente, respectiv un tractor având 1409 de funcţionare şi o semănătoare păioase, iar beneficiarul a prezentat echipei de control facturi fiscale şi contracte de prestări servicii cu aceste utilaje pentru perioada 11.10.2011 - 18.11.2013.

A apreciat instanţa că a fost atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor, astfel încât obligarea reclamantului la restituirea fondurilor încalcă prevederile Regulamentul nr. 1698/2005, astfel cum au fost interpretate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, inclusiv în jurisprudenţa sa recentă.

În ceea ce priveşte elementul subiectiv, autoritatea pârâtă şi-a fundamentat concluzia că reclamantul, împreună cu ceilalţi doi beneficiari de fonduri europene (tată şi, respectiv, frate), ar fi urmărit obţinerea unui asemenea avantaj pe o serie de elemente de fapt constând în existenţa a unei legături de rudenie între titularii întreprinderilor individuale, precum şi a unor legături juridice între acestea, cum ar fi sediul social, împrejurarea că utilajele sunt parcate pe aceeaşi suprafaţă de teren, existenţa unor împrumuturi etc, aspecte necontestate de reclamant.

Instanţa a apreciat că aceste elemente de fapt nu sunt suficiente pentru a justifica dispoziţia de rambursare a finanţării, în condiţiile în care nu se coroborează cu alte împrejurări care să constituie indicii temeinice în sensul că reclamantul ar fi urmărit obţinerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul FEADR, mai ales în condiţiile în care aceste obiective au fost atinse.

S-a reţinut că nu exista nicio interdicţie, nici în legislaţia naţională, nici în cea europeană, ca membrii aceleiaşi familii să solicite şi să obţină finanţarea unor proiecte de investiţii sau să obţină fonduri nerambursabile în cadrul aceleiaşi scheme de ajutor. De altfel, o atare interdicţie ar fi fost de natură să încalce dreptul fundamental la muncă şi libertatea de a desfăşura o activitate comercială, garantate atât de Constituţia României, cât şi de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Autoritatea pârâtă nu a dovedit că entităţile juridice vizate au fost create cu scopul de a eluda regula de minimis, ci doar a constatat existenţa unor elemente de fapt, pe care le-a cunoscut, de altfel, încă de la momentul depunerii cererilor de finanţare.

Instanţa de fond a constatat că autoritatea pârâtă a invocat dispoziţiile art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, considerând că întreprinderile individuale A. şi B. sunt legate, desfăşurându-şi activitatea pe aceeaşi piaţă relevantă, dar niciuna dintre situaţiile reglementate la art. 1 lit. a)-d) nu este aplicabilă în speţă, iar autoritatea pârâtă a încadrat eronat cele două întreprinderi individuale în categoria întreprinderilor legate.

3. Căile de atac exercitate

Împotriva Sentinţei civile nr. 2127 din 03.07.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat două cereri de recurs, prima vizând soluţia de admitere a cererii de suspendare a executării, iar a doua cerere, soluţia pronunţată asupra fondului acţiunii în anulare, invocând motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. Recursul formulat împotriva soluţiei de admitere a cererii de suspendare a executării

Recurenta a criticat sentinţa pentru încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere faptul că instanţa a analizat fondul cauzei, respectiv legalitatea constatărilor echipei de control sub aspectul respectării de către beneficiar a clauzelor contractuale asumate. Aceste aspecte reţinute de instanţa de fond în susţinerea cazului bine justificat nu se încadrează în categoria circumstanţelor de fapt sau de drept care se circumscriu noţiunii definite de legiuitor.

În acelaşi sens, a criticat recurenta şi considerentul instanţei potrivit căruia "nu poate fi reţinută existenţa condiţiilor artificiale pentru obţinerea plăţilor, întrucât prin implementarea proiectelor analizate de pârâtă a fost atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR."

În opinia recurentei, a fost greşit reţinută ca îndeplinită şi condiţia privind paguba iminentă, de vreme ce executarea unei obligaţii bugetare stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă în sensul Legii nr. 554/2004, ci numai o diminuare ilicită a patrimoniului aspect care nu a fost demonstrat în cauză.

3.2. Recursul declarat împotriva soluţiei de admitere a acţiunii în anulare

După o prezentare exhaustivă a constatărilor cuprinse în actul administrativ atacat, recurenta pârâtă a arătat că o primă critică adusă sentinţei sub acest aspect, se referă la faptul că în cauză nu se poate reţine o culpă exclusivă a autorităţii contractante în aprobarea ambelor cereri de finanţare depuse de solicitanţii A. şi B., nefiind incidentă situaţia prevăzută de art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, respectiv o eroare a autorităţii competente ce nu a putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil.

A doua critică vizează argumentul instanţei de fond în sensul că "nu poate fi reţinută existenţa condiţiilor artificiale pentru obţinerea plăţilor, întrucât prin implementarea proiectelor analizate de pârâtă a fost atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR."

În acest context, a susţinut că instanţa a reţinut neîntemeiat că nu a fost îndeplinit elementul obiectiv al neregulii, pe care a analizat-o prin prisma hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-343/12.

A arătat recurenta că îndeplinirea obiectivului specific al Măsurii 312 de a crea şi a diversifica serviciile pentru populaţia rurală prestate de către micro întreprinderi nu a fost atins în speţă, de vreme ce din analiza contractelor de prestări servicii ale celor trei beneficiari rezultă că aceştia îşi prestează servicii reciproc sau către societăţi comerciale în care au calitatea de asociat.

Utilajele achiziţionate prin proiect nu contribuie la diversificarea serviciilor, fiind destinate deservirii preponderente a membrilor unei singure familii şi a firmelor deţinute de către aceştia, aspecte care nu au fost analizate de instanţa de fond.

Nici considerentul instanţei de fond în sensul neîntrunirii elementului subiectiv al nereguli, întrucât niciunul dintre cei trei beneficiari ai Măsurii 312 nu a urmărit obţinerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul FEADR nu este întemeiat.

Astfel, în cauză au fost identificaţi indicatori externi, structurali şi de afaceri, din coroborarea cărora cu diverse alte dovezi materiale a rezultat că s-a urmărit de la bun început depăşirea plafonului ajutorului de minimis (200.000 euro pe durata a trei exerciţii fiscale), investiţia fiind fracţionată artificial.

În aceste condiţii, în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut obligaţia recurentei cu privire la recuperarea integrală a sumelor acordate beneficiarilor care au încercat eludarea prevederilor legale, obligaţie ce reiese din art. 5 alin. (1) al Regulamentului UE nr. 65/2011.

A precizat recurenta că în art. 17 alin. (4) din Anexa I a Contractului de finanţare este cuprins un veritabil pact comisoriu de gradul IV, modul de redactare a acestei prevederi fiind fără echivoc în sensul forţei sale juridice, astfel că instanţa trebuie doar să constate că a operat rezilierea de plin drept a contractului.

De asemenea, prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naţionale poate fi real sau potenţial, însăşi producerea unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi atrăgând sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, invocând în principal excepţia nulităţii recursurilor pe motiv că nu s-au indicat motive de nelegalitate, iar în subsidiar solicitând respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

Prin încheierea de şedinţă din 9.02.2016, pronunţată în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., recursurile au fost admise în principiu, inclusiv sub aspectul încadrării acestora în motivele de casare reglementate de art. 488 din C. proc. civ.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva soluţiei pronunţate asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat, Înalta Curte constată că, în şedinţa publică din 23 martie 2016, reprezentanta recurentei pârâte a precizat că nu înţelege să mai susţină acest recurs, nemaiavând un interes în acest sens, în condiţiile în care la aceeaşi dată se judecă deja recursul asupra hotărârii pronunţate în acţiunea în anulare a actului.

Într-adevăr, hotărârea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din 21.02.2014 îşi produce efectele până la soluţionarea definitivă a acţiunii având ca obiect anularea aceluiaşi act administrativ, soluţionare care în speţă a avut loc la aceeaşi dată.

De altfel, se constată că recursul nu era oricum fondat, de vreme ce condiţia existenţei cazului bine justificat, reţinută ca fiind întrunită de către prima instanţă, a fost confirmată şi de instanţa care a judecat litigiul în fond, iar cerinţa iminenţei unei pagube este îndeplinită, în condiţiile în care în speţă este vorba de o valoare a creanţei de peste 150.000,00 RON stabilită în sarcina unei micro-întreprinderi abia înfiinţate.

Referitor la recursul formulat de recurenta pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva soluţiei date acţiunii în anulare, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Recurenta pârâtă a arătat că declanşarea verificărilor a avut loc ca urmare a unei suspiciuni de creare de condiţii artificiale în vederea obţinerii de finanţare nerambursabilă, prin depăşirea plafonului maxim eligibil în cadrul măsurilor PNDR România de către beneficiarii Măsurii 312 - "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi", iar situaţia prevăzută de art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 nu ar fi incidentă, în cauză neputându-se reţine o culpă exclusivă a autorităţii contractante în aprobarea celor două cereri de finanţare depuse de solicitanţii A. şi B..

Înalta Curte observă însă că aspectele constatate după 3 ani ca fiind indicatori ai unui mod comun de accesare a fondurilor nerambursabile pentru beneficiarii A. Î.I. şi B. Î.I. rezultau din documente ce au fost prezentate autorităţii competente încă de la depunerea cererilor de finanţare, acestea fiind totuşi aprobate de către recurentă, astfel că în mod corect prima instanţă a făcut aplicarea art. 5 alin. (3) teza I din Regulament, care se referă la o eroare a autorităţii competente, iar nu la culpa exclusivă a acesteia.

În ceea ce priveşte a doua critică, adusă considerentului instanţei de fond în sensul că ar fi fost atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR, se constată că aceasta nu este întemeiată.

Niciun element de fapt care să justifice o concluzie contrară nu rezultă din ansamblul probelor administrate. Acei "indicatori fizici, funcţionali/legali şi de afacere/contabili/financiari" reţinuţi în procesul-verbal de constatare nu reprezintă prin ei înşişi dovezi ale creării condiţiilor artificiale, în măsura în care nu s-a demonstrat că cele trei întreprinderi individuale sunt integrate într-un grup economic care să fi urmărit obţinerea unui avantaj ce contravine obiectivului schemei de ajutor.

Aşa cum temeinic a reţinut şi instanţa de fond, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că "Art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare".

Pentru aceeaşi raţiune, nu s-ar putea justifica rezilierea contractului de finanţare sau solicitarea de rambursare a fondurilor acordate exclusiv pe temeiul existenţei unei legături de rudenie între titularii întreprinderilor individuale aflate în discuţie.

A arătat recurenta că îndeplinirea obiectivului specific al Măsurii 312 de a crea şi a diversifica serviciile pentru populaţia rurală prestate de către micro-întreprinderi nu a fost atins în speţă, însă nu a probat nicio situaţie în care cele două întreprinderi individuale beneficiare ale fondurilor europene ar fi colaborat pentru realizarea aceleiaşi lucrări sau că utilajele achiziţionate cu aceste fonduri ar fi fost folosite pentru realizarea unor lucrări comune.

Corect a reţinut instanţa de fond şi neîntrunirea elementului subiectiv al neregulii, întrucât nu s-a dovedit în cauză că cei trei beneficiari ai Măsurii 312 au urmărit obţinerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul FEADR.

Recurenta a reiterat susţinerea că din coroborarea indicatorilor externi, structurali şi de afaceri identificaţi "cu diverse alte dovezi materiale" a rezultat că s-a urmărit de la bun început depăşirea plafonului ajutorului de minimis (200.000 euro pe durata a trei exerciţii fiscale), investiţia fiind fracţionată artificial" între întreprinderi legate.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, "întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi: a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi; b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi; c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia; d) o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective".

Or, în speţă, nu este incidentă niciuna dintre aceste situaţii şi nici cea reglementată la alin. (3), în conformitate cu care "sunt considerate întreprinderi legate şi întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42", iar art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 are ca premisă existenţa unor întreprinderi între care să existe oricare dintre raporturile descrise la alin. (1) lit. a)-d), ceea ce nu este cazul în speţă.

Utilajele achiziţionate de Î.I. B. (tractor, plug şi instalaţie de erbicidat) şi cele achiziţionate de Î.I. A. (tractor şi semănătoare) nu "formează un flux de producţie unitar", ci sunt, prin natura lor, destinate efectuării unor lucrări agricole complementare, ceea ce nu poate conduce automat la concluzia unei divizări artificiale a investiţiei, în vederea sporirii şanselor de finanţare, astfel cum susţine recurenta pârâtă.

Dimpotrivă, prin specificul lucrărilor executate, rezultă că investiţia fiecăreia dintre întreprinderile individuale în discuţie este autonomă din punct de vedere juridic şi funcţional.

În considerarea acestor aspecte şi a incidenţei în cauză a situaţiei de excepţie reglementate de art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, susţinerea recurentei în sensul că instanţa de fond trebuia să constate că a operat rezilierea de plin drept a contractului, potrivit pactului comisoriu de gradul IV ce ar fi reglementat de art. 17 alin. (4) din Anexa I a Contractului de finanţare, apare ca fiind irelevantă în cauză.

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei civile nr. 2127 din 03 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2016.

Procesat de GGC - GV