Inadmissibility of revision for lack of merits evocation despite newly discovered judicial document

Asupra cererii de revizuire;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 august 2015, sub numărul de dosar x/1/2015, revizuenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a solicitat revizuirea Deciziei nr. 906 din 27 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 din C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de revizuire, astfel formulată, revizuenta a arătat că, după pronunţarea hotărârii au fost descoperite înscrisuri doveditoare care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa acesteia, întrucât provin de la instanţa judecătorească în cauza cu nr. 744/36/2012, respectiv Sentinţa civilă nr. 82/07.05.2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, comunicată la data de 04.08.2014.

A susţinut revizuenta că la Dosarul nr. 629/36/2012 în care a fost pronunţată hotărârea atacată în prezenta cale de atac, a fost prezentat ca probă un raport de expertiză dispus în Dosarul nr. 744/36/2012.

S-a arătat că reclamanta şi experţii judiciari au indus instanţei de judecată ideea că măsurile asigurătorii au condus la starea de insolvenţă a societăţii A. SRL, constatându-se în mod greşit reaua-credinţă a organului fiscal.

S-a considerat că, din coroborarea informaţiilor din cele două dosare civile, rezultă, faţă de concluziile experţilor, că reclamanta din prezenta cauză în mod voit a născut două litigii care au între ele o strânsă legătură.

A solicitat revizuenta admiterea căii de atac şi schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii recursului formulat şi respingerii acţiunii reclamantei A. SRL.

La data de 29.10.2015, revizuenta a formulat o completare a cererii de revizuire, în sensul că, în ipoteza constatării ca inadmisibilă a cererii întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., solicită să se constate că recursul a intrat sub incidenţa dispoziţiilor art. 304<SUP>1</SUP> din C. proc. civ., nefiind limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., instanţa putând examina cauza sub toate aspectele.

A considerat că sintagma "toate aspectele" care nu au fost analizate nici de instanţa de fond şi nici de instanţa de recurs include argumentele referitoare la:

- excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată, considerând că numai după anularea actelor administrative, raportat la temeiul de drept invocat, reclamanta era îndreptăţită să introducă o acţiune în despăgubiri;

- în subsidiar, excepţia prescrierii acţiunii în despăgubiri, apreciindu-se că reclamanta trebuia să cunoască paguba la data de 2.11.2009;

- în ipoteza respingerii celor două excepţii, contestatoarea arată că demersul reclamantei este neîntemeiat, solicitând respingerea acţiunii ca nefondate, arătându-se că experţii s-au raportat în cauză la cantitatea de motorină comercializată în perioada ianuarie 2008 - ianuarie 2010, deşi parte din aceasta face obiectul unui dosar de urmărire penală instrumentat de DNA.

2. Apărările intimatei

În cauză intimata A. SRL a formulat întâmpinare în condiţiile art. 326 alin. (2) C. proc. civ., invocând excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.

În esenţă, s-a arătat că prima condiţie consacrată de dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. o reprezintă evocarea fondului cauzei, or aceasta presupune admiterea recursului şi rejudecarea dosarului.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, în condiţiile în care înscrisul pe care se întemeiază calea extraordinară de atac îl reprezintă un raport de expertiză care a fost depus chiar în prezenta cauză, la soluţionarea căii de atac a recursului.

3. Hotărârea supusă revizuirii

Prin Decizia nr. 906 din 27 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse recursurile declarate de SC A. SRL prin administrator judiciar B., Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 335 din 23 octombrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a constatat că soluţia primei instanţe de admitere în parte a acţiunii şi anulare în parte a actelor administrativ fiscale atacate, precum şi de obligare a pârâtelor la plata către reclamantă a sumei de 3.854.843,5 euro, în echivalent RON, cu titlu de prejudiciu, este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt fiscală rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară, în sentinţă fiind analizate punctual, cu argumente pertinente, măsurile supuse controlului judiciar.

S-a arătat că motivarea sentinţei atacate cuprinde trimiteri ample la prevederile legale aplicabile şi la elementele probatorii, astfel că nu se mai impune în cadrul cercetării recursului reluarea tuturor aspectelor enumerate de instanţa de fond, cu atât mai mult cu cât părţile reiau în mare parte argumentele expuse în cererea de chemare în judecată şi întâmpinare.

Înalta Curte a reţinut că, din concluziile Raportului de inspecţie fiscală din data de 17.07.2012, rezultă că recurenta-reclamantă nu datorează accize în sumă de 19.734.245 RON pentru livrările de motorină efectuate către un număr de patru societăţi comerciale, întrucât obligaţia de plată accize nu incumbă reclamantei, ci poate fi stabilită eventual în sarcina societăţii comerciale partenere, în situaţia în care se dovedeşte că acestea au schimbat destinaţia iniţială a produselor cumpărate.

S-a apreciat că nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 105 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, care prevăd că inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat al statului şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF, referitor la cererea de despăgubire, s-a arătat că aceasta este emitenta deciziilor de soluţionare a contestaţiilor formulate de reclamantă împotriva deciziilor de impunere privind obligaţiile fiscale de plată stabilite în sarcina sa, decizii ce constituie obiectul prezentei acţiuni în anulare, astfel că excepţia invocată este nefondată.

În ceea ce priveşte critica formulată de ANAF cu privire la soluţia de anulare în parte a Deciziei nr. 62/2012, respectiv de anulare a soluţiei de respingere a contestaţiei ca nemotivată şi neîntemeiată, pentru suma totală de 2.435.971 RON (1.746.595 RON accize şi 689.376 RON accesorii), Înalta Curte a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 100 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc. , reclamanta avea obligaţia de a prezenta toate documentele, precum şi orice ale date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal, astfel că nu îi poate fi imputată autorităţii pârâte lipsa de diligenţă.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de judecătorul fondului cu privire la cererea de acordare de despăgubiri formulată de reclamantă, criticată de ambele recurente, s-a avut în vedere expertiza contabilă judiciară, fiind expuse motivele pentru care au fost înlăturate concluziile expertului numit în cauză, precum şi cele ale experţilor parte, cu expunerea propriei interpretări şi aplicări a prevederilor legale de către instanţă.

Înalta Curte nu a achiesat susţinerilor recurentei-pârâte atâta timp cât măsurile asiguratorii au fost dispuse în cauză tocmai în considerarea obligaţiilor fiscale contestate ulterior, fiind astfel evident că au fost de natură a crea un prejudiciu societăţii reclamante.

Mai mult decât atât, s-a constatat că aceste măsuri asiguratorii au condus la imposibilitatea societăţii de a-şi desfăşura activitatea fiind nevoită să-şi declare starea de insolvenţă solicitând Tribunalului Constanţa deschiderea procedurii insolvenţei.

În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului, s-a apreciat că, în mod corect instanţa de fond a luat în considerare profitul estimat pentru perioada 1.09.2010 - 1.05.2013, pe care reclamanta l-ar fi obţinut din comercializarea motorinei, profit care se ridica la suma de 12.491.008 RON.

În ceea ce priveşte prejudiciul calculat de experţi ca rezultat al nerealizării investiţiilor în curs şi a lipsei de folosinţă a capacităţii de producţie, s-a arătat că judecătorul fondului nu l-a reţinut, întrucât lipsa de folosinţă a capacităţilor de producţie s-a întemeiat pe estimările veniturilor viitoare rezultate din exploatarea investiţiilor ce urmau a fi puse în funcţiune, estimări cuprinse în planul de reorganizare prezentat adunării auditorilor.

De asemenea, nu s-a adăugat la valoarea prejudiciului suma de 3.124.954 euro, reprezentând credit bancar care nu era scadent la data întocmirii raportului de expertiză.

Legat de pierderea efectivă suferită de societatea reclamantă ca urmare a neplăţii la termen a sumelor datorate furnizorilor şi societăţilor bancare, s-a constatat că judecătorul fondului în mod legal a luat în calcul suma de 880.794 euro (1.021.175,38 USD + 451.198,56 RON) sumă stabilită de cei trei experţi în baza adresei nr. 1014/29.04.2013 a administratorului judiciar al societăţii reclamante.

4. Hotărârea instanţei competente a se pronunţa asupra revizuirii

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii, invocată în cauză, constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, ceea ce face inutilă analiza fondului.

În prealabil, Înalta Curte constată că cererea de completare depusă la data de 29.10.2015, nu poate fi încadrată în niciunul din motivele de revizuire prevăzute la art. 322 pct. 1- 10 din C. proc. civ., criticându-se modalitatea în care instanţa de recurs ar fi omis a da eficienţă dispoziţiilor art. 304<SUP>1</SUP> din C. proc. civ., în sensul că nu a analizat din oficiu cauza sub toate aspectele.

În concret, au fost reiterate excepţiile prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată şi excepţia prescripţiei acţiunii în despăgubiri, care privesc o eventuală rejudecare a cauzei în ipoteza admiterii cererii de revizuire.

De altfel, aceste aspecte au constituit şi motivele contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., făcând obiectul Dosarului nr. x/1/2015 soluţionat prin Decizia nr. 3115/2015.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare şi nedevolutivă, care poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea se poate cere numai cu privire la hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de instanţa de recurs atunci când evocă fondul.

În ceea ce priveşte condiţia evocării fondului, Decizia nr. 254/2014 a Curţii Constituţionale arată că: "(...) 16. Prin dispoziţiile art. 322 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, legiuitorul a impus o condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a putea promova calea extraordinară de atac a revizuirii. Astfel, revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecaţii decât cea dată până la acel moment. Hotărârile instanţelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanţele admit recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins. (...)

Din această perspectivă, Curtea constată că dispoziţiile criticate nu aduc atingere accesului liber la justiţie consacrat de prevederile constituţionale ale art. 21, întrucât, aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa, reglementarea de către legiuitor, în limitele stabilite de Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept nu constituie o restrângere a exerciţiului acestora. (...)"

Ulterior, instanţa constituţională a îndepărtat condiţia evocării fondului numai în cazul în care există o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului de încălcare a Convenţiei (art. 322 pct. 9), iar jurisprudenţa şi doctrina a acceptat, în situaţii de excepţie, înlăturarea acestei condiţii pentru 322 pct. 4 (însă numai pentru ipoteza condamnării judecătorului), pct. 7 (dacă există hotărâri judecătoreşti definitive potrivnice în una şi aceeaşi cauză) şi pct. 8 (dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată).

Ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. vizează însă "descoperirea unor înscrisuri doveditoare noi" care implică tocmai o apreciere a materialului probator, apreciere care nu poate avea loc decât în situaţia admiterii recursului şi examinării raportului juridic dedus judecăţii, prin prisma probelor administrate în cauză, condiţia evocării fondului regăsindu-se, în această ipoteză, şi în dispoziţiile noului C. proc. civ.

Or, prin decizia atacată, astfel cum s-a arătat la pct. 3 al prezentei hotărâri, au fost respinse recursurile ca nefondate, fiind evident o hotărâre care nu poate fi atacată cu cerere de revizuire, motiv pentru care cererea va fi respinsă ca inadmisibilă.

În altă ordine de idei, acceptând chiar o interpretare mai extinsă a noţiunii de "înscris", în sensul că şi o hotărâre judecătorească s-ar încadra în această categorie, Înalta Curte constată că, în speţă, nu sunt întrunite cumulativ nici condiţiile de admisibilitate a revizuirii impuse de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., dar şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care impune ca desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat să nu poată interveni decât pentru "defecte fundamentale" ale hotărârii, care au devenit cunoscute instanţei, numai după terminarea procesului.

Simpla divergenţă de păreri, chiar şi între doi experţi, nu poate reprezenta un asemenea defect fundamental şi nu justifică desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat (C. Stanca Popescu vs. România, hotărârea din 7 iulie 2009; Cauza Pradevnaia împotriva Rusiei, cerere nr. 69529/01, hotărârea din 18.11.2004).

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în revizuire

Având în vedere toate considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire invocată de intimata SC A. SRL - prin administrator judiciar B..

Respinge cererea de revizuire formulată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Deciziei nr. 906 din 27 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2016.

Procesat de GGC - GV