Validity of unrevoked degree vs. administrative refusal to recognize study program accreditation

Asupra cererii de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 14.10.2013 sub nr. x/59/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună recunoaşterea validităţii diplomei de licenţă obţinută sub numele de A. în specialitatea -"geografie" - eliberată la data de 13.07.2009 de către Universitatea "B." Bucureşti, seria A1, nr. x.

În subsidiar, a solicitat să-i fie recunoscută posibilitatea de participare la examenul "definitivat" în învăţământul preuniversitar precum şi la concursurile/examenele de titularizare/angajare în învăţământul preuniversitar şi posibilitatea de participare la examenul de titularizare/angajare în învăţământul preuniversitar.

În motivare, reclamantul a arătat că, în calitatea sa de titular al unei diplome de licenţă, la data de 22.06.2012 a trimis către Ministerul Educaţiei Naţionale o adresă în temeiul Legii nr. 554/2004 prin care a solicitat emiterea unui răspuns de către M.E.C.T.S actual M.E.N care să îi permită participarea la concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din judeţul Caraş-Severin din anul 2012, răspunsul fiind negativ, concretizat în adresa nr. 77608/05.07.2012, emisă de direcţia de specialitate din cadrul acestui minister.

A mai susţinut reclamantul că solicitarea a fost determinată de faptul că în fiecare an întâmpină dificultăţi de nerecunoaştere tacită a diplomei, de către Ministerul Educaţiei, începând cu anul 2010, fapt ce persistă şi în prezent datorită construcţiei portalului C. aflat la dispoziţia MEN, care îi obstrucţionează nelegal dreptul reclamantului de a depune dosarele de înscriere la examenele/concursurile arătate, constituind o încălcare a Drepturilor Omului potrivit dispoziţiilor art. 1 al Protocolului nr. 12 la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi Liberalităţilor Fundamentale.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 36 din 10.02.2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, cu precizarea din 10.02.2014; a admis excepţia inadmisibilităţii petitului 1 având ca obiect obligarea pârâtului la recunoaşterea validităţii diplomei de licenţă obţinută de reclamant şi în consecinţă respinge acest petit ca inadmisibil; obligând pârâtul să-i permită reclamantului să se înscrie la examenul naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar în condiţiile art. 241 din Legea nr. 1/2011, precum şi la concursurile/examenele de titularizare/angajare în învăţământul preuniversitar începând cu anul 2014.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva Sentinţei nr. 36 din data de 10.02.2014 a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat prin motivele de recurs că, instanţa de fond a nesocotit prevederile legale privind examenul de definitivare în învăţământ pentru anul 2012 - 2013, respectiv Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2012 - 2013, aprobat prin OMECTS nr. 5560/2011, act administrativ emis pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 1/2011.

Astfel, la concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar în anul 2012 aveau dreptul să participe persoanele care îndeplineau condiţiile de studii prevăzute de metodologia mai sus enunţată iar potrivit art. 161 alin. (3) din Metodologie "Specializările absolvenţilor cu studii universitare de lunga/scurta durata sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licenţa, care se înscriu la sesiunea de transferare pentru restrângere de activitate, la examenul de definitivare în învăţământ, la concurările de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unităţii» de învăţământ preuniversitar, la etapele de pretransfer consimţit între unităţii de învăţământ preuniversitar, detaşare în interesul învăţământului, detaşare la cerere sau titularizare în baza art. 253 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, care au început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor din învăţământul superior şi recunoaşterea diplomelor, republicata, trebuie sa se regăsească atât în Centralizator, cât şi în hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular, profilurile, specializările, durata studiilor, precum şi titlurile obţinute de absolvenţii învăţământului universitar, nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor universitare din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular, structurile şi specializările universitare acreditate sau autorizate sa funcţioneze provizoriu din instituţiile de învăţământ superior emise după data de 17 decembrie 1993 care cuprind specializările autorizate sa funcţioneze provizoriu/acreditate, precum şi forma de învăţământ pentru care au fost autorizate sa funcţioneze provizoriu/acreditate. Programele de studii universitare de masterat acreditate şi forma de învăţământ pentru care au fost acreditate sunt aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului."

Se mai susţine de către recurent că, potrivit OMECTS nr. 6193/2012 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de definitivare în învăţământ, art. 4 alin. (3), specializările/programele de studii şi formele de învăţământ pentru absolvenţii cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licenţă, înscrişi la examen, care au început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor din învăţământul superior şi recunoaşterea diplomelor, trebuie să fi fost acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, în baza unei hotărâri a Guvernului.

Apreciază recurentul că obligarea la recunoaşterea pentru reclamant a dreptului de participare la concurs presupune încălcarea de către acesta a unor norme în vigoare şi crearea astfel a unei situaţii discriminatorii pentru toţi ceilalţi participanţi care au înţeles să se înscrie la concurs şi să respecte condiţiile acestuia.

În ceea ce priveşte cea de-a doua critică adusă soluţiei dată de instanţa de fond, recurentul susţine că aceasta a nesocotit prevederile referitoare la acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor şi formelor de învăţământ; ignorând cadrul legal aplicabil şi stabilind că singura condiţie de participare la concursul de definitivat constă în dovada urmării unor studii, în situaţia în care una din condiţiile de participare la concursul de definitivat este strâns legată de forma de învăţământ absolvită.

Mai susţine recurentul că, în condiţiile în care reclamantul nu respectă criteriile stabilite prin Metodologie iar forma de învăţământ pentru specializarea urmată de acesta nu se regăseşte în nicio hotărâre a Guvernului de la înfiinţarea Universităţii B. şi până în prezent, studiile acesteia nefiind astfel urmate în mod legal, este evident ca acesta nu poate fi admis la un concurs naţional la care condiţiile de participare sunt reglementate în mod expres, condiţii pe care trebuie să le îndeplinească toţi candidaţii.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

1. Procedura de filtrare

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 din Noul C. proc. civ., iar, prin încheierea din 16 noiembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la data de 08 martie 2016.

2. Analiza motivelor de casare

Analizând criticile formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamantul A. a solicitat recunoaşterea validităţii diplomei de licenţă obţinută la specializarea " geografie" seria A1 nr. x eliberată la data de 13.07.2009 de către Universitatea " B." Bucureşti - Facultatea de Geografie, precum şi obligarea pârâtului să permită acestuia înscrierea şi participarea la examenul de definitivat în învăţământul preuniversitar şi de titularizare în învăţământ.

Din actele dosarului rezultă că reclamantul a fost înmatriculat în anul 2004 la Facultatea de Geografie din Bucureşti din cadrul Universităţii B. la forma de învăţământ ID, facultate pe care a absolvit-o în anul 2008, în baza promovării examenului de licenţă.

Analizând hotărârea de fond prin prisma criticilor formulate de recurent, instanţa de control judiciar constată că, atâta timp cât nici o autoritate administrativă sau instanţă judecătorească nu s-a pronunţat în sensul revocării/constatării nulităţii sau anulării sale, diploma de licenţă este valabilă; ea producându-şi efectele juridice de care s-a bucurat din momentul emiterii sale.

Astfel, în mod corect a reţinut judecătorul fondului faptul că că, în condiţiile în care diploma de licenţă a reclamantului este valabilă, nefiind revocată sau anulată, împrejurarea că aplicaţia informatică C. ROMÂNIA S.A. a invalidat studiile intimatului-reclamant, declarându-le neautorizate, poate echivala cu un refuz nejustificat de a soluţiona cererea reclamantului, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuz exprimat de recurentul Ministerul Educaţiei Naţionale, care a aprobat Ordinul MECTS 5560/2011, Metodologia - cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, cu exces de putere, conform art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeaşi lege, întrucât dreptul de apreciere al autorităţii pârâte încalcă dreptul acestuia consacrat printr-un act administrativ valabil.

Înalta Curte constată totodată că aspectele invocate de recurent, prin motivele de recurs, referitoare la obligativitatea ca specializările absolvenţilor cu studii superioare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licenţă, care se înscriu la sesiunea de transferare pentru restrângere de activitate, la examenul de definitivare în învăţământ, la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar, la etapele de pretransfer consimţit între unităţii de învăţământ preuniversitar, detaşare în interesul învăţământului, detaşare la cerere sau titularizare în baza art. 253 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, care au început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor din învăţământul superior şi recunoaşterea diplomelor, republicata, să se regăsească atât în Centralizator cât şi în Hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea, autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular, profilurile, specializările, durata studiilor, precum şi titlurile obţinute de absolvenţii învăţământului universitar, nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor universitare din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular, structurile şi specializările universitare acreditate sau autorizate sa funcţioneze provizoriu din instituţiile de învăţământ superior emise după data de 17 decembrie 1993 care cuprind specializările autorizate sa funcţioneze provizoriu/acreditate, precum şi forma de învăţământ pentru care au fost autorizate sa funcţioneze provizoriu/acreditate, reprezintă aspecte care ţin de legalitatea diplomei de licenţă şi, procedând în această manieră, recurentul-pârât tranşează în mod unilateral chestiunea validităţii unor acte administrative care au intrat în circuitul civil; nefiind supuse procedurii reglementate în art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, instanţa de recurs apreciază că autoritatea recurentă nu se poate prevala de propria culpă, având în vedere calitatea de emitent a diplomelor de licenţă şi în raport cu atribuţiile pe care le are, astfel cum sunt reglementate în H.G. nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare.

Susţinerile recurentului legate de acreditarea sau nu a formei de învăţământ urmată de către intimatul-reclamant nu se circumscriu obiectului prezentei acţiuni; aceste argumente putând fi, eventual, pertinente într-o cauză care ar privi revocarea/anularea diplomei de licenţă şi nu în speţa de faţă unde premisa raţionamentului logico-juridic este aceea a deţinerii de către reclamant a unei diplome de licenţă emisă sub egida MEN şi care, nefiind revocată sau anulată, conferă beneficiarului toate drepturile prevăzute de lege în considerarea deţinerii calităţii de licenţiat în geografie, inclusiv dreptul de a participa la examenul naţional de definitivare în învăţământ, conform prevederilor OMECTS 6193/2012.

Finalizarea cursurilor universitare organizate de B.. în cadrul formei de învăţământ la distanţă (ID), cum este cazul intimatului-reclamant, prin susţinerea examenului de licenţă şi obţinerea în urma acestuia a unei diplome, presupune în fapt recunoaşterea de către Ministerul Educaţiei Naţionale a formei de învăţământ urmate.

Adresa comunicată intimatului-reclamant şi refuzul de a-i permite participarea la concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante nu anulează efectele diplomei şi a celorlalte acte de studii.

Înalta Curte apreciază totodată că, dreptul de a -i fi recunoscută reclamantului diploma de licenţă nu poate fi afectat, în fapt sau în drept, de divergenţele ce au apărut, în decursul timpului, între Universitatea B. şi Ministerul Educaţiei, atâta timp cât Ministerul Educaţiei sau Agenţia Română de Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) nu au demarat şi nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că menţionata instituţie de învăţământ superior a acţionat în afara cadrului legal, în condiţiile în care, în principiu, Ministerului Educaţiei i se recunoştea, prin art. 6 din Legea nr. 443/2002, dreptul de "a propune încetarea activităţii de învăţământ şi desfiinţarea prin lege a universităţii".

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, în mod temeinic şi legal prima instanţă a reţinut că adresa Ministerului Educaţiei Naţionale, nu poate înlătura dreptul, altfel atestat al intimatului-reclamant, de a fi licenţiat al unei instituţii de învăţământ superior, iar calitatea de unitate de învăţământ superior acreditată sau neacreditată este o problemă a acesteia; intimatul-reclamant neputând fi victima lipsei de acreditare în baza teoriei aparenţei dreptului.

Considerentele mai sus expuse se circumscriu şi celei de-a doua critici adusă de recurent hotărârii de fond, recurentul susţinând că aceasta a nesocotit prevederile referitoare la acreditare/autorizare provizorie a specializărilor şi formelor de învăţământ, Înalta Curte având în vedere şi normele care reglementează atribuţiile ministerului recurent, respectiv Legea nr. 1/2011 şi H.G. nr. 185/2013, dar şi Legea învăţământului nr. 84/1995 în vigoare la data înscrierii reclamantului.

Nu intră în atribuţiile instanţei de judecată învestite cu analizarea încălcării sau nu a dreptului reclamantului, să analizeze dacă specializarea din cadrul Universităţii B. şi forma de învăţământ urmată, întrunesc sau nu condiţiile de acreditare/autorizare, atât timp cât diploma conferită intimatului-reclamant şi care poartă antetul Ministerului Educaţiei Naţionale, nu i-a fost retrasă sau anulată.

Înalta Curte nu poate reţine nici critica referitoare la faptul că instanţa de fond a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, câtă vreme aceasta a procedat doar la interpretarea şi aplicarea legii, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, adoptând o soluţie legală şi temeinică, în limitele puterii judecătoreşti.

În raport de cele mai sus învederate, constatând că nu sunt întemeiate criticile invocate în cauză şi că este temeinică şi legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva Sentinţei nr. 36 din 10 februarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU TOATE ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice împotriva Sentinţei nr. 36 din 10 februarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 martie 2016.

Procesat de GGC - GV