Restitution claim time-barred for six-month inaction despite lack of notice of suspension order.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. prin B. Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, având ca obiect anulare acte, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 2835/08.07.2013 emisă de pârâtă şi restituirea în favoarea reclamantei a imobilului situat în municipiul Sighetu Marmaţiei, înscris în CF nr. 47 Sighetu Marmaţiei, nr. top 607 în suprafaţă de 1068 mp.

La termenul din 04.11.2013, prin încheierea de şedinţă instanţa de fond a dispus suspendarea judecării acţiunii, în temeiul art. 411 C. proc. civ., trimiţându-se dosarul spre păstrare arhivei, până la stăruinţa părţilor.

În baza Referatului întocmit în data de 06.05.2014, instanţa învestită cu soluţionarea pe fond a litigiului, constatând că, de la data suspendării judecăţii, pentru lipsa nejustificată a părţilor - 04.11.2013 şi până la data de 06.05.2014, a trecut mai mult de 6 luni, fără ca părţile să formuleze cerere de repunere pe rol a cauzei, din oficiu, a dispus repunerea cauzei pe rol, în vederea discutării perimării, conform prevederilor art. 416 pct. 1 şi 2 C. proc. civ., stabilindu-se termen pentru data 26.05.2014.

2. Hotărârile instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 04.11.2013, instanţa de fond - Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus suspendarea judecăţii în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre păstrare arhivei până la o nouă stăruinţă a părţilor.

Pentru a pronunţa încheierea de suspendare a judecăţii, instanţa de fond a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. părţile lipsind nejustificat de la dezbateri.

Prin Sentinţa nr. 214 din 26 mai 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia de perimare, invocată din oficiu, constatând perimată acţiunea introductivă.

Pentru a pronunţa Sentinţa civilă nr. 214/26 mai 214, instanţa a reţinut că, potrivit art. 416 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată (...) se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

În speţă, cursul judecăţii a fost suspendat la data de 04.11.2013, în temeiul art. 411 C. proc. civ., de la acea dată reclamanta având la dispoziţie 6 luni pentru a solicita repunerea pe rol a prezentei cauze.

Nefiind îndeplinit nici un act de procedură în termenul legal stabilit, prima instanţă a constatat perimată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. prin B. Satu Mare în contradictoriu cu pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

3. Recursul formulat de reclamanta A. prin B. Satu Mare.

Atât împotriva încheierii de şedinţă din data de 04.11.2013, prin care instanţa a dispus suspendarea judecăţii, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. cât şi împotriva Sentinţei civile nr. 214 pronunţată la data de 26 mai 2014, prin care instanţa a constatat perimată acţiunea, a declarat recurs reclamanta A. prin B. Satu Mare, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei primei instanţe, pentru a proceda la judecarea acesteia, întrucât, în mod nelegal a fost soluţionată pe cale de excepţie, reţinându-se incidenţa perimării.

Prin cererea de recurs s-au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţinând că, în ceea ce priveşte încheierea de şedinţă din data de 04.11.2013, dat fiind faptul că pârâta Comisia Specială a solicitat în mod expres judecarea cauzei în lipsă, instanţa avea obligaţia să soluţioneze cauza şi nu să o suspende în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Raportat la aceste considerente, apreciază că încheierea de suspendare a judecăţii este nelegală.

Totodată, referitor la aceeaşi încheiere de suspendare a judecăţii, înţelege recurenta să invoce şi nulitatea absolută a acesteia, motivat de faptul că nu a fost comunicată părţilor din proces, lipsindu-le astfel de o cale legală de atac şi anume aceea şi recursului reglementat de art. 414 C. proc. civ. respectiv de dreptul de a solicita repunerea pe rol în termenul de 6 luni de la data comunicării încheierii de suspendare.

Susţine recurenta că, neprimind această comunicare a încheierii de suspendare, împotriva acesteia nu a început să curgă termenul de perimare de 6 luni, deoarece instanţa de judecată nu a îndeplinit tocmai acel act de procedură de la care se calculează acest termen şi anume nu a comunicat încheierea de suspendare, în condiţiile reglementate de art. 427 noul C. proc. civ., norma imperativă care prevede obligaţia de a comunica hotărârile din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă acestea ar fi definitive, ceea ce nu era cazul în situaţia de faţă.

Mai susţine recurenta că, la termenul de judecată din 26.05.2014, instanţa de fond într-o manieră simplistă şi superficială a reţinut doar faptul că din 04.11.2013, nu s-au făcut demersuri pentru continuarea judecăţii, fără să se fi verificat dacă acea încheiere de şedinţă a fost sau nu comunicată părţilor din proces, în conformitate cu art. 427 noul C. proc. civ.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. recurenta invocă încălcarea prevederilor art. 184 noul C. proc. civ., care prevede că, termenele procedurale încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel. În materia încheierilor prin care se dispune suspendarea cursului judecăţii, susţine recurenta că nu există norme speciale derogatorii de la art. 184 noul C. proc. civ., motiv pentru care, practic termenul de perimare nici măcar nu a început să curgă faţă de reclamanta-recurentă, contrar celor reţinute de instanţa de fond, în sensul că, acest termen ar fi fost împlinit.

Se solicită astfel a se reţine incidenţa prevederilor art. 416 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., care prevăd că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă, nefiind considerat cauză de perimare acea situaţie în care actul de procedură trebuia efectuat din oficiu. Ori, susţine recurenta, în speţa de faţă, se regăseşte tocmai această situaţie în care, instanţa de fond trebuia să dispună comunicarea încheierii de suspendare, dată de la care se putea pune problema rămânerii în nelucrare din motive imputabile părţii, a cauzei, în termenul de 6 luni prevăzut de acelaşi articol.

Recurenta mai invocă în cauză şi incidenţa dispoziţiilor art. 418 C. proc. civ., referitoare la suspendarea cursului perimării pe perioada suspendării judecăţii, nefiind vorba de lipsa de stăruinţă a sa în judecată. Astfel, susţine recurenta, nu s-a solicitat repunerea pe rol a cauzei, în această perioadă, întrucât a început să facă o serie de demersuri pentru aflarea unor informaţii şi documente relevante pentru soluţionarea cauzei, anexând în acest sens corespondenţa adresată Arhivelor Statului, respectiv unul dintre răspunsurile primite din partea Serviciului Judeţean Maramureş, la ultima adresă transmisă Arhivelor Naţionale, la care nu a primit încă răspuns.

Prin aceste demersuri, a încercat obţinerea Raportului oficial din 1937, în baza căruia dreptul de proprietate s-a intabulat în favoarea Statului Român, prin Ministerul Educaţiei, acest document prezentând o relevanţă deosebită, implicit şi pentru soluţia ce se va pronunţa în prezenta cauză, întrucât, cererea de retrocedare s-a respins, tocmai din cauza faptului că, în opinia pârâtei, preluarea imobilului de către Statul Român, nu s-a făcut în perioada de referinţă prevăzut de O.U.G. nr. 94/2000 cu modificările şi completările ulterioare.

Mai susţine recurenta că, nefiind comunicată încheierea de suspendare a cauzei din 04.11.2013, reclamanta nu a avut reprezentarea curgerii termenului de perimare care, în opinia noastră, raportat la prevederile legale invocate mai sus, nu a curs faţa de aceasta, aşteptând aflarea unor informaţii în privinţa documentelor solicitate pentru ca ulterior în măsura obţinerii acestora, să solicite în deplină cunoştinţă de cauză continuarea judecăţii acesteia.

Apărările intimatei împotriva recursului.

Împotriva cererii de recurs a formulat Întâmpinare intimata Comisia specială de retrocedare, în cuprinsul căreia solicită respingerea recursului, ca nefondat având în vedere că, din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 416 alin. (1) din Noul C. proc. civ. rezultă că, în înţelesul acestui text de lege, "culpa" părţii constă în neefectuarea unor acte de procedură timp de 6 luni.

În ceea ce priveşte comunicarea încheierii de suspendare, apreciază instanţa că aceasta nu ar putea fi apreciată ca fiind un act ce trebuia îndeplinit din oficiu, în sensul art. 416 alin. (3) din Noul C. proc. civ., întrucât aceasta nu este făcută în cadrul măsurilor luate de instanţa investită pentru soluţionare cauzei respective, ci în vederea exercitării căii de atac.

În consecinţă, reclamantul, deşi avea posibilitatea de a ataca cu recurs încheierea de suspendare, pe toată durata suspendării, trebuia sa observe faptul că avea la dispoziţie în acest scop doar 6 luni, până la împlinirea termenului de perimare.

Prin urmare, recursul său împotriva încheierii de suspendare este tardiv, iar în ceea ce priveşte excepţia de perimare, aceasta a fost admisă în mod legal.

În concluzie, pentru considerentele expuse mai sus, solicită respingerea recursului promovat atât împotriva încheierii de şedinţă din data de 04.11.2013 cât şi împotriva Sentinţei civile nr. 214 din data de 26.05.2014, pronunţate de către Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate, în raport cu hotărârile atacate [încheierea de suspendare a judecăţii, dispusă în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi Sentinţa nr. 214/26 mai 2014], de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând încheierea de suspendare a judecăţii, dispusă de instanţa de fond, în data de 04.11.2013, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică, faţă de lipsa nejustificată a părţilor de la dezbateri.

Această lipsă nejustificată a părţilor de la dezbateri, poate rezulta din voinţa tacită a acestora de a nu mai continua judecata, voinţă dedusă din împrejurarea că niciuna dintre ele, deşi legal citate, nu s-a prezentat la termenul de judecată.

Astfel, instanţa se fond, în mod temeinic şi legal a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 411 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel cum se poate observa din actele şi lucrările dosarului de fond, la termenul de judecată din data de 04 noiembrie 2013, nu a existat nici o cerere de amânare, sau un alt înscris care să facă dovada unei eventuale imposibilităţi de prezentare a părţilor, care să convingă instanţa de fond că acestea stăruiesc în judecarea litigiului. Abia la acest moment recurenta - reclamantă susţine, rezumându-se doar la nivel declarativ, că s-a aflat în imposibilitate de a lua parte la dezbateri, pentru termenul din 04.11.2013, din cauza unor împrejurări mai presus de voinţa sa, împrejurări datorate defectării autoturismului cu care se deplasa la instanţă, incident ce, susţine apărătorul recurentei, a împiedicat-o să mai ajungă în timp util la dezbateri; şedinţa de judecată terminându-se înainte de a avea posibilitatea trimiterii unei cereri de amânare, anterior începerii şedinţei de judecată.

Raportat la acest considerent, Înalta Curte nu poate să nu constate că nimic nu l-a împiedicat pe apărătorul recurentei-reclamante să formuleze cerere de repunere a cauzei pe rol, pentru continuarea judecăţii; nefiind condiţionată depunerea acesteia de comunicarea încheierii de suspendare.

Necomunicarea încheierii de suspendare a judecăţii nu a împiedicat partea să formuleze cererea de repunere a cauzei pe rol; acesta fiind şi demersul ce întrerupea, de altfel, cursul perimării.

Deşi instanţa de fond nu a comunicat părţilor încheierea de suspendare a judecăţii, pronunţată în data de 04.11.2013, Înalta Curte are în vedere faptul că părţile puteau declara recurs împotriva acesteia " pe toată durata suspendării", neavând relevanţă data comunicării acestei Încheieri.

Tot la nivel declarativ se rezumă apărătorul recurentei - reclamante atunci când susţine că " am comunicat părţii reclamante că urmează să formulăm cerere de repunere pe rol (...)".

Astfel cum se poate constata din conţinutul cererii de recurs, apărătorul recurentei - reclamante a avut cunoştinţă de temeiul de drept în baza căruia a fost suspendată judecata, de la momentul pronunţării încheierii de şedinţă, astfel că, acesta avea cunoştinţă implicit de posibilitatea de a declara recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, conform art. 414 alin. (1) C. proc. civ. nefiind "ţinut" de data comunicării încheierii.

Scopul principal al comunicării încheierii de suspendare a judecăţii, respectiv al hotărârii, este acela ca partea să ia cunoştinţă de aceasta, "chiar dacă este definitivă", exercitarea căii de atac sau formularea cererii de repunere pe rol nefiind condiţionate de comunicarea acestei încheieri.

Cum în speţa de faţă, calea de atac - respectiv recursul - putea fi exercitată pe toată durata suspendării, iar recurenta-reclamantă avea cunoştinţă de măsura dispusă de instanţă şi de temeiul de drept în baza căruia a luat această măsură, în cauză nu poate fi vorba de încălcarea dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici de nulitatea absolută a încheierii de şedinţă din data de 04.11.2013. Nimic nu a împiedicat partea să formuleze cerere de repunere a cauzei pe rol, conform dispoziţiilor art. 415 alin. (1) C. proc. civ. sau să declare recurs împotriva încheierii de suspendare a judecăţii, conform art. 414 alin. (2) C. proc. civ.

Necomunicarea către părţi a încheierii de suspendare a judecăţii nu poate fi invocată pentru a justifica dezinteresul privind continuarea judecăţii, această procedură putând fi reclamată exclusiv în vederea motivării recursului exercitat potrivit art. 414 noul C. proc. civ.

Faptul că încheierea de suspendare a judecăţii nu s-a comunicat părţilor, nu îndreptăţeşte recurenta-reclamantă să susţină că nu a început să curgă termenul de perimare; termen care, conform dispoziţiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ. "curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".

În mod greşit se apreciază de către recurentă că momentul de la care începe să curgă termenul de perimare este reprezentat de data comunicării încheierii de suspendare a judecăţii, ca şi ultim act de procedură îndeplinit de instanţă, în condiţiile în care perimarea, fiind o sancţiune procedurală pentru lipsa de stăruinţă a părţii în desfăşurarea judecăţii, termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură ce nu a mai fost urmat, din motive imputabile părţii, de alte acte de procedură în scopul continuării judecării cauzei. În cazul de faţă, ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă a fost încheierea de suspendare a judecăţii; acesta fiind de altfel şi momentul de la care a început să curgă termenul de perimare de 6 luni, conform art. 416 alin. (2) C. proc. civ., cum corect a apreciat şi instanţa de fond.

Fiind un termen procedural stabilit pe "luni" - respectiv 6 luni - el se calculează potrivit regulilor de drept comun stabilite de art. 181 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 418 C. proc. civ. referitoare la suspendarea cursului perimării, având în vedere că suspendarea judecăţii nu s-a dispus de instanţă în temeiul dispoziţiilor art. 412 sau 413 C. proc. civ., la care se referă dispoziţiile art. 418 C. proc. civ. şi nici recurenta - reclamantă nu a dovedit că a fost împiedicată să stăruie în judecată.

Din conţinutul dispoziţiilor art. 418 C. proc. civ. se poate deduce că suspendarea cursului perimării este exclusă în intervalul cât cauza este suspendată voluntar (potrivit art. 411 noul C. proc. civ.), fiind evidentă lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată (pasivitate procesuală), ca de altfel şi în cazurile de suspendare reglementate de art. 413 C. proc. civ. ori în alte situaţii prevăzute de lege, în care intervine suspendarea facultativă sau judecătorească, respectiv în cazurile prevăzute la art. 412 C. proc. civ., când, cursul perimării este suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecăţii, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului de perimare.

De altfel, din conţinutul dosarului de fond se poate constata fără putinţă de tăgadă pasivitatea procesuală, lipsa de stăruinţă în judecată, de care a dat dovadă recurenta-reclamantă, care, deşi legal citată nu s-a prezentat la niciunul din termenele stabilite, deşi avea şi apărător ales angajat să-i reprezinte interesele.

Demersurile despre care vorbeşte recurenta-reclamantă, în cererea de recurs, nu justifică o eventuală întrerupere a curgerii termenului de perimare, în condiţiile în care primul act de procedură ce trebuia efectuat era reprezentat de cererea de repunere a cauzei pe rol; aceasta fiind suspendată pentru lipsa nejustificată a părţilor.

Înalta Curte aminteşte în acest sens că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) alin. (1) din C. proc. civ., părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind tot astfel finalizarea acestuia.

Raportat la aceste dispoziţii; Înalta Curte constată că, deşi pentru termenul din 26.05.2014, ambele părţi au fost citate cu menţiunea " pentru perimarea cererii", nici la acel termen de judecată recurenta - reclamantă nu s-a prezentat, pentru a-şi expune punctul de vedere pe aspectul perimării; fiind evidentă pasivitatea sa procesuală, corect sancţionată de instanţa de fond prin sentinţa civilă pronunţată în cauză.

Această atitudine nu poate fi altfel calificată de instanţa de control judiciar decât o încălcare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ. sancţionată de legiuitor cu perimarea, ce intervine în cazul nerespectării cerinţei de a exista continuitate între actele de procedură, din cauza rămânerii în nelucrare a cauzei, din vina părţii, un anumit timp, prevăzut de lege.

Înalta Curte apreciază că, în mod corect a reţinut instanţa de fond că în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417 - 416 din C. proc. civ., motiv pentru care, în mod temeinic şi legal a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a celor două hotărâri recurate (încheierea de suspendare a judecăţii pronunţată în data de 04.11.2013 şi Sentinţa civilă nr. 214/26 mai 2014), potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ. nefiind încălcate regulile de procedură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. prin B. Satu Mare împotriva Sentinţei nr. 214 din 26 mai 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 martie 2016.

Procesat de GGC - GV