Validity of administrative fine for breach of mandatory public takeover order under capital market regulations

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 08 august 2013, reclamanţii Societatea A. SA Galaţi şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară anularea Deciziei A.S.F. nr. A/203 din 09 iulie 2013.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2856 din 14 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii Societatea A. SA Galaţi şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii Societatea A. SA Galaţi şi B., solicitând admiterea căii de atac exercitate cu consecinţa modificării hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum aşa fost formulată şi precizată, şi drept urmare anularea Deciziei A.S.F. nr. A/203 din 09 iulie 2013.

În motivarea opţiunii lor procesuale recurentele au expus rezumativ argumentele reţinute de prima instanţă în motivarea hotărârii atacate şi reiterează argumentele din cererea de chemare în judecată, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la toate aspectele prezentate în acţiune, ceea ce în opinia recurenţilor demonstrează că hotărârea atacată nu este motivată.

Astfel, se susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la faptul că decizia atacată încalcă prevederile Legii nr. 297/2004 şi Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 22 martie 2013, pronunţată în cauza C-248/2011.

De asemenea, se susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la argumentele referitoare la piaţa Rasdaq şi nu a făcut nicio precizare referitor la faptul dacă această piaţă este reglementată şi funcţionează legal. Sub acest aspect, recurentele precizează că, dacă piaţa Rasdaq ar fi fost o piaţă legală, nu mai era nevoie de apariţia Legii nr. 155/2014 care a dispus desfiinţarea acestei pieţe pe motiv că nu avea un cadru legal.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare pârâta intimată Autoritatea de Supraveghere Financiară a invocat excepţia nulităţii recursului promovat de reclamantă, lipsa de obiect a acţiunii, iar pe fond s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

În acest context s-au apreciat criticile reclamanţilor neîntemeiate, hotărârea instanţei de fond fiind motivată, iar pe fond s-a susţinut că acţiunile SC C. SA nu sunt tranzacţionate pe segmentul de piaţă Rasdaq, criticile reclamanţilor sub acest aspect fiind irelevante.

Se mai susţine, aşa cum rezultă din practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că piaţa Rasdaq este o piaţă reglementată încă de la înfiinţare din 1996, funcţionând în mod regulat ca o piaţă organizată şi reglementată de C.N.V.M.

În continuare se reiau apărările invocate în faţa instanţei de fond.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

5. Procedura derulată în faţa instanţei de recurs

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului de faţă, s-a apreciat că sunt neîntemeiate excepţia nulităţii recursului şi a lipsei de obiect a acţiunii, şi s-a concluzionat că în raport cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., recursul este admisibil în principiu, având în vedere că acesta îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) şi c)-e) C. proc. civ., a fost declarat în termen, motivele de recurs se încadrează celor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nici nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Prin încheierea din 31 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a respins excepţia nulităţii recursului şi s-a admis în principiu, recursul declarat de reclamanţii Societatea A. SA Galaţi şi B. împotriva Sentinţei nr. 2856 din 24 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la 04 octombrie 2017. Excepţia lipsei de obiect a acţiunii a fost apreciată drept o apărare de fond, decizându-se a fi analizată la momentul soluţionări recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile formulate de recurentul-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.

Motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic şi gradual argumentele care au fundamentat soluţia adoptată

Susţinerile recurenţilor-reclamanţi referitoare la faptul că prima instanţă nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la faptul că decizia atacată încalcă prevederile Legii nr. 297/2004 şi Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 22 martie 2013, pronunţată în cauza C-248/2011, sunt neîntemeiate.

Legalitatea actului administrativ atacat a fost analizată de instanţa de fond din perspectiva conformităţii lui cu Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi cu Statutul CNVM adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, aprobată şi modificată de Legea nr. 514/2002, acte normative în temeiul şi pentru executarea cărora a fost emis, a competenţei legale de adoptare a Deciziei A.S.F. nr. A/203 din 09 iulie 2013, precum şi a motivării în fapt şi în drept a acesteia. Urmare a analizei efectuate instanţa de fond nu a regăsit vreun element factural sau de drept de natură a răsturna prezumţia de legalitate de care se bucură de la emitere actul administrativ contestat.

Instanţa de fond a analizat şi efectele Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 22 martie 2013, pronunţată în cauza C-248/2011, constatând că sunt fără relevanţă în cauză, întrucât în procedura trimiterii preliminare Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin hotărârile pronunţate se dau rezolvări de principiu diferitelor chestiuni de drept unional şi nu se dispune cu privire la aplicarea acestuia în cazurile individuale concrete.

Pe de altă parte, s-a relevat că, prin hotărârea menţionată, pronunţată în aplicarea art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu a calificat piaţa Rasdaq ca piaţă reglementată, ci a stabilit că sarcina calificării ca atare a acesteia, pe baza criteriilor oferite prin această hotărâre, revine autorităţilor naţionale.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa atacată fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Singura critică ce se circumscrie acestui motiv de nelegalitate este legată de caracterul pieţei Rasdaq, considerându-se că dacă era reglementată această piaţă nu mai era necesară adoptarea Legii nr. 155/2014 care a dispus desfiinţarea acestei pieţe. Această chestiune ar reprezenta relevanţă în cadrul analizei obligaţiei de efectuare a ofertei publice de preluare a Societăţii C. SA Târgu Frumos, care n-ar exista în sarcina reclamanţilor recurenţi, în condiţiile în care acţiunile acestei societăţi sunt tranzacţionate pe o piaţă nereglementată.

Însă, obligaţia de a derula oferta publică de preluare a SC C. Târgu Frumos, urmare a constatării că Societatea A. SA şi domnul D. au acţionat concentrat, a fost sancţionată printr-un act administrativ distinct, respectiv prin Ordonanţa nr. 27 din 29 ianuarie 2013, emisă de Comisia Naţională a Valorilor Imobiliare, a cărei succesor în drepturi este pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Ordonanţa nr. 27/2013 a făcut obiectul controlului de legalitate pe rolul instanţelor de contencios administrativ, care prin Sentinţa civilă nr. 1867 din 06 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. x/2013, definitivă, urmare a anulării recursului prin Decizia nr. 129 din 15 ianuarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins acţiunea în contencios administrativ promovată de reclamanta Societatea A. SA.

Aşa fiind, nu se mai poate pune în discuţie existenţa sau nu a obligaţiei de a derula oferta publică de preluare a SC C. Târgu Frumos, această chestiune fiind tranşată cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile mai sus menţionate. Din această perspectivă, este irelevantă cauzei critica referitoare la lipsa caracterului reglementat al pieţei Rasdaq, o constatare sau alta sub acest aspect, nefiind în măsură a mai avea vreo influenţă asupra obligaţiei arătate, a cărei existenţă, aşa cum s-a arătat, nu mai poate fi pusă în discuţie.

Obiectul prezentei cauze este reprezentat de cererea de anulare a Deciziei nr. A/203 din 09 iulie 2013 emisă de ASF. Prin acest act administrativ reclamanta B., în calitate de acţionar majoritar la Societatea A. SA, a fost sancţionată cu amendă contravenţională pentru nederularea în termenul legal a ofertei publice de preluare obligatorie a Societăţii C. SA Târgu Frumos, obligaţie impusă prin Ordonanţa nr. 27 din 29 ianuarie 2013, emisă de Comisia Naţională a Valorilor Imobiliare.

Prin aceeaşi decizie, s-a impus Societatea A. SA ca împreună cu persoanele cu care acţionează concentrat, să depună, spre realizarea silită a obligaţiei de preluare obligatorie a SC C. SA Târgu Frumos, documentaţia referitoare la această îndatorire impusă.

În legătură cu dispoziţiile acestui act administrativ reclamanţii nu au formulat critici de nelegalitate, menţionând numai în cererea introductivă de instanţă că, nu se impunea sancţionarea administratorului de la Societatea A. SA până la momentul soluţionării definitive a cererii de anulare a Ordonanţei nr. 27 din 29 ianuarie 2013. Însă, această critică nu a mai fost reluată în recurs.

În consecinţă, obligaţia de preluare publică obligatorie a SC C. SA Târgu Frumos, nu intră în conţinutul Deciziei nr. A/203 din 09 iulie 2013 emisă de A.S.F., ci a unui act administrativ anterior, respectiv a Ordonanţei nr. 27 din 29 ianuarie 2013, emisă de C.N.V.M., a cărui prezumţie de legalitate nu a fost răsturnată.

Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată şi ale art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele B. şi A. SA Galaţi, reprezentată legal de administrator B. împotriva Sentinţei civile nr. 2856 din 24 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT