Appeal over delayed judgment drafting rejected as moot once judgment issued

Asupra plângerii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 iunie 2017, în Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, intimata-reclamantă SC "A." SRL a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului.

În motivarea contestaţiei, întemeiată pe dispoziţiile art. 522 C. proc. civ., contestatoarea a solicitat redactarea şi comunicarea deciziei pronunţate în soluţionarea recursului, respectiv Decizia nr. 1317 din 30 martie 2017, într-un termen cât mai apropiat posibil, care să respecte cerinţele legii şi exigenţele acesteia privind previzibilitatea duratei procedurilor în faţa instanţei.

S-a mai arătat că deşi instanţa s-a pronunţat cu privire la recurs în data de 30 martie 2017, iar la data formulării contestaţiei hotărârea nu era redactată, contrar dispoziţiilor art. 426 alin. (5) C. proc. civ. care prevăd redactarea hotărârii în cel mult 30 de zile de la pronunţare.

De asemenea, se mai susţine că potrivit art. 17 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, hotărârile se redactează şi se motivează în cel mult 30 de zile de la pronunţare.

Astfel, apreciază contestatoarea că instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil, întârzierea redactării hotărârii conducând la imposibilitatea punerii acesteia în executare şi la nerespectarea termenului rezonabil de finalizare a procesului civil, încălcându-se art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin Încheierea din 29 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins contestaţia la tergiversarea procesului, formulată de SC "A." SRL, cu privire la Dosarul nr. x/2013 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect recursul declarat de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 137/F din 01 octombrie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.

Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a reţinut că în raport cu data pronunţării deciziei, respectiv 30 martie 2017 şi cu data formulării contestaţiei privind tergiversarea procesului, 26 iunie 2017, nu se poate susţine cu temei că a fost depăşit un termen rezonabil pentru redactarea şi comunicarea hotărârii.

Împotriva Încheierii din data de 29 iunie 20172017, contestatoarea SC "A." SRL a formulat plângere, solicitând, în esenţă, admiterea plângerii şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună ca instanţa care a judecat procesul să îndeplinească actul de procedură constând în redactarea şi motivarea Deciziei nr. 1317 din 30 martie 2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2013 şi să se ia măsurile legale necesare pentru comunicarea acesteia către părţi într-un termen cât mai apropiat posibil.

Examinând cauza şi Încheierea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta plângere este neîntemeiată.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 522 C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

(2) Contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;

2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."

Deci, art. 522 - art. 526 noul C. proc. civ., sub denumirea "Contestaţie privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac, aflată la dispoziţia părţilor şi a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, pentru luarea măsurilor legale de înlăturare a acestei situaţii.

Art. 522 alin. (2) noul C. proc. civ. precizează expres situaţiile în care părţile sau/şi procurorul pot face contestaţia.

Toate motivele vizează, inevitabil, şi culpa instanţei, mai exact atitudinea ei faţă de neglijenţa sau abuzul părţilor, a altor participanţi în proces, ori a terţilor propriu-zişi, care aveau obligaţii legale sau judiciare.

Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanţei de judecată, care are mijloacele necesare la dispoziţie pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare şi nu le foloseşte, sau, mai grav, nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestaţia în tergiversarea procesului nu trebuie privită ca o posibilitate de sancţionare a judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, ci ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situaţiile în care chiar instanţa cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluţionării procesului într-un termen rezonabil.

Deci, scopul procedurii contestaţiei privind tergiversarea procesului este acela de a se lua măsurile legale pentru ca situaţia de tergiversare să înceteze.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, în cauză, instanţa a soluţionat recursul la data de 30 martie 2017, iar la data formulării contestaţiei, procesul era definitiv încheiat, neexistând o situaţie de tergiversare care să se impună a fi înlăturată.

Înalta Curte constată că, în raport de criteriile obiective ce ţin de datele statistice, de durata medie de soluţionare a cauzelor şi de încărcătura cauzelor pe completele de judecată, prezenta plângere nu este întemeiată.

De asemenea, instanţa are în vedere şi faptul că decizia pronunţată în cauză a fost redactată până la momentul soluţionării contestaţiei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile petentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, instanţa respingând în mod corect contestaţia privind tergiversarea procesului.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de petenta SC "A." SRL împotriva Încheierii din 29 iunie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2017.

Procesat de GGC - CT