Tax authority's appeal admitted, suspension of tax execution refused for lack of imminent damage.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL Braşov a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală Braşov, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice din 6.03.2015, emisă de pârâtă.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 53 din 25 mai 2015, a admis cererea formulată de reclamantă, suspendând executarea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice din 6.03.2015, emisă de pârâtă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, susţinând, în esenţă, că în cauză nu s-a dovedit existenţa unui caz bine justificat şi a pagubei iminente, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu.

Astfel, a arătat că prin sentinţa atacată nu se specifică în mod concret la ce se referă aparenţa de nelegalitate a actului contestat, neanalizând împrejurările de natură să creeze o îndoială serioasă a respectivului act, astfel că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, iar din actele dosarului nu rezultă pericolul care ar conduce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ atacat.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacată şi pe fond respingerea cererii de suspendare, având în vedere neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 30 martie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 25 mai 2017.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice din 6.03.2015, emisă de pârâtă.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi ale O.G. nr. 92/2003 - C. proc. fisc. , rezultă că actul administrativ, în general, dar şi actul administrativ fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14, cât şi din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ (act administrativ-fiscal) este o măsură excepţională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Or, în speţă, prima instanţă nu a identificat împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal a cărui suspendare se cere, ci doar a făcut referiri generale la existenţa acestora, arătând că reclamanta critică şi temeiurile de drept reţinute, precum şi modul lor de aplicare, fără însă ca ele să fie indicate în concret.

Totodată, a reţinut că reclamanta a arătat detaliat argumentele pentru care apreciază că aceste condiţii sunt îndeplinite, însă, datorită volumului argumentelor şi analizei în amănunt a acestora, acestea pot constitui argumentele unei acţiuni în anularea actului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.

În speţă, se observă că, în susţinerea cererii de suspendare a executării actului contestat, intimata-reclamantă a formulat critici detaliate cu privire la nelegalitatea actului în raport cu obligaţiile de plată stabilite în sarcina sa, referindu-se în realitate la aspecte de nelegalitate în fond cu privire la actul contestat.

Or, atât analiza de legalitate a actului contestat, cât şi verificarea legalităţii actelor care au stat la baza emiterii acestuia presupun o cercetare în fond, care este de competenţa instanţei învestite cu acţiunea în anulare, iar nu de către instanţa învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, care, de altfel, a făcut trimitere la faptul că motivele detaliate invocate pot constitui argumentele unei acţiuni în anularea actului.

Înalta Curte constată astfel că soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt lipsite de suport real sub aspectul cercetării efectuate şi al îndeplinirii condiţiei referitoare la cazul bine justificat.

Totodată, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, într-adevăr punerea în executare a unui act administrativ-fiscal va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului societăţii comerciale intimate, însă câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi respingerii cererii de suspendare a actului administrativ atacat ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva Sentinţei nr. 53 din 25 mai 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2017.

Procesat de ED