Excess of power in administrative refusal of reimbursement for approved disability activities based on unauthorized venue change

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe, prin Sentinţa nr. 8.265 din 10.12.2014, reclamantul Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Direcţia Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi, obligarea acestora la plata sumei de 49.325 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1524 din 28 mai 2015, a admis acţiunea formulată de reclamant, obligând pârâta Direcţia Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi din cadrul Autorităţi Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi să plătească reclamantului suma de 49.325 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a solicitat admiterea acestuia şi casarea hotărârii atacate, arătând, în esenţă, faptul că în mod corect nu au fost decontate sumele în litigiu, context în care hotărârea primei instanţe este dată cu greşita aplicare a normelor de drept material.

În motivarea căii de atac, pârâta Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi a susţinut că prima instanţă a făcut o aplicare greşită a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, a H.G. nr. 50/2015, precum şi a Ordinului nr. 1.590/24.04.2013, reiterând şi faptul că nu are calitate procesuală, întrucât sumele refuzate spre decontare sunt aferente anului 2013, iar autoritatea s-a înfiinţat în baza O.U.G. nr. 86 din 17.12.2014, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile instituţiei fiind stabilite prin H.G. nr. 50/2015.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România a solicitat respingerea recursurilor exercitate în cauză.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 30 martie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 25 mai 2017.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursurile declarate de cei doi pârâţi Înalta Curte constată că sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

În ceea ce priveşte recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, în mod greşit susţine acest recurent că nu are calitate procesuală în cauză, argumentele sale sub acest aspect fiind corect înlăturate de către prima instanţă.

Aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, odată cu intrarea în vigoare a H.G. nr. 50/2015, Direcţia Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi funcţionează în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, care, potrivit art. 1 din H.G. nr. 50/2015, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

În condiţiile în care Direcţia Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi, prin directorul acesteia, a emis adresa nr. x din 25.04.2014, cuprinzând refuzul de decontare a sumelor solicitate la plată de către reclamantul-intimat, exprimând refuzul de soluţionare a cererii reclamantului, este evidentă legitimarea procesuală pasivă a acestei instituţii, din perspectiva calităţii sale de autoritate publică ce a soluţionat petiţia subiectului de sezină.

Ca atare, faptul că această autoritate nu este învestită cu personalitate juridică nu are relevanţă pentru aprecierea calităţii sale procesuale, necesară dar şi suficientă fiind capacitatea administrativă a acesteia, înţeleasă ca aptitudine a de a emite actul administrativ sau de a soluţiona cererea subiectului de sezină.

În consecinţă, critica recurentului Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi la adresa modalităţii de soluţionare a cauzei sub aspectul cadrului procesual este nefondată, urmând a fi înlăturată ca atare.

Cât priveşte motivul de casare grefat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reprezentat de nelegala obligare a Direcţiei Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi la plata sumei de 49.325 RON, Înalta Curte constată nefondată critica recurenţilor, pentru considerentele ce urmează.

Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, reclamanta-intimată a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Direcţia Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi la plata sumei de 49.325 RON, cu cheltuieli de judecată.

În esenţă, reclamantul a arătat că este persoană juridică care beneficiază de sume alocate de la bugetul de stat pentru desfăşurarea activităţilor sale specifice, conform prevederilor art. 98 din Legea nr. 448/2006. Pentru anul 2013, aceste prevederi au fost puse în aplicare prin Ordinul MMFPSPV nr. 1.590 din 24.07.2013, prin care au fost aprobate cheltuielile pentru activităţile specifice de interes general. În anul 2013, a desfăşurat activităţile a căror finanţare a fost aprobată, după desfăşurarea fiecărei activităţi transmiţând Direcţiei deconturile, însoţite de documentaţie.

Suma de 49.325 RON, deşi a fost aprobată spre a fi utilizată pentru activităţi specifice de interes general, a fost ulterior refuzată spre decontare, după cum urmează: suma de 35.965 RON a fost cheltuită pentru Festivalul Naţional "Oameni aproape invizibili" Fălticeni - Suceava - Botoşani - Iaşi - Vaslui, în perioada 16 - 18.10.2014; suma de 5.180 RON pentru Festivalul Naţional al Artei şi Creaţiei Persoanelor cu Dizabilităţi din România - Anul European al Cetăţenilor 2013, Arad, 27 - 29.10.2013, reprezentând cheltuieli cazare A.; suma de 5.180 RON pentru Festivalul Naţional al Artei şi Creaţiei Persoanelor cu Dizabilităţi din România - Anul European al Cetăţenilor 2013, Sibiu, 29 - 31.10.2014, reprezentând cheltuieli cazare Pensiunea B.; suma de 3.000 RON pentru Festivalul Naţional al Artei şi Creaţiei Persoanelor cu Dizabilităţi din România - Anul European al Cetăţenilor 2013, Sibiu, 29 - 31.10.2014, reprezentând cheltuieli închiriere sală Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

În contextul refuzului de decontare a sumei solicitate, reclamantul-intimat a promovat prezenta acţiune, admisă prin Sentinţa civilă nr. 1.524 din 28.05.2015, hotărâre criticată pe calea prezentului recurs.

Contrar celor susţinute de recurenţi, Înalta Curte constată că motivele refuzului de decontare a sumei de 49.325 RON, astfel cum acestea sunt prezentate în adresa din 25.04.2014 atestă un exces de putere, cenzurat în mod întemeiat de către instanţa fondului.

Astfel, prin adresa din 25.04.2014, recurentul-pârât Direcţia Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi a comunicat reclamantului refuzul de decontare a sumei de 35.965 RON, reprezentând toate cheltuielile efectuate cu organizarea şi desfăşurarea Festivalului Naţional "Oameni aproape invizibili" la Fălticeni în 17.10.2013, motivând că, potrivit Ordinului nr. 1.590/2013, acesta trebuia să aibă loc. la Botoşani, iar reclamantul nu a notificat schimbarea locaţiei, astfel că nu există acordul ordonatorului de credite, transpus prin modificarea anexei la Ordinul nr. 1.590/2013.

În mod judicios a apreciat judecătorul fondului că refuzul de decontare a acestor cheltuieli este nejustificat, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât prin Ordinul nr. 1.590/2013 au fost aprobate cheltuielile pentru activităţile specifice de interes general ale C.N.D.R., activităţi care, în situaţia analizată, au avut loc, doar că în altă locaţie, nefiind dovedită împrejurarea că locaţia aprobată prin Ordinul nr. 1.590/2013 ar fi avut vreun rol determinant în aprobarea cheltuielilor respective sau în desfăşurarea festivalului.

Dat fiind specificul activităţilor desfăşurate, în mod întemeiat a concluzionat instanţa fondului că nu că ordonatorul de credite a avut în vedere aprobarea unor cheltuieli în funcţie de natura activităţilor desfăşurate, iar nu de locaţia unde acestea vor fi organizate efectiv.

Mai mult, este de subliniat faptul că reclamantul a justificat schimbarea locaţiei întrucât, în urma vizitei de prospecţie în judeţele din nord-estul ţării, nu a putut identifica în Botoşani niciun agent economic dispus să accepte condiţiile de decontare impuse de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi faptul că reclamantul a notificat schimbarea locaţiei prin adresa din 30.09.2013, înregistrată la Direcţia Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi sub nr. x din 10.10.2013, în cuprinsul căreia a menţionat că, în perioada 16 - 18.10 2013, festivalul va avea loc în Fălticeni, întrucât, în urma vizitei de prospecţie în regiunea Moldova, agenţii economici din Botoşani nu au fost de acord cu plata serviciilor în termenul de 30 de zile, fiind identificat un agent economic care acceptă acest termen doar în Fălticeni.

Prin urmare, constatând că reclamantul a desfăşurat activitatea specifică de interes general menţionată în anexa la Ordinul nr. 1.590 din 24.07.2013, nu a adus modificări privind obiectivele urmărite şi modul de selecţie a beneficiarilor, nu a depăşit suma alocată, în mod judicios a apreciat judecătorul fondului că reclamantul este îndreptăţit la decontarea cheltuielilor aprobate, refuzul pârâtei, justificat doar pe considerentul formal privind neanunţarea schimbării locaţiei, fiind emis cu exces de putere.

În ceea ce priveşte suma de 3.000 RON reprezentând cheltuieli efectuate cu închirierea sălii de la Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, refuzul de decontare este motivat prin faptul că sala de conferinţe în discuţie aparţine SC C. SRL, iar prestatorul nu a făcut dovada deţinerii spaţiului în folosinţă, în baza unui contract de închiriere cu clauză de subînchiriere.

Instanţa fondului a apreciat că şi refuzul de decontare a acestei sume este nejustificat, în condiţiile în care Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care a încheiat cu C.N.D.R. contractul de prestări servicii din 31.10.2013, în baza căruia a emis factura fiscală din 31.10.2013, avea dreptul de a da în folosinţă sala de conferinţe situată în complexul"B.", în temeiul protocolului de colaborare încheiat cu SC Pensiunea "B." SRL la data de 10.01.2012 .

Susţin recurenţii că plata închirierii unui imobil către un terţ, altul decât proprietarul, nu este legală deoarece contravine C. civ., iar factura din 31.10.2013 emisă de FNS AS-RO nu poate constitui document justificativ legal întocmit pentru justificarea sumei de 3.000 RON pretinsă de la bugetul de stat.

Argumentul recurenţilor nu are suport întrucât face abstracţie de conţinutul protocolului avut în vedere de prima instanţă şi în temeiul căruia organizaţia FNS AS RO a dobândit dreptul de utilizare a sălii de conferinţe în discuţie.

În ceea ce priveşte suma de 10.360 RON reprezentând cheltuieli efectuate cu cazarea la hotelul Arad (5.180 RON), respectiv la pensiunea "B." (5.180 RON), refuzul de viză al controlorului delegat din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a fost justificat de împrejurarea că nu au fost respectate dispoziţiile art. 544 alin. (3) lit. b) din H.G. nr. 268/2007, cheltuielile fiind mai mari decât preţul de pe piaţă al serviciilor prestate.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, Înalta Curte constată că din actele depuse la dosar nu rezultă că tariful de cazare ar fi mai mare decât cel practicat pe piaţă la acel moment, susţinerile controlorului delegat fiind simple afirmaţii nedovedite, ce nu pot constitui temei pentru refuzul de plată în privinţa sumei în discuţie.

Faţă de aceste considerente Înalta Curte constată nefondate recursurile civile de faţă, urmând a le respinge ca atare în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi împotriva Sentinţei nr. 1.524 din 28 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2017.

Procesat de ED