Time-limit for challenging individual administrative acts governing the internal organization and staffing of a specific public agency

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, constatarea nulităţii şi nelegalităţii H.G. nr. 1.217/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a A.R.B.D.D., act publicat în M. Of. nr. 865 din 20 decembrie 2012 şi constatarea nulităţii şi nelegalităţii Ordinului nr. 180 din 01.02.2013 emis de Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 74 din 27 aprilie 2015, a admis excepţia tardivităţii şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantei, ca tardiv formulată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că hotărârea atacată este nelegală întrucât, contrar celor reţinute de prima instanţă, ne aflăm în faţa unor acte administrative cu caracter normativ şi nu individual, cum în mod greşit s-a apreciat.

În opinia recurentei, chiar din nota de fundamentare a H.G. nr. 1.217/2012 se observă că însuşi iniţiatorul a considerat-o act normativ, în conţinutul acesteia folosindu-se această denumire, de act normativ, prin care se urmărea să se aprobe Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a structurii organizatorice şi logistice a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Recurenta a mai susţinut că se impunea publicarea în M. Of. a Ordinului Ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice nr. 180 din 01.02.2013 privind aprobarea statului de funcţii pentru Administraţia

Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, fiind evident că şi acest act este unul normativ, nu individual.

Astfel, a arătat că acest ordin, cât şi H.G. nr. 1.217/2012, nu privesc persoane determinate, ci doar reglementează normativ statul de funcţii, aceste funcţii putând fi ocupate de persoane diferite pe parcursul existenţei lor, dar şi organizarea instituţională, fiind evident caracterul impersonal.

Prin urmare, nepublicarea în M. Of. a ordinului menţionat atrage sancţiunea inexistenţei acestuia şi, în consecinţă, a inopozabilităţii, de altfel, viciul nepublicării, fiind un viciu de legalitate externă, pledează pentru sancţiunea inexistenţei.

Totodată, a făcut trimitere la principiul legalităţii actului administrativ, principiu fundamental al ramurii dreptului administrativ şi care impune adoptarea oricărui act administrativ în limitele şi cu procedura prevăzută de lege.

4. Apărările intimaţilor-pârâţi

Prin întâmpinări, intimaţii-pârâţi Guvernul României şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală, intimatul Guvernul României invocând şi excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 30 martie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 25 mai 2017.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În prealabil, se constată că nu poate fi primită excepţia nulităţii căii de atac, invocată prin întâmpinare, întrucât criticile formulate pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recursul fiind admisibil în principiu astfel cum rezultă din raportul întocmit în acest sens.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimaţi şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea H.G. nr. 1.217/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, act publicat în M. Of. nr. 865 din 20 decembrie 2012, şi Ordinului nr. 180 din 01.02.2013 emis de Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

Analizând cu prioritate prima instanţă excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Guvernul României, a ajuns la concluzia că aceasta este tardiv formulată.

Această soluţie este corectă.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni, termen reglementat pentru situaţiile prevăzute la lit. a)-e).

În temeiul art. 11 alin. (2) din aceeaşi lege, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, ... ".

În cauză, recurenta a formulat acţiune în anulare a H.G. nr. 1.217/2012, publicată în M. Of. nr. 865 la 20.12.2012, iar acţiunea în contencios administrativ a fost înregistrată la data de la 12.01.2015, cu depăşirea termenelor stabilite cu caracter imperativ de art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, se reţine că de la data adoptării Ordinului nr. 180 din 01.02.2013 şi până la contestarea acestuia a trecut mai mult de un an.

Susţinerile recurentei, în sensul că actele administrative atacate sunt acte cu caracter normativ, aşa încât acţiunea nu este tardivă, nu pot fi primite.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Criteriile principale, în raport cu care actele administrative se clasifică în acte cu caracter normativ şi acte cu caracter individual sunt, pe de o parte, scopul pentru care acestea au fost adoptate sau emise şi, pe de altă parte, întinderea efectelor juridice produse.

Potrivit doctrinei, actele administrative cu caracter normativ sunt adoptate/emise în scopul organizării executării legii/dispoziţiilor legale, în timp ce actele administrative cu caracter individual se emit întotdeauna exclusiv pentru punerea în aplicare, pentru aplicarea în concret a legii/dispoziţiilor legale.

În ceea ce priveşte întinderea efectelor produse, actele administrative cu caracter normativ conţin reguli/norme cu caracter general, având aplicabilitate într-un număr nedefinit de situaţii, astfel că produc efecte juridice erga omnes faţă de un număr nedefinit de persoane, în timp ce actele administrative cu caracter individual urmăresc realizarea unor raporturi juridice într-o situaţie strict determinată şi produc efecte fie faţă de o singură persoană, fie faţă de un număr determinat sau determinabil de persoane.

Or, reglementarea actului contestat nu priveşte organizarea executării legii, nu are caracter de repetabilitate, ci se referă la aprobarea unui regulament de organizare şi funcţionare referitor la un singur subiect de drept. Acest regulament este emis în baza Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", prin care s-a înfiinţat Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, au fost trasate atribuţiile principale ale acesteia şi modul de finanţare, urmând ca prin hotărâre de guvern să se emită dispoziţiile privind executarea în concret a legii.

Prin urmare, H.G. nr. 1.217/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a structurii organizatorice ale Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării face parte din categoria actelor administrative individuale.

În consecinţă, ordinul atacat privind aprobarea statului de funcţii a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării face parte din aceeaşi categorie, nefiind astfel supus cerinţei publicării în M. Of. al României.

În concluzie, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 74 din 27 aprilie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2017.

Procesat de ED