Validity of administrative fine for failure to broadcast public authority's rebuttal and distinction between protected expression and false information under ECHR Article 10

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul CNA anularea Deciziei nr. 162 din 16.04.2013 şi exonerarea de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 10.000 RON, iar în subsidiar înlocuirea/reducerea sancţiunii dispuse de CNA în raport de criteriile prevăzute de Legea nr. 504/2002, modificată şi completată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 214 din 27.01.2014, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL

3. Cererile de recurs. Motive de nelegalitate.

Împotriva Sentinţei civile nr. 214 din 27.01.2014 şi a Încheierii din data de 20.01.2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând modificarea acestora în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 şi 8 C. proc. civ.

3.1. În ceea ce priveşte Încheierea de şedinţă din 20.01.2014, recurenta critică dispoziţia instanţei de fond prin care s-a constat că reclamantei i-au fost comunicate înscrisurile despre care aceasta a făcut vorbire în şedinţa din 9.12.2013.

În realitate, susţine recurenta, înscrisul din dosarul de fond ce reprezintă procesul-verbal al şedinţei CNA din 16.04.2013 nu i-a fost comunicat niciodată şi nu este certificat pentru conformitate cu originalul.

Recurenta consideră că judecătorul fondului nu a motivat încheierea, nu a justificat în considerente de ce nu a analizat solicitările sale şi nu a prezentat motivele de fapt şi de drept care au condus la convingerea instanţei.

3.2. Cu privire la Sentinţa civilă nr. 214 din 27.01.2014, recurenta susţine că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectarea atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, instanţa de fond a ţinut seama de înscrisul copie necertificată, deşi acest înscris nu a fost încuviinţat, nu a fost comunicat şi a fost depus la dosar într-un singur exemplar, judecătorul fondului nu a înlăturat înscrisul copie necertificată, deşi acesta nu putea fi examinat, legiuitorul stabilind lipsa de putere a unui înscris depus în copie necertificată.

Aceeaşi situaţie, arată recurenta, se regăseşte şi în privinţa raportului de monitorizare depus la dosar în copie necertificată.

Instanţa de fond nu a analizat incidenţa puterii de lucru judecat în raport de Sentinţa nr. 6.899 din 04.12.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2012 şi nu a motivat de ce a înlăturat susţinerile din cadrul cererii completatoare şi modificatoare.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei prin reluarea aceloraşi motive contradictorii ale pârâtului, legate de alte fapte/evenimente/susţineri care nu au fost avute în vedere de membrii CNA în cadrul şedinţei din 16.04.2013.

Astfel, conform preambulului Deciziei nr. 162 din 16.04.2013 rezultă neechivoc că membrii consiliului nu au analizat decât ştirea difuzată în data de 08.04.2013, în timp ce în cuprinsul acesteia, aceiaşi membri au avut în vedere o altă ştire (cu caracter aşa-zis notoriu), faţă de care au stabilit "contradicţia".

Instanţa de fond nu a motivat de ce a înlăturat susţinerile reclamantei privitoare la faptul că singurele dispoziţii legale pe care s-a întemeiat decizia atacată sunt cele prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului şi în care nu se prevede nicio obligaţie în sarcina radiodifuzorului de a face demersuri pentru obţinerea punctelor de vedere ale reprezentanţilor autorităţii publice în discuţie sau a unui comunicat oficial cu privire la raportul încheiat şi care "fusese făcut public anterior".

Judecătorul fondului nu a motivat de ce a respins susţinerile societăţii privitoare la faptele care trebuiau săvârşite cu vinovăţie, având în vedere că în cuprinsul ştirii difuzate a precizat cu bună-credinţă că informaţia are la bază un articol publicat în "B.".

În baza dispoziţiilor art. 64 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, s-au efectuat în cel mai scurt timp rectificările necesare asupra cărora intimatul nu a ţinut seama, mai mult, a reţinut o contradicţie cu cea prezentată în data de 8 aprilie 2013.

Instanţa de fond, în mod nelegal, a încălcat şi înlăturat conţinutul art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauzele Dalban împotriva României, Observer şi Guardian împotriva Marii Britanii, Castells contra Spaniei, Fressoz şi Roire versus Franţa, Thomas versus Luxemburg.

4. În cauză au fost verificate condiţiile de admisibilitate a recursului şi a fost întocmit raportul, în temeiul art. 493 Noul C. proc. civ.

II. Analiza motivelor de casare

1. Recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

1.1. Cu privire la Încheierea de şedinţă din 20.01.2014

La termenul de judecată din 28.10.2013, instanţa de fond a încuviinţat depunerea la dosar, în sarcina autorităţii publice pârâte, a stenogramei şedinţei din 16.04.2013 şi a procesului-verbal conţinând transcriptul acesteia.

Înscrisurile au fost depuse la dosar.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 09.12.2013, instanţa de fond a constatat obligaţia îndeplinită şi a acordat reclamantei, la cererea acesteia, un termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul actelor.

La acest termen, societatea reclamantă nu a solicitat comunicarea stenogramei şedinţei din 16.04.2013, ce fusese depusă anterior. Prin cererea formulată la 20.01.2014, a arătat că cele două înscrisuri nu sunt certificate pentru conformitate, iar transcriptul şedinţei nu i-a fost comunicat, solicitând înlăturarea acestora din proces.

Instanţa de fond, verificând actele şi lucrările dosarului a concluzionat că cele două acte au fost comunicate reclamantei.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că drepturile procesuale ale recurentei-reclamante nu au fost încălcate de prima instanţă, avându-se în vedere că pârâtei i s-a dat posibilitatea să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar, acordându-se un termen în acest sens.

Se reţine că recurenta nu a solicitat expres comunicarea înscrisurilor în şedinţă publică, asumându-şi obligaţia de a le studia şi a se amâna cauza pentru acest motiv.

Formularea unei cereri de comunicare după amânarea cauzei pentru motivul sus-menţionat apare ca fiind făcută în scopul tergiversării soluţionării pricinii, astfel încât în mod corect judecătorul fondului a respins cererea.

Privitor la susţinerea necertificării înscrisurilor pentru conformitate, se observă că numai extrasul procesului-verbal din 16.04.2013 a fost menţionat în considerentele hotărârii şi numai pentru a se răspunde la argumentul reclamantei referitoare la asigurarea cvorumului în momentul adoptării deciziei, iar critica nu a mai fost reluată în motivele de recurs, astfel încât lipsa certificării nu afectează legalitatea sentinţei.

1.2. Cu privire la Sentinţa civilă nr. 214 din 27.01.2014

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ. nu sunt întrunite în cauză, motivat de faptul că procesul-verbal al şedinţei din data de 16.04.2013 a fost avut în vedere numai în ceea ce priveşte stabilirea cvorumului şedinţei, aspect analizat la pct. II 1.1. din prezentele considerente.

Aceleaşi considerente sunt valabile şi în privinţa raportului de monitorizare, înscris ce nu a fost avut în vedere de instanţa fondului în cadrul motivelor de fapt şi de drept prin care a respins cererea recurentei-reclamante.

Sentinţa civilă nr. 6.899 din 4.12.2012 invocată de către recurenta-reclamantă nu are putere de lucru judecat faţă de prezenta cauză, deoarece priveşte o altă decizie, iar considerentele acesteia sunt strict legate de obiectul acţiunii, astfel că în mod corect judecătorul fondului nu a găsit necesar să facă referire la ea.

În mod cert decizia atacată a privit emisiunea informativă "C." difuzată în data de 8.04.2013, fapta şi sancţiunea au fost analizate cu referire la această emisiune.

Împrejurarea că în cuprinsul deciziei este inserat şi conţinutul informaţiei prezentate la o dată ulterioară, respectiv 11.04.2012, care a avut ca scop informarea corectă a publicului, nu afectează legalitatea actului administrativ atacat, subliniind dosar că deşi, încă din data de 5.04.2012 postul tv era în posesia punctului de vedere al autorităţii, nu a înţeles să-l difuzeze.

Menţiunea făcută în cuprinsul deciziei administrative atacate la obligaţia ca radiodifuzorul să facă "propriile demersuri în acest sens" (pentru a obţine un punct de vedere din partea reprezentanţilor autorităţilor publice în discuţie), chiar dacă este neavenită, nu modifică temeiul de drept în baza căruia a fost sancţionată recurenta.

Ceea ce s-a reţinut în principal de către intimat a fost faptul că recurenta nu a asigurat informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor, deşi era în posesia unui punct de vedere al autorităţii publice.

Vinovăţia recurentei este dovedită şi nu prezumată, astfel cum susţine partea şi rezultă din însăşi existenţa punctului de vedere menţionat anterior şi care nu a fost adus la cunoştinţa publicului, cu un scop ce nu are legătură cu buna-credinţă invocată prin motivele de casare.

În fine, în legătură cu susţinerea încălcării de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi a Jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, se constată că în prezenta cauză nu ne aflăm în ipoteza unor informaţii exagerate, şocante, ci în ipoteza unor informaţii false, care nu intră sub protecţia libertăţii de exprimare.

2. Faţă de acestea, în temeiul art. 497 Noul C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 214 din 27 ianuarie 2014 şi a Încheierii din 20 ianuarie 2014 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2015.

Procesat de ED