Judicial review of decree rejected as inadmissible; appeal found unfounded.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României a solicitat constatarea inaplicabilităţii Decretului nr. 212 din 31 octombrie 1974 publicat în M. Of. nr. 146 din 20 noiembrie 1971, ca urmare a emiterii acestuia de către un organ lipsit de competenţă materială, în speţă Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România.

Totodată, reclamantul a solicitat constatarea competenţei fostei Mari Adunări Naţionale în emiterea respectivului act normativ în contextul Constituţiei Republicii Socialiste România din 1965, cu modificările aduse până în 1974, având ca şi consecinţă nulitatea actului normativ mai sus arătat.

Prin Decizia civilă nr. 851 din 20.02.2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 2.05.2014, cu acelaşi număr de dosar.

La termenul de judecată din data de 16.06.2014 reclamantul A. a formulat cerere completatoare a petitului iniţial.

În cuprinsul cererii acesta a solicitat instanţei să constate faptul că anexa nr. II a Decretului nr. 212 din 31.10.1974 cuprinzând prevederi ale pactelor drepturilor omului care ar putea pune unele probleme mai deosebite în ce priveşte aplicarea,deşi recunoscută oficial,nu a fost niciodată publicată în M. Of. şi faptul că acceptarea de către România, în mod expres, a punerii în aplicare a Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice s-a produs prin semnarea documentelor respective la 20 octombrie 1993, adică la 19 ani de la emiterea Decretului.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, apreciind că în cauză nu sunt întrunite condiţiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau nesoluţionarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Prin Sentinţa nr. 2.616 din 6 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, a admis excepţia de inadmisibilitate şi a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României ca inadmisibilă.

Instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, întrucât din conţinutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul a criticat poziţia acestui pârât în ceea ce priveşte exercitarea prerogativelor recunoscute de Constituţia României în domeniul adoptării de acte normative care intră în competenţa acestuia.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, Curtea a reţinut că nu are competenţa de a stabili inaplicabilitatea şi legala adoptare a unui act normativ cu putere de lege adoptat în baza prevederilor cuprinse în Constituţia Republicii Socialiste România din anul 1965.

Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul A.

În motivarea căii de atac recurentul-reclamant nu prezintă argumente juridice noi în combaterea sentinţei atacate ci, practic reiterează argumentele invocate prin cererea de chemare în judecată.

Recursul este nefondat.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate inaplicabilitate Decretului nr. 212 din 31 octombrie 1974 publicat în M. Of. nr. 146 din 20 noiembrie 1971, ca urmare a emiterii acestuia de către un organ lipsit de competenţă materială, în speţă Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România.

Totodată, reclamantul a solicitat constatarea competenţei fostei Mari Adunări Naţionale în emiterea Decretului nr. 212 din 31 octombrie 1974 publicat în M. Of. nr. 146 din 20 noiembrie 1971 având în vedere prevederile cuprinse în Constituţia Republicii Socialiste România din 1965, cu modificările aduse până în 1974, având ca şi consecinţă nulitatea actului normativ emis de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România.

În raport cu obiectul cauzei deduse judecăţii şi având în vedere şi dispoziţiile legale aplicabile, se constată că instanţa de judecată nu are competenţa de a stabili inaplicabilitatea şi legala adoptare a unui act normativ cu putere de lege adoptat în baza prevederilor cuprinse în Constituţia Republicii Socialiste România din anul 1965.

Pe de altă parte, trebuie observat faptul că în reglementarea cuprinsă în Constituţia Republicii Socialiste România din anul 1965, Marea Adunare Naţională şi Consiliul de Stat nu reprezintă organele centrale ale administraţiei de stat, ci organe supreme ale puterii de stat care emit acte normative cu putere de lege.

Aşadar, actele normative emise de Marea Adunare Naţională şi Consiliul de Stat în baza prevederilor cuprinse în Constituţia Republicii Socialiste România din anul 1965 nu au natura juridică a unor acte administrative care emană de la autorităţi publice centrale şi care pot face obiectul analizei în contenciosul administrativ.

Pentru aceste considerente, neexistând motive de reformare a hotărârii recurate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 2.616 din 6 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2015.

Procesat de ED