Competence for annulment of EU rural funding payment refusal: classification of regional investment center as local authority under Law 554/2004
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Alba County Court (Tribunalul Alba), designating it as the competent court of first instance to hear the administrative dispute, thereby rejecting the appellate court’s declination back to the county court. The case involved a sole proprietor suing a regional rural investment center and a national rural funding agency for the annulment of an administrative decision refusing payment of the fourth installment of a European Union-funded project, a matter that initially cycled between the local court, the county court, and the appeal court due to competing claims over material jurisdiction. The Court determined that because the challenged acts were issued by a decentralized administrative body with specific administrative capacity at the local level, rather than by a central authority acting directly, the applicable legal basis was the provision governing litigations against local and county public authorities, which vests original jurisdiction in the county courts’ administrative and fiscal sections, rather than the provision for central authority acts which would have granted jurisdiction to the Court of Appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Competence for annulment of EU rural funding payment refusal: classification of regional investment center as local authority under Law 554/2004: A reţinut Curtea de Apel Alba Iulia că, în speţă este vorba despre un act administrativ emis de o autoritatea publică locală, având capacitate administrativă proprie, fiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi nu art. 10 alin. (1<SUP>1</SUP>) din aceeaşi lege.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cîmpeni, reclamanta PFA A. a chemat în judecată pe pârâtul CRFIR 7 Centru Alba solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea răspunsului CRFIR 7 Centru Alba Iulia nr. x din 11.08.2014 la contestaţia formulată de reclamant la data de 18.06.2014 ca urmare a notificării CRFIR (fosta CRPDRP) 7 Centru Alba din 29.05.2014 cu privire la refuzul plăţii - tranşa 4 din cadrul proiectului M1 41.
Prin Sentinţa nr. 940/2014 Judecătoria Cîmpeni a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă şi, în consecinţă, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin Sentinţa nr. 57/CAF/2015, Tribunalul Alba a constatat necompetenţa materială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.
Tribunalul a apreciat că sunt incidente cauzei dispoziţiile art. 10 alin. (1<SUP>1</SUP>) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, potrivit cărora:
"Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."
A reţinut Tribunalul Alba că CRFIR 7 Centru Alba a acţionat ca mandatar al autorităţii centrale A.F.I.R., al cărei director general adjunct a aprobat răspunsul CRFIR 7 Centru Alba la contestaţia administrativă a reclamantului.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub acelaşi număr de dosar.
Prin Sentinţa nr. 56 din 9 martie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Alba Iulia şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Alba.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza pentru soluţionarea acestuia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
A reţinut Curtea de Apel Alba Iulia că, în speţă este vorba despre un act administrativ emis de o autoritatea publică locală, având capacitate administrativă proprie, fiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi nu art. 10 alin. (1<SUP>1</SUP>) din aceeaşi lege.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte are în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta PFA A. a chemat în judecată pe pârâtul Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 7 Centru Alba solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea răspunsului CRFIR 7 Centru Alba Iulia nr. x din 11.08.2014 la contestaţia formulată de reclamant la data de 18.06.2014 ca urmare a notificării CRFIR (fosta CRPDRP) 7 Centru Alba din 29.05.2014 cu privire la refuzul plăţii - tranşa 4 din cadrul proiectului M1 41.
Prin Notificarea din 29.05.2014 emisă de pârâtul Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 7 Centru Alba reclamanta a fost informată că cererea de plată aferentă tranşei a 4-a nu îndeplineşte criteriile de eligibilitate.
Prin urmare, obiectul cauzei deduse judecăţii, constă de fapt, în refuzul nejustificat, în opinia reclamantei, al autorităţilor pârâte de a-i recunoaşte eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul implementării proiectului aferente tranşei a 4-a de plată din fondurile europene.
Este lipsită de relevanţă împrejurarea că CRFIR 7 Centru Alba nu are personalitate juridică proprie, fiind de necontestat că în practica judiciară şi în doctrină s-a statuat deja că în materia contenciosului administrativ ceea ce contează este capacitatea administrativă, definită ca fiind capacitatea de a emite acte apte să producă efecte juridice. Ori în speţa de faţă se atacă două acte emise de o autoritate administrativă constituită la nivel local, acte prin care a fost verificată şi respinsă ca neconformă cererea de finanţare a reclamantului pentru tranşa a 4-a de plată şi care au produs efecte juridice prin ele însele.
Cum în speţă, autoritatea emitentă ale celor două acte contestate, competentă să satisfacă pretenţiile reclamantului este organ administrative constituit la nivel local rezultă că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004., potrivit cărora, "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (...) se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale".
Pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Alba.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta PFA A. în contradictoriu cu pârâţii CRFIR 7 Centru Alba Iulia şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fostă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit), în favoarea Tribunalului Alba, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2015.
Procesat de ED