Time-barred revision based on Constitutional Court decision as new evidence in military reserve order litigation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/59/2009 la data de 4.11.2009 reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Apărării Naţionale solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Ordinului de trecere în rezervă Nr. M.C. nr. 133 din 04.10.1985, în temeiul art. 9, alin. (1) raportat la art. 1 din Legea 1/1967, obligarea pârâtului la reintegrarea sa în cadrul M.Ap. N. pe funcţia şi gradul corespunzător pregătirii şi vechimii pe care ar fi avut-o dacă nu i-ar fi fost întreruptă activitatea în mod ilegal, ori în cazul în care schema de personal nu ar mai face posibilă reîncadrarea, efectuarea demersurilor în vederea pensionării cu recunoaşterea integrală a vechimii, gradului şi funcţiei pe care le-ar fi avut în prezent, obligarea pârâtului la repararea pagubei în temeiul art. 9, alin. (2) raportat la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 1/1967 reprezentând plata unor despăgubiri.

Prin Sentinţa civilă nr. 271/19.05.2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul numărul x/59/2009 a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru neîndeplinirea plângerii prealabile; a fost respinsă cererea reclamantului, de repunere în termenul de introducere a acţiunii, admisă excepţia tardivităţii formulării acţiunii şi respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, ca fiind tardiv introdusă, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeindu-şi criticile de nelegalitate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ., soluţionat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia civilă nr. 1397 pronunţată la data de 09 martie 2011 în Dosarul nr. x/59/2009, în sensul respingerii acestuia, ca nefondat.

La data de 8 iulie 2013, A. a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinţei nr. 271 din 9 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat că, în raport cu motivarea - în fapt şi în drept - a cererii de revizuire, în cauză, competenţa aparţine Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, având în vedere că, prin cererea înregistrată la data de 8 iulie 2013 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, A. a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 5 şi 10 din C. proc. civ., revizuirea Sentinţei nr. 271 din 19 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Potrivit art. 323 alin. (1) din C. proc. civ., "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere".

Cum hotărârea atacată prin acea cerere de revizuire este pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 4538 pronunţată la data de 27 noiembrie 2014 în Dosarul nr. x/1/2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

La data de 04.08.2015 cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei civile nr. 271 din 19 mai 2010 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. de dosar x/1/2013.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 209 din 15 septembrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei civile nr. 271/19 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naţionale, ca tardivă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a reţinut că, raportat la temeiul juridic invocat de revizuent în susţinerea acesteia şi precizat ulterior, respectiv dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, aplicabile în litigiul de faţă; la data înregistrării cererii de revizuire la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - 08 iulie 2013, expediată prin poştă la data de 05 iulie 2013 şi la dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanţa de fond învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a constatat că a trecut mai mult de 1 lună de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale (aceasta constituind înscrisul doveditor invocat de parte în înţelesul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.) în Monitorul Oficial al României, acest lucru având loc în 29.01.2013.

Recursul

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs revizuentul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În susţinerea recursului, a arătat recurentul că respingerea cererii de revizuire a fost nelegală deoarece instanţa nu s-a raportat la momentul declasificării actului administrativ, respectiv Ordinul de trecere în rezervă nr. MC 133 emis la data de 04.10.1985, cu termen de clasificare 30 de ani; termen ce a expirat la data de 04.10.2015.

De asemenea, mai susţine recurentul că, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865; pronunţându-se greşit pe aspecte cu care nu a fost învestită.

O altă critică adusă de recurent soluţiei dată de instanţa de fond la cererea de revizuire, constă în faptul că, la dosar nu există " proba tardivităţii" instanţa aplicând dispoziţiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ. din 1865, raportându-se la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial.

Consideră recurentul că, în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 324 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. din 1865, ce stabilesc un termen de 3 luni de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, decizie ce a invocat-o în susţinerea cererii sale de revizuire.

Solicită totodată recurentul a se avea în vedere înscrisul de dosarul de fond nr. x/59/2009, calificat greşit ca fiind "Notă de lichidare".

A anexat în susţinerea recursului un set de documente, de care a făcut vorbire în motivarea cererii.

La data de 22.02.2016, respectiv 03.03.2016, 10.03.2016, 22.03.2016, 13.04.2016, 18.04.2016 recurentul a mai depus la dosar, în susţinerea recursului, Note de şedinţă precum şi "Memorii", la care a anexat înscrisuri.

Apărările intimatului

La cererea de recurs ce face obiectul litigiului dedus judecăţii a formulat întâmpinare intimatul Ministerul Apărării Naţionale, în cuprinsul căreia solicită respingerea acestuia, în principal, ca fiind inadmisibil, iar în subsidiar, ca fiind nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, ca fiind temeinică şi legală.

În susţinerea cererii de respingere a recursului, ca fiind inadmisibil, autoritatea publică intimată arată că, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, în sensul în care, pentru a fi doveditor, conform normelor de procedură, înscrisul nou invocat de parte trebuie să fie probant prin el însuşi, să aibă caracter determinant, astfel încât, dacă ar fi fost cunoscut cu ocazia judecării pricinii ar fi putut duce la altă soluţie decât cea pronunţată; cerinţă neîndeplinită de înscrisurile invocate de recurentul-revizuent. Or, prin Sentinţa civilă nr. 271/19.05.2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. x/59/2009, menţinută prin Decizia civilă nr. 1397/09.03.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu a fost analizată cauza pe fond, ci doar sub aspectul termenului în care putea fi introdusă acţiunea, raportat la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, în urma căreia a fost admisă excepţia tardivităţii formulării acţiunii.

Mai susţine intimatul-pârât că, nici condiţia ca înscrisurile să fi fost reţinute de partea potrivnică şi să nu fi putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor nu poate fi îndeplinită, deoarece, din conţinutul sentinţei civile mr. 679/13.12.2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/325/2011 reiese că, la data de 24.03.2010 documentele au fost declasificate, inclusiv Ordinul nr. MC 133/04.10.1985 şi au putut fi studiate de recurentul-revizuent. În aceste condiţii, la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat - Sentinţa civilă nr. 271/19.05.2010, înscrisurile menţionate erau declasificate, fiind cunoscute de către recurentul-revizuent; neputând fi reţinut că acesta a luat la cunoştinţă de aceste înscrisuri, abia la data de 29.02.2016, în urma comunicării acestora de către U.M. 01925 Ploieşti.

Cât priveşte Nota de lichidare invocată de recurentul-revizuent şi semnată de acesta, susţine de asemenea intimatul-pârât că aceasta a făcut obiectul analizei în cauza înregistrată sub nr. x/59.2009, nefiind un înscris nou.

Faţă de toate aceste considerente, solicită respingerea recursului, ca fiind inadmisibil.

Pe fondul recursului, susţine intimatul - pârât că, în mod corect şi legal Curtea de Apel Timişoara a analizat cu prioritate excepţia tardivităţii înregistrării cererii de revizuire, raportat la dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. din 1865, constatând că termenul de 1 lună a fost depăşit, motiv pentru care solicită respingerea recursului, ca nefundat şi menţinerea soluţiei dată de instanţa învestită cu analizarea cererii de revizuire, ca fiind legală şi temeinică.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, apărările intimatului şi normele legale incidente în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat iar hotărârea instanţei învestită cu cererea de revizuire este legală şi temeinică, în considerarea următoarelor argumente:

În prealabil, instanţa de recurs, constată că, deşi, prin întâmpinarea formulată în cauză de autoritatea publică intimată, se solicită respingerea recursului, în principal, ca fiind inadmisibil; faţă de motivele invocate de parte pe acest aspect, în esenţă, nu se invocă inadmisibilitatea acestei căi de atac (în speţă recursul, ca şi cale de atac prevăzută de lege pentru hotărârea de fond), exercitată împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat cererea de revizuire, conform art. 328 alin. (1) C. proc. civ. 1865, ci se invocă, de fapt, inadmisibilitatea cererii de revizuire, raportat la cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, inadmisibilitate ce va fi analizată de instanţa competentă, potrivit legii, doar dacă se va constata că cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal, aspect ce reprezintă fondul recursului de faţă.

Astfel, Înalta Curte, constatând că partea a exercitat calea de atac în conformitate cu dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ. 1865 iar hotărârea dată revizuirii este supusă căii de atac a recursului, conform art. 20 din Legea nr. 554/2004, apreciază că apărarea intimatului pe aspectul inadmisibilităţii recursului, este neîntemeiată. Deci, instanţa de control judiciar apreciază "inadmisibilitatea recursului" drept o apărare formulată de intimat, în susţinerea cererii de respingere a revizuirii, ca inadmisibilă, raportat la dispoziţiile art. 322 C. proc. civ. şi nu o excepţie propriu - zisă, în înţelesul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., asupra căreia instanţa ar trebui să se pronunţe înainte de a porni la cercetarea în fond a pricinii, în speţa de faţă a recursului.

Trecând deci la judecata pe fond a recursului exercitat de parte în conformitate cu dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de control judiciar are în vedere faptul că, revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (...)".

Din conţinutul acestui text de lege, reies condiţiile ce se impun a fi îndeplinite pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac, respectiv: descoperirea unui înscris după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, astfel că acest înscris trebuia să fi existat la data judecăţii, dar să nu fi fost cunoscut de instanţa care a judecat fondul; imposibilitatea prezentării acestui înscris de parte datorită împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art. 322 punct 5 C. proc. civ. înscrisul descoperit şi invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată.

Analizând cererea de revizuire adresată de revizuent Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi înregistrată de această instanţă la data de 08 iulie 2013, instanţa de control judiciar constată, fără putinţă de tăgadă, că aceasta fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865 iar "înscrisul doveditor" de care fac vorbire aceste dispoziţii l-a reprezentat Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 1039/05.12.2012 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 61 din 29.01.2013, ce a statuat că prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile de recurs atunci când nu evocă fondul cauzei.

Recurentul-revizuent a înţeles să se prevaleze de această hotărâre a Curţii Constituţionale, ca fiind un înscris nou, în înţelesul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi, deopotrivă o "probă", de care instanţa de fond ce s-a pronunţat prin Sentinţa civilă nr. 271/19 mai 2010 nu a ţinut seama, raportat la soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată formulată de parte împotriva Ordinului de trecere în rezervă M.C. 133, ca fiind tardiv introdusă şi la condiţiile impuse de legiuitor prin art. 322 C. proc. civ. pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire, dispoziţii conform cărora se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.

Astfel, instanţa de control judiciar, studiind actele şi lucrările dosarului de revizuire, constată că revizuentul - personal, în şedinţa publică din data de 15 septembrie 2015, a precizat temeiul juridic al cererii de revizuire, respectiv dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. din 1865.

Raportat la acest temei de drept, precizat expres de revizuent, Înalta Curte reţine că, în mod judicios, instanţa de fond a analizat cu prioritate excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, faţă de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. din 1865, dispoziţii conform cărora termenul de revizuire este de 1 lună şi se va socoti:

"în cazurile prevăzute la art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se evocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea desfiinţată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Cum recurentul-revizuent s-a raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1039/05.01.2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 61 din 29.01.2013, considerând-o ca un înscris doveditor, în înţelesul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, iar cererea de revizuire a fost transmisă prin poştă la data de 05.07.2013 şi înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 08.07.2013, cu justeţe instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a constatat că nu a fost respectat termenul imperativ prevăzut de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. 1865; cererea de revizuire fiind formulată după expirarea termenului de o lună de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial - 29.01.2013, ca dată în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea desfiinţată sau modificată, pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Chiar şi în ipoteza în care temeiul de drept al cererii de revizuire l-ar fi constituit dispoziţiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ. 1865 (adăugate olograf în partea introductivă a cererii de revizuire, fără a exista o semnătură în dreptul "adăugirii"), făcându-se astfel abstracţie de precizarea expresă formulată de recurentul - revizuent chiar la ultimul termen de judecată şi consemnată de instanţă în practicaua hotărârii împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs şi ar deveni incidente dispoziţiile art. 324 alin. (3) C. proc. civ. 1865, conform cărora "pentru motivele prevăzute de art. 322 pct. (...) 10 termenul este de 3 luni de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I", cererea de revizuire era tot tardiv formulată; termenul de 3 luni, începând cu data de 29.01.2013 (aceasta fiind data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1039/05.12.2012 în Monitorul Oficial al României Partea I, astfel cum rezultă din chiar conţinutul deciziei ataşată la Dosar nr. x/1/2013 înregistrat iniţial pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) fiind depăşit la data depunerii de către parte a cererii de revizuire de - 05.07.2013 (conform ştampilei aplicată pe plicul de expediere a cererii de revizuire către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Analizând criticile formulate de recurent pe aspectul soluţiei de respingere, ca tardiv formulată, a cererii de revizuire, respectiv: că cererea de revizuire nu a fost soluţionată în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 5 din 1865; instanţa pronunţându-se greşit pe aspecte cu care nu a fost învestită; că la dosar "nu există proba tardivităţii" şi că, în cauză "opozabilitatea termenului de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale a României este neconstituţională, fără coroborarea cu art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865", instanţa de control judiciar le apreciază ca fiind neîntemeiate.

Astfel cum se poate observa din cuprinsul sentinţei civile recurate, instanţa de fond investită cu soluţionarea cererii de revizuire, conform art. 323 alin. (1) C. proc. civ., s-a pronunţat în raport de temeiul juridic precizat de revizuent în şedinţa publică din data de 15 septembrie 2015, înainte de închiderea dezbaterilor, respectiv dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865 şi de motivele invocate de parte în cuprinsul cererii de revizuire; soluţia fiind în spiritul şi litera legii.

Raportat la acest temei de drept - 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865 - în mod legal instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ce se referă exclusiv la cazurile prevăzute de 322 pct. 5 C. proc. civ., conform cărora "termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat la cunoştinţă de hotărârea desfiinţată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Cum Decizia nr. 1039/05.12.2013 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 61 din 29.01.2013, iar revizuentul şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în cauză, cum corect a apreciat şi instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, devin incidente dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 4; conform cărora de la această dată - 29.01.2013 - începe să curgă termenul de 1 lună pentru formularea cererii de revizuire; termen care, de altfel, a fost depăşit de parte, ce a înţeles să exercite această cale extraordinară de atac peste termenul legal - 05.07.2013 - încălcând astfel dispoziţiile imperative mai sus menţionate.

Raportat la aceste considerente, în baza cărora instanţa de control judiciar apreciază că soluţia instanţei învestită cu cererea de revizuire este legală şi temeinică; cererea de revizuire fiind tardiv formulată de parte, Înalta Curte reţine că toate celelalte critici formulate de recurent în cadrul recursului (instanţa nu s-a raportat la momentul declasificării actului administrativ, respectiv Ordinul de trecere în rezervă nr. MC 133 emis la data de 04.10.1985, cu termen de clasificare 30 de ani; termen ce a expirat la data de 04.10.2015; instanţa ar fi calificat greşit înscrisul de la fila 31 din dosarul de fond nr. x/59/2009, ca fiind " Notă de lichidare"), au legătură cu fondul cererii de revizuire şi implicit cu fondul litigiului, astfel că, acestea exced competenţei de soluţionare a instanţei de recurs, raportat la dispoziţiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora "cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere".

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 209 din 15 septembrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2016.

Procesat de GGC - GV